Cât valorează omul? (1)

I-au cântărit treizeci de arginţi. Le-a livrat “marfa” în aceeaşi seară, în parcul Ghetsimani. Înainte de aceea L-a sărutat. Ultimul sărut. Soldaţii L-au prins. A urmat crucificarea. Aşa s-a încheiat cea mai murdară afacere din istorie. Şi vai!, câte nu i-au urmat!

Pentru Iuda, Isus valora treizeci de arginţi. Cât valorez eu? Ce valoare ai tu? Depinde cine face evaluarea. Cine ne cântăreşte? Cu ce cântar?

Am ajunge cu toţii milionari dacă am putea să ne cumpărăm cu cât cred alţii că valorăm, şi apoi să ne vindem cu cât credem noi că facem.

Două lucruri sunt fundamentale pentru felul în care ne ducem vieţile pe planeta aceasta. Cum Îl percepem şi ni-L imaginăm pe Dumnezeu, şi apoi care este valoarea omului în ochii noştri. De obicei, prima o determină pe cea de-a doua. Fără o rezoluţie corectă a celor două chestiuni de bază, avem toate şansele să fim nişte monştri. Bunăoară, dacă pentru mine Dumnezeu este un tiran pretenţios şi capricios, îmi voi trata semenii ca atare. Dacă, dimpotrivă, este un Dumnezeu indulgent şi nepăsător la nevoile mele, îi voi trata pe cei din jur cu nepăsare.

Privesc în jur. Afaceri necinstite. Nepăsare la durerile altora. Egoism. Răutate. Ură. Avort. Eutanasie. Ce se petrece cu valoarea umană? Ne ieftinim. Scad preţurile. Nu ne mai vrea nimeni.

“Stăm cu uimire în faţa oceanului sau apusului de soare, dar trecem pe lângă fiinţa umană fără să observăm măreţia creaţiei divine?” spunea Augustin.

Să fi pornit totul de la Platon? De la Republica sa? Probabil. Descriind structurile sociale ale vremii sale, Platon vedea lumea ca o piramidă. La bază era “populus”, poporul de rând, lipsit de sensibilitatea faţă de virtuţi pe care nici nu le cunoştea și nici nu le practica. Deasupra erau “auxiliarii”, cureaua de transmisie a directivelor ce veneau de sus de la filozofi, singurii care cunoşteau şi practicau virtuţile. Ţara era condusă de un rege filozof, mărinimos şi virtuos. Împreuna cu filozofii,  el era aurul ţării. Auxiliarii (armata, funcţionarii, etc) erau argintul pentru că ştiau despre virtuţi cu toate că nu le practicau. Întreaga structură se rezema pe talpa ţării, care era bronzul şi fierul societăţii.

Modelul platonic nu numai că a inspirat în istorie structuri şi organizare socială, dar ne-a infuzat un sistem de gândire în care predomină ierarhia, piramida. Ierarhizarea piramidală ne-a pătruns în cele mai sensibile sisteme de gândire, el influenţând ca nici un altul, modul nostru de a-i evalua pe alţii. Auzind numele cuiva, automat mintea încearcă să-l aşeze pe scara”valorilor”,  să-i găsească locul în sistemul piramidal al societăţii. Apreciem, de exemplu pe cel cu şcoală mai mult decât pe cei fără şi în consecinţă munca intelectuală decât pe cea fizică. Oferim cu mai multă încredere frânele societăţii celor educaţi, decât altora chiar dacă au experienţa necesară.

(Va urma)