Valoarea femeii în societate a cunoscut şi ea de-alungul istoriei, tragedia întregii fiinţe umane. Obiect al plăcerilor şi al exploatării, femeia a traversat timpul considerată de toate popoarele lumii, fiinţă inferioară bărbatului. În China era considerată “ogorul războinicilor”, bună doar la aducerea pe lume a luptătorilor. Când un astfel de luptător se năştea, cadoul era din ordinul zecilor de mii. Când se năştea însă o fetiţă, darul nu trecea de limita miei. La popoarele musulmane, mărturia unui bărbat la tribunal poate fi egală doar de mărturia a două femei, iar Coranul le promite femeilor viaţa veşnică, unde li se va da onoarea să fie slujnicile bărbaţilor.
Nici evreii n-au avut întotdeauna o apreciere a valorii femeii. Exista printre evrei o sectă a “evreilor cu vânătăi”, numiţi astfel pentru că atunci când vedeau o femeie, închideau ochii. Vânătăile rezultau din întâlniri neprevăzute cu copaci sau ziduri care din întâmplare stăteau în calea acestor vajnici puritani ai privirii.
Nici creştinismul nu s-a eliberat uşor de racila unei asemenea evaluări a femeii. Tertulian, de exemplu, scria că femeia este cauza tuturor relelor din lume. Chrisostom le considera pe femei “ispite naturale”, iar Toma d’Aquino le considera “deviaţii” de la normal, ele nefiind altceva decât “nişte bărbaţi mutilaţi”.
Cineva a avut curiozitatea să analizeze poveştile fraţilor Grim, contabilizând calităţile negative acordate personajelor din aceste basme. A constatat că pentru fiecare 6 trăsături negative bărbăteşti, corespund 52 atribuite femeilor. Se pare că eroii negativi ai poveştilor, cu care se hrănesc generaţii întregi de copii, sunt personaje feminine de la vrăjitoare, la mame vitrege şi zgripţuroaice. Să ne mai mirăm că preconcepţia continuă?
O altă categorie nedreptăţită de evaluarea noastră este cea a tinerei generaţii. Copilul este considerat o fiinţă în devenire. Nu o fiinţă pur şi simplu. Care dintre noi accordăm atenţie şi importanţă adolescentului, fiinţei flegmatice, mestecând veşnic gumă, visător, lipsit de realism, îndrăgostit de cele mai multe ori de iluzii, neatent şi deranjant prin interminabile capricii. O pacoste şi o sursă de insomnii. O permanentă îngrijorare şi sămânţă de scandal. O vârstă şi nu o fiinţă. Un transit şi nu o permanenţă. Mark Twain sugera părinţilor să-i introducă într-un butoi şi să-i hrănească prin gaura butoiului. La vîrsta de 16 ani sfătuia pe aceleaşi victimne, să bată bine cepul butoiului.
Dar ce spuneţi de Iosif, David, Daniel, Şadrac, Meşac, Abed-Nego, Maria – mama Domnului, Timotei? Ce spuneţi de adolescenţii prin care Dumnezeu a făcut fapte mari în istorie? Cum a putut Dumnezeu să vadă asemenea valori în ei? Nu cred că trebuie să mergem mai departe. Suntem convinşi că este necesar să revenim la Scripturi şi să recuperăm o teologie biblică a valorii umane pe care am pierdut-o printre filozofiile şi influenţele tradiţiilor păgâne care domină societatea în care trăim. Vom descoperi care este adevărata valoare a fiinţei umane, numai în clipa când vom începe să ne vedem aşa cum ne vede Creatorul nostru
Nu putem să începem să construim o teologie a valorii umane fără să pornim de la faptul că fiinţa umană este o creaţie divină (Genesa 1:26-28), creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Chipul Creatorului ne-a fost dat prin creaţie. Căderea a distorsionat acest chip dar nu l-a distrus. Prin salvarea acordată de Mântuitorul, chipul lui Dumnezeu a fost reînoit, prin sfinţire a fost restaurat şi prin glorificarea noastră finală, acest chip va avea slava de la începutul creaţiei. Valoarea noastră ca fiinţe ne este dată prin creaţie. Purtăm chipul Creatorului nostru. Nu suntem rodul unei întâmplari. Suntem o operă. Valoarea ne este dată de numele Celui ce ne-a creat, aşa cum valoarea unui tablou este conferită de numele artistului.
Dacă aţi avut vreodata îndoieli de valoarea cuiva, vă sfătuiesc să citiţi Psalmul 8. “Ce este omul, ca să te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai facut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cinste” (v. 4-5).
(Va urma)
paşi spre lumină 
Reblogged this on Hickory Romanian Baptist Church.
Mi se pare și mie ciudat citatul lui Wurmbrand. Probabil că am putea înțelege mai multe din contextul scrierilor lui.
Cât privește aprecierea trubadurilor nu cred că este o chestiune lumească. Cântarea Cântărilor poate fi considerată o piesă de trubadur care laudă calitățile (de toate felurile) ale iubitei lui.
În perioada Evului Mediu starea femeii s-a îmbunătăţit mult, faţă de vremea când rolul ei în societate era limitat la funcţia reproductivă. Bărbatul creştin este obligat de acum să respecte demnitatea femeii, iar ea a încetat să mai fie doar simpla proprietate a soţului, obiectul lui de joacă, de pasiuni şi interes. Rolul matern în societate rămâne fundamental, dar începe să se recunoască dreptul ei de a nu fi absorbită doar în aceasta funcţie. În sudul Franţei, unde manierele erau mai rafinate, a apărut un ideal nou, numit curtoazie, popularizat de poeţii din Provence (Guillame de Poitiers, Macabru, Jaufre Rudel, Bernard de Ventadour, Arnaud Daniel). Atât tipul femeii slugarnice, cât şi cel al femeii gâlcevitoare, sunt înlocuite de un alt tip de femeie, femeia apreciată, descrisă interesant de către un trubadur al secolului al XII-lea :
Lăudabilă lucrare a lui Dumnezeu, /Ca nici o altă creatură; /Înzestrată cu orice binecuvântări /Cu virtute, atât a duhului cât şi a naturii. (H. Daniel-Rops, Cathedral and Crusade, p. 288)
Ce nu pricep, dintre multe altele:
– De ce Richard Wurmbrand a avut dorinţa să enunţe un citat, zice el, din cea mai veche carte religioasă a lumii: “Femeia este un altar pe care bărbatul aduce ca sacrificiu plăcut lui Dumnezeu sămânţa lui“ (Cu Dumnezeu în subterană). Reactivarea timpului pre-medieval ?
– Aprecierea venită de la trubaduri, înseamnă o apreciere lumească?
In schimbul singuratatii ,aleg oricand sa am langa mine „acel ajutor potrivit” ce mi-a fost oferit DE DRAGOSTE , atat in suferinta cat si’n bucurie !. Acum la batranete, constat ca nu am intalnit nici un burlac fericit , chiar daca a reusit „barbateste” sa duca si sa rezolve pana la capat o cerarta si un argument ,de unul singur !
Chipul acestui veac, prin media, modeleaza/constrange mintea oamenilor la un tipar/ conceptie despre femeie.
„In 1997 s-a descoperit acest fenomen, se numeste “obiectificarea sexuala a trupului“, adica proportional cu gradul in care o femeie isi asuma acest model sexual din mass-media, ea incepe sa sufere de un sindrom. Pur si simplu isi vede trupul, infatisarea, cu un ochi exterior si o evalueaza, si o obiectiveaza si doreste sa provoace si sa fie tratata ca un obiect sexual. Este aproape din punctul de vedere al unui om normal, este aproape o constiinta sinucigasa la femeie. Insa vreau sa va spun, iertati-ma ca vi-o spun, aceasta mentalitate a patruns foarte, foarte mult, a patruns foarte mult in mentalitatea femeilor si le afecteaza.”
Cititi mai multe aici:
http://vladherman.blogspot.ro/2013/02/virgiliu-gheorghe-despre-femeia-ca.html#.UUgmDhfJSxo