„Numele Domnului este un turn tare, cel neprihănit fuge în el, și stă la adăpost” (Prov. 18:10).
Este destul de greu pentru noi cei de azi care trăim într-o societate care ne asigură securitatea personală, nu numai prin brațul înarmat al statului ci și prin gradul de civilizație al celor din jur, să înțelegem cuvintele de mai sus. Poți dormi cu ușile deschise în multe din suburbiile americane. Respectul pentru propietatea și liniștea altora îți asigură confortul și siguranța vieții de fiecare zi. Este dificil să penetrăm mentalitatea omului amenințat în orice clipă de răufăcători, de hoți, de omul setos de sânge, de năvălirea unor hoarde barbare în goană după căpătuiala prăzii. Pentru un astfel de om, turnul, fortăreața, era salvare și viață. La semnalul de pericol anunțat de străjerii nopților alerga cu disperare în spatele zidului înalt și puternic.
Numele lui Dumnezeu este un astfel de turn de scăpare. Metafora înglobează în ea pericolul permanent al vieții împreună cu soluția supraviețuirii. Când răul atacă, ai posibilitatea să te refugiezi în siguranța protectoare a Numelui lui Dumnezeu. Numele Domnului te înconjoară ca un zid de stâncă tare, turn deasupra vijeliilor, deasupra furtunii, barieră de netrecut dușmanilor. Nimeni și nimic n-a penetrat fortăreața Numelui lui Dumnezeu.
Cel neprihănit fuge în acest turn când vine necazul și primejdia. Protecția turnului divin nu este ultim resort ci prima opțiune. Pentru cel credincios, Domnul este adăpostul imediat și nu ultima soluție în caz că toate celelate nu lucrează. Neprihănitul fuge, aleargă, se grăbește adăpostindu-se în Numele Domnului. Știe că rostirea acestui nume pune pe fugă dușmanul, stopează necazul și aduce victorie în luptă.
Neprihănitul apoi stă la adăpost în turnul tare al Numelui lui Dumnezeu. Îi găsește odihna în fortăreața Numelui divin. Scăpare și odihnă. Salvare și pace în Numele Domnului.
Cu siguranță că pericolul vine. Chestiunea nu este dacă vine sau nu, ci când. Ce voi face? Am turnul tare al Numelui Lui aproape. Mă rog pentru înțelepciunea de a fugi în el.
Prin natura slujbei mele sunt sub un permanent atac din partea celui rău și a slujitorilor lui. Momentele de acalmie nu sunt decât aparențe sau doar pregătiri de ofensivă. Adeseori mă angajez cu naivitate în conflicte și bătălii care mi se par pe măsura puterilor mele, ca să constat de fiecare dată că din asemenea conflicte nu poți ieși biruitor de unul singur. Nu poți, pentru că armele luminii nu sunt aceleași ca armele întunericului. Când cel rău aruncă cu pietre tu nu ai decât pâinea ca armă împotriva lui. Când cel rău aruncă săgețile urii, nu ai la îndemână decât sărutul iubirii, decât zâmbetul iertării. Te întorci rănit și sângerând, convins încă odată din cruda experiență că turnul de protecție al Domnului este singura soluție. Nu putem fi biruitori împotriva răului decât refugiindu-ne în bine. Nu vom înfrânge ura decât ascunzându-ne în iubire. Nu putem învinge minciuna decât adăpostindu-ne în fortărețele adevărului. Doar Numele Domnului ne este scut și adăpost.
paşi spre lumină 