Marele Canion

Ieri l-am luat cu noi pe Aiden, nepoțelul nostru de 11 ani, să vadă Marele Canion. Pe drum ne-a vorbit despre cele 7 minuni ale lumii. Mergea s-o vadă pe una din ele. Eram curios să-i văd reacțiile în fața acestui monument al măreției, o urmă a prezenței lui Dumnezeu pe planeta noastră.

Eu am mai fost de câteva ori și de fiecare dată am simțit aceeași emoție de trecere în nesemnificativ și efemer în fața acestei priveliști magnifice. De data aceasta eram atent la emoțiile lui Aiden, la reacțiile lui. Când am ajuns pe buza acestui abis multicolor și fascinant, o mulțime de oameni admirau peisajul unic în lume, iar o voce superbă de bariton cânta într-o limbă pe care n-am reușit s-o identific: „O Doamne, mare, când privesc eu lumea, ce ai creat-o prin al Tău cuvânt…” Mă dau lacrimile și acum când scriu aceste rânduri. Ochii mi s-au umezit că n-am mai putut face fotografii. Am văzut multe alte fețe brăzdate de lacrimi, pe care, unii și le ascundeau în spatele aparatelor de fotografiat.
Reacția lui Aiden era simplă și profundă în același timp: „Buni! Is real, but looks like a dream!” (Este real, dar arată ca un vis).

Pe drum, înapoi spre casă, Aiden a adăugat. „Mai sun șase minuni ale lumii de văzut!”