Rătăciți cu harta în mână… (2)

Unul din scopurile Bisericii pe pământ este să ofere cunoaşterea lui Dumnezeu prin Cuvântul Său membrilor ei. Ar trebui deci să ne adunăm laolaltă pentru a cunoaşte mai mult pe Dumnezeu, să pătrundem tot mai adânc în tainele Cuvântului Sfânt, singurul care ne poate duce la maturitate spirituală.

“Pentru a nu mai fi copii la minte purtaţi de orice vânt de învăţătură încoace şi încolo” trebuie să ne maturizăm, să creştem în cunoaşterea celor sfinte, să ne deprindem prin utilizarea minţii să distingem ce este bine de ce este rău. De ce oare nu o facem? Probabil din aceleaşi motive pentru care, călătorii din stânga şi dreapta mea din acest Boeing 737, nu aruncă nici măcar o privire stewardesei ce se străduieşte să ne arate uşile de evacuare ale avionului, modul cum să ne punem măştile de oxigen şi ne sfătuieşte să consultăm pliantul din buzunarul scaunului din faţă. Am mai auzit noi povestea aceasta. La ce bun?
Ar fi suficient un scurt anunţ al pilotului că ne-am pierdut un motor, sau că nu mai răspund comenzile aparatului, că am căuta cu toţii cu înfrigurare broşura atât de neglijată. Dintr-o dată ar deveni obiectul cel mai preţios; ne-am smulge-o unul altuia dacă n-ar fi suficiente. Am încerca să învăţăm în câteva secunde uneori insuficient de lungi, ceea ce am ignorat de atâta vreme. Am vrea să ne salvăm viaţa.

Poate că dacă am fi conştienţi de pericolul vremii în care trăim, de perspectiva ei escatologică, de viaţa tot mai scurtă şi fragilă, am vedea cu alţi ochi Scripturile şi ocazia extraordinară ce ne-o oferă Dumnezeu să ne pregătim pentru veşnicie.

Biserica este cetatea zidită în două lumi în acelaşi timp. O împarte în două râul morţii, despărţind-o în locul harlui şi cel al gloriei. Mai devreme sau mai târziu, vom traversa râul dincolo. Am beneficiat cu toţii de harul acordat de a cunoaşte ceea ce ne aşteaptă în glorie?  Cei mai mulţi am trăit şi trăim ca şi cum locul acesta de aici şi acum ar fi veşnic.

Rândurile de faţă se doresc a fi o pledoarie pentru maturitate spirituală, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său. Să nu ne înşelăm singuri şi mai ales să nu profite nimeni, mai ales Satana, de ignoranţa şi copilăria noastră spirituală. Aşa de mulţi cad pe spate când suflă peste ei “specialişti” în minuni şi aranjarea părului. Aşa de mulţi sărută icoane vechi şi moarte, picioare de sfinţi. Aşa de mulţi sunt cei ce se pleacă zgomotos în faţa chipului din Valea Dura. Aşa de mulţi confundă senzaţionalul cu spiritualul prin simplul motiv că nu pot discerne grâul de neghină. Să nu fim şi noi printre cei ce confundă voia Domnului cu dorinţele cărnii noastre păcătoase. Să nu mărşăluim alături de cei ce cred că luptă pentru adevăr şi scandează minciuni.

“Singur adevărul ne poate face slobozi şi nu cunoaşterea erorilor”. De aceea pledez pentru studierea Scripturilor şi nu a doctrinelor false care o neagă. Sunt pentru studierea iubirii lui Dumnezeu şi nu a planurilor celui rău. Sunt pentru cunoaşterea Numelui lui Dumnezeu şi nu pentru calcularea numelui Fiarei Apocaliptice. Sunt pentru pregătirea pentru cer şi atât nu pentru studierea doctrinelor sfârşitului.

Vom avea oare discernământul spiritual să vedem că numai platoşa adevărului ne va păzi de săgeata arzătoare a celui rău? Vom avea oare maturitatea  să ne întoarcem la Scripturi, să le studiem, să le credem, să le împlinim? Motive avem. 101 de motive.
Făcând astfel ne vom rătăci cu harta-n mână.

După ce a intrat într-un orăşel din Europa cu armatele sale, Napoleon Bonaparte, a întrebat furios pe primarul localităţii, de ce nu s-au tras clopotele cu ocazia intrării sale.
–    Majestate, am avut 101 de motove să nu le tragem –  a răspuns cel chestionat.
–    Spune-mi unul din ele, a replicat nervos împăratul.
–    Unul ar fi că nu avem clopote, sire, a răspuns primarul.

Doriţi unul din cele 101 de motive să ne întoarcem la Biblie?
Isus vine în curând!