Virușii Bisericii de azi (5)

Virusii

 

5. Dacă nu am îndemn să fac ceva, chiar dacă este un lucru bun, mă simt ca un ipocrit dacă-l fac.

Lucrul acesta este mult mai frecvent pentru cei ce stau pe băncile bisericii decât cred cei mai mulți pastori.

Virusul acesta vorbește de sentimentele care-i conduc pe oameni. Simțămintele au ajuns autoritatea supremă în viața multora. Modul în care mă simt devine standardul după care iau deciziile în viață.

Sentimentele noastre vin și pleacă, ele bazându-se pe mii de lucruri (condiția fizică, vremea de afară, relațiile cu oamenii din biserică, jobul, cum o duc copiii în școală, păcatele nemărturisite, starea psihologică, sentimentele de vinovăție, relațiile de familie, dacă ne place sau nu de predicator sau de comitetul bisericii…). Sentimentele noastre nu doar că sunt fluctuante, dar nu ne putem baza pe ele în niciun caz.

Ce ar fi să trăim prin credință și nu prin sentimente? Credința funcționează indiferent de sentimentele noastre.

6 gânduri despre „Virușii Bisericii de azi (5)

  1. chiar daca alegem si dorim sa traim sub puterea credintei ,sa nu uitam ca cei ce stau pe băncile Biserici sint limitati si unii chiar ajung descurajati de multe evenimente care ajung sa se desfasoare si sa ramina inapti in implicare.O persoana calificata in domeniul pastoririi ,a sociologiei si pshiologiei indentifica usor astfel de persoane si cei care doresc sa redea o noua personalitate si un ajutor acelei persoane nu evita sa se implice si sa ajute persoana respectiva sa devina activa ,sa fie inrolata si implicata in activitatea care ar putea sa o satisfaca si sa ajunga apreciata.Sa nu uitam ca trupul lui Hristos este format din multe madulare care sint agrenate in un total unitar si astfle se formeaza Templul viu si desavirsit.Multi isi atintesc atentia spre cei despre care scrie ap.Iacov;”…ce poarta haina stralucitoare si-i ziceti: „Tu sezi in locul acesta bun!”, si apoi ziceti saracului: „Tu stai acolo in picioare!” sau: „Sezi jos la picioarele mele!”
    Chiar daca ajung contrazis ,dovezile apar prin ceea ce se intimpla si se poate dovedi !!!Este ceva normal si cand percepem mesajul prin puterea firii ,nu putem sa ne dezvinovatim.Mai mult ca atit ,recomandarile,diplomele si licentele ajung mai valoroase decat mesajul drept si adevarat scris sub puterea inspiratiei divine.Cei care au inteles mesajul si au stiut ca lucrurile acestea ajung tot mai mult sa se accentueze ,prin evangheliii si epistole au scris si pentru cei care atunci au ajuns in atentia lor si pentru noi care ajungem sa fim interesati de acelas mesaj .Si totusi ;ce vedem ca se intimpla/Si la ce provocari ajungem?Dureros este ca si in puterea crestinismului poporul ajunge in stare de adormire si interesul este indreptat spre ce este scris:… Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute si isi vor da invatatori dupa poftele lor.
    4. Isi vor intoarce urechea de la adevar si se vor indrepta spre istorisiri inchipuite.”(2 Timotei cap.4)
    Am ajuns la astfel de timpuri si multi sint plictisiti sa mai citeasca capitole,versete,pilde si indemnuri!!!Este greu si incomod ca sa te mai adaptezi la cerinta mesajului divin fiindca ajungi o persoana demodata si prea iesita din moda si parametri firesti pe care satana cu multa iscusinta si cu putere de reclama ii implementeaza si te doboara!!!De fapt acesta este telul lui si dorinta de a te abate de la mesajul Divin .Si totusi ap.,Pavel scrie;”…1. Te rog fierbinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui Hristos Isus, care are sa judece viii si mortii, si pentru aratarea si Imparatia Sa:
    2. propovaduieste Cuvantul, staruie asupra lui la timp si nelatimp, mustra, cearta, indeamna cu toata blandetea si invatatura.”Succes si putere de implinire a mesajului divin !!!

  2. Cred că avem de ales, trăim prin credință sau prin sentimentele noastre. Nu ar trebui, totuși, să punem sentimentele noastre pe seama lui Dumnezeu!

  3. Dar se poate? Omul este bombardat cu mii de stimulente(variabile) esterioare. Toate vin de la mediul fizic inconjurator, de la mediul social, de la mediul familial etc si toate acestea vin tot de la Dumnezeu, inclusiv sentimentele. Nu poti sa faci abstractie de ele pentru ca inseamna sa faci abstractie de Dumnezeu.
    Acum vreo 2500 de ani unul zis Pitagora spunea :unui invatacel : Nu te teme de zei, teme-te de oameni! Invatatura lui este valabila si astazi. Raul il fac oamenii : Hitler, Musolini, fascistii, nazistii, legionarii, al-quaeda, securistii, kaghebistii si multi altii. Nu avem decat sa ne rugam, fiecare in credinta lui, sa nu cadem prada bestiilor umane de tot felul.
    Doamne-ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s