Articol preluat din Family2Family.
Una dintre principalele caracteristici pe care oamenii le au în vedere, atunci când dau valoare lucrurilor, realizărilor sau chiar semenilor este POPULARITATEA.
Atunci când anumite lucruri sau persoane au devenit populare, apreciate de toţi, se întâmplă că, de cele mai multe ori, lumea tinde să nu mai verifice nimic cu privire la respectivele lucruri sau persoane, mulţumindu-se să afirme că „este ceva bun”. Bunăoară, îmi amintesc de vizita cântăreţului american Michael Jackson în România. Popularitatea şi faima lui au fost suficiente pentru a crea o puternică impresie. Peste tot se puteau auzi numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Spre surprinderea mea, am constatat că şi unii creştini erau la fel de impresionaţi de popularitatea acestui om. În acea perioadă am stat de vorba cu o persoană care avea numai cuvinte de laudă la adresa vedetei americane. Atunci când am început să-mi împărtăşesc parerea şi lucrurile pe care le ştiam despre cântăreţ, persoana respectivă a rămas pe gânduri, zicând doar cu jumătate de gură: „ Eu am crezut altceva… ”
Desigur că lumea, care are propriile ei valori, are şi propriile metode de a recunoaşte aceste valori. Popularitatea este una dintre ele! Însă, copii lui Dumnezeu trebuie nu numai să aibă valori diferite de valorile lumii, ei trebuie şi să recunoască aceste valori într-un mod diferit. Popularitatea nu este una dintre metodele biblice de a da valoare lucrării sau oamenilor lui Dumnezeu!
Aceste gânduri îşi trag originea dintr-o discuţie avută cu un frate, un vechi slujitor în ogorul Evangheliei. În ce mă privea, chiar eram indignat de faptul că o anumită revistă creştină începuse să atace constant, chiar ironic, lucrarea Duhului Sfânt, afirmând deschis că vorbirea în alte limbi nu este un fenomen care s-a repetat în istoria bisericii. Însă, ceea ce m-a surprins a fost reacţia acestui frate slujitor, care mi-a spus: „Să ştii frate, că această revistă este populară şi este citită de foarte mulţi creştini!” Acest răspuns nu a făcut altceva decât să-mi provoace multă amărăciune, mai ales pentru faptul că răspunsul venea din partea unei voci autorizate, care ar fi trebuit să ia atitudine! De exemplu, am întâlnit şi situaţii în care nu s-au luat măsuri faţă de anumite persoane sus-puse, din ierarhia bisericească, deşi existau suficiente dovezi că viaţa lor era compromisă. Faptul că o persoană este foarte cunoscută, deci populară, determină de prea multe ori tolerarea păcatului, chiar şi în biserică.
Privind serios la ceea ce se petrece în unele dintre bisericile noastre, avem motive să ne îngrijorăm! În prezent, la toate nivelurile de slujire, pot fi găsiţi oameni a căror viaţă lasă foarte mult de dorit! Situaţia este cunoscută şi recunoscută! Cu toate acestea, pentru simplul fapt că sunt populari, oamenii sunt lăsaţi mai departe pe poziţiile lor. Câţi predicatori nu propovăduiesc încă de la amvoanele bisericilor, numai pentru că sunt „populari“ sau pentru că au reuşit o „bună politică bisericească” şi astfel, ocupă o poziţie privilegiată în ierarhia religioasă? De asemenea, există destui cântăreţi care nu mai au aproape nimic în comun cu Dumnezeu şi cu viaţa creştină, însă sunt buni la muzică, sunt populari şi prin urmare sunt acceptaţi. Surprinzătoare este disponibilitatea noastră de a accepta aceste compromisuri de ordin moral!
Totodată, se pare că însăşi Biserica este avidă de popularitate. Avem nevoie de cineva foarte „popular”, fie el cântăreţ, predicator sau lider creştin, care să ne promoveze imaginea în lume! Dorim ca biserica să fie mai apreciată, mai recunoscută, mai acceptată, mai în „rând cu lumea”! Dar câţi dintre noi ne gândim serios la faptul că această atitudine, de a ne lăsa influenţaţi de popularitate, compromite rolul bisericii de a fi „…stâlp şi temelie a adevărului…” Atunci când accept de dragul popularităţii, ca anumite persoane să ocupe anumite poziţii, ne gândim oare la faptul că exemplul personal negativ, dat de aceştia celor pe care îi conduc şi care îi consideră modele „demne de urmat“, îi compromite profund şi pe cei conduşi?
Aproape întotdeauna, când se are în vedere o atitudine corectă, care ar trebui luată faţă de oamenii compromişi, dar populari, susţinătorii lor au următoarea motivaţie: „Să nu judecăm noi pe nimeni, lasă să-i judece Dumnezeu”. În opinia mea, dacă ştim bine că viaţa unora nu este în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, dar în ciuda acestei evidenţe continuăm să-i susţinem în locurile de frunte, datorită „popularităţii“ lor, dovedim, fie faptul că, într-o oarecare măsură, suntem şi noi compromişi, fie lipsa de curaj, alimentată de frică şi comoditate. Această disponibilitate spre compromiterea adevărului, de dragul popularităţii, este un atentat la sfinţenia lui Dumnezeu! Noi avem de-a face cu un Dumnezeu sfânt, care cere şi de la noi sfinţenie!
Dacă privim cu seriozitate Sfintele Scripturi, vom constata că Dumnezeu nu este impresionat nici de popularitatea unuia, nici de mulţimile adunate în jurul altuia. Ceea ce are preţ în ochii lui Dumnezeu este sfinţenia! Biblia spune: „Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.“ (Matei 7:13-14). În vremea lui, Noe şi familia sa nu erau decât o minoritate. Este oare posibil ca Dumnezeu să privească dezinteresat spre mulţimi de oameni care pier şi să salveze cu milă doar câteva persoane? Ce anume a făcut diferenţa între Noe şi familia sa, faţă de ceilalţi? In Geneza 6:9 citim: „Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui…” Atunci când Dumnezeu şi-a declanşat mânia, nu a contat nici numărul de oameni adunaţi în jurul lui Noe, nici popularitatea lui, ci numai neprihănirea lui!
Iosua şi Caleb sunt alţi doi bărbaţi, care se aflau în minoritate, dar care erau întrutotul de partea lui Dumnezeu. La un moment dat, cei mulţi erau pe punctul de a-i linşa pe cei doi. În cele din urmă însă, Dumnezeu şi-a spus cuvântul. Singurii care au intrat în ţara promisă au fost Iosua şi Caleb!
Regele Saul acceptă compromisul în viata sa. Cu toate că devenise deosebit de popular, iar succesul său era incontestabil, acestea nu îl impresionează pe Cel Atotputernic. Dumnezeu nu ia în calcul numele, poziţia sau influenţa lui Saul! Toate acestea înseamnă prea puţin, în comparaţie cu ascultarea de El! Verdictul divin pentru regele mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi, pentru liderul care ţinea toată naţiunea, este clar: „…l-am lepădat…” Îmi aduc aminte de două nume care, în urmă cu câţiva ani, erau deosebit de sonore în America. Este vorba de tele-evangheliştii Jimmy Swaggart şi Jim Bakker. Ei deveniseră atât de populari şi erau cunoscuţi în întrega lume. Dumnezeu nu a fost impresionat de popularitatea lor şi atunci când ei au încetat să-L mai asculte, Dumnezeu i-a smerit! Gândindu-ne la cele de mai sus, consider că ar trebui să luăm în serios Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aplicăm în orice condiţii şi împrejurări, indiferent de popularitatea persoanelor aflate în cauză!
Ţinta noastră trebuie să fie dreptatea lui Dumnezeu! În Mica 6:8 El spune: „Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate…” Este trist atunci când, de dragul păcii, în bisericile noastre renunţăm la dreptatea lui Dumnezeu. Singura pace, acceptată de Dumnezeu, este pacea care are la bază dreptatea Sa. Acest adevăr este valabil în privinţa mântuirii fiecăruia dintre noi. Dumnezeu mântuieşte o persoană şi face pace cu ea, numai după împlinirea dreptăţii Sale, cu privire la acea persoană, în jertfa lui Isus Cristos. Acest principiu trebuie să stea la baza păcii şi în comunităţile noastre! Dacă vom tolera tot felul de păcate, în scopul de a menţine pacea în biserică, doar pentru faptul că nu ne putem atinge de unele persoane „cu influenţă“, „populare“ atunci slujirea noastră nu este după voia lui Dumnezeu!
Dacă vom continua să dăm valoare persoanelor, lucrurilor şi realizărilor după modelul lumii, având ca reper popularitatea nu adevărul şi sfinţenia, atunci bisericile vor deveni tot mai lumeşti. În vremurile pe care le trăim, Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie şi veghere, pentru a nu permite ca standardele lumeşti să deturneze biserica şi valorile ei biblice, inestimabile şi veşnice!
paşi spre lumină 
Din moment ce poporul sa inmultit in puterea imperfectiunii ,si a pacatului ,mereu au fost tendinte spre popularitate,reclama si de a fi pe treapta pozitionala ceea mai inalta fiindca se stie ca este mai usor a se ajunge la confort si putere.Dar nu trebuie sa uitam ca aceasta dorinta este pentru cei cu intelepciune fireasca si care cred in cheia succesului prin asuprirea semenului.Aceste lucruri sint foarte bine dezvaluite pe paginile Sfintelor Scripturi .si Domnul Isus le atrage atentia ucenicilor si multimilor care doreau sa-l asculte.A plecat dintre noi si prin scrierile evanghelice si epistole gasim unele mesaje ,dar se vede ca toate aceste mesaje pentru unii au ajuns subiect de predica,de filozofare si o modalitate de castig.Iar cei care le inteleg trebuie sa plece capul jos in puterea smereniei pentru a nu ajunge persecutati dupa cum au ajuns ucenicii si pe urma risipiti!!se vede ca mesajul din cartea profetului Mica ;” „Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate…”pentru cei mai multi este fara valoare si desconsiderat tocmai prin faptele si comportamentul care azi la multi se intilneste !Si astfel cei mai multi ajung de nu inteleg mesajul simplu;”Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie şi veghere,”
Sunt foarte de acord cu ceea ce a scris Mike. Cred ca a fost socat de felicitarile primite de Pustan pe web’situl lor, felicitari care nu le va preluate de brotherul Petru Lascau.
Am si eu o gramada de populari in studiu.
Da, am vazut contrariat cum se da mare importanta faptului casportivu,vedeta,cantaretul cutare s/a pocait… ca si cand popularitatea respectivei persoane ar consolida imaginea pocaitilor…