După câteva săptămâni a venit ziua cea mai neagră pentru baptiștii din satul Roșia. A venit Miliția cu oamenii lor care au început demolarea. Au blocat ulița, nu au lăsat ca să circule nimeni pe acolo. Noi câțiva stăteam deoparte și ne uitam și plângeam de cele întâmplate.
Am omis să spun că pentru construirea bisericii nu știu să fi primit niciun ajutor de nicăieri, căci s-a contruit totul cu donațiile fraților. Nu ca acum, când dintre toate bisericile nu puține se construiesc cu donații din America.
Niciunul care a lucrat la demolarea bisericii nu a sfârșit-o bine și nu a murit de moarte curată. Unul a murit sub un tractor, unul a căzut de pe o casă și unul, pe care l-am cunoscut bine era paralizat și era foarte sucit și desfigurat și se uita într-una în sus. Spuneau oamenii că se uită după acoperișul bisericii.
După demolare, noi ne-am adunat într-o casă a unui frate Vesa Vasile. După o vreme ne-am mutat la o altă casă, la Dronca Alexandru. Păstorul nostru era Stoica din Buteni.
Oamenii din sat au început ca să plece fiecare, la Sebiș, Ineu, Pâncota și Arad. Nu au mai rămas decât foarte puțini. Azi dacă mai sunt circa 30 de suflete.
Biserica ortodoxă rămasă fără enoriași s-a transformat în mănăstirea Sf. Maria Mare și Mică, (nu știu care este deosebirea dintre ele). Au venit vreo 10 călugărițe, așa că de două ori pe an vin oameni bolnavi pentru a fi vindecați și se întorc la fel, pentru că nu icoanele făcătoare de minuni vindecă, ci Isus Christos, Vindecătorul.
paşi spre lumină 
Foarte trist. 😦