BETEL – Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu

Va vedea de curând lumina tiparului cartea: BETEL – Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu. În paginile ei aș vrea să prezint cititorilor istoria zbuciumată de la începutul anilor 80′ când, la Oradea, Biserica Penticostală Nr. 1 (azi Betel) a construit casa de rugăciune pe care o folosește și azi, fără autorizație. Amenzile și prBetel_Petru_Lascau_Fataocesele în tribunale care au urmat nu i-au descurajat pe credincioșii din Oradea care s-au încrezut în Dumnezeu care le-a dat o mare biruință.

Cartea va fi lansată la Oradea la începutul lunii octombrie, la Biserica Betel.

În paginile acestui blog voi publica mai multe materiale din istoria acestei biserici, documente din lupta pentru a primi o autorizație de construcție din partea autorităților comuniste, mărturii ale unor participanți la această luptă pentru o casă de rugăciune adecvată nevoilor acestei comunități.

„Cei care am trecut prin experiența Betel, putem declara că am văzut ca Iacov de altă dată, îngerii urcând și coborând la noi. De aceea avem datoria de a povesti și altora minunea acestei izbânzi.

Din nefericire se povestesc doar înfrângerile și suferințele create de un regim distrugător al credinței. Balaurul roșu al comunismului ateu n-a fost triumfător împotriva credinței. El a fost distrus tocmai de credința care n-a murit niciodată din pieptul românului, în ciuda celor mai furibunde îndoctrinări. Construcția și izbânda de a sta în picioare până în ziua de azi a Bisericii Betel, ilustrează clar că războaiele sunt ale Domnului

Experiența construirii fără autorizație a Bisericii Betel, este un act de eroism al unei generații care n-a fost formată, așa cum ar vrea unii să ne facă să credem, doar din capete supuse, informatori și colaboratori ai regimului comunist. Ea a avut oameni demni, determinați, cu șira spinării dreaptă, oameni gata de eroism și sacrificiu.” (din Introducere)

2 gânduri despre „BETEL – Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s