John Wimber și Vineyard
Toronto Blessing a început într-o biserică Vineyard (Via) din Toronto. Este normal să spunem câteva cuvinte și despre această mișcare carismatică și întemeietorul ei, John Wimber.
De la bun început, trebuie să remarcăm faptul că în ciuda aprecierilor pozitive de la începutul mișcării din Toronto, John Wimber a devenit unul din adversarii acestei mișcări, mergând până acolo că biserica din Toronto a fost exclusă din părtășia bisericilor Vineyard. Cu toate acestea, la propagarea fenomenului din Toronto a contribuit într-o mare măsură climatul doctrinar deja existent în sânul acestei confesiuni. Dar să vedem cine este John Wimber.
John Wimber s-a născut și a crescut într-o familie necreștină, în anul 1934. S-a lansat de tânăr în lumea muzicii pop unde a făcut carieră cu formația „The Righteus Brothers”. După o convertire dramatică în anul 1963 s-a dedicat cu totul slujirii lui Dumnezeu. În urma absolvirii Universității Azusa Pacific, a fost ordinat ca pastor al Bisericii Yorba Linda Friends Church, o biserică de quakeri, unde a lucrat câțiva ani.
În anul 1975, împreună cu Peter Wagner de la Fuller Evangelistic Association, a lucrat la punerea bazelor a ceea ce se numește azi: Fuller Institute of Evangelism and Church Growth (Institutul Fuller de Evanghelizare și Creșterea Bisericii), unde a lucrat câțiva ani ca și consultant în creșterea bisericii.
În anul 1977 Wimber a plecat de la Fuller pentru a stabili biserica Vineyard (Via) din Anahheim, California. Împreună cu biserica sa a început să se roage pentru semne și minuni, mai ales pentru vindecarea bolnavilor, când după o perioadă de agonie, au început să vadă rezultate spectaculoase. Aceasta l-a lansat pe Wimber în arena națională și mondială devenind faimos pentru „semnele și minunile” promovate de mișcarea Vineyard. Biserica sa a crescut la cinci mii de membri și au început să deschidă peste 250 de filiale în mai multe țări ale lumii, formând Asociație Bisericilor Vineyard (Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, de Stanley M. Burgess și Gary B. McGee, Zondervan, Grand Rapids, MI, 1988, articole semnate de: C. P. Wagner, paginile 842, și 889).
În anul 1991, Vineyard a asimilat o organizație cunoscută sub numele de Kansas City Fellowship (numită și Prorocii din Orașul Kansas), care este cunoscută printr-o reputație chestionabilă privitoare la doctrină. O mare parte din liderii prorocilor din Kansas sunt azi liderii confesiunii Vineyard, printre care: Paul Cain, Bob Jones, Larry Randolph, Mike Bickel, Rich Joner și alții (Tom și Sheila Smith, Background to the „Holy Laughter” Movement, 14 octombrie 1996, Internet, tjsmith@freenet.calgary.ab.ca). Numai peste un an de zile, Bob Jones a fost repudiat datorită unor păcate sexuale.
Dintre doctrinele mișcării Vineyard, enumerăm:
– Arătarea fiilor lui Dumnezeu (numită și „New Breed” – o nouă rasă). O nouă formă și un nou standard de creștin se va ivi înaintea sfârșitului, când înzestrați cu trupurile slăvite ale noii ordini cerești, creștinii vor cuceri pământul. Fii lui Dumnezeu vor fi egali cu Isus Christos întrutotul. Vor fi nemuritori, fără păcat, desăvârșiți, părtași deplin la natura divină. Ei au tot dreptul să fie numiți dumnezei, pentru că sunt.
Acuzat uneori pe bună dreptate de gnosticism modern, Wimber care emite nenumărate atacuri la modul rațional de gândire, este autorul multor profeții publicate în cărțile sale, profeții care nu s-au împlinit. Printre ele este aceea în care afirmă că în anul 1989 va fi un val puternic de AIDS pe care numai biserica îl va putea opri, și: „Apariții angelice vor deveni lucru obișnuit în cadrul întrunirilor și chiar Domnul va apărea în săptămânile care vor urma, lunile și anii următori. Vindecările vor fi atât de comune că până și copiii le vor face în mod regulat… Se va merge mult dincolo de tot ce s-a făcut în timpul apostolic și în primul secol al creștinismului… chiar și învieri din morți vor fi lucru obișnuit… Veți vedea chiar mâini și picioare amputate crescând sub ochii voștri atunci când mâinile evangheliștilor se vor atinge de ele…”
– Armata lui Ioel. Noi va trebui să cucerim lumea ca o arătare a fiilor lui Dumnezeu, în trupurile noastre glorificate aducând pe pământ Împărăția de o mie de ani.
– La răpire vor fi răpiți cei răi de pe pământ, pentru ca să poată fi înstaurat Mileniul de către „noua rasă”.
– Teologia dominației sau „Împărăția acum”.
– Opoziție față de testarea manifestărilor spirituale prin Scripturi.
– Credința într-un „Christos-corporație”. Isus nu este nevoie să revină din nou pe pământ deoarece Biserica este Trupul Său, și deci tot ce este și are Christos este aici deja prin Biserică. Christos are nevoie de noi ca biserică deoarece fără trup El este incomplet.
– Wimber acceptă vindecări miraculoase făcute prin relicve sau moaște la fel ca Biserica Catolică sau cea Ortodoxă.
– Wimber vorbește despre o schimbare de paradigmă în modul de gândire al creștinului, de la gândirea raționalistă și teologică, la o abordare unde doctrinele se dezvoltă dintr-un creștinism experimental.
– La început Wimber vedea în Toronto Blessing cel de al „trilea val” al Duhului Sfânt, primul fiind cel penticostal de la începutul secolului și al doilea cel charismatic din anii 60.
– Vineyard mai crede că o biserică globală „supra-biserică” va aduce o trezire mondială.
Biserica Toronto Airport Vineyard a fost exclusă din Vineyard în ianuarie 1996, în primul rând, după părerea lui Tom și Sheila Smith, pentru lipsa de control din partea lui John Wimber și a confesiunii sale asupra fenomenului de la Toronto, și mai ales pentru atenția acordată de mediile informare lui John Arnott și bisericii sale și nu lui Wimber și confesiunii Vineyard. Wimber a afirmat că mișcarea „râsul sfânt” este de la Dumnezeu, el ferindu-se să facă vreo condamnare a fenomenului de la Toronto, care continuă să domnească în multe din bisericile Vineyard, așa cum se întâmplă cu biserica lui Randy Ckark din St. Louis, Missouri.
Reblogged this on B a r z i l a i – e n – D a n.
Detalii foarte interesante