Datoria de a cunoaște adevărul

Întotdeauna când un aspect al lucrării Duhului Sfânt este analizat într-un spirit critic, cel ce-o face este acuzat de lipsă de credință, dacă nu de lipsă de spiritualitate. Dar oare nu trebuie să supunem toate lucrurile la testul Scripturii?

Când evreii și cei cucernici dintre neamuri au luat Scripturile, verificând imediat cele predicate de Pavel, acesta nu i-a admonestat ca neduhovnicești. Dimpotrivă. Fapta lor este lăudată. (Fapte 17:11). Acelaș apostol îndeamnă pe credincioși: ‘‘Cercetați totul și păstrați ce este bun.” (1 Tes. 5:21).

A supune la proba textului sacru experiențele spirituale nu înseamnă lipsă de spiritualitate, ci lipsă de spiritualitate este mai degrabă atunci când le acceptăm fără niciun discernământ. Ele trebuie să-și aibe precedente în Scripturi și tot în textul sacru trebuie să găsim baza lor teologică. Numai Scriptura poate valida sau invalida orice experiență spirituală pe care o avem. Cred că este suficient un singur argument.

Isus Christos înviat dintre cei morți, atunci când S-a arătat celor doi pe drumul Emausului le-a inspirat credința în învierea Sa apelând la argumentația Scripturilor, și nu la realitatea prezenței trupului Său glorios după înviere. În urma întâlnirii cu Isus, cei doi sunt în extazul credinței pe care o obțin din Scripturile care le aprind flăcări în inimi. Isus nu se prezintă la ei cu giulgiile mormântului, cu sigiliile pietrei sau cu alte dovezi materiale. Învierea Sa era o împlinire a Scripturii. În același mod, trebuie să vedem dacă experiențe asemănătoare celei de la Toronto sunt sau nu împliniri biblice.

Ca lideri creștini avem sfânta datorie să veghem asupra turmelor noastre: ‘‘Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi…” (Faptele 20:28). Sfatul apostolului Pavel dat prezbiterilor din Efes avea în vedere faptul că în Biserica lui Christos vor apare învățători și proroci mincinoși care “vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor.’‘ (Fapte 20:30). Vegherea liderului creștin trebuie să fie în primul rând ca să nu pătrundă în biserica pe care o păstorește o învățătură străină Scripturii. Nimic nu poate produce mai mari pagube Bisericii lui Chritos decât o doctrină care nu vine de la Christos.

Exersarea vigilenței doctrinare cere un echilibru între deconspirarea erorii și menținerea dragostei creștine. Adevărul trebuie spus din dragoste. Suntem în pericol să ne pierdem dragostea în luptele cu profeții și învățătorii mincinoși. Prea des confundăm oamenii cu ideile lor, și prea mulți oameni se simt ofensați atunci când ideile lor, mai ales cele teologice, devin subiectul criticii altora. Trebuie să facem disticție între personalitatea noastră și ideile ce le vehiculăm. De cele mai multe ori ele nu ne aparțin în exclusivitate. Le-am împrumutat de la alții. Și ce este oare nou sub soare?

În cartea Apocalipsei găsim biserica din Efes care este mustrată de Domnul pentru părăsirea dragostei dintâi, probabil în lupta pentru demascarea falsului din sânul ei (Apoc. 2:1-5). Apologistul creștin poate ușor deveni victimă procesului său apologetic.

Încerc în rândurile acestea să nu uit de dragostea greștină pentru toți acei bine intenționați dintre frații mei cuprinși acum de frenezia unei ‘‘noi lucrări’‘ a Duhului Sfânt, entuziasmați de experiențele pe care cu siguranță le-au trăit. Vreau să afirm că orice voi spune aici nu este în nici un fel un atac împotriva unei persoane, ci dacă voi expune păreri contrare sentimentelor și convingerilor cuiva, ele se adresează doctrinelor sau aplicării lor și nu persoanelor.

Este adevărat că lucrurile duhovnicești trebuie judecate duhovnicește (1 Cor. 2:14), dar cum putem judeca duhovnicete fără să apelăm la ‘‘dreptarul învățăturilor sănătoase’‘, la Scriptură?

Mai trebuie spus că a face lucrul acesta este ‘‘penticostal’‘, cu toate că mulți ne etichetează lesne crezători atunci când este vorba despre experiențele spirituale. William J. Seymour, omul prin care Dumnezeu a aprins trezirea penticostală din Azusa Street din Los Angeles, a scris despre experiențele penticostale ale începutului de secol, astfel: ‘‘Noi cântărim totul prin Cuvânt, și fiecare experiență trebuie să fie măsurată prin Scripturi. Unii spun că am mers prea departe, dar dacă am trăi mai aproape de Cuvânt, ni se va spune când ne vom întâlni cu Domnul în văzduh.’‘ (William J. Seymour, The Apostolic Faith, numărul din septembrie 1907).