Ce spune Biblia despre ”râsul sfânt”?

Râsul este o invenție divină, cu siguranță. Nu Satana l-a inventat. De fapt el n-a inventat nimic. El copiază și distorsionează tot ce a creat Dumnezeu. Dar ce-i cu ‘‘râsul sfânt’‘ de la Toronto?

Există o serie de explicații pe care apologeții le dau râsului. Unele din ele preting implicații profetice, cum ar fi bucuria revenirii Domnului, sau râsul de Satana care nu este decât un înfrânt, sau râsul de ispite și încercările pe care le va birui de acum încolo creștinul. Dar cea mai populară este că el exprimă bucuria datorită bunătății și harului lui Dumnezeu.
Confuzia pe care se străduiesc apologeții mișcării să ne-o strecoare este între râs și bucurie. De fapt, spun ei, ceea ce vedeți când oamenii se tăvălesc pe jod de râs, nu este altceva decât expresia bucuriei, care este fără îndoială o roadă a Duhului Sfânt.

Trebuie spus că bucuria poate fi exprimată prin râs, dar nu neaparat râsul este dovada unei bucurii. Motivația râsului uman este de multe ori străină cu totul de bucuria lăuntrică a celui care râde.

Bucuria, una dintre cele nouă componente ale roadei Duhului Sfânt, bucuria în Duhul, este definită de Dicționarul ‘‘Nelson’s Illustrated Bible Dictionary’‘ (Nelson’s Illustrated Bible Dictionary, Thomas Nelson Publishers, 1986), astfel: ‘‘Bucuria care se cere din partea unui om evlavios este produsă de Duhul lui Dumnezeu. Felul acestei bucurii privește dincolo de prezent la viitorul mântuirii noastre și la suveranitatea Dumnezeului nostru, care lucrează ca toate lucrurile să coopereze spre binele nostru final, care este asemănarea noastră cu Christos. Bucuria aceasta este distincă de simpla fericire. Bucurie ca aceasta este posibilă, chiar în mijlocul necazurilor’‘.

Bucuria ca roadă a Duhului Sfânt prezintă câteva caracteristici, în contrast cu ceea ce se definește ca ‘‘râs sfânt’‘.

1. La fel ca ceilelalte componente ale roadei Duhului, și bucuria are envoie de timp pentru a se maturiza și ea nu poate fi primită (ca și celelalte de altfel) prin punerea mâinilor, suflat sau mișcarea mâinilor cuiva. Nu se poate primi această roadă la comandă, cum nu se poate primi nici una din cele menționate de Pavel la Galateni 5:22. Ea este opera Duhului Sfânt care transformă caracterul nostru, proces care se petrece în timp. El nu poate fi realizat instantaneu.

Când Isaia descrie Duhul lui Dumnezeu, în capitolul 11:2: ‘‘Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul…’‘, el nu enumeră râsul printre caracteristicile de bază ale Lui.

2. Bucuria este un atribut lăuntric, parte a ceea ce suntem noi, așa cum este stâpânirea de sine sau autocontrolul și răbdarea, ea operând împreună cu colegii ei. Dezlănțuirea ei în public, fără control, isteric și indecent uneori, nelalocul ei, ar dovedi lipsa sau sfidarea răbdării să nu mai vorbim de auto-control.
3. Bucuria, roadă a Duhului Sfânt este independentă de circumstanțe. În Fapte 13, îi găsim pe Pavel și Barnaba izgoniți din Antiohia Pisidiei, după ce propovăduiseră Evanghelia. Biblia remarcând că în aceste circumstanțe deloc favorabile: ‘‘ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt’‘ (Fapte 13:52). În capitolul 5, ni se spune că apostolii ‘‘s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui’‘ (5:41). Exemplele ar putea continua.

Când scrie celor din Corint, Pavel spune: ‘‘Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mâingâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre’‘ (2 Cor. 7:4). Descoperim în versete ca acestea că bucuria se leagă mai degrabă de persecuție decât de râsul isteric.

4. La fel ca celelalte opt componente ale roadei Duhului, bucuria, nu are neaparat semne de exteriorizare. Cu greu am putea vedea la cineva înfrânarea poftelor sau răbdarea dacă circumstanțele nu le-ar pune în evidență. Bucuria, care este o caracteristică lăuntrică nu neparat poate fi văzută sau nu neparat trebuie să se manifeste prin râs.
5. Pentru a ni se transforma caracterul este nevoie de toate nouă componente ale roadei Duhului. O singură componentă nu este suficientă. Trebuie remarcat singularul din ‘‘roada’‘ Duhului și nu roadele. Bucuria nu poate fi achiziționată separat de celelalte, deoarece toate nouă aparțin aceluiaș fruct.

După aceste observații, să ne concentrăm atenția la râs.

Cele mai multe referințe biblice la râs sunt asociate cu batjocura, cu râsul de cineva, cu derâderea sau cu cel rău. Din 40 de referințe biblice, 34 în Vechiul Testament și 6 în Noul Testament. Două din versete se repetă, și deci rămânem cu 38 de versete care se referă la râs în toată Biblia. Ele se pot grupa astfel:
13 versete sunt folosite în contextul necredinței.
13 versete care menționează râsul vorbesc despre râsul batjocoritor.
7 vorbesc despre mândrie și superioritate față de alții.
3 versete evocă prostia.
Doar 4 refeințe biblice prezintă râsul într-o lumină pozitivă.
Din cele 6 versete din Noul Testament, trei prezintă râsul într-un mod negativ. Ele se găsesc în Luca 6:21; 6:25, și Iacov 4:9. Să vedem aceste citate:

‘‘Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde!’’ (Luca 6:21).
‘‘Vai de voi care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui!’‘ (Luca 6:25).
‘‘Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța’‘ (Iacov 4:9).

Pretenția apologeților lui Toronto Blessing că bucuria despre care vorbește Biblia nu este altceva decât râsul isteric care colorează serviciile lor, este cu atât mai nefundamentată cu cât în limba biblică există cuvinte cu totul diferite pentru râs și pentru bucurie. Râsul – gelos, bucurie – chara, cuvânt pe care-l găsim în roada Duhului din Galateni 5.

Râsul aparține domeniului sufletesc, al emoțiilor noastre, pe când chara – bucuria este o cacteristică interioară a duhului nostru, unde se plăsmuiește caracterul nostru.

Consider de bine să analizăm câteva pasaje biblice care vorbesc despre manifestări emoționale ale unor persoane. Lucrul acesta ne va ajuta să distingem între bucurie, ca parte din roada Duhului și bucuria ca manifestare emoțională, reacție la circumstanțele plăcute ale vieții.

Pavel și Sila, după ce sunt scoși din temnița zguduită de cutremur de către temnicerul din Filipi, sunt duși în casa acestuia, le leagă rănile și se botează împreună cu toată familia sa. Biblia ne spune că: ‘‘După ce i-a adus în casă, le-a pus masa, și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu’‘ (Fapte 16:34). Cuvântul folosit aici pentru ‘‘s-a bucurat’‘ este ‘‘agallio’‘, care înseamnă a exalta, a fi vesel, fiind bucuros să sărbătorească evenimentul, un răspuns al sufletului uman față de schimbarea făcută de Dumnezeu în viața sa. Bucuria aceasta nu poate avea nicio semnificație spirituală deosebită. Ea este bucuria naturală a sufletului salvat, și nu o manifestare ‘‘prin Duhul’‘ a prezenței divine, sau a cercetării Duhului Sfânt, cum vor să ne convingă apologeții ‘‘mișcării râsului’‘ de la Toronto. În plus, textul nu ne permite să ne imaginăm o criză isterică de râs din partea temnicerului și a familiei sale.

Un alte pasaj biblic pe care ar trebui să-l analizăm, se găsește în Faptele apostolilor 8:39, 39: ‘‘Când au ieit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.’‘

Expresia folosită de doctorul Luca, este ‘‘plin de bucurie’‘, care își are rădăcina în ‘‘chairo’‘ care înseamnă a fi vesel, bine dispus, bucuros. Ea exprimă pur și simplu un răspuns emoțional ca urmare a botezului în apă și a credinței sale, și nu poate fi etichetat ca o manifestare spirituală care, pornită din trup se conectează apoi cu tărâmul spiritual (cu Duhul Sfânt), așa cum prezintă Rodney Howard-Browne fenomenul.

Un text folosit adesea de suporterii ‘‘râsului sfânt’‘ este acela din Psalmul 2:1-5: ‘‘Pentru ce se întărâtă neamurile, și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală, și domnitorii se sfătuiesc împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: ‘‘Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!’‘ Cel ce șade în ceruri râde, Domnu, își bate joc de ei. Apoi în mânia Lui, le vorbește, și-i îngrozește cu urgia Sa,…’‘

În pasajul acesta avem referința la faptul că Dumnezeu râde. În primul rând trebuie să înțelegem că Dumnezeu are emoții așa ca noi, sau mai bine spus, am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cu emoții. Apoi trebuie remarcat faptul că Dumnezeu râde de dușmanii Săi, vorbindu-le și îngrozindu-i cu mesajul Său. Râsul divin precede în acest caz dezlănțuirea mânie lui Dumnezeu. Cum poate un astfel de râs să fie o binecuvântare pentru cineva? Ne putem ruga ca Dumnezeu să-și manifeste mânia împotriva cuiva? Nu este biblic să cerem pedepsirea nimănui.

(Va urma)