Toronto Blessing – Argumentul istoric (1)

Biblic sau istoric?

Pretențiile celor din „mișcarea râsului” că Duhul Sfânt este autorul a tot ce se petrece în timpul întrunirilor organizate de ei este construită de apologeții mișcării dintr-o combinație de argumente:

1. Dumnezeu face un „lucru nou”. Conceptul că în suveranitatea Sa, Dumnezeu face lucruri noi, care nu sunt în Scripturi, îi conduce pe apologeții mișcării să creadă că ne aflăm acum față în față cu ceva nou, care n-a mai avut loc și care nu se găsește în Biblie. Baza acestui argument vine din faptul că Isus a făcut mult mai multe lucruri care nu sunt scrise în Scripturi. Este deci loc pentru noi experiențe cu Dumnezeu care nu-și găsesc precedent în cele scrise în Biblie. Dacă un asemenea mod de gândire este corect atunci nu mai putem justifica interzicerea niciunui lucru din biserică și viața creștinului, pe care Biblia nu le menționează și le interzice în mod expres. Să luăm de exemplu avortul, sau sclavia. Biblia nu le menționează niciodată interzicându-le, dar Biblia ne oferă principii clare care le condamnă. Probabil că nu vom găsi clar menționat nicăieri în Biblie că credinciosiul nu trebuie să latre sau să se tăvălească pe jos de râs atunci când merge cu frații săi la închinare. Găsim însă principiul respectului pentru alții, a păstrării demnității și ordinii în întrunirile frățești.
2. Argumentul istoriei. Oricât pare de ciudat, în ciuda contradicției fățișe cu pretenția „lucrurilor noi” pe care le face Dumnezeu, apologeții râsului recurg la argumetul istoriei, prin care doresc să ne convingă că în pofida noutății lucrurilor pe care le vedem între ei, ele nu sunt noi de fapt, pentru că ele s-au mai petrecut în istorie, în special în anii 1700 și 1800 în America și Anglia. Viețile și experiențele lui Jonathan Edwards, George Whitefield, Charles Finney au fost studiate pentru a se găsi probe că și în timpul trezirilor spirituale din vremea lor s-au petrecut lucruri similare cu cele de la Toronto.
3. Roadele mișcării. Cei care ne propun să ne trezim prin râs pretind roade bune ale mișcării lor, printre care enumeră entuziasmul, exuberanța, numărul mare de participanți, popularitatea, vindecări „inner healing” (vindecări lăuntrice), etc. Analizate pe rând aceste roade ar putea fi ușor contestate, mai ales că la concertele de muzică rock este foarte mult entuziasm și exuberanță, să nu mai vorbim de numărul mare de participanți. Cât despre vindecările lăuntrice, credem că este nevoie de timp ca ele să fie confirmate. Apoi, nu cred că poate contesta nimeni că există în orice circumstanță și roade pozitive. Demonizatul din ținutul Gadarei a fost vindecat în timp ce locuia printre morminte. Unii oameni găsesc mântuirea în situații ciudate, în baruri sau pe buza unei prăpăstii când voiau să se sinucidă. Domnul îi smulge pe unii din flăcările iadului. Chiar dacă vom găsi unele roade pozitive, nu înseamnă că trebuie să ne transformăm bisericile în cârciumi, sau să semene cu mormitele Gadarei.

Una din publicațiile lansate de The Chruch of the Living Word, spunea: „Singurul mod valid de a judeca dacă aceste „noi manifestări” sunt de la Duhul Sfânt sau nu este să le măsurăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar apologeții mișcării de la Toronto sar peste acest lucru, îl minimalizează, sau își bat joc de el” (Discerning the ‘Thing from Toronto’, publicat în 1996, de The Church of the Living Word, Inc. 5663 Court St. Road, Syracuse, NY 13206, pagina 8).

În capitolul de față vom analiza argumentul istoric invocat de apologeții „mișcării râsului”, cu toate că el, chiar în cazul validității lui, nu poate susține singur un fenomen spiritual atâta vreme cât Scriptura nu-l consemnează. Am văzut în capitolul precedent că nu găsim niciun argument biblic serios care să valideze cele ce se petrec la întrunirile pornite din biserica din Toronto. Cu toate că adepții acestui nou val de trezire susțin că Dumnezeu face lucruri noi acum, recusg totuși la istorie pentru a ne demonstra că nu ei sunt primii în exprimarea acestor manifestări, și teza lor este că ele au însoțit de-alungul istoriei mai toate trezirile spirituale. Pentru a da cititorului posibilitatea să perceapă fenomenul și în pretinsul lui context istoric, voi acorda spațiu și acestui argument, în speranța că acest capitol va contribui la formarea unei opinii cât mai avizate.

La început vom discuta pe scurt cum prezintă Biblia lucrarea Duhului Sfânt, ca apoi să facem o scurtă incursiune în istorie, concetrându-ne mai mult asupra Marii Treziri din America și Anglia, perioadă din care apologeții lui Tortonto Blessing își extrag cele mai multe argumente.

Va urma.