În momentele de cumpănă ale istoriei lui Israel, când țara era amenințată sau mâna lui Dumnezeu apăsa asupra nației, poporul îndemnat de oamenii lui Dumnezeu, s-a adunat în adunări solemne de rugăciune și pocăință. Când pedeapsa lui Dumnezeu plutește amenințător peste țară, oamenii asfinți au știut să caute fața lui Iehova cu post și rugăciune acoperiți cu sac și cenușă.
Plata păcatului este moartea. Singura alternativă este pocăința. Marii oameni ai lui Dumnezeu au știut acest lucru. Și-au asumat păcatele nației lor și s-au pocăit pentru păcatele neamului lor. Este suficient să-l amintesc pe Daniel, care nu doar că și-a asumat păcatele părinților și bunicilor lui, dar se pocăiește înaintea lui Dumnezeu pentru aceste păcate.
În fața acestei pandemii nu este suficient să ne mângâiem cu cuvinte pioase, cu versete din psalmi și făgăduințe care, de cele mai multe ori nu ne-au fost făcute nouă. Adevărul este simplu, trăim binele sau necazul cetății în care locuim. Suportăm consecințele păcatelor colective, chiar dacă ne încurajăm singuri că au fost închise nu doar bisericile ci și cluburile de noapte, bordeluri, cazinourile, discotecile și cine mai știe ce alte localuri de întreținere a corupției morale.
Suntem cetățenii unei țări cu care se judecă Dumnezeu. Știu că nu voi fi prea popular cu ceea ce voi spune, dar în momente de pedeapsă divină ar trebui să avem minimul de curaj să ne privim în oglindă.
Ceea ce scriu aici nu se potrivește pentru toate țările, pentru că fiecare are păcatele ei specifice. Dar nu pot să nu mă gândesc că un Dumnezeu drept și sfânt nu are nimic de spuns cu acest virus despre milioanele de copii uciși de mamele lor în propriul pântec înainte de a se naște, să nu mai vorbim de promovarea agendelor homosexualilor, de decadența morală și sfidarea lui Dumnezeu din partea elitei liberale a Americii. Lista păcatelor noastre este prea lungă. Cine să se pocăiască pentru aceste păcate, dacă n-o fac cei care știu să se pocăiască… pocăiții?
Apreciez pe toți pastorii și preoții care cheamă poporul la rugăciune. Sfatul meu este să-i chemăm la o rugăciune de pocăință pentru păcatele țării de care aparținem. Să ni le asumăm și să ne pocăim de ele. Nu cred că este suficient acum să cerem doar protecție divină pentru noi și cei dragi ai noștri fără să ne pocăim de păcatele neamului nostru aflat acum sub biciul pedepsei divine.
Știu că e mult mai ușor să găsim și să dăm vina pe adevărații vinovați. Știu că e mai la îndemână să ne falsificăm istoria decât să ne pocăim de păcatele ei. Când scriu aceste rânduri, știu că e mai ușor să ucizi mesagerul decât să primești mesajul lui.
paşi spre lumină 