STATUL ACASĂ

Știam eu că sunt mai multe forme ale statului: cel de drept, cel paralel (la noi în America îi spune statul din umbră, lucru diferit de statul la umbră, prea bine cunoscut la noi la români), statul la coadă, statul în picioare, etc., dar n-am cunoscut toate rigoriile statului acasă, până acum cu pandemia. Am auzit de la mai mulți de statul pe Facebook, de statul pe welfare (pronunțat românește uoalfăr) pe ajutor de stat și mai ales de statul degeaba, statul cu burta la soare, etc.

Un vecin ce stătea cu coatele pe gard (că există și un astfel de stat), i-a spus lui tata: „Măi Gheorghe, de ce muncești tu degeaba?” Mucalit, tata i-a spus: „Ioane, e mai bine să muncești degeaba decât să stai degeaba!”

Acum cu virusul acesta, am ajuns cu toții să cunoaștem statul acasă. Până la sfârșitul lui aprilie, Trump ne-a poruncit să mai stăm pe la casele noastre și să nu ieșim între oameni. Să nu-i contaminăm, și să nu ne contamineze nici ei pe noi. În Arizona, putem ieși la plimbare, în parcuri, numai să nu ne apropiem unii de alții. Am devenit periculoși unii pentru alții.

De când cu statul acasă, am observat imediat cine este șeful statului. Îl cunoașteți bine și dumneavoastră. Nu-i așa? Norocul meu este că locuim în Arizona unde cresc cu mare succes numai pietre. Altfel aș fi la coasă, la sapă, la plivit de buruieni (care din păcate își fac apariția și printre pietrele noastre). Dacă scap de aceste munci agricole, nu scap de spălat pe jos, de aspirat covoare, de spălat băile și toaletele. Când mă sună vreun prieten care n-are sector, sau șeful statului lui nu e vigilent, îi spun că am „aspirații mari” – dau cu aspiratorul. Dar, fiecare din supuși mai găsesc câte-o portiță de scăpare de rigoriile statului acasă. Eu, de exemplu, motivez că am ceva de scris… Sigur că am, că stau ideile în mine ca ouăle în găină, numai că a le pune pe hârtie e o altă treabă. Când muza nu mă cercetează, mai stau pe Facebook sau mai stau cu burta pe o carte. Și acestea sunt forme de stat, chiar dacă președintele meu nu prea le recunoaște. Recunoaște doar statul de vorbă, statul la un ceai, sau statul la o cafea. De când cu statul de vorbă, spunea cineva că abservat că nevastă-sa e fată de treabă și a aflat, tot povestind, că au și copii împreună. Poate că am neglijat cam mult statul de vorbă cu soția și mai ales cu copiii. Când suntem tineri, copiii sunt un fel de deranj și o frână pentru distracțiile noastre. Iată că acum, un virus nevăzut ne-a adus să stăm acasă cu ei și să stăm de vorbă cu ei. Virușii nu fac numai lucruri rele.

Statul de vorbă nu e totuna cu statul la bârfe, de care acum ne-a scăpat starea de urgență. Cu șeful statului nu se poate sta la o șuietă și nici la bărfe.

Acasă, alături de cei dragi, în vremurile nesigure pe care le trăim, putem descoperi un nou stat. Statul pe genunchi.

M-am hotărât să scriu câte o mică cronică a carantinei, împărtășind micile mele experiențe cu voi, care acum, minune mare, suntem cu toții în același stat. Statul acasă.