Un senstiment adânc și autentic de recunoștință este atât de străin rutinei noastre zilnice, cât este de străin porcului care râmă neobosit în jurul curții. Avem cam același sentiment al aprecierii pentru pâinea de pe masa noastră pe cât are râmătorul față de merele căzute pe jos. Ca și boul la iesle, sau măgarul în fața brațului de fân, luăm totul fără un sentiment de uimire, apreciere și recunoștionță; fără să ne întrebăm de cauza din spatele lucrurilor. Nu cunoaștem aprecierea față de faptul că Dumnezeu nu numai că a creat constelațiile infinitelor spații cosmice și știe pe nume orice stea, dar este același Dumnezeu care dă corbilor de mâncare la vremea potrivită și privește cu milă la fiecare vrabie când cade. Nu știm nimic de recunoștința că noi, ca și toate creaturile înaripate ale cerului și patrupedele pământului, suntem concepuți și creați de inteligența Sa infinită, născuți din dragostea Sa nemărginită, purtând încrustat în nou chipul Său.
Gratitudinea pe care mulți bărbați o au pentru soțiile lor, este ca un costum de bal; o poartă doar la ocazii festive. A fost o vreme când ea era pentru el bunătatea și frumusețea întruchipată. Era un mister profund în jurul personalității ei, ca aureola ce îmbracă crestele munților în pașnice apusuri. Dragostea ei a adus la lumină tot ce era bun și pur în adâncul ființei lui. Orice lucru frumos pe care-l vedeau ochii lui, și orice sunet plăcut pe care-l auzeau urechile, toate îi aminteaun de ea. Orice respirația era o rugăciune de mulțumire față de Dumnezeul care a creat o asemenea ființă neasemuită și care, i-o dăruise lui. Era doar recunoștință și gratitudine în acele zile ale fricirii dintâi. Apoi a venit obișnuitul. Azi, ea și-a luat locul între frigider, aragaz, televizor și cealaltă mobilă din casă.
Pentru o mulțime de soții, bărbatul onest, care muncește din greu; bărbatul ponderat, așezat, care se întoarce acasă în fiecare seară, nu e prețuit mai mult decât cărbunii pe care camionagiul îi lopătează în subsolul casei. Ai nevoie de cărbuni și ai nevoie de un bărbat la casă. Îi ai pe amândoi. Amândoi nu sunt decât o rutină, pentru care nu nutrești nicio recunoștință specială.
Ar trebui să le vizitați pe surorile voastre și să vedeți lacrimile fierbinți cum le brăzdează obrajii atunci când povestesc cum bărbații lor, niște bețivi ordinari, le bat pe ele și pe copiii lor. Veți găsi o mulțime de asemenea femei. Veți întâlni o mulțime bântuite de spaima că ginerele lor va veni din nou beat acasă și o va bate pe fata lor.
Recunoștința nu este doar un desert spiritual sau moral pe care-l putem lua sau respinge după o masă copioasă. Gestul, idiferent care ar fi el, nu poate fi fără consecințe. Gratitudinea este însăși pâinea și apa sănătății morale a individului sau colectivității. Ea nu este doar o virtute generală înotând undeva la marginea personalității noastre, ea este virtutea fundamentală, centrală, decisivă. Succesul, continuitatea și Everestul fiecărei pesoane sau națiuni sunt determinate de suveranitatea lui Dumnezeu; recunoștința este factorul declanșator al acestei suveranități.
paşi spre lumină 