Răspunsul lui Iosif Ţon la Comunicatul Uniunii Baptiste
Preaiubiţii mei fraţi din Consiliul de conducere al Uniunii Baptiste din România:
Cu respect față de voi toți și cu multă dragoste izvorâtă din Domnul Isus și din Duhul Sfânt, vă trimit reacțiile mele imediate la comunicatul dumneavoastră că ați ”decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui (Iosif Țon) în bisericile baptiste din Uniunea Baptistă din România, până la o vreme de îndreptare și pocăință.”
Mă voi referi întâi la decizia dumneavoastră exprimată în aceste cuvinte:
”Consiliul Uniunii Baptiste din România se delimitează de practicile și învățăturile nebiblice și străine de practica și învățătura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” (de exemplu: predicarea evangheliei prosperității, practicarea profețiilor nebiblice, practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi, practica vindecărilor la comanda unei persoane, promovarea învățăturilor grupării din Africa condusă de Chris, asocierea cu ”Şcoala de vindecare”).
Vă anunț că și eu mă delimitez de aceste practici, pentru simplu faptul ca practicile mai sus numite nu sunt sustinute de Strajeri, cu exceptia “Scolii de vindecare”, care nu are scopul de a-i învăța pe alții să fie ”vindecători”, ci este o școală în care oamenii învață cum să primească vindecarea.
De asemenea, în anunțul meu de asociere cu mișcarea ”Străjerii” am spus că unul dintre scopurile mele este să-i ajut să-și formuleze doctrina lor biblică și că ei au acceptat să mă primească între ei cu scopul acesta.
Mărturisesc că nu înțeleg ce înseamnă ”retragerea ordinării pentru slujire.”
În primul rând, eu așa știu că ordinarea unui om ca pastor este făcută pe viață și că anularea ei (nu retragerea) se face doar în condiții foarte speciale.
Poate că ați înțeles că vreți să-mi anulați dreptul de a sluji în bisericile baptiste din România (să slujesc ca pastor, să fac botezuri și să împart Cina Domnului). Dacă ați decis lucrul acesta, eu mă voi supune hotărârii dumneavoastră.
Nu cred că ați inclus aici și dreptul de a predica în bisericile baptiste, deoarece pentru aceasta nu este nevoie de ordinare și decizia de a invita pe cineva să predice este totalmente prerogativa pastorului local, care poate invita să predice și oameni din alte culte, care au unele doctrine total diferite de cele baptiste. Lucrul acesta este o practică foarte răspândită.
Dar dacă veți insista să nu mai predic în bisericile baptiste din România, voi căuta pe cât posibil să găsesc alte locuri unde să predic cand vin în România.
Mi-a atras atenția acuzația pe care mi-o faceți prin cuvintele: ”a exprimării unei atitudini nepotrivite față de viața spirituală a bisericilor baptiste din România.”
Mă gândesc că vă referiți la faptul că am spus că multor biserici li se potrivește descrierea făcută de Domnul Isus Bisericii din Sardes:
”Știu faptele tale că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. … Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au pătat hainele” (Apocalipsa 3: 1-4).
Nu sunt singurul care plânge că în bisericile noastre a intrat păcatul și corupția, pe care mulți o numesc cu termenul ”elegant” de ”lumificare” , sau ”a intrat lumea în biserică.”
Accentul pe care îl pun eu acum este că păcatele noastre ne duc înapoi sub stăpânirea celui rău, conform textului din Romani 6:16, ilustrat dramatic în Faptele Apostolilor 5:3.
Știu că această învățătură deranjează și supără. Dar stăpânirea demonică a credincioșilor datorită întoarcerii la viața de păcat este o învățătură pe care o dau mulți teologi baptiști din toată lumea. În orice caz, ea nu poate fi considerată o erezie care să scoată pe cineva în afara mișcării baptiste.
Oare este o ”atitudine nepotrivită față de viața spirituală a bisericilor baptiste din România” dacă dau un sunet de alarmă ca bisericile să se întoarcă prin pocăintă la dragostea dintâi?
Iubiții mei. Mulți mi-ați fost studenti, discipoli și mai ales colegi de lucrare. Mulți ați beneficiat de cursulile și predicile mele ținute în bisericile voastre și de cărțile mele. Cu mulți am împărtășit problemele voastre, precum și gânduri și planuri în intimidate.
Eu le voi păstra pe toate acestea în tainița inimii mele și voi continua să vă consider frații mei, colegii mei, și chiar prietenii mei.
Voi continua să mă rog pentru voi toți.
Ați scris că îmi retrageți dreptul la slujire în bisericile baptiste ”până la o vreme de îndreptare și pocăință.”
Eu cred că deja am pornit pe drumul îndreptării și al pocăinței. De acestea am nevoie tot timpul. Sper că vă voi putea convinge de lucrul acesta.
Vă rog să țineți cont de faptul că declar sus și tare că sunt îndrăgostit de învățătura Domnului Isus și că scopul pentru care trăiesc acum este să aduc această învățătură în centrul gândirii și al trăirii creștine. Cartea mea ”Bunătate” exprimă pe larg ce înțeleg eu prin aceasta. Rugămintea mea fierbinte pentru voi toți este să citiți cu atenție această carte și să mă judecați pe baza ei.
Indiferent ce veți mai face referitor la mine, eu voi continua să vă respect funcția voastră de conducători și să vă iubesc ca oameni minunați și să mulțumesc Domnului pentru privilegiul pe care l-am avut să vă cunosc și să lucrez o vreme cu voi.
Vă doresc belșugul bunătății lui Dumnezeu.
Iosif Țon
Uniunea Baptistă reacţionează
Uniunea Baptistă din România a produs un comunicat, ca reacţie la mişcarea Străjerilor.
Pentru mine este uimitor faptul că fraţii baptişti rămân la fel de inflexibili la lucrarea Duhului Sfânt şi la fel de refractari la trezirea spirituală actuală, aşa cum au fost mereu în istoria lor. Citind printre rânduri, nu este greu să vedem care este opinia lor şi despre mişcarea penticostală.
Măsurile drastice luate împotriva liderilor mişcării Străjerilor; retragerea ordinării frateleui Iosif Ţon, suspendarea pastorilor Ioan Peia şi Ilie Popa, precum şi excluderea lui Nelu Demeter, nu fac decât să scoată în afara bisericilor baptiste această mişcare. Regret că nici acum Duhul Sfânt şi lucrarea Lui nu sunt bine venite în Uniunea Baptistă.
Comunicat către bisericile baptiste membre ale Uniunii Baptiste din România
14/12/2010
Iubiți frați și surori în Domnul Isus Hristos,
Vă transmitem salutări sfinte și pline de dragoste în numele Domnului Isus Hristos care s-a născut în ieslea din Betleem! Convinși, pe baza Scripturii, că Isus Hristos, Capul Bisericii „este același, ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8), vă îndemnăm să sărbătorim nașterea Mântuitorului într-o atitudine de smerenie și de recunoștință pentru Darul lui Dumnezeu nespus de mare pentru toți oamenii. Prin îndurarea lui Dumnezeu, bisericile creștine baptiste s-au bucurat și în anul acesta de harul Său pentru creștere spirituală și pentru mântuirea multora. Suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru libertatea religioasă din țară și pentru dedicarea slujitorilor și a bisericilor noastre în slujirea încredințată și în dorința de a rămâne neclintite lângă Domnul, păstrând curată „credinta care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 3).
În urma comunicatelor celor care se numesc ”Strajerii” și ale unor păstori baptiști implicați în întâlnirile acestora, Consiliul Uniunii Baptiste întrunit la Arad la data de 08 decembrie 2010, a evaluat luările de poziție făcute de aceștia. În urma discuțiilor avute, și ținând cont de principiile biblice înțelese și practicate de baptiștii din România, am ajuns la convingerea că este necesar să transmitem următoarele precizări:
1. Consiliul Uniunii Baptiste din România se delimitează de practicile și învățăturile nebiblice și străine de practica și învățătura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” (de exemplu: predicarea evangheliei prosperității, practicarea profețiilor nebiblice, practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi, practica vindecărilor la comanda unei persoane, promovarea învățăturilor grupării din Africa condusă de Chris, asocierea cu ”Şcoala de vindecare”).
2. Datorită modului în care a ales să mediatizeze poziția sa în urma experiențelor personale avute și a exprimării unei atitudini nepotrivite față de viața spirituală a bisericilor baptiste din România, Consiliul Uniunii consideră că fratele Iosif Ţon a părăsit din proprie inițiativă învățătura și practica bisericilor noastre.
3. În urma declarațiilor și a comunicatelor fratelui Iosif Ton prin care recunoaște și afirmă alăturarea sa la gruparea ”Strajerilor”, alegând astfel să iasă din cadrul practicilor și învățăturilor bisericilor baptiste din România, Consiliul Uniunii a decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui în bisericile baptiste din Uniunea Baptistă din România, până la o vreme de îndreptare și pocăință.
4. Având în vedere discuțiile existente în prezent cu liderii celor care se numesc ”Strajerii”, Consiliul Uniunii recomandă comunităților din Bihor și București să clarifice poziția acestora și a bisericilor care acceptă slujirea lor în raport cu învățătura și practica bisericilor baptiste. Până la clarificarea situației, Consiliul Uniunii a decis suspendarea din slujire ca păstori baptiști a fraților Ioan Peia și Ilie Popa. Comunitatea Bihor a comunicat faptul că fratele Nelu Demeter nu este ordinat ca păstor sau prezbiter în bisericile din Uniunea Baptistă și a solicitat bisericii locale excluderea acestuia până la îndreptarea sa.
Consiliul Uniunii afirmă faptul că baptiștii din România stau în continuare lângă doctrina față de persoana Duhului Sfânt, lucrarea Sa și față de înțelegerea darurilor spirituale așa cum sunt acestea prezentate în Sfânta Scriptură și înțelese în bisericile noastre. Fiecare credincios născut din nou are Duhul Sfânt și trebuie să urmărească permanent plinătatea Duhului Sfânt și umblarea în dragoste divină. Îndemnăm frățietatea la post și rugăciune pentru creștere spirituală și pentru o mai bună mărturie a bisericilor baptiste din România.
În calitate de credincioși suntem chemați la veghere în viața personală, în viața de familie și în viața bisericii. Având în vedere avertizarea Mântuitorului și a apostolilor asupra apariției învățăturilor false și a prorocilor mincinoși (Matei 7, Faptele Apostolilor 20, 1 Ioan 4), chemăm toți credincioșii și toți slujitorii bisericilor sa fie treji, să vestească în puterea Duhului o Evanghelie întreagă și curată.
Membrii Consiliului Uniunii se roagă ca frații mai sus menționați și cei care urmează asemenea practici și învățături să înțeleagă din prezentul comunicat că dorim ca viața bisericilor baptiste din România să fie animată de prezența Duhului Sfânt într-un spirit de unitate și mărturie a Domnului Isus Hristos așa cum ni-l prezintă Sfânta Scriptură.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze bisericile baptiste cu părtășie unitate în sezonul în care îngerii au venit cu minunata cântare : „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui”.
Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
Arad, 8 decembrie 2010
Amintiri de Crăciun
Una din rănile sufletului meu de copil, încă nevindecată de trecerea anilor, o am din primii ani de şcoală, când un dascăl ateu l-a batjocorit în faţa clasei pe Pruncul Isus. Nu credea în El şi ne-a interzis să mergem la biserică la acel Crăciun înveşmântat şi troienit de zăpezi. S-a răsturnat o lume. A pierit o bucurie pură. S-a spart o oglindă eternă în inima mea.
Cu sufletul rănit, ca un porumbel scăpat din ghiarele uliului, am venit acasă de la şcoală în acea după masă de Ajun. Zăpada scârţâia sub cizmele mele de gumă, burduşite cu ciorapii de lână pe care mi-i împletise bunica. Pe uliţă mirosea a cozonaci calzi, a untură proaspătă din cazanele unor vecini care tăiaseră porcul. Aerul rece cu aburul acestor bunătăţi îmi pătrundea adânc în plămânii saturaţi de mirosul de motorină cu care se ungeau în fiecare săptămână duşumelele şcolii. Păşeam tăcut şi amărât alături de Licu, prietenul şi vecinul de uliţă.
Acasă, mama şi bunica trudeau de zor. Cozonacii cu nucă şi mac trebuiau înveliţi în ştergare, aşa calzi cum îi scoseseră din cuptor. Sarmalele erau pe foc. Tata curăţa din greu zăpada din curte, iar bunicul tăia lemne. „Ca să nu treacă iute” lemnele, bunicul nu le tăia decât atunci când era nevoie de ele. Atunci scutura zăpada de pe trunchiul unui stejar ucis astă vară, şi-l cresta cu ferestrăul de mână, încet, bătrâneşte, după care crăpa lemnele destul de groase, din acelaşi motiv; „ca să nu treacă iute”. Din cauza acestui obicei al lui, bunica mă ruga de fiecare dată (ea nu poruncea, mă ruga frumos), să-i tai nişte aşchii mai subţiri ca dimineaţă să poată aţâţa focul în sobă. Şi o făceam, pentru că pe bunica n-o puteam refuza niciodată. Apoi, noi copiii, aveam o slujbă de făcut înaintea căderii serii, să aducem un coş cu mere, din gămada din curte. De sub tuleii de cucuruz şi sub mormanul de paie şi frunze aduse din pădure special pentru acoperirea merelor, apucam câte un măr prin tunelul îngust pe care-l astupam la loc de fiecare dată. Ionatanele şi batulele erau brumării şi transpirate în căldura casei şi erau bune şi zemoase că ne stătea gândul tot la ele.
Se lăsa Crăciunul peste sat ca o bucurie. Odată cu căderea întunericului, se auzeau pe uliţi colindele copiilor. Ba chiar oamenii mari din sat formau grupuri de colindători. Vor bate curând şi la poarta noastră şi bunica avea o traistă mare, plină de colaci, special făcuţi pentru colindători, cu toate că în restul anului mâncam şi mălai, că grâul ni-l luaseră tovarăşii la cote. Noaptea aceea era lungă. Nu reuşeam să stau până dimineaţă şi să primesc şi eu colindătorii, deşi aşa mi-am propus de fiecare dată.
Dimineaţa, mama ne trezea pe toţi cu o cântare de Crăciun. Aşa somnoroşi ne îmbrăca cu hăinuţele noi cumpărate de tata de la oraş. El lucra la oraş şi pleca în fiecare dimineaţă la cinci şi venea seara la opt. El era din clasa muncitoare, pe când bunicul era ţărănime muncitoare, aşa ne-a explicat tovarăşul învăţător. Apoi ei erau strâns uniţi în lupta lor împotriva cui, n-am înţeles niciodată prea bine. Dar era bine că se înţelegeau de minune. Plecam la adunare pe jos, tocmai la marginea cealaltă a satului. Adunarea era la fratele Sandriţa, într-o casă neterminată pe dinăuntru, pentru că adunarea cea nouă ”au demolat-o comuniştii”, aşa spunea mereu bunicul. Au vrut-o cămin cultural şi fraţii n-au voit ca să joace nepocăiţii în biserica zidită cu truda şi bănuţul lor. Au venit nişte ţigani cu un steag roşu şi ne-au demolat biserica. De atunci ne adunam la fratele Sandriţa.
La adunare am fost mai atent ca până atunci la citirea Bibliei de către fratele Danu şi am înţeles că Irod îl ura pe Isus, că preoţii Îl urau şi ei şi s-au supărat nevoie mare când nişte magi i-au adus daruri Pruncului Isus. Doamne, ce mulţi Îl urăsc pe Isus! Şi dascălul nostru. Şi comuniştii, şi preoţii, şi irozii…
Mi-am liniştit sufletul tulburat de ura aceasta, când i-am auzit pe fraţi cântând: „O ce veste minunată…” Cânta şi mama cu lacrimi de bucurie în ochi. Cânta şi tata în fanfara bisericii. Cânta şi bunicul. Bucuria lor mi-a liniştit furtuna sufletului şi la amiază, în jurul mesei, eram fericit de-a binelea alături de ai mei. Doamne ce bine-i de Crăciun să fii înconjurat de ai tăi care te iubesc! Şi care-L iubesc pe Isus.
Lupta cu somnul
Aşteptăm o trezire în lunga noastră luptă cu somnul. Pânzele lui subţiri ne înfăşoară atât de lesne. Dormim nepăsători în timp ce Christos agonizează încă în grădina Ghetismani. Ispitele vieţii ne-au atârnat greu păcatul în priviri. Sub poverile prihanelor noastre tragem a somn. Lacrimile Lui, ca picurii mari de sânge, ni se preling pe trupul scăldat în sudorile nopţii. Nu ne mai sperie făcliile cohortei lui Iuda, şi nu ne mai dezmeticesc strigătele lor ameninţătoare. Dormim în timp ce umbra crucii se lungeşte pe pământ odată cu asfinţitul acestui secol. Dormim. Cine şi cum o să ne mai trezească oare?
Am adormit în culcuşul cald al unor doctrine din ce în ce mai confortabile. Siguranţa mântuirii ne este eternă. Nu vom merge la judecată ci vom trece din moarte la viaţă. Mântuirea este prin har şi faptele noastre nu mai contează. Vom traversa urgiile sfârşitului nepăsători de ele, zburând deasupra lor ca nişte porumbei spre porumbarul lor. Răpirea va veni de altfel înaintea necazului celui mare, şi înaintea mileniului. Pecetea Duhului ne va asigura intrarea în posesia întregii moşteniri după ce acum ne-am bucurat de arvuna Sa. Isus ne vindecă toate bolile şi ne umple toate portofelele. Pe băncile noastre tapiţate-n pluş, sforăim în aerul condiţionat al sanctuarului. Predicatorii ne vorbesc monoton şi neconvingător pentru a spori şi mai mult somnul ce ne înfăşoară ca o miere neagră în care ne cufundăm tot mai mult. De vre-un apel patetic încearcă să ne deranjeze tihna, avem sute de antidoturi gata pregătite să ne liniştească o posibilă iritare a conştiinţei.
Încet, încet ne transformăm într-o masă amorfă şi inertă, într-o rocă sedimentară. Zăcem. nemişcaţi. Un uriaş adormit.
Aşteptăm o trezire din somn.
Oare ce ne va zmulge confortului, şi tihnei nostre doctrinare? O nouă doctrină? O criză? O suferinţă? O persecuţie? Nu ştiu. Probabil că toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu ştie. Noi însă avem nevoie de trezire.
Poate că focul altarului se va aprinde din nou când mucul care fumegă din mine se va reaprinde din nou. Mă voi lumina de bucurie când voi căuta Faţa lui Dumnezeu, după ani şi ani când am privid ca robul doar la mâna stăpânului meu. „Caută Faţa Mea! zice Domnul. Şi Faţa Ta o caut” (Ps. 27:8). Materialişti nu prin filozofie ci prin vocaţia palpabilului, am fost mai interesaţi de binecuvântările Domnului decât de Domnul binecuvântărilor. Învăţători falşi ne-au chemat la masa Lui de dragul bunurilor de pe ea şi nu de iubirea Celui ce stă la în capul ei. Ne-au vorbit atât de mult de minunile Domnului că ele au umbrit pe Domnul minunilor. Încrezători în ele am căutat prosperitate şi sănătate atunci cânt părtăşia cu El ne-ar fi fost îndeajuns. „Arată-ne pe Tatăl, şi ne este îndeajuns” spunea apostolul. Când Pavel şi-a dorit alungarea ţepuşului, a primit răspusul suficienţei harului divin. Dar nouă harul nu ne-a fost îndeajuns. Am vrut dolari pe deasupra. Am vrut maşini şi case, sănătate şi diplome, nume mare şi popularitate, am vrut PTL. (În româneşte vine de la Preţul Totalei Lepădări).
Rugăciunile noastre au devenit expresia egoismului nostru, şi rar am păcătuit mai mult înaintea lui Dumnezeu ca rugându-ne astfel. Timpul sacru s-a transformat în vreme de cerşit. Dacă în urma unei rugăciuni supărătoare am apucat ceva de la Dumnezeu am înconjurat ţara lăudându-ne cu realizarea noastră. Ne-am dat jos cămaşa să arătăm mulţimilor rănile vindecate de El, sau am fluturat victorioşi, cu bucurie puerilă darul pe care am reuşit să I-l smulgem. Unde este oare marele poet care spunea că pătruns în uriaşa catedrală celestă nu s-ar atinge de sfintele odoare, nu s-ar pângări cu aurul greu al potirelor sacre, cu toate că este sărac şi flămând, ci va fura doar dragostea Domnului. Când vom înseta oare după El ca un cerb al pădurii? Când vom alerga la El ca odraslele la sânul mamei? Când vom fi oare satisfăcuţi de El şi nu de jucăriile ce ni le oferă uneori atât de generos?
Cum ne-am simţi să constatăm că proprii noştri copii ne caută doar atunci când au nevoie de banii noştri?
Bisericile noastre se formează din cu totul alte motive decât cel singurul şi adevărat. Biserica lui Christos, Trupul Lui, nu poate fi decât adunarea la olaltă a celor care-L iubesc pe El, Domnul şi Mântuitorul lor. Numai dragostea pentru El ne poate forma o biserică. Ne adunăm la olaltă pentru că urâm pe cineva. Chiar pe diavolul să-l urâm (ceea ce nu este rău), ura aceasta nu va face niciodată din nou o biserică. Ne va transforma în armată sau bandă de terorişti, dar nu în Trupul slăvit al Domnului nostru Isus Christos. Nu ne vom transforma în biserică dorind ca prin adunarea noastră împreună să fugim de mânia viitoare. Acest fapt ne va grupa într-o turmă subterană bântuită de tenebre. Nu ne putem aduna pentru că credem pur şi simplu aceleaşi doctrine. Vom ajunge eventual penticostali, baptişti, ortodocşi, catolici, protestanţi sau o altă confesiune din miile care există azi în lume. „Pocăit n-oi fi eu frate, dar baptist sunt!” se lăuda cineva.
Naufragind pe o insulă pustie un penticostal român (în loc de penticostal puteţi pune liniştit numele confesiunii dumneavoastră), a fost descoperit după mai mulţi ani de o navă salvatoare. Spre uimirea salvatorilor românul penticostal construise pe insulă două biserici. Întrebat fiind de ce a construit-o pe a doua, deoarece una li se părea tuturor logic s-o fi construit, românul a răspuns fără ezitare:
– Aceea este biserica la care nu merg niciodată!
Biserica noastră plămădită din astfel de motivaţii ne va conferi tihna şi protecţia unui somn spiritual fără grijuri. Şi trezirea va întârzia să aibă loc.
Se pare că tot mai mult creştinismul contemporan reuşeşte să aibă alt centru decât Christos Însuşi. Am devenit preocupţi de problematica socială a lumii contemporane, de ideile noilor curente teologice, de interpretările escatologice, mai mult decât de cunoaşterea lui Christos. Uneori ne pare dificil să vedem în premilenistul-pretribulaţionist-calvinisto-supralapsarian, un pur şi simplu frate în credinţă. Ni se par afinităţile doctrinare mult prea importante. Mai importante chiar decât Christos Însuşi.
Elim – colinde de Crăciun
Vă invităm să urmăriţi serviciul de Crăciun de la Biserica Elim, Phoenix, Arizona, organizat de corul de fete al bisericii, dirijor Alexandra Blidar.
Dormi Copile – colind de Adi Galiger
Dorothy Ghiţea (Ţon) – mărturisire
Surprinsă de Duhul Sfânt:
Vindecată și Eliberată
de Dorothy (Ton) Ghitea
Duhul Sfânt m-a călăuzit să mărturisesc și să proclam minunile pe care le-a făcut El în viața mea pentru gloria numelui Său. Trebuie să știți că acum opt ani de zile, chiar înainte de a 29 mea zi de naștere, am început să simt simptome foarte stranii de fiecare dată când mâncam ceva care conținea făină de grâu.
Dacă mâncam o mică bucățică de pâine, după un scurt timp simțeam o durere acută, insuportabilă în stomac. Simțeam ca și când cineva mi-ar fi înfipt cuțite în abdomen, apoi mă cuprindea o greață teribilă și imediat vomam. După aceea, durerea era ca un buldozer care trecea peste toracele meu, așa încât cu greu mai puteam respira. Mi-am dat seama repede că alimente ca pâinea, pizza, și cerealele erau literalmente otravă pentru trupul meu. După o vreme, am realizat că problema mea cu alimentele cu făină era de fapt boala celiac, care este o intoleranță la gluten și că aceasta însemna să exclud din dieta mea o mulțime de mâncăruri. Am făcut mai multe teste și am descoperit că am alergie și la soia, la ouă și la lapte. Când am eliminat toate acestea din dieta mea, pentru o scurtă vreme m-am simțit mult mai bine, dar apoi am descoperit că am făcut o hipersensibilitate atât de mare la gluten încât cea mai minusculă fărâmă de pâine îmi producea o durere intensă, slăbiciune musculară și chiar și durere la încheieturi. Găteam în mod regulat pentru soțul meu și pentru cei doi copii ai noștri, dar în procesul acesta trebuia să iau măsuri severe să mă feresc de la a mă contamina cu gluten. În ultimii doi ani, chiar în timp ce m-am făcut și mai strictă cu regimul meu anti-inflamator și exclusivist, simptomele mele deveneau mai rele. Adesea nu eram în stare să mă joc cu copiii mei, să-i ajut să-și facă temele, să le fac baie sau să le fac de mâncare, deoarece aveam dureri mari și trebuia să stau culcată. Dacă mă ridicam, nu mă puteam îndrepta de durere.
Am strigat adeseori către Domnul și adesea m-am luptat cu această boală, dar în cele din urmă m-am resemnat cu ideea că Domnul mi-a dat această boală ca să mă învețe să depind de El și să-Și demonstreze puterea Lui în slăbiciunea mea. Poate că această boală era un fel de ”dar” de la El, sau chiar ”țepușul din carne” dat ca să mă umilească. (Mai târziu Domnul mi-a arătat că această imagine era totalmente departe de adevăr și a trebuit să mă pocăiesc de această concepție greșită despre natura Lui și despre modul cum se poartă El cu noi.) Când soțul meu Oliver și părinții mei se rugau Domnului să mă vindece, tot ce puteam vedea era cuvântul ”incurabil” înfășurat în jurul capului meu. Mă gândeam: ”Sigur, ei se pot ruga cât vor; eu nu-i pot opri, dar cine poate spune că Dumnezeu vrea să mă vindece?”
În același timp, viața mea de rugăciune a început să se intensifice într-o altă direcție: stăruiam ca eu să-L gust mai mult pe Dumnezeu, să aud vocea Lui și ca relația mea cu Domnul Isus să atingă noi nivele de intimitate. El mi-a arătat că este Iubitul inimii mele, Mirele meu și că se bucură de mine cum se bucură un mire de mireasa lui (Isaia 61:10; 62:5). Este așa de minunat să mă uit în urmă și să văd răbdarea pe care a avut-o Domnul cu mine, conducându-mă cu atâta gingășie de la o descoperire la alta, la ce este El și cine este El și ce vrea El să facă în viața mea. Este straniu că chiar și în cele mai grele momente de durere simțeam dragostea Lui pentru mine atât de puternic și-L simțeam cum mă strânge la pieptul Lui. Acum știu că dragostea Lui mă atrăgea la Sine. Dragostea Lui îmi vorbea. La început aveam urechile surde, dar încet-încet percepția mea spirituală se deschidea și Dumnezeu a început să-mi vorbească.
Punctul de cotitură a venit când am participat la o întrunire de rugăciune a unui grup umplut de Duhul Sfânt (sau carismatic) în iunie 2010. Omul lui Dumnezeu care conducea întrunirea m-a întrebat dacă cred că Domnul Isus m-ar vindeca dacă I-aș cere-o să o facă. I-am răspuns că da cred că Domnul Isus poate să mă vindece dar nu știu dacă El vrea să mă vindece. Am început să ne rugăm și am fost copleșită de nevoia de a-mi mărturisi păcatele Domnului. Voiam să îndepărtez toate barierele pentru ca Domnul să lucreze în viața mea. Conducătorul s-a rugat pentru mine specific și a primit o viziune de la Domnul cu privire la mine. Mai întâi, m-a văzut strânsă într-un colț, zbătându-mă în durere, strigând disperată către Domnul. Domnul mi-a zis: ”Te-am văzut și ți-am auzit strigătele și sunt mișcat de milă pentru tine.” Apoi slujitorul Domnului m-a văzut stând la o încrucișare de drumuri și la o oarecare distanță de acolo era un rug în flăcări. Dumnezeu zicea către mine: ”Trebuie să alegi acum. Tu poți ori să te îndepărtezi de Mine, ori să pășești înainte spre rugul în flăcări și să auzi ce am să-ți spun.” Inima mea a fost copleșită în timp ce mă rugam: ”Doamne, Tu știi că vreau să-Ți aud vocea mai mult decât orice altceva! Eu doar doresc mai mult din Tine! Vorbește-mi, Doamne. Arată-mi Cine esti!”
Au trecut mai multe săptămâni și de fapt sănătatea mea mergea din rău în mai rău. Am mai făcut niște teste medicale și inflamația intestinelor mele era așa de severă că și doctorița a fost surprinsă. În august 2010, m-am dus iarăși la grupul acela de rugăciune și le-am spus rezultatul ultimelor mele teste. Le-am spus: ”Poate Domnul nu vrea să mă vindece. La urma urmei, mă uit în jurul meu și văd atâția creștini care sunt bolnavi, unii mor de cancer și de alte boli grave. Probabil că aceasta este voia Lui și pentru mine.” Conducătorul mi-a răspuns că dacă rămân la acest nivel de argumentare cu Dumnezeu îi permit Dușmanului să-mi fure vindecarea. Trebuie să cresc în credința mea și să mă ridic deasupra argumentelor la locul unde voi putea să spun cu încredere: ”Această situație va avea ca rezultat manifestarea gloriei lui Dumnezeu în viața mea.” Am crezut că Domnul îmi vorbește prin omul acesta, așa că am primit acel adevăr și m-am agățat strânsă de el ca și când toată viața mea depindea de el. Din momentul acela am avut o sămânță de speranță nouă în inima mea. Dumnezeu urma să-Și arate gloria prin starea mea disperată.
După timpul de rugăciune, în timp ce oamenii se pregăteau să plece acasă, o soră din grupul de rugăciune m-a tras de-o parte. Nu o mai văzusem până atunci și ea nu știa nimic despre mine, dar mi-a spus simplu: ”Simt că Domnul mă conduce să-ți spun că tu trebuie să ierți ca astfel să poți fi vindecată. Și eu am fost vindecată de o infecție cronică după ce i-am iertat pe oamenii care m-au rănit într-un mod teribil.” M-am uitat la ea și m-am gândit: ”De unde știe ea că eu am fost rănită și că mă lupt să pot ierta?” Evident, ea nu avea de unde ști acest lucru, dar Domnul știa și ea a fost pur și simplu ascultătoare de călăuzirea Lui și mi-a vorbit. Mi-a arătat apoi o carte care a ajutat-o pe ea în căutarea vindecării. Cartea era întitulată Prayers That Bring Healing (”Rugăciuni care aduc vindecare”) de John Eckhardt. Am mers acasă și am comandat imediat cartea. Nu știam că prin cartea aceasta Dumnezeu îmi va vorbi într-un mod care îmi va schimba viața! De îndată ce am început s-o citesc am fost șocată de modul în care literalmente Dumnezeu îmi răspundea la întrebările mele încă de pe prima pagină.
Am început să înțeleg că Dumnezeu nu aduce boala peste poporul Său. Durerea și boala sunt parte a blestemului care a căzut peste omenire ca rezultat al păcatului lui Adam și Eva. Boala poate fi un rezultat al păcatelor pe care le comitem noi sau al încătușării generaționale din viețile noastre (cătușe moștenite de la părinți, bunici, sau străbunici). Bolile pot fi deasemenea pur și simplu un atac al Dușmanului în care credința noastră în Dumnezeu este testată în fața a unei mulțimi de martori spirituali. Adevărul glorios este că Domnul Isus a purtat toate bolile, infirmitățile și durerile noastre în trupul Său pe cruce și când El a câștigat biruința pe cruce asupra păcatului și a morții, El a câștigat și biruința asupra oricărui fel de boală și infirmitate. Astfel, când mergem la cruce, noi nu mergem ca să primim numai iertare de păcatele noastre, ci acolo primim și vindecare de bolile noastre. ”Prin rănile Lui suntem vindecați.” Această afirmație scrisă în Isaia 53:5 nu se referă numai la o vindecare spirituală, ci și la vindecarea trupurilor noastre, așa cum este explicat în Evanghelia după Matei: ”Seara, au adus la Isus pe mulți demonizați. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, și a vindecat pe toți bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ”El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” (8:16-17). Este clar că Matei a înțeles că ”neputințele” (infirmitățile) și ”bolile” din Isaia 53 ca incluzând atât stările fizice cât și cele spirituale.
Când Domnul Isus a umblat pe pământ, El n-a respins pe nici o persoană care a venit să primească vindecare. De fapt, El i-a lăudat pe cei care se îmbulzeau prin mulțime ca să ajungă la El să fie vindecați. Cei ce aveau credință doar se atingeau de El și erau vindecați. Domnul mi-a spus clar: ”Du-te și caută ungerea Mea.” De vreme ce eu nu auzisem și nu cunoscusem pe cineva care să aibă ”ungerea”, la început n-am înțeles ce-i aceasta. Dar Dumnezeu a folosit cartea lui John Eckhart să-mi facă cunoscut faptul că pe acest pământ sunt anumiți slujitori ai Săi cărora le-au fost date ungeri sau daruri speciale, cum ar fi ungerea pentru vindecare și eliberare. Aceleași lucrări pe care le-a făcut Domnul Isus când era pe pământ sunt făcute în zilele noastre de slujitorii Săi prin faptul că sunt împuterniciți în mod supranatural de către Duhul Sfânt. De fapt, Domnul Isus a spus că ”oricine care crede” în El va face lucrări chiar mai mari decât lucrurile pe care le-a făcut El, deoarece El va merge la Tatăl și Duhul Sfânt va veni să trăiască în ei (Ioan 14: 12-13).
Când Domnul mi-a spus să caut ungerea, El mi-a dat și numele omului lui Dumnezeu pe care El vrea să-l caut și omul acela a fost fratele Nelu Demeter. Eu nu-l întâlnisem niciodată pe omul acesta și nu vorbisem niciodată cu el, dar el și soția lui se rugau pentru mine și pentru familia mea de mulți, mulți ani. Noi aveam o prietenă comună care le tot cerea să se roage pentru mine când eram în dureri disperate și când simțeam chinul paralizant al efectului glutenului când îl mâncam accidental. Așa se face că în dimineața următoare primirii călăuzirii de la Dumnezeu am sunat la familia Demeter. Am aflat de la soția lui, sora Adriana Demeter, că fratele Demeter era într-o conferință de post și de rugăciune și că va veni acasă peste câteva zile. Am vorbit cu ea timp îndelungat și ascultam cu uimire la lucrurile pe care mi le spunea ea despre lucrarea pe care le-a dat-o Domnul să o facă în România. Apoi am stabilit cu ea programarea ca să-l sun pe fratele Nelu Demeter marți dimineața, în 14 septembrie—cea mai binecuvântată programare pe care am făcut-o în viața mea! N-am spus nimănui despre acest lucru, deoarece simțeam că totul este între mine și Domnul.
Luni dimineața, în timp ce așteptam acea programare divină pentru marți, am început să citesc Evanghelia după Marcu. Când citeam primul capitol, Duhul Sfânt mi-a vorbit într-un mod foarte clar prin istoria leprosului care a venit la Domnul Isus și L-a rugat în genunchi, zicând: ”Dacă vrei, poți să mă curățești” (Marcu 1:40). M-am auzit pe mine spunând exact același lucru: ”Doamne, dacă Tu vrei, Tu mă poți vindeca de această boală teribilă!” Și cum i-a răspuns Domnul Isus leprosului? Cuvântul Domnului spune că ”I s-a făcut milă de el” (în traducerea Engleză: ”a fost adânc mișcat”). Apoi Domnul Isus a întins mâna, ”S-a atins de el și i-a zis: ”Da, vreau, fii curățit!” (v. 41). Exact cuvintele acestea L-am auzit că-mi spune și mie: ”Da, vreau!”
Am fost umplută de o bucurie de nedescris fiindcă am înțeles în sfârșit că El voia să mă atingă, să mă vindece, să mă restaureze și să mă umple. Dar eu am înțeles deasemenea foarte clar că El avea un plan mult mai mare în gând decât să mă atingă și să mă vindece. Mi-am ridicat mâinile în sus și am strigat către El: ”Doamne, eu știu că mâine Tu mă vei vindeca așa încât cei din familia mea să cadă cu fața la pământ când Iți văd slava Ta!” Pur și simplu m-am închinat Lui și I-am mulțumit pentru ceea ce eram absolut sigură că va urma să facă în ziua următoare.
A doua zi la orele 11, am format numărul pentru familia Demeter. Când am început să vorbim, fratele Demeter mi-a spus că Domnul i-a arătat că boala mea era o robie generațională și că noi trebuie să rupem acele legături în Numele Domnului Isus. Dar acele legături nu pot fi rupte atâta timp cât existau păcate nemărturisite în viața mea. Apostolul Iacov scrie: ”Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va vindeca; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept” (Iacov 5:14-16).
Păcatele nemărturisite îi dau diavolului dreptul legal de a ocupa acel teritoriu din inimă. Scriptura ne învață clar că păcatul dă un cap de pod lui Satan în viața noastră, ceea ce înseamnă că el are dreptul legal să fie acolo (Efeseni 4:27). Dar noi putem lua înapoi dreptul acela prin mărturisirea păcatelor și prin aplicarea sângelui lui Isus care ne curăță de orice păcat și nedreptate. Noi pur și simplu proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu și declarăm că ”dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Apoi, în Numele lui Isus eu am dreptul să proclam libertate de orice influență demonică sau de duhuri, punând capăt sclaviei mele față de aceste duhuri. În Numele lui Isus eu proclam că toate legăturile de robie sunt rupte și că toate blestemele generaționale sunt anulate. Când sunt eliberată în Numele lui Isus, sunt eliberată și de consecințele acelor păcate în viața mea, consecințe care adesea iau forma durerii și a bolii.
Eu am crezut Cuvântul lui Dumnezeu cu toată inima mea și am făcut pas cu pas tot ce m-a îndrumat fratele Demeter, într-un proces foarte amănunțit de mărturisire. După mai mult de două ore de mărturisire a păcatelor mele și de sfâșiere a tot ce m-a ținut într-o astfel de robie de-a lungul anilor, m-am simțit copleșită de mila și răbdarea lui Dumnezeu. Harul Lui era atât de darnic si de generos și eu eram o păcătoasă zdrobită la piciorul crucii. Îl laud pe Domnul pentru iertarea Lui și pentru harul Lui pe care El este gata să-l reverse cu atâta generozitate asupra celor ce vin la El, murdari și zdrobiți, recunoscându-ne nevoia disperată de El ca să ne curețe, să ne restaureze, să ne vindece și să ne umple de viața Lui și de Duhul Lui.
Când am proclamat Cuvântul lui Dumnezeu deasupra vieții mele în Numele lui Isus, Cuvântul a devenit viață pentru mine. Litera fără Duhul Sfânt ucide, dar ”Duhul dă viață” și viața pe care o dă El este abundentă (2 Cor. 3:6; Ioan 10:10). Am proclamat că sunt totalmente iertată. Eu sunt liberă să iert și liberă să iubesc. Sunt umplută de Duhul Sfânt. Am fost eliberată de Cristos și sunt cu adevărat liberă. M-am declarat liberă de duhul de infirmitate (de boală) și de duhul de frică. Ele m-au mințit atât de mulți ani, dar ele nu mă vor mai minți! Am declarat că trupul meu este templul Duhului Sfânt și nimeni altul nu mai are dreptul să ocupe vreun teritoriu în persoana mea (1 Corinteni 6: 19-20). Sunt liberă de toate alergiile și intoleranțele la alimente. Sunt liberă de infecții și de inflamații. Am fost vindecată și sunt o făptură nouă în Cristos Isus (2 Cor. 5:17). Eu sunt înviată cu Cristos și întronată cu El în locurile cerești (Efeseni 2: 4-6); Cristos este în mine, speranța gloriei (Coloseni 1:27). Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului (Iosua 24:15)!
În timp ce ne rugam, am luat niște ulei și m-am uns așa cum m-a instruit fratele Demeter, de vreme ce vorbeam la telefon și el nu putea să-mi facă ungerea. Am sfârșit rugăciunea cu laude și cu mulțumiri și eu m-am ridicat de unde stăteam cu fața la pământ, cu deplina certitudine că am fost totalmente vindecată și totalmente liberă.
Nu numai că Domnul Isus mi-a vindecat boala fizică. El mi-a vindecat și sufletul. El m-a eliberat de duhul de frică care m-a ținut într-o varietate de robii toată viața. El m-a eliberat de multe alte duhuri care produceau multe eșecuri în umblarea mea cu Domnul, fiindcă ele nu mă lăsau să umblu în victorie. Libertatea în Cristos este atât de dulce încât n-aș schimba-o pentru nimic în lume. De sigur, această libertate include și libertatea de a mânca pâine și orice altceva făcut din făină de grâu și libertatea de a mânca toate alimentele pe care le-a făcut Dumnezeu pentru hrana noastră.
În acea după masă de 14 septembrie mi-am luat copiii de la școală și le-am spus că am o surpriză specială pentru ei dar că le voi spune-o numai la prăvălia la care le-am promis că le voi cumpăra niște prăjituri. După ce am cumpărat prăjiturile, mie mi-am cumpărat un fel de cafea care până atunci îmi fusese interzisă. M-am așezat cu copiii la masă și am frânt în două un biscuit pe care i l-am cumpărat fiicei mele de șapte ani, Olivia. M-am uitat la biscuit și știam că acum este bun și pentru mine, că nu mai este otravă pentru trupul meu. Dumnezeu l-a făcut bun pentru mine. I-am mulțumit Domnului pentru toate ce erau pe masă și am mușcat din biscuit. Imediat, băiatul meu de opt ani, Joey, a exclamat: ”Mami, biscuitul acesta este fără gluten?” ”Nu – i-am răspuns – nu-i fără gluten, dar este în regulă, căci Domnul m-a vindecat astăzi și acum pot mânca tot ce vreau!” Copiii s-au bucurat cu atâta credință minunată și au acceptat imediat minunea că mama lor este totalmente vindecată.
Mai târziu, în seara aceea, i-am spus soțului meu ce a făcut Domnul pentru mine și el m-a crezut și a primit vestea cu mare bucurie. Am râs împreună în timp ce mâncam împreună felii de pâine cu unt și cu gem. De atunci, pentru noi a mânca împreună pizza a devenit o mare celebrare. Mănânc pâine în fiecare zi din 14 septembrie încoace și n-am mai avut niciodată simptomele severe si dureroase pe care le avusesem înainte.
Oricât de minunat este faptul că sunt liberă să mănânc tot felul de produse din făină de grâu și alte alimente pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi, este și mai minunat să fiu liberă de robia spirituală. Când Domnul m-a vindecat, El mi-a dat pachetul întreg! El mi-a vindecat sufletul, mintea, emoțiile și trupul. Acea primă rugăciune cu fratele Nelu Demeter a fost primul pas glorios în minunata călătorie pe care Duhul Sfânt a început-o în mine si cu mine.
Vindecarea mea a avut un efect în lanț în viața soțului meu, a copiilor mei și a altora din familia mea. El ne-a transformat familia și mi-a revoluționat căsătoria. Este ca și când acum trăim într-un univers nou. Îmi ridic mâinile și mă închin Domnului meu, Vindecătorul și Eliberatorul meu, cu uimire și cu adorare, fiindcă El a făcut mult mai mult decât aș fi putut eu cere sau aș fi putut să-mi imaginez. Am văzut puterea și slava Lui și am fost umplută de Duhul Lui. Pot spune cu Psalmistul din toată inima: ”Alerg pe calea poruncilor Tale, căci Tu mi-ai eliberat inima” (Psalm 119:32, traducerea dupa engleza NIV).
Zâmbetul de sâmbătă
Comunicat din partea Străjerilor
Miscarea Strajerilor
pentru Trezire Spirituala si Transformare
Iubiti frati si surori din tara si diaspora,
Chemarea la post si rugaciune pentru trezire spirituala si transformare a vietilor credinciosilor si a bisericilor locale nu este noua in Romania. In fiecare generatie au fost valuri ale trezirii spirituale asociate in special cu rugaciunea si postul, care au condus la un mesaj radical de renuntare la pacat si intoarcere cu toata inima la Domnul Isus a celor ce sunt copii ai lui Dumnezeu.
Miscarea Strajerilor a aparut pe fondul unor ani buni de insufletire a dragostei pentru Domnul Isus prin rugaciune, un moment important fiind anul 1998 cand in Bucuresti au inceput noptile de rugaciune. Aceasta lucrare s-a extins in tara si strainatate, multe biserici baptiste penticostale si crestine dupa evanghelie urmand exemplul celor din Bucuresti. Un exemplu deosebit de dedicare in aceasta lucrare este cel al Bisericii Baptiste Sfanta Treime din Bucuresti care de curand a celebrat 11 ani de cand in fiecare vineri noaptea un grup numeros de frati si surori se aduna la rugaciune.
In acest context fratii Ilie Popa, Nelu Demeter si Ioan Peia au primit indemnul de a chema poporul Domnului la post si rugaciune pentru trezire spirituala si transformare.
La prima conferinta de post si rugaciune din Ianuarie 2006 au participat exact 70 de frati si surori. Nu am avut un program si stiind ca Domnul ne cheama la aceasta lucrare am umblat total sub calauzirea Duhului Sfant. De fapt aceasta este una din caracteristicile intalnirilor de post si rugaciune – Duhul Sfant este onorat in mijlocul adunarii. Ne-am bucurat de fiecare data de modul in care Duhul Sfant a pregatit mesagerii, mesajele, ordinea lucrarilor si temele conferintelor.
Mentionam ca scopul principal al conferintelor de post si rugaciune este mijlocirea, dar pentru ca rugaciunile sa poata fi acceptate trebuie sa fim sfintiti prin curatirea facuta de Cuvantul lui Dumnezeu si a Duhului Sfant. Dupa modelul din Exod 19, in jur de 2 zile au fost mereu necesare ca adunarea atat de diversa a celor ce vin sa fie pregatita pentru a intra in prezenta Domnului si a incepe mijlocirea pentru tara, pentru fratii si surorile de pretutindeni, pentru lucratori, pentru natiunile lumii.
Timp de patru ani de zile am fost confruntati in fiecare conferinta cu zeci si uneori sute de situatii in care frati si surori au solicitat un timp personal de partasie si consiliere spirituala. Ei cereau ajutor pentru eliberarea de opresiune demonica, pentru vindecarea dereglarilor psihice si emotionale, pentru vindecarea unor boli grave, pentru restaurarea relatiilor frante in familii si pentru lipsa biruintei in viata de credinta. Acesta este motivul pentru care in urma cu un an de zile am inceput sa acordam o atentie speciala si un timp aparte fratilor si surorilor aflati in aceste situatii si am deschis Scoala lui Isus pentru vindecare si eliberare prin Cuvantul lui Dumnezeu.
In timpul conferintelor de rugaciune nimeni nu este exclus. Multi dintre prietenii adusi de frati si surori se intorc la Domnul Isus si apoi se adauga bisericilor locale. Ceea ce marturisesc majoritatea dintre ei este ca prezenta Domnului si atingerea Duhului a adus convingere de pacat si de nevoia de pocainta si intoarcere la Domnul.
Scoala de vindecare
La intalnirile de post si rugaciune ale strajerilor (peste 50 in ultimii 5 ani) au participat frati baptisti, crestini dupa evanghelie, penticostali, tudoristi, de la Oastea Domnului, independenti, evrei mesianici si carismatici. Miscarea Strajerilor are caracteristicile unei miscari spirituale sub conducerea Duhului Sfant. Ea este o partasie frateasca a celor care cred ca pot depasi diferentele pentru o cauza comuna si anume trezirea spirituala in natiunea noastra. De fapt sunt aceleasi elemente care defineau in anii 90 Alianta Evanghelica din Romania, domeniul comun de actiune fiind de aceasta data postul si rugaciunea pentru trezirea si transformarea poporului Domnului. Noi promovam lucrarea de evenghelizare prin rugaciune si post.
In cei 5 ani de existenta ai Miscarii Strajerilor ni s-au alaturat lucratori deosebiti si ne-am bucurat pentru fiecare caci lucrarea este mare si putini sunt lucratorii. Alaturi de Claudius Samartinean, Aurelian Barbu din generatia tanara ni s-au alaturat fratele Miskolczi Kalman si de curand fratele Iosif Ton.
Cu toti am marturisit in acesti ani ca Miscarea Strajerilor este o miscare de post si rugaciune interconfesionala pentru trezire spirituala si transformare in care sarbatorim elemetele comune ale crezurilor noastre si respectam identitatea fiecaruia. Intreaga echipa de slujire actuala declaram ca fiecare strajer trebuie sa contribuie la viata spirituala a bisericii locale din care face parte, cu toata fiinta. Noi credem in autoritatea spirituala incredintata de Domnul bisericii locale, dam socoteala de viata noastra si a familiilor noastre bisericilor din care facem parte si apreciem in acelasi timp valoarea partasiei si unitatii confesionale si interconfesionale.
Spunem inca odata, ca de la inceput Domnul ne-a cerut sa nu ridicam ziduri de despartire si sa nu respingem pe nimeni. Toti au dreptul sa cunoasca lucrarea de post si rugaciune, care este a Lui si nu a noastra.
Modalitatea in care Domnul a ales sa faca cunoscuta lucrarea o fost prin marturiile celor care au participat si in mod deosebit a celor vindecati, restaurati, botezati si respectiv umpluti cu Duhul Sfant, a celor care practic au inceput o viata noua de dedicare totala Domnului. Sunt multe cazurile de vindecare miraculoasa, si pentru aceasta dam toata slava Domnului Isus.
Am urmarit evolutia mesajelor pe care Duhul Sfant ni le-a dat pentru conferinte si a dinamicii numerice a celor care au participat. Un semn distictiv al unei treziri sprituale nu este atat aspectul organizatoric, modul in care atragi multimi mari de oameni care sa asculte un mesaj biblic, ci prezenta plina de putere a Domnului in mijlocul poporului Sau. Aceasta este de fapt temelia tuturor trezirilor spirituale si nu se poate ajunge la coborarea Slavei Domnului si Cincizecime fara pocainta autentica, fara o sfintire radicala. Acestea sunt elementele fundamentale ale conferitelor noastre. Si de fiecare data, la un anumit moment cand poporul Domnului se aduna in jurul Lui incepe in mod supranatural manifestarea plina de putere a dragostei Sale. Domnul a insotit totdeauna intalnirile noastre cu minuni. Aceasta a aprins tineretul si a convins barbatii ca rugaciunea nu este numai pentru anumiti credinciosi. Unul din semnele trezirii este acesta: cand la intalnirile de rugaciune si post sunt mai multi barbati decat femei si cand numarul celor tineri il intrece pe al celor in varsta atunci trezirea a inceput. Putem marturisi ca aceasta se intampla in miscarea strajerilor.
Trezirea spirituala pe care am experimentat-o in acesti 5 ani cat si mesajul teologic incredintat poporului prin Duhul Sfant au elemente de originalitate specifice poporului roman dar si elemente comune cu alte treziri spirituale din istoria Bisericii Crestine si in special cu miscarea de trezire facut de Domnul Isus prin John Wesley in urma cu peste 250 de ani.
Cat despre manifestarile exterioare ale lucrarii pline de putere a Domnului prin Duhul Sfant nu avem de spus decat ca uneori si noi am fost luati prin suprindere. Ne dorim cu totii ca nu cumva frica de oameni sa limiteze lucrarea Duhului Sfant si ne rugam ca Domnul sa ne lumineze si in aceasta privinta. Un articol referitor la acest aspect este postat pe situl strajeri.ro
Nu predicam doctrina prosperitatii pentru ca noi toti traim prin credinta, si adeserori trecem prin incercari si lipsuri mari dar biruitori impreuna cu Domnul Isus. Predicam ca imbracarea in hainele sfinte ale neprihanirii este pentru ca frumusetea chipului Domnului Isus Hristos sa se arate in viata noastra. Ca pentru a ajunge la intimitate desavarsita cu Domnul trebuie sa primim toata lucrarea Duhului Dfant, toate darurile si sa implinim desavarsit voia Lui. Daca vrem sa ajungem la trezirea spirituala trebuie sa fim biruitori in incercarile de care avem parte cu bucurie, fara mumur si carctire. Predicam ca cei care vor sa aiba parte de Slava Domnului trebuie sa fie partasi si la suferintele Domnului Isus Hristos pentru Trupul Sau. Predicam ca nu exista scurtaturi pe calea vietii spirituale, ca trebuie sa devenim adevarati ucenici ai Domnului Isus. Predicam ca trebuie sa trecem prin toate lucrurile pe care ni le ingaduie Domnul sa le traim, proclamand totodeauna bunatatea si credinciosia Lui fata de noi, increzandu-ne in caracterul Lui care nu se schimba si crezand si afirmand cu toata inima ca El poate vindeca bolnavii, poate invia mortii, poate vindeca relatiile frante din familii si biserica si ca El vrea sa vina vremuri de inviorare si tranformare pentru ca Imparatia Cerurilor sa se extinda pe pamant.
Marturisim ca miscarea de post si rugaciune a Strajerilor din Romania este o miscare autentica a Duhului Sfant in generatia noastra, nu isi are originea in nici o miscare a trezirii spirituale dintr-o alta natiune si nu se subordoneaza nici unei autoritati spirituale din afara tarii noastre. In spiritul invataturii biblice – “Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun.” – strajerii au indatorirea si libertatea de a cerceta lucrarile pe care Domnul Isus le face in intreaga lume in zilele noastre, sarbatorind cu fratii si surorile in Cristos de pretutindeni bogatia nespus de felurit a Harului Sau.
In acelasi timp declaram ca Miscarea Strajerilor din Romania este independenta de orice alte miscari spirituale din Africa sau America.
Avand in vedere cele spuse mai sus va invitam cu drag pe toti cei care ne urmariti in aceste clipe si pe cei ce veti auzi despre aceasta lucrare a lui Dumnezeu in generatia noastra sa veniti alaturi de noi si sa pregatim impreuna intoarcerea Domnului Isus Hristos!
10.12.2010
Baile Felix, Romania
paşi spre lumină 