Benny Hinn

Benny Hinn este considerat exponentul lui Faith Movement care s-a ridicat cu cea mai mare repeziciune în ultimii ani. Potrivit unui articol din Christianity Today, numărul din 5 octombrie 1992, cărțile sale se vând mai bine ca ale celor mai faimoși autori creștini americani combinați la un loc, cum ar fi James Dobson și Charles Swindoll.

În anul 1993, Benny Hinn a cerut să fie ordinat de către Assemblies of God, dar cererea sa a fost respinsă, deoarece declarase (spusele sale au fost publicate de ziare), că l-a vindecat pe campionul de box de categorie grea Evander Holyfield, de o boală gravă de inimă, lucru care a dus la pierderea titlului de campion de către acesta.

Potrivit unui martor care l-a ajutat pe Hinn în campania respectivă, acesta a cerut câte 1000 de dolari de la participanți pentru a-și acoperi costul cruciadei. Când Holyfiels a ridicat mâna, Hinn i-a cerut acestuia o sută de mii de dolari, și când boxerul a acceptat, Hinn l-a presat în continuare cerându-i să plătească 250.000. După ce Holyfield a consimțit să dea atâta, Hinn s-a rugat pentru ca Dumnezeu să-l ajute să câștige 200 de milioane de dolari (Stephen Sizer, The „Toronto Blessing”, Cross-Word Christian Resources, capitolul 2, pagina 1).

Crezul lui Benny Hinn nu se deosebește cu nimic de cel al mișcării căreia îi aparține, mișcarea credinței. Omul se poate mântui pe sine, fiind un dumnezeu, pe când a face arfirmația că „ești un păcătos mântuit prin har” este o insultă la adresa lui Dumnezeu vorbind asemenea „gunoaie”. Isus Și-a pierdut temporar divinitatea după răstignirea Sa. A folosi cuvintele: „dacă este voia Ta” când te rogi, nu este altceva decât să distrugi credința (The facts of the faith Movement, Harvest House Publishers, 1993, paginile 22 și 23).

Pretinzând că se află „sub ungerea” Duhului Sfânt, Benny Hinn face cele mai bizare și scandaloase afirmații, cum ar fi faptul că Dumnezeu este compus din nouă persoane și nu din trei, și că i s-a revelat de Duhul Sfânt că femeia înainte de căderea în păcat ar fi născut prin zona toracică, etc.

Convertirea sa și mai ales chemarea sa în lucrare, Benny Hinn o povestește în cartea sa: „Good Morning Holy Spirit!” (tradusă și în limba română sub titlul: Bună dimineața, Duhule Sfinte!). În această carte, Benny Hinn spune: „Apoi ca un copil, cu mâinile ridicate în sus, am cerut: „Te pot întâlni? Aș putea cu adevărat să Te cunosc?… După ce am spus aceasta Duhului Sfânt, nimic nu părea că s-a întâmplat… Apoi, ca la un contact electric, trupul meu a început să vibreze din toate mădularele… Mă simțeam de parcă fusesem dus direct în rai…(Benny Hinn, Good Morning, Holy Spirit!, Thomas Nelson Publishers, Nashville, TN, 1990, ediția 7-a, paginile 12, 13).

„Odată, mama spăla pe jos în hol, în timp ce eu eram în camera mea vorbind cu Duhul Sfânt. Când am ieșit din cameră, ea a fost arunată pe spate. Ceva a azvârlit-o de perete. Am spus: „Nu ți s-a întâmplat nimic rău, mamă?. Mi-a răspuns: „Nu știu!”. Ei bine, prezența Domnului aproape că a doborât-o (Benny Hinn, Good Morning, Holy Spirit!, pagina 42).

În aceeași lucrare, el face afirmația că Dumnezeu Tatăl „este la fel ca un om… Dumnezeu are degete, mâini, o față…” (pagina 82).

Modelul și admirația vieții sale fiind Kathryn Kuhlman, la mormântul căreia Benny Hin simte mereu vibrația duhului de vindecare care fost peste femeia aceasta.

Benny Hinn a exercitat și exercită o mare influență în liderii trezirii „Toronto Blessing”.

Un lucru deosebit ce se poate spune despre Benny Hinn, este că atunci când este confruntat cu erorile sale doctrinare și i se cere socoteală de afirmațiile bizare pe care le face, le recunoaște ca greșite și promite să se lase de ele, ba chiar s-a lepădat nu de mult de învățăturile celor de la mișcarea credinței. După ce a citit cartea lui Hank Hanegraaff, „Christianity in Crisis” (Creștinismul în criză), se spune că Benny Hinn a declarat că se leapădă de toate doctrinele false ale mișcării credinței, potrivit unui raport difuzat de emisiunea; „The Bible Answer Man” a Institutului de Cercetări Creștine condus de Hank Hanegraaff.

Tehnica lui Hinn nu este nouă. În anul 1991, după ce cartea sa „Bună dimineața, Duhule Sfinte!” a fost aspru criticată, Hinn a declarat că se leapădă de învățăturile sale, mai ales că Isus Și-a pierdut divinitatea pe cruce, primind natura satanică, și că în iad El a fost născut din nou prin puterea Duhului Sfânt. El a declarat că nu mai crede aceste învățături, dar curând după aceea a continuat să propage aceleași învățături și să-i citeze pe dascălii mișcării credinței cu multă admirație (Christian Press Report, iunie 19, 1993, publicație săptămânală de către Christian BBS Abba II).

Kathryn Kuhlman

Rodney Howard Browne a exercitat o influență deosebită în „transmiterea ungerii” râsului lui John Arnott din Toronto. Dar nu numai el și învățăturile sale, care, așa cum am văzut, conțin un cumul de învățături ale predecesorilor, ci și lucrarea și învățăturile lui Benny Hinn, care la rândul lui susține că o moștenește pe Kathryn Kuhlman. Meditând la mormântul faimoasei vindecătoare și făcătoare de minuni, Benny Hinn susține că încă mai radia din oasele ei puterea primuită de la Dumnezeu.

Kathryn Kuhlman (1907-1976), este cunoscută ca cea mai faimoasă evengelistă americană. După ce a terminat clasa a zecea, Kathryn și-a început lucrarea ca evanghelistă la vârsta de 16 ani, ca asistentă a sorei sale și a cumnatului ei. Curând avea intinerariul ei stabilit în statele Idaho, Utah și Colorado. S-a stabilit în Denver, Colorado în anul 1933 unde conducea întruniri de evanghelizare în ceea ce numea Kuhlman: Revival Tabernacle.

Kathryn a devenit expertă în folosirea tuturor mijloacelor de comunicare ale vremii, mai ales radioul, și întrunirile ei aveau succes. După ce s-a căsătorit cu un evanghelist care și-a părăsit soția să se însoare cu Kathryn, reputația ei știrbită a dus la ruinarea lucrării din Denver. A continuat împreună cu soțul ei să evanghelizeze timp de șase ani, după care părăsindu-și bărbatul, a pornit de una singură în campaniile ei de evanghelizare.

În anul 1946, în timpul unei evanghelizări din Franklin, Pennsylvania, o femeie a fost vindecată deodată de o tumoare. De atunci au început slujbele de vindecare ținute de Kathryn Kuhlman.

În anul 1948 s-a mutat la Pittsburg unde și-a stabilit cartierul general al lucrării ei, predicând în Carnegie Hall și la Prima Biserică Prezbiteriană din oraș. Tot aici a produs un program de radio care s-a bucurat de popularitate. Lucarea ei a început să fie cunoscută în întreaga Americă printr-un articol deosebit de elogios de șapte pagini publicat de revista „Redbook”.

Din anul 1955 până în 1960 a organizat mai multe cruciade evanghelistice în California, precum și în Pittsburg. Până în anul 1960, Kathryn nu s-a identificat cu mișcarea charismatică. Penticostalii, mai ales cei din ramura holiness (sfințirea) o găseau de două ori suspectă; în primul rând pentru că era divorțată, și apoi pentru că nu permitea vorbirea în limbi în timpul serviciilor ei de vindecări și minuni.

Kuhlman obiecta ori de câte ori i se atribuia darul vindecărilor, spunând că dacă ea are vreun dar, atunci este cel al credinței și ”cuvântul cunoașterii” (1 Corinteni 12:8-9). Nu avea nicio explicație a faptului că unii erau vindecați iar alții nu. Spunea mereu că cel mai mare miracol este regenerarea și nașterea din nou (Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, de Stanley M. Burgess și Gary B. McGee, Zondervan, Grand Rapids, MI, 1988, articol semnat de D. J. Wilson, pagina 529, 530).

Pe lângă mai multe vindecări foarte bine documentate, fenomenul care a însoțit-o pe Kathryn Kuhlman a fost „going under the power” (a intra sub putere), numit uneori „Slain in the Spirit” (sau înjunghierea în Duhul), datorită faptului că oamenii cădeau la pământ atunci când ea se ruga pentru ei. Uneori s-a întâmplat cu grupuri de câte zeci de persoane iar uneori sute.

Kathryn era o femeie deosebit de activă, harnică și meticuloasă. Uneori stătea în picioare în timpul unui serviciu lung de cinci ore. Se îmbrăca întotdeauna deosebit de luxos, călătorea la clasa întâi, așa cum menționează Jamie Buckingham în biografia ei: „Îi plăceau hainele scumpe, bijuteriile prețioase, hotelurile de lux, și călătoriile la clasa întâi” (Jamie Buckingham, Daughter of Destiny: Kathryn Khulman… Her Story, 1976, pagina 247).

A fost ordinată inițial ca lucrător între frații baptiști, dar apoi Kathryn s-a rupt și îndepărtat curând de orice confesiune creștină. Cea mai mare influență în lucrarea ei inițială se atribuie trezirii din Azusa Street și din sânul Bisericii Catolice. În numeroasele ei cruciade de vindecare și minuni. Kathryn Cuhlman a fost cunoscută pentru manifestări spirituale cum ar fi „râsul sfânt”, și se consideră că ea ar fi responsabilă de introducerea termenului de „Slain in the Spirit” (înjunghiat în Duhul). Este considerată principalul mentor și sursă de inspirație de către Benny Hinn și John Arnott, care sunt departe de modelul vieții lor.

Mișcarea Credinței (Faith movement)

Pentru a înțelege mai bine „filonul” învățăturilor lui Rodney Howard Browne și ale mișcării Toronto Blessing, trebuie să analizăm puțin și doctrinele principale ale Mișcării Credinței. Motivul principal fiind influența acestei mișcări asupra lui Rodney, el studiind la unul din Centrele Biblice „Rhema” inițiate de această mișcare. Nu numai studiile sale, dar mai ales credințele sale dovedesc că el aparține acestei formații charismatice care s-a răspândit așa de mult în zilele noastre. Mișcarea credinței sau teologia mărturisirii pozitive (sau doctrina prosperității) a fost promulgată de câțiva dintre teleevangheliștii contemporani, în frunte cu Essex William Kenyon (1867-1948). Fraza „mărturisire pozitivă” se referă la aducerea în existență a ceea ce rostește gura, pentru că în ultimă instanță, credința nu este alceva decât o mărturisire a gurii. Credința fiind o entitate imaterială ea nu poate fi evidențiată altfel decât atunci când este rostit „cuvântul credinței”, așa cum mai este denumit de altfel acest sistem de gândire.

Cei care au îmbrățișat ideile lui Kenyon au fost Kennth Hagin, Kenneth Copeland, Charles Capps, Frederick K. C. Price, Morris Cerullo, Benny Hinn, John Avanzini, Robert Tilton, Paul Yonggi Cho, Paul Crouch, Oral Roberts, Richard Roberts, etc. Practic, ideile lui Kenyon se pare că au fost împrumutate de la colegiul Emerson de oratorie din Boston, școală care promova mișcarea: „Noua gândire”, sistem filozofic atribuit lui Phineas P. Quimby (1802-1866). După ce a studiat spiritism, ocultism, hipnoză și alte aspecte ale parapsihologiei, Quimby, care susține că a vindecat-o pe Mary Baker Patterson Eddy (fondatoarea „Științei creștine”), a încercat să facă vrăjitoria acceptată de mediul științific al vremii sale folosind limbajul ales al științei. Se pare că însăși denumirea de „Știința creștină” a fost preluată de Mary Baker de la Quimby (Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, de Stanley M. Burgess și Gary B. McGee, Zondervan, Grand Rapids, MI, 1988, Articol semnat de L. Lovett, p. 718-720).

Cu toate că mișcarea a devenit predominant trinitariană (acceptând deci Trinitatea), îndepărtându-se de influența inițială a mișcării Ploii târzii, ea deține încă doctrine inițiate și susținute de William Branham, mulți dintre liderii acestei mișcări considerându-l pe Branham om al lui Dumnezeu și mare profet. Datorită faptului că doctrinele acestei mișcări sunt atât de diverse, cele pe care le voi reda mai jos sunt considerate ca predominante în sânul liderilor acestei mișcări. Există cinci capitole ale acestei doctrine pe care le vom analiza succint, așa cum le prezintă un autor consacrat în analiza fenomenului mișcării credinței, Hank Hanegraaff (Hank Hanegraaff, Christianity in Crisis, Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, 1993).

1. Credința

Credința este văzută metafizic, ca o forță conținută în containerele cuvintelor. Cuvântul este deci un rezervor de putere prin care noi ne creem de fapt propria noastră realitate. Textul din Romani 10:8, este textul fundamental doctrinei Rhema, deși apologeții doctrinei mai citează Proverbele 6:2, Romani 4:17, și 3 Ioan 2 ca baze biblice ale doctrinei lor.
În vorbirea curentă grecească, ”rhema”, are de a face cu rostirea a ceva specific. Pavel spunea: „Cuvântul este aproape de tine; în gura ta și în inima ta. Și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi.” Mișcarea mai poartă numele și „Cuvântul credinței” luat direct din textul din Romani. Doctrina Rhema, spune că orice rostim prin credință devine cuvânt inspirat și de aceea dinamic în situația sau evenimentul în care este rostit.

Rostind prin credință formule pozitive declanșăm energiile pozitive ale lui Dumnezeu, pe când rostiri negative dau startul unor fenomene negative ale Satanei. Cheia este deci la noi. Putem obține realități pozitive sau negative, funcție de rostirea noastră. În această perspectivă, Dumnezeu nu este un Dumnezeu adevărat, El fiind o simplă ființă a credinței care operează conform leginlor universale ale credinței. Într-un fel El este obligat de credința noastră să ne execute dorințele. Omul deține controlul în acest univers, așa cum spunea Frederick K. C. Price: „Lui Dumnezeu trebuie să i se dea permisiunea să lucreze pe pământ în favoarea omului… Da! Tu deții controlul! Așa că, dacă omul este în control, cine nu-i mai mare Dumnezeu? (Citat în: Hank Hanegraaff, Christianity in Crisis, Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, 1993, pagina II).

Deoarece noi suntem cei care operăm puterea magică a credinței, rostind-o, „Niciodată, niciodată, să nu mergi la Domnul spunându-I: ‘Dacă este după voia Ta…’ Nu lăsa ca o astfel de credință să-ți distrugă cuvintele rostirii gurii tale”, spunea Benny Hinn (Citat în: Hank Hanegraaff, Christianity in Crisis, Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, 1993. pagina II.).

2. Omul în relație cu Dumnezeu

Oamenii sunt „dumnezei”, și deci nu au nevoie să-I ceară ceva lui Dumnezeu potrivit voii Sale, ci mai degrabă ei trebuie să-și exercite propria lor divinitate „rostind” în existență ceea ce doresc ei să se petreacă. Omul a fost creat ca un duplicat al lui Dumnezeu, înclusiv în formă și mărime.  Satana este văzut ca Dumnezeul lumii acesteia și este dotat cu atât putere că ar putea „să stingă luminile în Dumnezeu”.

3. Mântuirea

Crucea pe care Isus Christos a murit ca jertfă pentru păcatele lumii întregi, nu a fost în viziunea celor de la mișcarea credinței decât locul în care Christos a fost recreat din divin într-o formă demonică, luând astfel natura lui satan însuși. Pe cruce n-a avut loc nici o moarte substuționară, pentru că „dacă pedeapsa pentru păcat prin moarte ar fi fost posibilă, atunci cei doi tâlhari ar fi putut plăti prețul în locul tău” spune blasfemitor unul din apologeții cuvântului credinței.

Pătruns în iad, după moartea Sa pe cruce, Isus a fost născut acolo din nou. „Capcana a fost pusă pentru Satana, și Isus era momeala” după cum afirmă un alt teolog al mișcării. Isus a fost reîncarnat dintr-o ființă demonică într-una divină și a ieșit din iad ca o încarnare a lui Dumnezeu. Când noi suntem născuți din nou suferim aceeași încarnare, din demonic în divin, devenind astfel mici dumnezei, aidoma încarnării lui Isus din Nazaret.

4. Prosperitatea

Ne lipsește credința dacă nu suntem sănătoși și bogați. Intenția lui Dumnezeu este ca noi să fim bogați. Apostolii și chiar Domnul Isus au fost deosebit de bogați. „Să nu credeți că acești apostoli umblau fără bani la ei. Vreau să zic că aveau bani. Mulțumesc lui Dumnezeu că am văzut lucrul acesta și am abandonat linia mea confesională și m-am așezat în linia lui Dumnezeu, că altfel mă înfometau de moarte. Mergeți vă rog în Faptele apostolilor 24. Credeți că banii n-au jucat nici un rol în viața lui Pavel?… Pavel avea așa bani că oamenii, chiar oficialii din guvern, ar fi vrut, ar fi fost gata să ocolească justiția, numai să primească o mită de la Pavel.” (Citat din John Avanzini, din „Believer’s Voice of Victory”, program pe TBN, din 20 ianuarie 1991).

Deoarece Isus era maestru în rostirea lucrurilor în existență, El însuși a trăit într-o abundență copleșitoare de bunuri materiale.
Să-l urmărim pe John Avanzini în câteva citate din predicile sale ținute la televiziune:

„Isus a avut o casă frumoasă, o casă mare – destul de mare ca să poată invita pe ucenicii din compania sa să rămână peste noapte la El. Să vă arat casa Lui. Deschideți la Ioan primul capitol și am să vă arat casa Lui… Acum, copil al lui Dumnezeu, aceasta este o casă destul de mare ca să poți invita pe alții să stea la tine peste noapte. Iată casa Sa…” (John Avanzini, în programul: „Believer’s Voice of Victory” ținut la TBN, 20 ianuarie 1991).

„Isus mânuia suma mari de bani pentru că avea un casier hoț. Să nu-mi spuneți că o misiune care are un casier hoț poate opera cu câțiva bănuți. Cu siguranță că opera cu o mare mulțime de bani din moment ce Iuda fura din punga aceea” (John Avanzini, din programul „Praise the Lord” pe TBN, 15 septembrie 1988).

„Ioan capitolul 19 ne spune că Isus a purtat haine făcute la creatorii de modă. Ei bine, cum ați vrea s-o numiți? Haine făcute la comandă – asta-i blasfemie. Nu, așa le numim noi azi. Vreau să spun, că nu puteai să-ți cumperi din raft hainele pe care le purta El. Nu. Erau făcute la comandă. Erau hainele pe care le purtau numai regii și negustorii bogați. Regii și comercianții bogați purtau astfel de haine.”(John Avanzini, în programul: „Believer’s Voice of Victory” ținut la TBN, 20 ianuarie 1991).

Trebuie să „rostim și să pretindem” lucrurile de care avem nevoie. Prin vizualizare schimbăm realitatea înconjurătoare.

5. Suferința și boala

Suferinșa și simptomele ei sunt doar păcăleli ale celui rău pentru a ne fura vindecarea divină garantată. Dacă suntem cu adevărat credincioși nu putem fi bolnavi. „Dacă trupul tău aparține lui Dumnezeu, el nu poate să aparțină și bolii” spun cei de la mișcarea credinței, afirmații crude și nerealiste, care adaugă suferințe în plus celor bolnavi.

Mișcarea The Latter Rain (Ploaia târzie)

Prin mijlocul anilor 1940, entuziasmul și focul aprins la Azusa Street din Los Angeles, leagănul mișcării penticostale, s-a stins și oamenii au început să caute noi mișcări ale Duhului lui Dumnezeu. Se căutau semne și minuni.

Mișcarea Ploaia Târzie a început la orfelinatul și școala Sharon din North Battleford, Saskatchewan, din Canada, ca rezultatul scânteii de trezire de aici între mai mulți penticostali. Mișcarea s-a caracterizat prin multe mărturisiri de vindecări și alte manifestări miraculoase, în contrast cu decada descrisă de mulți penticostali ca o vreme de uscăciune spirituală și o lipsă a prezenței lui Dumnezeu din biserici. Adepții noii mișcări subscriau la venirea iminentă și premilenistă a Mântuitorului, precedată de o revărsare a Duhului Sfânt, în conformitate cu profeția lui Ioel care făgăduia „poaie târzie” (Ioel 2:28). Această ploaie era interpretată ca o profeție dublă din ziua Cincizecimii, din Faptele Apostolilor 2, care trebuia să se petreacă din nou, la fel ca la început înaintea venirii a doua oară a Domnului Isus Christos.

Mișcarea punea accentul pe darurile Duhului Sfânt, care trebuiau primite prin punerea mâinilor și nu prin „tarrying” (așteptare – sau ceea ce numim noi „stăruință”), „metoda” cea mai răspândită de a primi Duhul Sfânt în anii precedenți acestei treziri. Mișcarea a devenit, în paralel cu mișcarea vindecărilor divine, un component principal al trezirii de după al doilea război mondial. Cu toate că impcatul acestei treziri n-a fost la fel de mare cu cel din Azusa Street din 1906, el a vut multe puncte comune cu el și a continuat să exercite o influență deosebită asupra mișcării penticostale mondiale și mai ales să pregătească terenul mișcării charismatice din anii 60 și 70.

O influență deosebită asupra mișcării au avut-o: William M. Branham care a subliniat rolul punerii mâinilor și a vindecărilor; Franklin Hall, care punea accentul pe post și rugăciune. Ca formă de guvernare a bisericii s-a adoptat modelul Assemblies of God, care punea accentul pe autonomia bisericii locale. Ca filozofie a lucrării s-a împrumutat termenul de „lucruri noi” din Isaia 43:19.14

William Branham s-a prezentat ca profetul Ilie trimis acestei mișcări. Pe lângă aderarea la cele mai multe din crezurile lui Branham, mișcarea Ploii Târzii are următoarele doctrine particulare:

– Teologia „descoperirii fiilor lui Dumnezeu”, o extrapolare a textului biblic din Romani 8:19. Doctrina spune că acei care au primit „ungerea” (Duhul Sfânt) sunt deja descoperiți, ori „s-au manifestat deja” ca și copii ai lui Dumnezeu, au primit deja trupuri slăvite, sunt sau vor fi desăvârșiți în orice formă înaintea venirii lui Christos și vor deveni „dumnezei” în depline drepturi.

– Creștinii trebuie să cucerească și să domine lumea înaintea revenirii lui Isus (Dominion Theology). Ca mileniul să poată începe, creștinii trebuie să domine lumea. Răpirea care va veni nu este altceva decât râpirea celor răi din lume (a bisericilor confesionale). Prezența lui Christos nu este necesară în timpul miei de ani deoarece Biserica esta Trupul lui Christos, și deci Biserica este tot ceea ce are și este Christos.

– Mișcarea își propune să-i înlocuiască pe „penticostalii apostați”, pentru că ei l-au exclus pe Branham și mișcarea Ploii Târzii din sânul lor.

– Mișcarea vrea să restaureze cele cinci slujbe menționate de Pavel în Efeseni 4:11, în special slujba de apostol și profet. Branham a fost prezentat ca profetul Ilie menționat de cartea lui Maleahi.

Iată câteva nume asociate cu această mișcare: Oral Roberts, Paul Cain, William Branham, Bill Britton, George Warnock, Franklin Hall, Hohn Robert Stevens, Hatwin Bratohers, Sam Fife, Myrtle și James Beall, Earl Paulk și alții.

 

Rodney Howard-Browne

Toți cei ce studiază Toronto Blessing sunt de acord că în ultimă instanță inițiatorul acestei mișcări nu este altul decât Rodney Howard-Browne. Este deci necesar să vedem câteva amănunte despre viața și „chemarea” acestui evanghelist Sud-African.

La vârsta de 18 ani, Rodney M. Howard-Browne, originar din Port Elizabeth, Africa de Sud, a ajuns la o încrucișare de drumuri în viață. La o întrunire intercultică de rugăciune cu alți tineri de vârsta sa, Rodney se spune că s-a rugat strigând: „Dumnezeule, vino aici și atinge-te de mine, sau voi muri și voi merge eu acolo sus la tine aă mă ating eu de Tine”. Stigătele sale au îngrozit pe ceilalți tineri. A continuat strigătele timp de douăzeci de minute.

Prima sa implicare în lucrarea Domnului a fost în Johannesburg, în organizația „Tineretul pentru Christos”. Apoi s-a înscris la centrul de instruire biblică „Rhema” care era parte a lucrării lui Kenneth Hagin, pe care l-a absolvit primind să păstorească o mică bisericuță Full Gospel Church of God (Biserica lui Dumnezeu a Evangheliei depline) din provincia Cape Town. După câțiva ani și-a părăsit brusc slujba fără nici o altă viziune. S-a întors la „Rhema” unde a cerșit o slujbă. A găsit un loc disponibil la o școală fără acreditare, unde a predat timp de 2 ani înainte a de a pleca spre Statele Unite. Cu toate că biografiile sale spun că ar fi fost pastor asociat la Rhema, nicăieri însă nu există dovezi a implicării sale în pastorația acestei instituții.

Howard pertinde să dețină un doctorat de la o obscură școală prin corespondență din California, pe care o numește „Școala de Teologie Biblică”, din San Jacinto, care s-a dovedit a fi o simplă „moară de diplome” pe care le împarte în schimbul unei sume derizorii.

Rodney Howard-Browne a sosit în Statele Unite în decembrie 1987 în timpul scandalurilor evangheliștilor Jim Bakker și Swaggart, motiv probabil pentru care a păstrat tăcerea și a trecut nebăgat în seamă timp de 18 luni. S-a lansat apoi în Albany, statul New York, în luna aprilie 1989, în timp ce a condus o săptămână de întruniri pe tema „ungerii”. Aici a pretins că a văzut un nor care a intrat într-o dimineață în încăperea sa și Domnul a început să-i vorbească. S-a plâns lui Dumnezeu spunându-I: „Doamne, îmi ruinezi întrunirile!”.

În anul 1993, Rodney a fost invitat de către Karl Strader din Lakeland, Florida, să predice în biserica: „Carpenter’s Home Church (Casa Tâmplarului). Trebuia să țină o serie de predici timp de o săptămână, eveniment care s-a prelungit la 4 săptămâni datorită mulțimii mari de oameni care veneau din toate părțile să-l audă pe „evenghelistul care râde”. Întrunirile din Casa Tâmplarului au lansat „trezirea râsului” care au continuat în alte orașe. În Texas i-a întâlnit pe John și Carol Arnott.

Iată câteva din învățăturile lui Rodney, doctrine care contrastează atât de mult cu Scripturile:

– Rodney este împotriva supunerii la proba Scripturilor a manifestărilor spirituale. Nu avem voie să analizăm o mișcare prin teologia ei, ci trebuie să ne încredem în experiențe și să evaluăm roadele ei. Folosirea Scrpturii alterează rezultatele testului.

– El crede că orice creștin serios nu trebuie să fie bolnav sau sărac. Este deci adeptul „evengheliei prosperității”.

– Sursa manifestărilor supranaturale nu are nici o importanță (de exemplu, dacă ele sunt de la Dumnezeu sau de la diavolul). Lui i se atribuie următoarea afirmație: „Din moment ce se întâmplă ceva nu are importanță dacă este de la Dumnezeu, de la om sau Satana.” (Personal Freedom Outreach Newsletter, Personal Freedom Outreach, P. O. Box 26062. St. Louis, paginile 3, 4 și 5).

– Prezența lui Dumnezeu se poate transfera de la o persoană la alta. Ucenicul său, John Arnott spunea că „ungerea” (prezența Duhului Sfânt) este „contagioasă și transferabilă”.

– În predicile și scrierile sale, Rodney are cuvinte deosebit de elogioase pentru William Branham și mișcarea „Ploaia Târzie” (Latter Rain).

Cei care contestă lucrarea lui Rodney Howard-Browne, îl citează mereu cu câteva firmații care, să fim sinceri, ne sperie. În pagina de Internet a lui Toronto Blessing, citatele sunt reproduse și comentate de către suporterii lui Rodney, care fac multe referințe, și de cele mai multe ori deosebit de răutăcioase la adresa „fariseilor” care îndrăznesc să-l critice pe idolul lor. Chiar dacă unele din ele sunt „smulse” din contextul lor, și mai ales din atmosfera fierbinte a predicilor lui Rodney, care, probabil din dorința senzaționalului, axagerează sau denaturează sensuri și idei, ele sunt totuși, dacă nu altceva, semnale de alarmă asupra unor doctrine cu totul contrare Sfintelor Scripturi.

„…aerul se mișca. Oamenii au început să râdă incontrolabil în timp ce nu era nimic de râs… Cu cât predicam mai puțin, cu atât mai mulți oameni erau mântuiți.”(Richard M. Riss, A History of the Revival, pagina 5). Pe lângă mențiunea că oamenii râd fără nici un motiv, ceea ce înseamnă lucru grav, Rodney spune că numărul celor ce erau mântuiți creștea dacă nu predica Evanghelia. Să fie Evanghelia piedica în calea mântuirii? El merge mai departe și spune predicatorilor: „dacă ești un predicator al Evangheliei și nu mai poți predica, îți spun eu, este un miracol. A-l reduce la tăcere pe un predicator, este o intervenție majoră din partea lui Dumnezeu”.(Signs and Wonders Camp Meeting USA, Video #5, 5 aprilie 1994).  Apoi: „Zaharia a fost lovit de muțenie timp de nouă luni… Și unii spun că acesta a fost un blestem. Dar în realitate n-a fost…”(Dintr-un video întitulat: „The Holy Laugh” (Râsul sfânt), Anglia 1994).

Cât privește „râsul sfânt”, Rodney adaugă: „Într-o seară vorbeam despre iad, și râsul a lovit întreaga audiență. Cu cât am spus oamenilor cum este iadul cu atât râdeau mai tare” (Revista Charisma, august 1994, pagina 24). Iadul devine inspirația hohotului de râs al ascultătorilor săi, pe care Howard și îndeamnă uneori cu cuvintele: „Lăsați să curgă ca un râu, lăsați să curgă ca un râu. Luați-vă mintea din cale. Lăsați să bulbucească din pântecul vostru ca un râu de apă vie…” (Un video intitulat: „The Coming Revival”, editat de Carpenter’s Home Church, Lakeland, Florida).

Randy Clark

Omul de la care John Arnott, pastorul Bisericii Vineyard din Toronto, a fost „contaminat” cu „ungerea” de a-i face pe alții să cadă pe jos și să râdă isteric și convulsionat, a declarat în octombrie 1994 la o conferință întitulată: „Catch the Fire”, care s-a ținut la Toronto, că a ajuns la un punct critic în viața sa când era la limita unei căderi nervoase definitive. Ori de câte ori era criticat el sau biserica pe care o păstorea, începea să tremure. Criza se petrecea într-o vreme în care credea că creșterea bisericii trebuie să se facă prin „evanghelizarea cu putere” (eliberare și vindecări). Începând din 1986 a trăit o perioadă de uscăciune spirituală datorită în primul rând sentimentelor de auto-suficiență. În ciuda ritualurilor sau liturghiei din bisericile Vineyard, nimeni nu se mai aștepta ca Dumnezeu să intervină în afacerile acestei biserici. Timp de descurajare și deziluzie, mai ales că vreme de opt ani n-a văzut decât trei vindecări de boli fatale. A început să ia cursuri de creșterea bisericii de la instiuții diferite încercând să găsească soluții în diferite metode și programe. „Mă simțeam emoțional, fizic și spiritual la limită.”

În timpul acestui deșert spiritual, Randy a căutat ajutorul la diferiți prieteni și pastori, cochetând cu ideea unei schimbări majore în activitatea sa, visând un nou început, o nouă atmosferă în care să-și facă lucrarea. În acele zile, un prieten mai vechi, pe nume Jeff, l-a căutat și i-a mărturisit criza prin care a trecut. Fusese în pragul sinuciderii, când cineva l-a căutat și l-a întrebat ce s-a petrecut cu el în jurul orei 3 dimineața, când acesta își pusese de gând să-și curme zilele. Apoi i-a povestit lui Randy de conferința la care participase și la care vorbise Rodney Howard-Browne. „Trebuie să-l vezi pe individul acela!” i-a spus Jeff, spunându-i cum a fost revitalizat spiritual și cum participanții la acea întrunire au fost umpluți de Duhul Sfânt. Convorbirea l-a convins să-l asculte pe Rodney. Spre dezamăgirea sa, Rodney predica într-o biserică din Tulsa, aparținând mișcării credinței, conduse de Kenneth Hagin, mișcare cu care Randy era într-un profund dezacord doctrinar. S-a dus acolo în ciuda concepțiilor sale, motivând o intervenție divină, prin care Domnul i-ar fi spus: „Tu ai un spirit confesional. Cât de mult dorești totuși să fii reîmprospătat?”

În august 1993, Randy a plecat la întrunirea de la Rhema Bible Church, unde a fost șocat la început de râsul isteric al unei femei, pe care n-a ezitat s-o catalogheze o izbucnire „firească”. Dar, parcă răspunzând gândurilor sale, Rodney a spus: „Sunt unii dintre voi care sunteți deranjați de aceasta, să știți că este firea voastră pământească”. Apoi a văzut cum o fetiță de trei ani a căzut la pământ sub puterea lui Dumnezeu. Randy s-a convins că nu era lucrarea unui om la mijloc.

Randy susține că a căzut sub puterea lui Dumnezeu când Rodney s-a rugat pentru el. La început a crezut că a fost doar o simplă autosugestie și a dat să se scoale de jos, dar s-a trezit țintuit de podea. A început să râdă fără să se mai poată controla și opri. După ce s-a sculat de jos a devenit din ce în ce tot mai „beat” în duhul. Până la mașina parcată la mai bine de un kilometru a râs într-una.

A doua zi, când Rodney a anunțat că se va ruga individual pentru 4500 de oameni, Randy s-a așezat la rând. După o lungă așteptare, Rodney s-a apropiat de el și a spus; „umplut, umplut, umplut” a căzut din nou la pământ unde a zăcut cam douăzeci de minute. Deoarece Rodeny spunea că „Nu te poți îmbăta numai dintr-o singură înghițitură”, a trecut într-o sală alăturată unde a căzut din nou. A plecat într-o altă aripă a clădirii purtând tot timpul niște ochelari închiși la culoare pentru a nu fi recunsocut de cunoștințe, și acolo a căzut din nou. Postea de două săptămâni și Îi spusese lui Dumnezeu că nu v-a mânca nimic până când nu v-a primi atingerea Sa divină.

Fratele lui Rodney, Basil, l-a văzut pe Randy și l-a rugat să intre în rând. „Am mai fost de trei ori” a spus el. „Nu-i nimic. Arăți flămând!” a răspuns Basil. Acolo în rând, și-a dar seama că era limpede emoțional, se simțea din nou în plin echilibru al sănătăți.

Întors la biserica pe care o păstorea, Randy a depus mărturie asupra celor ce s-au petrecut cu el. În timpul mărturisirii sale, o femeia a căzut la pământ și a început să râdă timp de 45 de minute cât a durat serviciul de închinăciune. Era un lucru cu totul neobișbuit în biserica sa. La terminarea serviciului a întrebat dacă este cineva care dorește să se roage pentru el. Au venit cu toții. Fiecare a căzut la pământ pe măsură ce Randy se atingea de el.

Între cei ce stăteau la rând era un student sceptic de la universitate. A încercat să se împărtășească, și n-a mai putut să se miște de pe loc. Parcă a înghețat. Când Randy s-a apropiat de el, a strigat: „Nu vreau să te rogi pentru mine. Nu cred că este real ceea ce se petrece!”. „Dacă nu este real, atunci de ce nu te epoți mișca?” la întrebat Randy. După ce s-a rugat pentru el, a căzut la pământ și a fost vindecat, susține Randy, de trauma unui abuz sexual în tinerețe. Din acel moment fenomene ca acestea au început să fie la toate serviciile conduse de Randy Clark.

Cât privește doctrinele crezului lui Randy Clark, ele trebuie căutate între cele ale confesiunii de care aparține, Vineyard Church, el fiind fondatorul părtășiei Vineyard din St. Louis Missouri. Voi reveni la Vineyard, după ce vom trece în revistă câte ceva din viața lui Rodney Howard-Browne.

Toronto Blessing – Rădăcinile mișcării

John Arnott

Toronto Blessing, este denumirea dată, mai ales de pastorii britanici, fenomenului început în Biserica Toronto Airport Vineyard, păstorită de John Arnott, începând din anul 1994.

John și soția sa Carol își amintesc de influența deosebit exercitată asupra vieții lor de creștini de lucrarea lui Kathryn Kuhlman, la anceputul anilor 60, și apoi de către urmașul acesteia, Benny Hinn.

După o călătorie în Indonezia în anul 1980, John Arnott a simțit că are chemarea să părăsească lumea afacerilor și să se dedice lucrării lui Dumnezeu. În anul 1986, familia Arnott a participat la o conferință organizată de John Wimber, la Vancouver, apoi la alta în Ohio, lucru care i-a determinat să se atașeze mișcării Vineyard, conduse de John Wimber. Personalitatea onestă, deschisă, prietenoasă și abordabilă a lui Wimber i-a atras în mod desoebit.

În 29 iunie 1994, în Centrul Rockville, John Arnott a mărturisit cum a început „revărsarea” de la Toronto. El și soția sa, Carol, au fost preocupați tot anul 1993 și începutul lui 1994, de o nouă și proaspătă ungere a Domnului în viața lor. În fiecare dimineață se rugau și stăteau în prezența Domnului. Ani de zile fuseseră impresionați de lucrarea lui Kathryn Kuhlman și de John Wimber de la Vineyard. John Wimber, spunea Arnott, „ne-a învățat că ungerea era disponibilă oricui”.

Înaintea „revărsării”, biserica lor de la marginea pistei aeroportului Internațional Toronto, era un fel de spital, susținea Arnott, unde era prezentă vindecarea și eliberarea, dar într-o analiză a situației, nevoile oamenilor păreau să primeze și să fie amplificate astfel că Domnul și prezența Sa erau minimalizate. Biserica a cunoscut o întorsătură după ce au participat cu toții la o întrunire organizată de Benny Hinn la Mapleleaf Gardens în Toronto. Acolo, susține Arnott, peste douăzeci de oameni în cărucioare au fost vindecați. În timp ce în spatele scenei, Benny Hinn se ocupa de ei, Carol, soția lui Arnott, a devenit „beată în duhul”. Deși a participat apoi la întrunirile lui Rodney Howard-Browne, un evanghelist originar din Africa de Sud, și ale lui Benny Hinn, ceea ce căuta Arnott era mai degrabă puterea de a face vindecări și de mântuire și nu râsul și căderile pe jos.

Rugăciunile lui Rodney și apoi ale pastorului Caudio Freidzon din Argentina, susține Arnott, precum și influența pastorului Randy Clark, fondatorul Părtășiei Creștine „Via” din St. Louis, Missouri, au contribuit la descoperirea „darului” său, acela de a chema credincioșii să „bea din Duhul”, sau, în cuvintele altui evanghelist, să devină un „barman al Duhului Sfânt”, chemând oamenii „să tragă o dușcă la bodega lui Ioel”.

După o întrunire de la Palm Springs, cu Randy Clark, John Arnott l-a invitat pe acesta să vină la Toronto și să înceapă om serie de întruniri începând din ianuarie 20. „Oricine poate primi „ungerea” spunea Randy, „dacă se îmbibă de ea”.

După experiențele de la Toronto, Arnott a început să călătorească în multe locuri, printre care două săptămâni și jumătate în Ungaria. „Ungerea” s-a dovedit „foarte contagioasă și transferabilă”, dovedindu-se astfel și în Elveția, Germania, Franța, Suedia, Norvegia și Anglia.

Toronto a început să devină locul de plerinaj al multor pastori din întreaga lume. „Eu și cu Carol suntem oamnei obișnuiți… Că Toronto Blessing s-a răspândit pretutindeni, ne uimește în primul rând pe noi mai mult ca pe oricine altul.”

Iată cum descrie Arnott ceea ce se petrece prin această trezire: „Am început să ne vedem biserica în flăcări. La început oamenii cădeau pe jos. Acum au loc mai mult tremurături și zguduiri, și mai recent, răgete și strigăte ca de războinici… Ne-am lărgit, lărgit, lărgit… Domnul Își ridică o armată acum. Gândiți-vă la armata lui Ghedeon. Toți cei cărora le era frică au fost trimiși acasă. Oamenilor le este frică de acest fenomen. Cei fricoși sunt separați de ceilalți. În cazul lui Ghedeon, după felul cum beau apa limpăind ca și câinii. Nu te bizui pe rațiunea ta ca să înțelegi pe cea a lui Dumnezeu… Așa cum zicea John Wimber, “Dumnezeu ne va ofensa mințile pentru a ajunge la inimile noastre’”.

„Ungerea” din „trezirea râsului” a fost transferată inițial de la Rodney Howard Browne lui Randy Clark și apoi lui John Arnott. Este normal să studiem câte ceva despre Randy Clark și Rodney Howard-Browne, precum și despre mișcările care i-au influențat. În cele ce urmează vom consacra câteva pagini celor doi mentori ai lui John Arnott, precum și mișcărilor, Vineyard, Latter Rain și Faith Movement.

 

„Primul meu contact cu această mișcare a fost cam un an în urmă când al văzut la televizor, la TBN, un asemenea serviciu, unde oamenii râdeau isteric. Am urmărit programul și am observat că în timpul acestui serviciu Cuvântul lui Dumnezeu nu s-a predicat apropape de loc în tim ce oamenii emiteau sunete ciudate și făceau unele din cele mai stranii lucruri pe care le-am văzut.”(David Betz, Internet: drbetz@primenet.com).

„Cred că veți fi interesat să știți că azi dimineață am vizitat o biserică Foursquare Gospel Church din vecini, și chiar înainte de predică, pastorul a prezentat un raport a unei convenții anuale a lui Forsquare Church care s-a terminat cu o seară înainte în Calgary. El a spus că a fost un timp excelent de părtășie frățească, prezența lui Dumnezeu s-a simțit în mod clar, și că o mișcare a Duhului a început să fie văzută afectând oamenii prezenți la acea convenție. Dar în timp ce lucrul acesta a început, a spus că dintr-un colț au pornit o serie de manifestări deranjante cu râsete, tremurături. Cu cât cercetarea Domnului era mai mare cu atât mai deranjatoare erau acele manifestări. Cel ce conducea convenția a vorbit împotriva râsului și a manifestărilor nepotrivite, și a poruncit în Numele Lui Isus să înceteze. Manifestările s-au oprit imediat și un bărbat a căzut ca lovit de perete. Pastorul a spus că manifestarea prezenței lui Dumnezeu a acționat cu atâta putere împotriva manifestărilor demonice, că n-a mai trebuit să se îngrijoreze de ele. N-au avut nevoie de „o cameră pentru râs”, „o cameră pentru cei ce tremură” sau „o cameră pentru cei posedați demonic”; tot ce au avut nevoie a fost să poruncească acelor întreruperi demonice să înceteze, în numele Domnului Isus, și duhurile care produceau acele tulburări ale întrunirii au trebuit să înceteze. El a tras concluzia că ori de câte ori Duhul lui Dumnezeu se manifestă, atunci vine și Satana cu procedeele sale deranjante.”(Tom Smith, Internet: tjsmith@freenet.calgary.ab.ca).

„Când aceste lucruri au început să apară în biserica noastră, pur și simplu a trebui să închidem birourile. Timp de câteva zile, recepționista noastră n-a mai putut vorbi de fel. Apoi, a început să vorbeaască numai în alte limbi. Era așa de umplută de bucuria Domnului ca era cu totul transformată, apoi a venit rândul soțului ei, inginerul nostru de sunt, și a copiiilor lor. John, soțul ei a devenit așa de beat, beat, beat de tot… Avem de atunci și până azi o petrecere continuă de 160 de zile. În pilda fiului risipitor, cea mai bună petrecere este chiar acolo în casa tatălui. Îngerii fac petrecere ori de câte ori este un păcătos se pocăiește, și sunt mii care vin la Isus în fiecare zi în întreaga lume. Bucuria adevărată vine din așteptarea nunții Mirelui și Miresei.”(Richard M. Riss, A History of the Revival of 1993-1995, Ediția 7-a, 17 ianuarie 1995).

Iată cum descrie experiența sa cu „trezirea râsului” Joseph A. Nigro:
„Am mers la întrunire cu unele așteptări, ca Dumnezeu să facă ceva prin această mișcare aducând o nouă bucurie bisericilor. Eram deci pregătit pentru binecuvântare, dar de asemenea eram pregătit să întâlnesc o învățătură falsă. Am intrat într-o biserică foarte mare, plină de oameni și care vuia de muzică. Muzica era incredibil de bună și unii din cei prezenți dansau. Am simțit un fior plăcut înăuntrul meu. După câteva melodii, mai mulți au început să râdă isteric. Pe măsură ce întrunirea continua, tot mai mulți râdeau fără control, unii de mai bine de o oră. Membrii corului se tăvăleau pur și simpu pe dușumea de râs. Oamenii se zvârcoleau pe jos fie plângând, fie râzând. Literar, câteva sute de oameni râdeau, unii de 5 minute alții de aproape trei ore. Unele femei dansau senzual prin biserică în timp ce un bărbat făcea parcă masaje zidului bisericii frecându-se cu tot trupul de el. Ceea ce uimea era vorbitorul care nu spunea mare lucru cu excepția că el are vinul cel nou al Duhului Sfânt și vrea să-l împartă cu alții ca toți să se îmbete împreună cu el. Aceasta era tot ce spunea Rodney, mereu și mereu, în diverse forme, cel mai des în cântări, dar același mesaj. Rodney îi critica pe cei care nu sunt de acord cu mesajul său, spunând că dacă nu crezi că râsul vine de la Domnul, ești un mausoleu! Cu toate acestea aveam acest sentiment cald, plăcut înăuntrul meu.
Înaintea ca să mergem la această întrunire, m-am rugat cu soția mea Andrea, să discernem tot ce nu vine de la Dumnezeu. Plânsul și râsul și tremuratul erau ultra isterice și imediat m-am gândit că acestea vin din fire, dar aveam această senzație plăcută înăuntrul meu. În timp ce întrunirea progresa, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi arate… de ce aveam aceste sentimente pozitive? Ceea ce mi-a revelat Dumnezeu aveau dimensiuni enorme.
1 Timotei 4:1 și ne spune că „… Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însăși cugetul lor”. Lucrul acesta m-a lovit puternic că aproape am căzut… sentimentele mele erau dintr-un duh seducător… cu atlte cuvinte, sentimentele mele veneau de la un demon! Spiritului meu îi plăcea senzația, dar acest lucru era din cauza că spiritul meu era sedus, captivat, încântat, delectat, și mă simțeam excitat senzual. Aceasta explica tot râsul și dansul senzual, plânsul, lătratul și răgetele ca de leu. Aceată „trezire a râsului” este o mișcare a demonilor care se prefac în îngeri de lumină pentru ai seduce pe creștinii vremurilor din urmă…
Rodney cânta aceeași melodie de mai bine de o oră, dar când a venit vremea să cheme oamenii în față, a poruncit repetând cuvintele: ”Grăbiți-vă, grăbiți-vă!” Cu toate acestea nu s-a predicat nimic în seara aceea, și mă întrebam la ce vor răspunde oamenii? Unii din cei „căzuți” care au răspuns invitației râdeau și dansau câteva minute mai înainte, cu toate acestea au fost chemați la altar. Când „păcătoșii” au venit la altar, nu li s-a cerut niciodată să se pocăiască de păcatele lor. Li s-a spus că ei sunt copiii Regelui. Când Duhul Sfânt coboară cu putere, El cheamă păcătoșii la pocăință. El condamnă păcatul, ne amintește de judecata lui Dumnezeu, și îi asigură că numai în Mântuitorul Isus Christos își pot găsi neprihănirea (Ioan 16:8). Mă întrebam ce fel de chemare este aceasta? Nu avusesem parte de niciun singur moment serios, deoarece când s-a făcut chemarea la altar, oamenii râdeau isteric. După ce s-au rugat și au cântat, râdeau incontrolabil. Mai târziu când s-a prezentat un video care-l arăta pe Rodney pretinzând că era beat în Duhul, lumea s-a dezlănțuit săbatic…

Vă îndemn să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
„Cum poți să râzi cu frivolitate când ști că milioane de oamnei mor și vor merge în iad?
„Cum poți să râzi când peste 4000 de copii sunt avortați în fiecare zi în America?
„Cum poți să râzi când mii de copii mor zilnic din cauza foametei?
Singurul mod în care poți să râzi în fața acestor realități este că ești sedus de un duh demonic.” (Joseph A. Nigro, Strait Path Ministries, Box 1093, Paramus, NJ 07653).