Scăldătoarea – Din Jurnalu’ lui Ion Pocăitu

scaldatoarea

Aseară veneam pe jos cu Veta de la tramvai spre casă. Joi seara, când avem serviciu la biserică, mergem cu tramvaiul. Benzina e tare scumpă și Veta zice că e sănătos să mai umblăm și pe jos, că o să trăim mai mult și mai sănătoși. Nu știu dacă e adevărat. Mi-a citit Neluțu de pe net că o bătrână din America a trăit 112 ani fără să facă exerciții fizice. Stătea pe scaun și juca table, sau cine mai știe ce jocuri. Dar economia de benzină m-a convins, și joi seara luăm tramvaiul, care are stație cam la un kilometru de blocul nostru. Mergem pe jos și discutăm până la tamvai și de la tramvai până acasă.

Aseară, Veta era cam pornită pe harță. Mi-a zis că ar trebui să mă ocup mai de-aproape de biserica asta și să-i învăț pe frați cum să se roage în public.

–        Ce bine e de frații baptiști! Ei se roagă pe rând și învață să se roage în public. Noi ne rugăm la grămadă și… uite la ce am ajuns! Ai auzit-o pe sora… (era cât pe-aici să-i dau numele), cum s-a rugat?

–        Am auzit, sigur că am auzit. Și ce e rău cu rugăciunea femeii? Am protestat eu.

–        Cum ce e rău? N-ai auzit-o când a cerut Domnului să facă la noi în biserică o scăldătoare?

–        Desigur. S-a gândit la scăldătoarea Betezdei, unde se vindecau oamenii. Nu văd ce găsești rău la o astfel de rugăciune.

Atâta mi-a trebuit! Până acasă abia am putut s-o fac să vorbească mai încet să nu audă lumea. O să creadă că ne certăm. De oprit nici vorbă. Argumentele ei erau zdrobitoare.

În primul rând mi-a demonstrat că nu era teologică rugăciunea ei, și că eu ca pastor ar trebui să notez chestia asta. La Betezda venea din când în când un înger, tulbura apa și cel ce se cobora primul în apă era vindecat. Cum putea femeia aceasta să ceară Domnului un astfel de procedeu de vindecare, când nu găsim nicăieri în Noul Testament ceva similar? Așa lucrează Dumnezeu și Duhul Lui între noi? Prin scăldători?

Nu avui nici un argument în fața atacurilor teologice ale lu’ Veta. Asta ar fi bună la apologetică.

Dar argumentul final al Vetei m-a îngrozit de-abinelea și mi-a deschis ochii să văd lucrurile diferit. Mi-a spus că a invitat o familie din bloc să vină cu noi la adunare și că în seara asta au fost în biserică. Au venit mai târziu și Veta n-a avut cum să-i facă loc femeii lângă ea. În timpul rugăciunii Veta s-a uitat la vecinii noștri, care aveau ochii ca cepele, când sora noastră cerea o scăldătoare la noi la biserică. Ce or fi înțeles oare bieții oameni din rugăciunea aceasta? Voia sora un bazin de înot? Cerea un jakuzii – sau cum îi zice? Voia să facă pocăiții baie la comun? Doamne apără și ferește!

Veta era tare îngrijorată, ce la va spune a doua zi când se vor întâlni. Și avea dreptata draga de Veta, că noi pocăiții avem așa un jargon al nostru, pe care oamenii neinițiați nu-l pot pricepe.

Azi la serviciu, fluierând la aparatul meu de sudură, m-am tot gândit la alte jargoane și idei pe care le vehiculăm fără să ținem cont că, alături de noi sunt oameni necunoscători de Biblie, care vor fi mult mai derutați ca înainte de a vizita bisericile noastre.

Un prieten mi-a spus că împreună cu soția sa au invitat o colegă de serviciu la biserica lor. Înainte de a predica, vorbitorul a anunțat că se vor servi acum „bucate grase și miezoase”. Femeia a cerut să iasă afară, că ea este într-un program de slăbit și că nu servește nimic gras.

Ce să mai zic? Ce vor înțelege bieții oameni când ne începem rugăciunile cu: „Samariteanule milostiv!” În mod precis vor crede că noi avem alte zeități de care ei nu știu nimic.

Cu sau fără scăldătoare, cred că am intrat puțin la apă la capitolul acesta. Nu credeți? Ar trebui întocmit un dicționar de termeni, pe care să-l înmânăm oamenilor când intră în bisericile noastre. Mai bine ar fi să-l știm noi și să nu-l mai folosim în prezența lor. Sau niciodată!