Petrus Romanul – următorul papă?

petrus romanus

 

Dacă profețiile sfântului Malachy făcute cu mai bine de 800 de ani în urmă, se vor împlini, următorul papă va fi Petrus Romanus – adică Petru Romanul (sau Românul, cu puțină bunăvoință din partea dumneavoastră)

Bănuiam eu de multă vreme că va veni și vremea mea. Petru sunt. Și român sunt. Ce mai lipsește? Mi-a zis cineva, și încă de mai multe ori, că sunt „mai catolic decât papa”, așa că nu cred să fie vreun impediment din direcția religiei. Să nu uit că și nevastă-mea mi-a zis uneori că sunt papă… Papă lapte.

Apoi „episcop” (bishop), iarăși sunt, că m-au făcut americanii de la Church of God. Trebuie numai să mă propună cineva… și să mă aleagă. În rest… o să vedem fumul acela alb ridicându-se din hornul Vaticanului și o să strigăm din răsputeri: „Habemus papam!” Vai, vai ce zi glorioasă!

Un mic necaz ar fi cu profeția că Petrus Romanus ar fi ultimul papă… Chiar că nu-mi place să fiu ultimul. Nu mi-a plăcut nici când mi-a zis unul că sunt ultimul om. Și apoi cu distrugerea Romei. Chiar că-mi place Roma. De ce s-o distrugem, domnule? Papa are alte treburi decât să distrugă orașe… poate distruge altceva. Credința cea adevărată, de exemplu.

M-am gândit bine la perspectiva asta și mi-am dat seama că nu am nicio șansă. Sunt însurat. Nevastă-mea nici nu vrea să audă să fie papesă…