Cred în Sfânta Tradiţie

„Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte” (Romani 11:16).

Cred în sfânta tradiţie. Singura tradiţie sfântă este moştenirea sfântă pe care o lăsăm urmaşilor noştri, sau pe care am moştenit-o de la înaintaşii noştri. Aceasta este singura tradiţie sfântă pe care trebuie s-o păstrăm. Din păcate, impresionaţi de învăţăturile înaintaşilor, mai ale ale părinţilor bisericeşti, avem tendinţa să le idealizăm până acolo că le atribuim inspiraţie divină ca Scripturilor. Putem merge atât de departe ca să-i canonizăm pe sfinţii noştri înaintaşi, făcând ca respectul datorat să se transforme în idolatrie. Oricât de sfinţi, părinţii noştri nu pot înlocui pe singurul mijlocitor între om şi Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos. Oricât de sfinte le-au fost cuvintele înaintaşilor, ele nu pot substitui Sfânta scrisoare de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, Sfânta Scriptură.

În acest veac al individulaismului, în care fiecare devenim o insulă izolată, contrazicându-l pe John Donne care spunea, că nimeni nu este o insulă, sabotăm comunitatea de menirea ei. Până şi teologia noastră ne spune că „mântuirea este personală”, că ea nu este altceva decât legământul meu personal cu Isus Christos, excluzând din această ecuaţie comunitatea sfinţilor. Va trebui să revizuim totul prin prisma Biblică a conceptului de comunitate a sfinţilor, de Trup al lui Christos. Nu putem trăi unii fără alţii. Nu ne putem exercita funcţiunile destinate nouă de Creator fără să aparţinem acestui Trup.

Binecuvântată este fiinţa aceea care a avut harul divin să trăiască într-o casă cu părinţi sfinţi. Umblarea lui în sfinţenie înaintea lumii şi înaintea lui Dumenzeu, n-a fost desţelenirea unui ogor nou, ci continuarea unei sfinte tradiţii. Sfinţenia rădăcinii este o primă garanţie a sfinţeniei ramurei.

Mă gândesc la cei trei copiii ai mei. Ce le voi lăsa moştenire? Bani şi averi n-am reuşit să acumulez aici în această lume nouă în care am ajuns. Ce le pot lăsa totuşi? Evreii deposedaţi de nazişti de toate bunurile lor, şi-au pus asemenea întrebări. Au decis ca să lase următoarei generaţii un testament etic, în care să spună cine sunt ei de fapt, care sunt valorile lor morale fundamentale, care sunt sfaturile născute din experienţa vieţii lor. Le-au pus pe hârtie şi aceste testamente au fost depozitate în subsolul unei sinagogi din Varşovia. Au supravieţuit războiului şi autorilor lor. Cei peste 3 milioane de evrei din Polonia au pierit în mare parte în lagărele naziste. Azi în Polonia mai există în jur de 30 de mii de evrei. Dar testamentele etice ale acestor oameni, sunt azi în Muzeul Holocaustului din Wasinghton DC.

Mă gândesc serios acum la un asemenea testament etic. Cred că printre primele lucruri pe care va trebui să le scriu copiiilor mei va fi despre umblarea în sfinţenie. Le voi scrie sau nu, ei vor zidi pe aceeaşi temelie, vom moşteni sfinţenia rădăcinii părinteşti. Iată de ce sfinţenia personală este şi datorie faţă de urmaşi, nu numai cerinţă a unui Dumnezeu Sfânt.

În anul 1722, contele Nicholas Ludwin von Zizendorf, tulburat de suferinţele credincioşilor exilaţi din Boemia şi Moravia, le-a permis acestora să-şi stabilească comunitatea lor pe moşiile sale din Germania. Centrul acesta creştin era cunoscut sub numele de Herrnhut, ceea ce însemna „Sub privirile Domnului”. Grupul credincioşilor a crescut simţitor şi au început să fie cunoscuţi ca oameni ai rugăciunii.

În 27 august  1727, douăzeci şi patru de bărbaţi şi douăzeci şi patru de femei, au decis să petreacă fiecare câte o oră pe zi în rugăciune, astfel ca în orice oră din zi şi noapte, să vegheze cineva înaintea lui Dumnezeu. Curând s-au alăturat şi alţii în acest lanţ al rugăciunii necurmate. Mijlocitorii înaintea Domnului se întâlneau special pentru a se încuraja la rugăciune, pentru a citi scrisorile cu cereri pentru rugăciune care începuseră să sosească de pretutindeni. Au trecut zece ani şi lanţul rugăciunii n-a încetat. Apoi alte decade astfel că rugăciunea fraţilor Moravieni, cum erau cunoscuţi, a continuat peste o sută de ani.

Fără îndoială, lanţul acesta de rugăciune a încurajat formarea misiunii protestante. După şase luni de la pornirea acestei rugăciuni necurmate, douzeci şi şase de creştini au decis să meargă misionari în Indiile de vest, Groenlanda, Turcia şi alte ţări. Douăzeci şi şase au păşit ca voluntari. Primii dedicaţi slujirii au fost Leonard Dober şi David Nitschmann, în urma unei slujbe speciale din ziua de 18 august 1732. În timpul acestei slujbe s-au cântat o sută de imnuri. Au ajuns în Indiile de vest în decembrie, acelaşi an.  Între anii 1732 şi 1742 a avut loc decada de aur a misiunii fraţilor moravieni. Douăzeci şi doi de misionari au murit la datorie. Moartea lor a făcut ca alţii, peste 70, să plece pe urmele lor. Comunitatea de cca 600 de membri de la Herrnhut a dat un număr de misionari de neegalat în toată istoria misiunii creştine.

Când William Carey devenea „părintele misiunii moderne” peste trei sute de fraţi moravieni erau deja de mult pe câmpul de misiune. Fervoarea misionară a fraţilor Moravieni a declanşat convertirea lui John şi Charles Wesley şi a pornit focul marii treziri din America, trezire care s-a întins apoi în Europa.

Rugăciunile necurmate de la Herrnhut au durat peste o sută de ani. Rezultatele vor rămâne pentru eternitate.

Subscriu la o astfel de tradiţie. Cu adevărat o tradiţie sfântă. O tradiţie a sfinţeniei.

18 gânduri despre “Cred în Sfânta Tradiţie

  1. Sfântul Vicenţiu ne spune că adevărul credinţei se cunoaşte prin Scriptură şi prin Tradiţie: „În două feluri, cât se poate de clar: prin autoritatea Sfintelor Scripturi şi, mai apoi, prin tradiţia Bisericii universale”. Nu că ar fi două surse în a cunoaşte adevărul credinţei creştine, iar tradiţia nu a fost o sursă complementară Scripturii, după Vicenţiu. Tradiţia a fost interpretarea autentică a Scripturii, cu alte cuvinte Tradiţia este Scriptura înţeleasă bine.

  2. „În Apus, teologia începe în general cu problema autorităţii. După ce s-a stabilit unde este autoritatea care determină adevărul, apusenii au sarcina de a înţelege şi sistematiza adevărul conţinut în acea sursă autoritară şi de a aplica acel adevăr la viaţa creştină. Prin contrast, răsăritenii văd sursa teologiei ca fiind viaţa sau experienţa Bisericii, o viaţă care este numită tradiţie. Sarcina teologiei este să dea expresie acelei vieţi prin unitatea şi frumuseţea ei. Ca o consecinţă, Biblia devine una din diversele forme sub care este exprimată tradiţia, în loc să fie sursa teologiei şi a vieţii creştine în sine. Acest lucru nu înseamnă că Biblia nu este importantă. Ea este în mod clar forma majoră de exprimare a tradiţiei, iar scriitorii răsăriteni folosesc uneori cuvântul „autoritară” cu referire la Scriptură. Totuşi, accentul dominant nu cade pe autoritatea Bibliei, pe scrierile Părinţilor sau pe vreo altă sursă, ci pe viaţa lăuntrică a Bisericii în Duhul Sfânt, o viaţă care se va realiza deplin în veacul care vine.
    Pentru un creştin apusean, această idee despre tradiţie poate părea un punct de plecare ambiguu şi alunecos înspre înţelegerea credinţei şi a practicii creştine.”

    Preluat din Donald Fairbairn „Ortodoxia răsăriteană din perspectivă occidentală”, Editura Multimedia Arad,2005.

    1. Liviu,

      Nu cred ca putem pune interpretarile Parintilor bisericesti, deci Traditia bisericeasca, la acelasi nivel cu Scriptura. Sustin pozitia protestanta si neo-protestanta ca si fr Lascau, ca aceste discursuri a Parintilor sunt doar scrieri si interpretari, ca si cum avem astazi manuale de teologie systematica, care exprima pozitii si opinii la toate aspectele controversate. Deci noi sustinem ca Sfanta Scriptura este autoritatea finala, revelatia suprema a lui Dumnezeu pentru oameni, mai presus de pastori, conducatori de culte, proroci, predicatori, etc.

      De aceea nu cred ca sunt de acord cu Sf Vicentiu ca Adevarul se poate cunoaste prin Traditie. Traditia ar putea sa sprijineasca Scriptura, dar numai daca este absolut in totul de accord cu Scriptura, si nu adauga nimic la ea. Adevarul cred ca este revelat autentic doar in Biblie. De exemplu, Domnul Isus nu a pus accent pe traditia Mosaica a Iudeilor, ci pe Adevarul pe care l-a predicat si pe Imparatia Cerurilor. Cred ca aceasta e idea in articolul fr Lascau.

      God bless you!

      1. 1. De unde stia Pavel numele vrajitorilor lui faraon, care l-au infruntat pe Moise ( ma refer la Iannes si Iambres, din II Timotei 3: 8), ca in Vechiul Testament nu apare numele lor? Raspunsul: din traditie.
        2. Dar apostolul Iuda de unde stia ce a spus patriarhul Enoh, ( vezi Iuda 1: 14), ca in VT nu apare nici un citat din Enoh? Raspunsul: din traditie.
        3. De unde stia apostolul Iuda ce i-a spus arhanghelul Mihail Satanei atuni can a murit Moise ( vezi Iuda 1: 9), ca in VT nu scrie? Raspunsul: din traditie.
        4. De unde il citeaza Pavel pe Domnul Iisus ( vezi Fapte 20; 35), ca in Evanghelii nu apar aceste Cuvinte? Raspunsul: din traditie.
        5. De unde avem termenul ” Sfânta Treime”, ca nu exista in Sfanta Scriptura?
        6. De ce crestinii se inchina duminica? Ca nu e o porunca expresa in Biblie, ci traditia ne-o spune asta.
        7. De unde stim care e forma crucii pe care a fost rastignit Domnul Iisus?
        Ca si svastica e tot o cruce ( „crucea incarligata”).

        1. Pentru Ioan C.
          1. Apostolul Pavel cunoştea scrierile rabinice, care erau cu totul alceva de ceea ce se numeşte „tradiţie” în limbajul creştin de azi.
          2. La fel Iuda avea cartea lui Enoh, sau cunoştinţă de ea. Nici ea nu face parte din „tradiţe” în sensul în care se foloseşte cuvântul azi.
          3. Aş putea spune că Iuda avea şi alte surse de inspiraţie, dacă mai credem că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” (2 Tim. 3:16).
          4. Pavel n-a primit Evanghelia de la vreun om ci „prin descoperirea lui Isus Christos” (Gal. 1:12). El nu s-a inspirat în scrierile sale din textele evangheliilor ci din propriile revelaţii primite de la Christos Domnul.
          5. Nici tradiţia nu a invetat termenul „Trinitate” el este o deducţie logică dintr-o serie de texte ale Noului Testament care evidenţiază prezenţa lui Dumnezeu tatăş, a lui Isus Fiul şi a Duhului Sfânt. Este un termen teologic şi nu este năcut de tradiţie, ci de teologia creştină, termen consacrat la sfârşitul sec. 4 inspirat de Matei 28:19, formula botezului în apă.
          6. Nu tradiţia ne spune că duminica este ziua de închinare a creştinilor, ci ne-o spune Scriptura. Ziua întâia a săptămânii a devenit ziua închinării creştine şi avem textele din: Fapte 20:7, 18 (creştinii din Troa serbau Cina Domnului duminica), 1 Cor. 16:2; Fil. 1:5.
          7. Forma crucii… este unică. O cunoaştem din istoria Imperiului Roman, din arheologie, din simpa raţiune umană. Crucea nu are nimic de a face cu zvastica de care pomeniţi.

      2. Domnule Chris,

        Aşa spuneam şi eu. Şi vă respect punctul de vedere, doar asta credeţi, şi e normal să fie aşa. Eu nu am scris ca să credeţi ca ortodocşii, ci să vedeţi cum gândesc ortodocşii, nu că unii din dumneavoastră nu ar şti. Poziţia mea e ca a domnului Bradley Nassif, de dialog paşnic.
        Am studiat , şi continui să studiez şi teologie evanghelică şi protestantă. Şi la voi există nişte „părinţi”, un Calvin ,Zwingli, Martin Luther, şi mai încoace,Karl Barth,Emil Brunner, Bultmann şi alţii. Chiar dacă nu le citiţi cărţile voluminoase a acestor renumiţi teologi, predicatorii de pretutindeni sunt influenţaţi de aceştia. Ştiu că nici Sfinţii Părinţi nu au fost cu toţii evlavioşi, istoria ne spune asta. Noi îi luam ca reper. Ei ne interpretează Scriptura. Şi o fac mai bine uneori decât teologii noştri moderni, iată ce spune Georges Florovsky:

        „Adeseori traiesc un sentiment ciudat. Atunci cand citesc pe clasicii teologiei crestine, Parintii Bisericii, ii gasesc mai aproape de problemele si necazurile timpurilor mele decat ceea ce spun unii teologi moderni. Parintii se luptau cu probleme existentiale, cu acele revelatii ale subiectelor eterne, descrise si inregistrate de Sfintele Scripturi. Mi se pare ca Sf. Atanasie si Sf. Augustin sunt mult mai la zi decat multi dintre teologii nostri contemporani. Motivul este simplu: ei aveau de-a face cu faptele insele si nu cu harti de-ale faptelor. Ei erau preocupati atat de ceea ce putea crede omul, cat si ceea ce a facut Dumnezeu pentru om. In contextul unor vremuri pe care le traim si noi astazi, trebuie sa ne largim perspectivele, sa ne reamintim de Parintii din trecut si sa incercam, pentru perioada noastra, o sinteza existentiala a experientei crestine”.

        Domnul Iisus a fost de acord cu Legea mozaică , fiindcă a împlinit-o trăind-o. Nu a fost de acord cu tradiţiile greşite. Există tradiţii bune şi tradiţii păcătoase. Şi voi şi noi le avem.

        Apropo de autoritate, repet, dar prin gura altui teolog ortodox, Nicolai Arseniev:

        „Biserica răsăriteană nu recunoaşte vreo autoritate oficială, juridică. Pentru ea, Hristos, apostolii, sinoadele bisericeşti nu reprezintă o „autoritate”. Nu se pune aici problema autorităţii, ci aceea a unui râu infinit al vieţii harului, care îşi are sursa în Hristos şi întru care fiecare individ se naşte în chip de picătură sau undă.”
        Numai bine, şi Dumnezeu să vă binecuvinteze!

        1. Domnule Liviu,

          Va apreciez raspunsul, si va respect pentru ca studiati si punctul de vedere evanghelic protestant, si aceasta se vede, pentru ca am citit comentariile dvs echilibrate si pe alte site-uri.

        2. manole-manole

          Ce har sa fim frati
          Nascuti si de sus
          Cu ochii curati
          Urmand pe Isus

          In fapta si-n gand
          In Duh si- Adevar
          Pasind pe Pamant
          Avem doar un mar…3.25.2011

  3. mike

    Povestea odata Hank Hanegraaff, the answer bible man- ca a facut un test cu elevii seminariului , punindu-i sa scrie dupa o dictare ceva mai lunga. La sfirsit corectind lucrarile a observat ca 70 la suta au scris diferit de ceace au auzit din dictare. Atunci ce sa mai zicem de traditia orala . Vorba Rominului -din titar -armasar. Subscriu ca adevarata traditie ce o putem transmite imediat si la prezent celor de linga noi , este -trairea noastra in adevar , curati inaintea oamenilor si inaintea lui DUMNEZE.So help us GOD.

  4. Ioan C.

    ” Now I praise you, brethren, that you remember me in all things and keep the traditions just as I delivered them to you.” ( I Corinthians 11: 2);
    ” Therefore, brethren, stand fast and hold the traditions which you were taught, whether by word or our epistle.” ( II Thesalonians 2: 15);
    ” But we command you, brethren, in the name of our Lord Jesus Christ, that you withdraw from every brother who walks disorderly and not according to the tradition which he[a] received from us.” ( II Thesalonians 3: 6).

    NOTA. Am citat din NKJV, pentru a fi pe teren neutru!

    1. Stimate domnule Ioan Cadar,
      Știți și dumneavoastră la fel de bine ca mine că noțiunea de „sfânta tradiție” se poate interpreta și ea în multe feluri. Versetele biblice pe care le folosiți în postarea din blogul Dvs. vorbesc despre cu totul o altă tradiție decât cea căreia Dvs. îi spuneți „sfânta tradiție”. Eu am obiceiul să respect credințele oamenilor atâta timp cât ele nu se îndepărtează de Scripturi și nu facilitează alunecarea în păcat. „Sfânta tradiție” devine periculoasă când este pusă la egalitate cu Scriptura și când ea generează practici și obiceiuri care ne îndeamnă la păcat.

      1. Ioan Cadar

        Mulţumesc pt. răspuns,

        Deşi nici chiar Sfânta Scriptură nu s-a coborât din Cer, „ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.” (I Petru 1:21)

        1. Nu același lucru putem spune despre părinții bisericești. Nici ei și nici alții nu pretind că scrierile lor au fost „insuflate de Duhul Sfânt”. Apoi, Biserica a decis prin conciliile ei care cărți să aparțină de Canonul Biblic. Printre criteriile unei astfel de decizii au stat: a. Inspirația divină a cărți; b. Originea apostolică a ei (autorii), și c. Folosirea cărții respective în comunitatea credincioșilor călăuziți de Sfântul Duh. Scrierile părinților bisericești sunt o sursă binecuvântată de învățături și informații, care nu poate fi neglijată, dar ele nu se califică în niciun fel de a fi egale Canonului Biblic.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s