Ce-i întărâtă la mânie pe copiii noștri?

Unul dintre comentatorii blogului meu mi-a făcut următoarea provocare:

@Petru Lascau, aș vrea să elaborați puțin versetul din Efeseni  6:4 într-un alt post când aveți timp. Eu sunt și părinte și copil, trăind între părinti tradiționali români și cu copii crescuți în cultura americană. Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru părinții care au înțeles acest verset, dar vădîin jurul meu o mare lipsă de părinti duhovnicești.
“Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.”

Am găsit câteva motive pentru care unii copiii sunt provocați mereu la mânie de către părinții lor.

Copilul este înărâtat la mânie atunci când părintele lui (mama sau tata) comit următoarele:

  1. Părintele expune constant în fața copilului modelul unui om mânios
  2. Lipsa aromoniei din căsnicia ta
  3. Disciplinarea se face mereu la mânie
  4. Inconsecvența în disciplină
  5. Standarde duble în aplicarea disciplinei
  6. Nu admiți niciodată că ai greșit
  7. Cauți mereu greșeli la copil
  8. Anulezi regulile stabilite de Dumnezeu prin regulile tale
  9. Când nu asculți partea lui de poveste
  10.  Când îl compari mereu cu alții
  11. Când nu-ți faci timp să vorbești cu el
  12. Când nu-l lauzi și apreciezi pentru reușite
  13. Când nu te ții de promisiuni
  14. Când îl mustri sau pedepsești în fața altora
  15. Prin acordarea de prea multă libertate
  16. Prin faptul că ești prea strict
  17. Când faci glume pe seama lui
  18. Când îl abuzezi fizic

 

Sunt sigur că există și alte motove care duc la întărâtarea la mânie a copiiilor noștri. Probabil că unii dintre cititori ne vor ajuta să completăm lista de mai sus.

12 gânduri despre „Ce-i întărâtă la mânie pe copiii noștri?

  1. Daca avem copii cred ca trebuie sa fim pregatiti sa-i iubim neconditionat. Caci nu exista nici un om care sa fie perfect. Si sa-i pregatim pentru viata nu cu minie si indiferenta, ci cu resposabilitate. Copiii care sufera cel mai mult si sant intaritati de parinti sant copiii care nu se simt iubiti, se simt mai mult haituiti, parintii nu sant multimiti niciodata de ei uitind ca sant produsul educatiei si vietii lor. Da, cred ca parintii sant in criza cand uita ca trebuie sa fie un model autentic pentru copii, un model care sa aduca prezenta Lui D-zeu in viata lor.
    Pavel spune ca femeile vor fi mantuite prin nastere de copii daca urmeaza calea Lui D-zeu.

  2. Si bataia ii intarata pe copiii la minie,sau credeti ca ei vor fi bucurosi ca primesc bataie.?

  3. Subscriu si eu pentru motivul: NEPASARE. Copiii vor sa gasesca in parintii lor EROUL, MODELUL. Falimentul nostru de a fi astfel de modele pentru ei declanseaza acea dezamagire manioasa, si astfel VIP-urile (sau derbedeul clasei) vor deveni modelele lor. Cea mai sigura metoda de a preveni tovarasiile rele pentru copii nostri este sa fim noi insine (parintii) prietenii lor. Fetele care nu au beneficiat de afectivitatea tatalui sunt cele care o cauta cu disperare trecand din bratele unuia in ale altuia …
    Turcii au o reteta educativa (cam schematica, ce-i drept) la care am putea medita: „Copilului tau sa-i fii sluga pana la 7 ani, stapan intre 7 si 14 ani si prieten dupa 14 ani!”
    CRIZA copiilor de astazi este (de fapt) 100% CRIZA parintilor, o criza educativa.

  4. @Petrica Lascau_ Multumesc pentru raspuns si scurta invatatura. Cred ca e nevoie sa dezbateti mai detailat subiectul vazind unele raspunsuri 🙂

  5. La o problema organica se cere o terapie holistica pe masura. Caci „din prisosul inii vorbeste gura..”
    Si care-i acel „prisos” ? Va tradat propria gura stimata Lavinia T !

  6. Stimata Lavinia
    Eu nu v-am trimis nici un e-mail. Afirmatia pe care o faceti de doua ori in comentariu este complet falsa.
    In al doilea rand postarea cu intaratarea copiiilor la manie nu are nimic de a face cu postarea portretului lui Obama. Postarea avea scopul sa ne deschida mintea crestinilor asupra agendei promusulmane a presedintelui nostru si nu incitarea la ura. Se pare ca aveti mari dificultati sa separati oamenii de ideologia sau caracterul lor. Asta e prostie. Mare de tot.

  7. cred ca ar fi mai bine nici sa nu mai vorbiti de intaritare. Chiar azi am primit un email trimis de fra. Lascau, unde este clara ura pe care „Crestinii” o au fata de semenii lor. Unde este dragostea pe care trebuie sa o aratam copiilor nostrii, fata de seamanul lor. Cine sint eu sau cine esti tu sa intariti sau sa pui ura intre copii nostrii sau semenii nostrii. Vorbesc referitor la emailul ce l-am primit dela fra. Lascau, despre presedintele nostru, postat ca si un musulman. Am avut colegi la lucru si avem prieteni musulmani, care sint mai oameni ca voi. Si sa stiti ca, cine nu are dragoste nu este dela Domnul!!!!!!!!! A ne iubii seamanul ne invata Dumnezeu, si nu prostia.

  8. Sau poate necunosterea importantei a ceea ce scrie Pavel in 1 Timotei 2:15…asta ca sa fim „drepti” fata de sotiile noastre !

  9. Ce-i intarata ?
    Cred ca si cel de-al nouasprezecilea motiv neinclus in lista de mai sus: nepasarea ! Poate…
    Poate indiferenta noastra ? Poate preocuparea pentru cu totul altceva decat proprii copii pe care i-am nascut ! Vezi nepasarea lui Isaac pentru Iacov; nepasarea lui…Ierubaal (Ghedeon) pentru cei saptezeci de fii ai sai (!) inclusiv feciorul din curvie, Abimelec; nepasarea lui Eli pentru neinfranatii sai copii dar totusi…preoti…; chiar nepasarea lui Samuel, poate…;nepasarea lui David pentru Absalom…si lista ar putea continua ! Nu trebuie sa-i intarati pe copii premeditat ci doar prin…indiferenta ! Sa vezi atunci cum iti vei culege „roadele”!
    Poate esti un pastor cu „renume”; poate esti un prestigios presbiter sau membru marcant in adunare dar lasi cresterea si educarea copiilor pe seama nevestei ca doar…ea-i face, ea-i numara, ea-i educa, nu ?
    Nu avem destule „cazuri” de ruina spirituala in chiar randul copiilor nostri ?
    Parca asa spune si cantarea:
    „Tu esti pe cale catre cer
    Dar copiii tai unde-s ?
    De ce nu sunt ei cu tine?
    Vrei fericirea singur ?”

    Chiar o vrei numai pentru tine ?

  10. Cred ca in ceea ce priveste relatia parinte-copil, primul pas este sa intelegem noi, parintii, caci copii sunt fiecare in parte un pretios dar al cerului pentru noi, sa-i pretuim si sa-i iubim in felul acesta. Apoi, cred ca este absolut necesar aceasta dragoste ,sa poata fi descifrata si inteleasa de copii nostrii. Daca s-a realizat acest postament, daca copilul este convins si asigurat de dragostea nostra, ca ii iubim pentru ca sunt ai nostrii, asa cum sunt, cu mai multe ,,plusuri” sau ,,minusuri”, abia atunci se poate colabora constructiv in vederea ,,cresterii in mustrarea si frica Dlui”.Daca lipseste afectiunea parinteasca, orice dorinta sau sfat, cat ar fi de bine intentionat sau necesar, copilul il percepe ca o porunca, mai clar devine o povara, imposibil de implinit Trebuie sa ajutam copii nostri sa inteleaga ca ceea ce dorim noi sa transmitem lor, nu este in primul rand pretentia noastra ,,sa nu ne faca de ras”, si nici pretentia lui Domnului. ci este expresia dragostei domnului si apoi si a noatrsa, adica Domnul ii vrea ,,asa” pt ca El este ,,asa”, si noi la randul nostru vrem sa fim si noi ,,asa”, si dorim ca si ei sa fie ,,asa”, de dragul mostenirii vietii vesnice. Invatatura e buna si necesara, disciplina la fel, dar nu si suficienta. Cred ca se poate aduce in discutie intrbarea Domnului Isus, adresata lui Petru :,, ma iubesti tu pe Mine..” cred ca in slujirea noastra de parinte, si nu numai, e f important acest lucru. Petru a raspuns afirmativ, si atunci i s-a increintat slujirea, ,, daca Ma iubesti [dragostea sta in pazirea poruncilor|, atunci paste {invata} mieluseii, oitele si oile Mele” Harul lui Dumnezeu, dragostea nostra, rabdare si o munca sustinuta in ale educatiei si disciplinei, exemplul personal impletit cu multa rugaciune, cred ca ne vor scuti de ,, a intarata copii nostrii la manie, ba mai mult vor aduce roade, de care ne vom bucura si aici si in vesnicii. Domnul sa ne ajute, sa ne implinim bine slujba de parinte, o chemare si un har deosebit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s