Orice grup uman are în el o parte inertă, o fracțiune greu de urnit, un fel de ariergardă pe care o târăște după el în proiectele sale. Biserica, la fel, are o parte a ei formată din grupul celor care nu se implică, balast stânjenitor în toate acțiunile ei.
Neimplicatul trăiește mereu într-o atmosferă de gară. El este mereu cu geamantanul gata de plecare undeva. Nu se știe unde. Dar el pleacă. Cândva. De aceea nu se implică. Viața sa este un fel de provizorat, o așteptare a ceva mai important decât ceea ce se petrece aici și acum. Nu trebuie să aibă prea multe legături ca să se desfacă repede. Să plece fără prea mari dureri ale despărțirii. Nu se legă sentimental de nimeni și de nimic. El nu este de aici. Este doar în tranzit printre noi.
Camus spunea despre un anume enoriaș care era cu totul insensibil la predica înflăcărată a unui preot. Contrariat că toată lumea plângea pe rupte la mesajul predicii și el nu trăda nici o emoție, cineva l-a întrebat ce se petrece cu el. A răspuns: „Eu fac parte din altă parohie!”
Neimplicatul este întotdeauna din altă parohie. Din una viitoare. Cum ajunge în una, el este deja cu gândul la alta. Dezvoltă astfel un modus vivendi de pururi călător prin viață.
El nu intră în cor, în fanfară, în grupul de închinare cu toate că are voce bună. O va folosi „dincolo” unde va pleca el într-o zi anume. Dacă-l soliciți să facă o muncă oarecare, de obicei nu are timp. Este foarte ocupat. Dacă se ivește o dispută de orice natură, el nu se implică. El este neutru. Nu ține cu nimeni, pentru că el ține numai cu sine.
Vine când are chef la orice activitate. Și întotdeauna mai târziu. Nu mult. Numai un pic. Să nu bănuiască cineva că el este implicat, că se „bagă”.
Bani la biserică dă doar de ochii lumii. Nu mulți. Minimum. Nici deloc pentru a provoca, dar nici prea mulți pentru a se remarca acest fapt. Neimplicatul se adâncește mereu în mediocritatea tuturor relațiilor, pentru că el nu se încarcă cu poveri inutile ale altora. El și așa va pleca de aici.
Dacă Neimplicatul trăiește în România nu se implică pentru că el va pleca într-o zi în America, Australia, Canada, Germania, sau cine știe unde. Oricum. În altă parte.
Dacă trăiește în America, atunci se va muta undeva, sau va pleca înapoi în România. De obicei va pleca „în lucrare”. Când îl va chema Domnul, bineînțeles. Până atunci, el nu se implică.
Îl privesc pe Neimplicat de la fereastra mea de sus. Nici la serviciu nu se implică. Face doar ceea ce i se cere. Nimic mai mult. Inima nu-i este nicăieri. Ori poate este, în locul acela anume pe care și-l visează. Pentru că trebuie să existe pe lumea aceasta un loc anume în care să te simți acasă, la locul tău, om potrivit la loc potrivit. Pentru Neimplicat aceasta este Utopia după care jinduiește sufletul său.
Ciudat, însă, am văzut Neimplicați, care aveau geamantanul gata de drum, cărora li s-au oferit posturi mari. Deodată nu mai pleacă. M-am convins că locul acela unde sunt ei gata să plece nu e totuși prea departe, așa cum vor ei să ne lase să înțelegem. Era scaunul din față. Era locul din frunte, pe care nu au curajul să și-l revendice, ci mai degrabă să ne creeze sentimente de frustrare pentru pierderea pe care o s-o suferim noi într-o zi din cauza plecării lor.
De multe ori Neimplicatul folosește limbajul acesta codificat. Ar vrea să spună de fapt: „Dacă nu mă promovați acolo unde îmi este locul meu, nu mă voi implica cu nimic în lucrul de aici și acum, și o să regretați voi după mine după ce-o să plec!”
Fariseul acesta este subtil. Mai subtil ca alții. Neimplicarea sa este un fel de protest, un fel de dezacord cu cei care conduc, exprimat foarte „duhovnicește”. El nu se implică pentru că va pleca. Cândva.
Neimplicarea sa totală în lucrul de aici și acum îl descalifică cu totul pentru orice lucru bun în viitor. Pentru că am văzut eu bine de-a lungul anilor, că omul ce nu face cu inimă ceea ce este de făcut acum și aici, de obicei nu va face niciodată nimic semnificativ nici în altă parte. Va găsi scuze pentru neimplicare mereu.
L-am tot urmărit pe Neimplicat și mi-am mai dat seama că un alt motiv al său este lenea. Este leneș. Puturos de leneș.
Înțeleptul Solomon spunea despre leneș că se teme să iasă în uliță că s-ar putea ca un leu să fie acolo și să-l ucidă. E mai bine să se învârtă în așternutul lui ca ușa în balamale. Apoi se crede mai înțelept ca restul lumii (Proverbele 26:13-16). Se crede înțelept pentru că ani de-a rândul a reușit să păcălească multă lume cu atitudinea sa. Mulți au crezut că el este foarte duhovnicesc de aceea nu se amestecă cu ceilalți. Alții au fost mereu umiliți de chemarea sa în lucrarea Domnului, bineînțeles, din altă parte, nu de aici.
Pe mine nu mă mai păcălește Neimplicatul. Nu este decât încă o piatră grea în carul Evangheliei, din pricina căruia înaintăm atât de greu și așa de puțin.
„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10). Fă-o aici și acum! Lucrează împreună cu frații tăi. Golește-ți geamantanul gata de ducă! Implică-te, Neimplicatule!
Reblogged this on Blogul lui yon nitoiu.
fr lascau a zis o bine dar completarea ta e aur curat. cam tot comitetul bisericii e compus numai din DIOTREFI posibil sa fi e neamuri…..inveliti in blana de oaie trag cu trenul sageata dupa turma si fac din casa DOMNULUI O PESTERA DE TALHARI le spun ei ce sa faca cat sa faca,si pe bani de nimic….creatori de Cofuzie…..au ajuns in locuri de conducere .Nu e cazul cu fr p lascau. art. Neimplicatul este tare de tot…dar nu are echilibru total fara aceste comentarii …..
Da, frate, este adevrat !
„Insă nu se poate să iei bilet la peluză și să simți respirația jucătorilor…”
Dar acolo, la peluza, simti respiratia lui…Gigi Becali ! Parerea mea !
Esti mai aproape de…Voievodul luminilor…te implici doar atunci cand ii simti palma peste ceafa…Ca d-aia te-a platit sa te implici ! Sa faci galerie, sa huidui ! Este si asta o
implicare, nu ?
Spun lucrul acesta nu pentru ca port in sange microbul fotbalului…m-a ferit Domnul pana la varsta aceasta ; si de privit, si de jucat si de a…huidui !
Am facut doar o simpla extrapolare de comportament a celui „ce simte respiratia” in ceafa a…Patronului unor astfel de manifestari !
eLioR, Un felinar nu il bagi sub obroc, sau sub pat. Un fruct, oricat ar fi de ascuns intre frunze, intr-o zi tot il vede cineva. Pentru raspunsurile tale „in doi peri” am sa-ti pun inainte un verset din Biblie, la care te rog insistent sa cugeti si sa-ti dai singura un raspuns daca „se vede sau nu se vede” de cei din jur: „Ceeace face farmecul unui om este bunatatea lui” Proverbe 19:22. In rest, SA AI O ZI BUNA!
@”Livius ” in comentariul scris ;”Suntem chemati sa ne implicam in lucrarea de salvare a sufletelor pierdute.”Ai exprimat un mare „ADEVAR” si domnul ISUS HRISTOS alaturi de TATAL-CERESC in asa ceva a investit si investeste de chind a ajuns in contraversa cu satana si persoana umana care a ajuns inshelata si in pacat!!Restul totul este trecator!!!Domnul ISUS HRISTOS A DEVENIT IMPARAT PENTRU O IMPARATIE APARTE CU PERSOANE APARTE ;Daniel 2 ;”44Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic.”Aceasta profetie trebuie sa ajunga la o implinire deplina ,dupa cum si altele au ajuns si abea dupa implinire au fost recunoscute!!!!
Nu stiu daca se potriveste ceea ce vreau sa spun cu „neimplicatul” din bisericile noastre. O multime din cei ce isi spun parerea pe aceste bloguri se erijeaza in a spune un cuvant definitiv si critic la adresa a tot ce nu place punctului de vedere al domniilor lor. Cu parere de rau pot spune ca multi dintre acesti „negativisti” Isus ii numea in timpul Lui „ca Fariseii”. Ce era acest termen „ca Fariseii”? Acestia erau oameni care veneau si voiau sa’L urmeze pe Isus dar nu erau niciodata multumiti de cei din jurul Lui. La fel si in zilele noastre acesti „Farisei” nu sunt niciodata multumiti de atitudinea CELORLALTI din jur ce se inchina lui Dumnezeu intr-un mod „slightly” diferit fata de cum se inchina ei. Nu sunt multumiti de cum se imbraca acestia, cum se roaga, cum vorbesc, ce vorbesc, cum se inchina altii diferit de stilul lor. Tot timpul judeca ei cate ceva. Si referitor la acest subiect: de ce e nevoie de „membership” in bisericile noastre? De ce vrem sa-i „legam” pe oameni ca si „mobile phone plans” pentru 2 ani nu te poti muta la altii daca nu-ti place ori vei plati cu varf si indesat… Imi placea cum spunea un pastor dintr-o biserica : „nu cred ca exista asa zisa „furare a oilor” de la alte congregatii. In fond si la urma urmei exista doar un „sheep shelter”. In cer speram sa fie un loc pentru toti credinciosii salvati, fara deosebire de denominatie (ori nationalitate?). Nu vor fi mai multe separatii intre baptisti, penticostali, catolici si un gard mare ce-i separa pe toti de nondenominationali….”
pai tocmai ca trebuie facuta functie de imparatia domnului. atunci intreb de unde stiti voi cat de implicat sau nu ii neimplicatul, ca doar nu trebuie sa vina sa va dea voua raportu`? pt unii insa se pare ca-i musai sa te vada in actiune in adunare. altfel esti neimplicat.
eLioR, tu si altii faceti o confuzie cand sustineti un „subiect (individ)”, intr-un spatiu limitat (adunarea locala). Chiar si multi pastori, prezbiteri, clanuri, etc, pot fi „mari neimplicati”. Implicarea credinciosului trebuie facuta functie de Imparatia Lui Dumnezeu, nicidecum functie de adunarea locala. Domnul, cand l-a numit pe „neimplicat” „rob viclean si lenes”, nu l-a numit asa din cauza colegilor de slujire, ci functie de „avutul Sau”. Ceilalti care au facut cate ceva dupa puterile lor, nu si-au socotit „castigul” dapa aportul celorlalti colegi, ci numai dupa valoarea pe care o aveau in maini. Sunt multi oameni implicati pana peste cap in adunarea locala, dar cu parere de rau, nu sunt implicati in valorile Stapanului. Fac o lucrare cum apostolul o numeste „din duh de cearta, sau slava desarta”. Suntem chemati sa ne implicam in lucrarea de salvare a sufletelor pierdute. Daca aceasta nu o facem, nimic nu facem
aveti dreptate. pastorii nu vad ca trebuie facuta o schimbare in biserici, dar ii vad pe neimplicatii din banci pe care i-ar dori partasi la programele care au adus biserica unde este astazi.
Fr Lascau ne e nevoie sa deveniti defensivi. Observatiile mele au fost generale bazate pe realitatile vazute de mine. Ele nu au fost nicidecum o insinuare sau un atac personal – dimpotriva am o impresie buna despre dvs. Cred insa ca este un lucru sanatos de a dezbate si de a lasa loc petru diferite puncte de vedere asa in mod onest fara a aluneca intr-o polemica tit for tat care scurtcircuiteaza dialogul. Datorita spatiului limitat eu am reliefat doar un factor din multimea de factori care poate contribui la lipsa de implicare. Ne este deloc o incercare de a-l ablosvi pe neimplicat. Lucrurile nu sint intodeanuna black and white asa ca nu putem folosi niste clisee simple atunci cind caracterizezi comportamentul uman care este asa de complex. Nu se ia absolut nimic de la ideea de baza a articolului (de fapt am citit toata cartea si mi-a placut) ci doar ii extinde perimetul de discutie – la urma urmei aceasta este frumusetea unui forum.
Conceptul acesta de structura a puterii in biserici este foarte delicat si necomfortabil ca atare foarte putin dezbatut. Aici ar fi multe de imbunatatit. Poate ne adincim cu alta ocazie.
No hard feelings – God bless you.
Pt. Nick Rosioru
Și abordarea Dvs. este simplistă. Puneți până și lipsa de implicare a a cestui gen de farisei, pe seama pastorului. Da, cred că pastorul trebuie să fie un lider bun. Cel mai bun conducător din câți au fost vreodată, Domnul Isus Christos, nu i-a putut motiva pe toți. Știți bine. Nu poți da vina pe cioban pentru oaia rătăcită, cum nu poți da vina tot pe el pentru oamenii care nu se lasă urniți, care duc o viață „în așteptarea unui tramvai numit speranță”.
Simplistă și stereotipică mi se pare și fraza: „De obicei Pastorul area cea mai mare putere, apoi folosește aceasta putere pentru a promova si a se inconjura cu un grup de loialisti in comitet pentru a-si consolida puterea (usurpare).” Să înțeleg că idealul ar fi tocmai pe dos? Cui i-ar folosi dacă pastorul s-ar înconjura cu dușmani? Nu credeți că ar trebui totuși ca oamenii din comitete să fie loiali pastorului și viziunii lui? Unde ajunge biserica aceea în care în comitete se aleg oameni care sunt împotriva pastorului? Mă tot întreb cum explicați termenul de „uzurpare”? Puterea cui o uzurpează un pastor? Dacă „uzurpare” înseamnă: „A-și însuși în mod fraudulos un bun, un drept, o calitate etc ( DEX), mă întreb bunul cui, sau calitatea cui o uzurpează un pastor care este înconjurat de oameni loiali lui?
Caracterizarea neimplicatului mi se pare un pic simplista si stereotipica, privita doar dintr-un singur unghi – anume a unui pastor care se confrunta cu pasivitatea si apatia celor din congregatie. Fara a incerca sa iau apararea nemimplicatului, in realitate situatia este mult mai complexa, cu mai multe fatete care cere o analiza mai adinca din mai multe unghiuri. Adevaratul „leadership” consta in abilitatea de a inspira, de a angrena pe altii sa te urmeze. Aceasta insa implica un caracter si un mod de viata exemplar, o desbracare de sine si o pasiune sincera pentru Dumnezeu. A da cu boata in popor ca nu se implica este desigur mai la indemina dar nu reflecta leadership. Structura puterii piramidala din bisericile noastre este de multe ori cauza care alieneaza pe multi. De obicei Pastorul area cea mai mare putere, apoi foloseste aceasta putere pentru a promova si a se inconjura cu un grup de loialisti in comitet pentru a-si consolida puterea (usurpare). Uite asa din cauza motivatiilor firesti si a goanei dupa scaune se creaiaza o clica, uneori dintr-o anumita zona geografica a tarii, care „run the show” ducind la resentiment, la o atmosfera toxica in biserica si la demoralizarea multora.
Felicitari pt. cartea ,,Memoriile lui Eutih”, frate Petrica, este o radiografie fidela a imaginii bisericii contemporane, si cred ca numai o confruntare cu adevarul ne poate ajuta sa realizam adevarata noastra stare,si sa luam o decizie de a schimba ceva .Cred ca ar arata cu totul altfel biserica, si rezultatele ar fi cu totul diferite, daca macar liderii ar incuraja asumarea deciziilor radicale ,oferindu-se pe ei ca modele,asa cum a facut si apostolul Pavel. Fiti binecuvantat.Alin Ticau, Brasov.
Am observat in unele biserici romane ca „Neimplicatul” are si alte motive de pasivitate. O tendinta tot mai accentuata a bisericilor romane e asa zisa „biserica de zona” aici in USA. Se polarizeaza intr-o anumita biserica foarte multi veniti din…sa dau un exemplu: zona Bihorului. Ei bine, e vai si amar daca asa zisul „Neimplicat” doreste sa se inchine in felul in care el se inchina in zona de unde el a venit… Timis ori… Bistrita. Si mai grav este atunci cand acesti bihoreni au si multe rudenii in biserica! Daca te pui rau cu unul din bihoreni ai incurcat-o cu toate rudele lui. Nepotismul in bisericile romane din America e alarmant! Macar de ar fi instalat pe valori, dar e incurajat pe principiul „aicea eu conduc!” Si-atunci ce se intampla cu „Neimplicatul” nostru?! „Pai”, spun bihorenii – exemplul meu – „sa plece la alta biserica, n-avem nevoie de el aici sa ne incurce socotelile..” Si uite-asa sa facura fratii nostrii (bihoreni) stapani pe „tarlaua” lui Dumnezeu cu autoritatea primita de la… ei?! Ce sa mai spun de aradeni! Astia taie in carne vie….
@”Livius”chit despre valorile stapinului se vede cum circula si in ce se investeste!!Rezultatul ishi spune cuvintul.Doar sa privim in jurul nostru!!!Si sa nu uitam ;ca ,sa punem in negot „polul”nostru nu al altora si pe urma sa ne asumam lauda!!!Si cel de la care s-a luat sa-si plinga zilele!!!Sa fim cinstiti si in noua personalitate de credinciosi sa traim prin puterea moralului de crestin fara sa ne mai inshelam unii pe altii!!!Aici este durerea si amarul azi nu numai intre persoane simple ,dar si intre grupuri,societati ,natiuni si sa nu credem ca; ce este scris in Scriptura nu ne releva adevarul !!Ne autoinshelam fiinca in 1 Timotei capitolul 6 cu versetele 9 si 1o; ce ne relateaza?Iar prin versetele urmatoare ;ce sintem indemnati sa facem?Este greu intradevar ,fiinca firea doreste ce ochiul vede si duhul ne spune ceea ce primeste!!Si atunci depinde cine biruieste”Firea „sau „Duhu” fiinca impreuna nu se poate !Domnul Isus Hristos o spune;Matei 6 cu 19 la 24Si sa nu uitam ce scrie ap.Pavel in galateni 5 cu 24 la 26.
Cred ca Domnul Isus a vazut aceasta stare in mijlocul slujitorilor Sai (noi cei de azi), cand le-a spus Pilda polilor, Luca 19:11… Uneori unii sunt deranjati si de Diotref, dar cred ca Domnul nu a tinut cont de el cand le-a spus pilda. Dar nu-i mai intelept oare sa punem polul in stergar si sa-l ingropam pentru mai multa siguranta? Intelepciunea aceasta este buna, dar este pamanteasca. Intelepciunea Stapanului spune, ia-ti riscul, fa efort, alearga, transpira, sacrifica-te, fa ceva. Domnul le-a mai spus una buna: Daca va vor prigoni intr-o cetate (Diotref), mergeti in alta. Nu stati locului, valorile Stapanului trebuie sa circule.
: )))) corect.
Pai nu stiti FERICIRILE MODERNE?( click pe nick-ul meu) Acum asa se procedeaza.
@”ACIDUZZU „un comentariu plin de adevar ,dar trist ca nu se accepta realitatea!!!Azi intradevar ajungem sa ne confruntam cu astfel de experiente fiinca biserica a ajuns mai putin protejata de lupii care se impraca in blanuri de oi ,haine de ciobani si oile ajung sfishiate si ranite !Si chind se intimpla astfel de lucruri ce se intimpla?Si in primul secol chind primii crestini au ajuns sa staruiasca in invatatura apostolica si sa fie cu totiii impreuna a fost o mare binecuvintare ,dar chit timp a fost armonia si adevarata dragoste frateasca?Pina chind au inceput sa se infiltreze astfel de persoane cum sint azi si sa creieze atmosfera (de nepotism,interese reciproce)care exzista in multe biserici si realizezi ca implicarea ta ajunge sa iti aduca durere ,rana si chiar „colac peste pupaza, Diotref mai si te besteleste-n fata intregii Adunari ca esti lenes, ca stai in expectativa (in asteptarea…rapidului sau pur si simplu a Sagetii albastre…), ca eti un MARE NEIMPLICAT !”Ce durere si tristete!!!Dar sa nu uitam ca toate sint trecatoare si fiecare ajunge la timpul sau sa simta ce a facut la altii!!!Pilda lui Lazar si a bogatului nu-i scrisa la voia intimplarii si acum depinde de fiecare in ce personalitate doreste sa se incadreze in aceasta pilda scrisa!!!Multi acum inshala ,mint ,traiesc in lux si afaceri de succes in mod necrestinesc,dar va veni timpul si pentru acestia sa apara in fata unui Lazar pentru un pahar de apa si o farfurie de mincare!!!Cei ce-si pun increderea mai presus in felul acesta de traiere,nu au ajuns sa inteleaga mesajul divin(1 Timotei 6 cu 9 la 17) si traiesc prin puterea „FIRII” si nu stiu ce inseamna calitatile si ‘rodul DUHULUI SFINT”Si sa nu uitam ce este scris in 1 Ioan capitolul 5 cu 1 la21.
Perfecta dreptate,Neimplicatul de cele mai multe ori nu are loc;asteapta pa Domnul sa ii rezolve cauza de ce…ACIDUZZU a spus bine numai intr-un loc i se da voie neimplicatului sa se implice :La colecta ,caci restul posturile sint ocupate..
Ba da. Solutia? Lasati-l pe fr. Diotref sa „slujeasca” in maniera „one-man-show” si cautati alta turmă – cu păstor, nu cu cioban. Daca spirit de echipa nu e, nimic nu e! Certificarea unui lucrator nu se face prin diplome, titluri, dosar, CV sau referinte, ci prin modul in care se integreaza si functioneaza in cadrul echipei (vezi Faptele Apostolilor).
Neimplicatul e tipul care în slujire vrea să stea pe ultima bancă, dar la răsplată ar vrea să fie pe prima… Insă nu se poate să iei bilet la peluză și să simți respirația jucătorilor…
Nu vreau cu niciun chip sa ma transform intr-un partizan inflacarat al NEIMPLICATULUI…ci doresc doar sa scot la lumina o fateta mult mai intunecoasa si mai deranjanta de-acum, si care poate fi o posibila si verificabila cauza ascunsa a neimplicarii lui…
Desigur ca fratele Lascau , nu a epuizat toate aspectele pasivitatii Neimplicatului si nici motivele plauzibile atat din partea acestuia cat si acuzele neimplicarii sale, aduse cu prisosinta de catre noi, comentatorii de pe acest blog…
Totusi, s-o luam mai pe…romaneste !
Nu stiu cum este la dumneavoastra in noua tara si cum se desfasoara uzantele de bun-venit americanesti, dar desigur ca inca mai pastrati o dulce aducere aminte despre cum era ACASA, IN ROMANIA, CU… PRIMIREA DE OASPETI !
Atunci cand erai invitat la cineva, sau te duceai din dor si dintr-o proprie si deliberata initiativa, erai intampinat cu un suras cald si neprefacut. Bratele gazdei se deschideau larg (si intotdeauna deodata cu inima), te intampinau si te imbratisau cald in prag si-ti urau „Bine-ai venit scumpe frate” sau „Bun venit la noi, frate draga !”
Apoi urmeaza acel familiar „Fa-te comod !”; „Nu te simti stingherit!”; si apoi aproape imediat urma inevitabilul, pur-romanescul : „Simte-te ca acasa !”
„CA ACASA !” Acestea sunt cuvintele cheie ! Sa te simti „ca acasa !”
Si tu, incepi sa te simti „ca acasa”! (Dar asta doar in cazul in care tu ai o casa…)
Vrei sa_ti servesti un suc rece de la frigider…ca doar te simti „ca acasa”. Deodata auzi vocea supraveghetoare a gazdei rasunandu-ti in ceafa:
„Nu-i voie ! Las’ ca te servesc eu !”
Si-ti intinde un pahar de apa de la…robinet !
Crezi ca-i o greseala si incerci din nou. Doresti sa servesti un sandwich preparat in regim de urgenta la cuptorul cu microunde sau la…Roster. Din nou vei auzi aceeasi voce dar pe o tonalitate mai inalta:
„Nu-i voie ! Te servesc eu…!” Si-n graba iti manjeste un…”calcai de paine de o prospetime indoielnica cu ceva ce a duce a magiun, a finetti…
Doresti sa folosesti baia si, pentruca ti-ai uitat trusa de barbierit acasa, indraznesti s-o foloseti pe a fratelui-gazda: „O, nu, nu,nu…Asta-i Gillette Senzor cu Aloe Vera…Uite, foloseste-l pe asta vechi si rudimentar „Razor Blade” ca tot nu-l mai folosete nimeni…Si tu vrei sa te simti exact ca acasa, sa te implici intr-un cadru familiar, intim ca o partasie sincera si binevenita !
Tot la fel se intampla si-n…Lucrare, in Biserica.
De la amvon esti indemnat cu vehementa: „Sa ne implicam fratilor, sa ne implicam ! Doar suntem ca-n familie, nu ?”
Si tu (ca un Neimplicat ce esti) doresti sa te implici. Desigur ca tu, iti cunosti chemarea, sfintirea, daruirea, chemarea, vocatia si talentul intr-o slujire sau alta-n Biseirca. Si vrei sa slujesti! Incepi sa te simti „ca acasa !”
Dar vine fratele…Diotref si-ti sufla in ceafa :
„Nu-i voie ! Iti spun eu unde poti sluji!”
(Ah, era sa uit ca Diotref are-n Biserica neamuri, rudenii care slujesc la legatura, la duzina, ca si ceapa verde, carora trebuie sa li se dea de lucru. „Altii pot…dar tie nu-ti este ingaduit…” capata acum si aici o alta conotatie, alta decat cea scripturala…)
Si iata-l pe fratele Diotref, ajuns in Biserica Domnului, plasator de „forte de munca”…!
Dar unde vrea el, nu unde vrea Domnul, nu unde te cheama Domnul. Si, colac peste pupaza, Diotref mai si te besteleste-n fata intregii Adunari ca esti lenes, ca stai in expectativa (in asteptarea…rapidului sau pur si simplu a Sagetii albastre…), ca eti un MARE NEIMPLICAT !
Nu vi se pare arhicunoscuta o astfel de fateta in Bisericile din care ati venit (unii, din Romania) sau, chiar in Tara tuturor oportunitatilor, inclusiv acelea de a sluji sau de a fi pusi acolo unde vrea fratele scump si drag…Diotref ?
Cu ingaduinta fratelui Petrica am sa-i iau putin apararea fratelui Neimplicatul, fiindca mi se pare ca prea e pus la zid. Sau poate prin alte locuri are imaginea asa cum este descris, dar avem si noi pe fratele, „activ” pe la noi, dar are o imagine putin diferita.
El (cel de la noi), are foarte multe sugestii, dar si solutii, acolo unde vede ca lucrurile merg mai greu, sau chiar nu merg bine. El stie de ce este asa. stie cum trebuie „lucrat”. Binenteles ca nu le discuta in auzul tuturor, le discuta doar pe la colturi, si intotdeauna cu persoane pe care le poate influenta si modela dupa chipul si asemanarea lui. Adicatelea, sa-i faca nemultumiti, si de ce nu, sa-i si razvrateasca putin. Eu il aud, sau il percep intotdeauna spunand: „AR TREBUI FACUT ASTA, sau AR TREBUI MAI MULTA IMPLICARE ACOLO, sau AR TREBUI…., intotdeauna stie ca ar trebui, vede unde merge greu, stie de ce si ofera „solutii”. Dar solutiile lui, intotdeauna vizeaza pe altii, nu explica exact pe cine, subintelege intotdeauna pe cei care in mod obisnuit sunt „caii de bataie”, intr-un cuvant apare ca un om „spiritual, „voitor de binele comunitatii, „ingrijorat peste masura ca lucrurile trebuiesc schimbate”.
Asa este cel de la noi, se pare ca -i un pic diferit de cel de pe la voi. Cred ca sunt frati.
..si fiind mai tot timpul prin gara, sta…garat, asteptand, musai, rapidul. 🙂 Ca doar nu s-a sui in oricare personal ce opreste in toata halta 🙂 Imi spunea un frate venit recent din Romania ca s-a introdus un nou tip de tren, foarte popular, pe langa clasicul personal, accelerat si rapid. Se numeste “Sageata”, este mai scurt, opreste in toate garile (ca personalul), dar viteza e mult mai mare 🙂
Articolul acesta e o lectie foarte buna pentru mine. Dumnezeu vorbeste cind intr-un fel, cind intr-altul. Ferice de cel ce ia seama la sfatul Domnului!
(In momentul de fatza sunt intr-o statiune balneo-climaterica, si iata ca Dumnezeu i-mi vorbeste si aici. SLAVA LUI!)
..si fiind mai tot timpul prin gara, sta…garat, asteptand, musai, rapidul. 🙂 Ca doar nu s-a sui in oricare personal ce opreste in toata halta 🙂 Imi spunea un frate venit recent din Romania ca s-a introdus un nou tip de tren, foarte popular, pe langa clasicul personal, accelerat si rapid. Se numeste „Sageata”, este mai scurt, opreste in toate garile (ca personalul), dar viteza e mult mai mare 🙂