9 gânduri despre „Situația politică

  1. Oare numai ei?Mai cunoastem noi si pe altii cu zimbete pe buze si cu salutul de „PACE” si pe urma in fapte cunoastem rezultatul !!Dar sa nu ne inshelam fiinca stim ce este scris in apocalipsa 20;”11Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pentru ele.
    12Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
    13Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
    14Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
    15Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”Ar fi bine sa nu ne autoinshelam si sa percepem mesajul din faptele apostolilor ,mai ales fiinca sint pretentii;”29Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
    30Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
    31pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L -a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L -a înviat din morţi…„
    Stiu ca multi ghindesc si chiar scriu;”,,Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.„
    Pentru mine este o bucurie ca pot sa scriu aceste lucruri si ca voi le puteti citi fiinca astfel nu va mai puteti dezvinovati si sa spuneti ca nu le cunoasteti !!Ar fi bine de la pretentie sa se ajunga la o adevarata traire si astfel Biserica sa ajunga la sfintenie si neprihanire in puterea adevarului si a desavirsirii!!!Sa luam exemplul DOMNULUI ISUS HRISTOS si a adevaratilor sfinti descrisi in SFINTELE SCRIPTURI si au ajuns „scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvîrşiţi,
    24de Isus, Mijlocitorul legămîntului celui nou, şi de sîngele stropirii, care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel.
    25Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n’au scăpat ceice n’au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pămînt, cu atît mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem dela Cel ce vorbeşte din ceruri,26al cărui glas a clătinat atunci pămîntul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: ,,Voi mai clătina încăodată nu numai pămîntul, ci şi cerul„.
    27Cuvintele acestea ,,încă odată„ arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămînă lucrurile cari nu se clatină.
    28Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţămitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;
    29fiindcă Dumnezeul nostru este ,,un foc mistuitor„.
    Mesajul este simplu si pe intelesul fiecaruia ,acum depinde daca dorim sa-l asumam si in viata sa-l aplicam!!!

  2. Aceste lucruri au inceput sa se implementeze si in partea spirituala!!!Si cu o abilitate mai puternica dechit in puterea politica!!!Este destul de trist fiinca dispare cugetul si moralul redat de Legea Divina!!Este nevoie de o trezire politica si spirituala pentru ca in loc de pretentie sa fie o traire alaturi de o adevarata slujire in loc de domnie si manipulare!!!Matei 20 cu 25 la 28.

  3. PUNTEA GÂNDULUI…

    Eclesiastul 3:11; Psalm 14:1-7; Tit1:15-16 ;
    Romani 1:19-23; Romani 1 :32 ;

    Puntea gândului e ruptă,
    N-are dor de veşnicie ;
    Legătura-i întreruptă
    De-un duh de nimicnicie !

    Puntea gândului e ruptă
    Între om şi Dumnezeu ;
    Lacom, din păcat se-nfruptă
    Un nebun ce-şi zice-ateu…

    Gându-i este scurt, coţcar,
    Crede doar ce e palpabil ;
    Acţionează fragmentar,
    Absurd, labil şi incapabil

    De-o trăire consecventă,
    Statornică-n manifestare ;
    Căci privirea sa dementă
    E-a firii duplicitare !

    E mereu în contestare,
    E mereu negativist ;
    Tăgăduind în fală mare
    Calea Unică prin Crist !

    Şi hălăduieşte trist,
    Tras la fata şi livid ;
    Stăpânit de Antichrist
    Cu un duh de suicid…

    Nu ştie de-o contemplare
    A tot ce-i frumos, veridic ;
    Domn i-e duhul de negare
    Ce-i înlănţuie fatidic

    Sufletul lui pus în laţ
    Şi-ntr-o cursă făr’ scăpare ;
    Înghiţit e cu nesaţ
    Şi c-o lăcomie mare…

    Iadul, gura-şi cască larg
    Şi-l înghite pe ateu ;
    În derivă, făr’ catarg,
    Barca-i scufundată-n hău…

    Căci atunci când ruptă-i puntea
    Gândului, cel necurat;
    E prea-ntunecată fruntea
    Omului înstrăinat

    În adânc de cuget rău,
    Nesfinţit ; şi-aşa spurcat ;
    Necredinţa-l duce-n hău
    Cu-mpietrirea-i de îndat’ !

    Cu gândirea-i fragmentară
    Chinuită-n sciziune,
    Viaţa-i e falimentară,
    Pusă pe rebeliune…

    E urmaşul teoriei
    Darwiniste, de pripas ;
    Foetusul demagogiei
    Ce-n formol doar a rămas…

    Este doar…veriga lipsă,
    Reclamată-n lanţul trofic ;
    Minte-ntunecată, eclipsă
    Permanentă-n trai atrofic…

    O curată viermuială,
    Doar în spasme şi travaliu ;
    Amibă buco-anală,
    Pacient tratat cu…valiu !

    Şi cu tari barbiturice
    Pentru cei mai…exaltaţi ;
    Pe spinare plesnind bice
    Anticriştilor crizaţi !

    Că-nţeleptul Solomon
    Aşa spune-n cartea lui :
    ‘’Pe spinarea-i de demon,
    Bătaia-i leac nebunului !’’ *

    * Referire la Proverbe 10 :13 ; 26 :3 ; Psalmul 32 :9

    ‘’Vânătăi până la rană…’’ **
    Până sângele ţâşneşte !
    C-o anemică dojană
    Omul nu se pocăieşte !

    “Fiindcă tot ce se cunoaşte
    Despre Dumneseu, Preasfântul,
    Este scris până şi-n astre ;
    Plin e de dovezi pământul !

    Însuşiri nemaivăzute,
    Puterea Lui din Veşnicii ;
    Nu-s dovezi contrafăcute
    Pe pământul celor vii !

    Căci Lucrarea e a Lui
    Si se vede lămurit ;
    E spre Slava Domnului
    Şi-i de netăgăduit !’’ ***

    E-o Dumnezeire mare
    Ce lucrează pân-acum ; ****
    Este-o Veşnică Lucrare
    Ce n-o vede un nebun ! *****

    ACIDUZZU, la 04.03.2011, ora 16,00-19,30

    ** Referire la Proverbe 20 :30 ;
    *** Referire la Romani 1 :19-23,32 ;
    **** Referire la Ioan 5 :17 ;
    ***** Referire la Psalmul 14 :1-4a ; Romani 1 :22.

  4. Draga frate Petrica,
    Privind dintr-o alta „perspectiva” aceasta punte subreda din imaginea de fata, m-am dus cu gandul la o alta punte, acea a gandului pe care va rog frumos s-o acceptati la aceasta tema, intrucat este foarte inspirativa in a „dezvolta” subiecte noi si de o farte mare actualitate !

  5. Cam aceasta este ideea, politicinul e politicos și amabil cu celălalt când vede puntea ruptă și știe ce se poate întâmpla.

  6. Frate Corneliu,
    Politicosi pana trec…podul !Deocamdata, avand in vedere stare de subrezenia a potului tratativelor, doar se imbie unul pe altul. Poate altii, neremarcati, necuprinsi in aceasta caricatura cugeta la o alternativa (de-a noastra, romaneasca…) Adica, „Fa-te frate cu (…) pana treci puntea !”
    Doamne, fereste-ne de asemenea insotiri nelegiuite ! (Psalmul 50:16-22).

  7. Frate Lascau,
    Din caricatura postata de dumneavoastra cu un titlu mai mult decat generic si care se doreste a fi suculenta, intrezarim o drama cumplita in zona…intelegerilor. Un impas chiar ! Puntea de legatura a eventualelor dialoguri este intr-o stare jalnica, subreda si nesigura prin constructia ei !

    E ca si cand cei doi exponenti ai…regnului (!) isi cedeaza intaietatea la o suferinta proprie de Zona…Zoster !
    http://www.farmaciata.ro/boli-infectioase/item/264-zona-zoster-contagioasa-si-dureroasa
    CITAT:
    „Cand apare, eruptia este delimitata la o arie cutanata, iritata de nervii ce apartin unei radacini nervoase senzitive sau grup de radacini nervoase (distributie radiculara). Eruptia se opreste la linia mediana, leziunile fiind unilaterale. Initial apar niste pete rosii, care se transforma ulterior in vezicule. Continutul veziculelor se tulbura, apoi se usuca, transformandu-se in cruste. Acestea persista 10-14 zile, apoi se desprind lasand o depigmentare centrala si o hiperpigmentare periferica.
    Caracteristica este topografia radiculara a eruptiei in forma de benzi (aspect zonal, in centura sau in chinga) suprapusa pe suprafata de inervare senzitiva cutanata a radacinii sau radacinilor afectate de virus (de exemplu toracic, cervical, abdominal, in zona membrelor). Evolutia zonei zoster dureaza intre 2 si 4 saptamani, pana la vindecarea leziunilor cutanate.”

    Si-atunci te intrebi: Oare asa trebuie sa arate ZONA DE INTELEGERE intre doua tabere oricare ar fi acestea, politica sau religioasa ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s