În cel de-al doilea Război Mondial, tatăl meu, Henry, un băiat dintr-un mic orășel din sud, care era plecat de acasă pentru prima dată în viață era staționat pe una din insulele obscure ale Pacificului de sud. Sosirea poștei era evenimentul principal al fiecărei săptămâni, pe care el și colegii lui de infanterie îl așteptau cu nerăbdare. Scrisorile pe care le primeau erau singurele lor legături cu cei dragi de acasă și le citeau din nou și din nou, împărtășind pasaje importante cu prietenii lor. Chiar și cele mai banale detalii ale vieții de acasă erau foarte apreciate, pentru că auzirea despre ele îi făcea să se simtă conectați cu familiile lor și prietenii aflați la o lume depărtare.
Mama lui Henry îi scria regulat despre tot și toate – că pisicuța lor tărcată cu alb și negru a făcut șase pisoi, că a cusut perdele noi la camera de zi, că tatăl lui a curățat coroana perilor din grădină, că nu știe cum, dar și-a pierdut inelul de căsătorie. Se ruga ca să dea de el cândva.
Cu și mai mare bucurie ca scrisorile erau așteptate pachelele, cutii cu bunătăți făcute acasă de mamele sau iubitele soldaților. Multe din aceste pachete se pierdeau pe mare când navele care le aduceu erau atacate. Acelea care reușeau să sosească erau primite sărbătorește. Ori de cîte ori soseau pachetele, destinatarii lor împărtășeau întotdeauna conținutul cu colegii lor de cort.
Favoritele lui Henry erau prăjiturile numite „divine”, o specialitate din Sud, un fel de bomboane patrate făcute cu ciocolată albă, umplute cu nuci. Într-o zi când Henry se simțea descurajat și îi era dor de acasă a primit un pachet, bătut de soartă pe dinafară, dar cu conținutul întreg. A rupt imediat hârtia pachetului în timp ce saliva deja de plăcerea gustului, și așa cum se aștepta, în hârtia cerată erau câteva rânduri din prăjiturile favorite… suficiente să dea câte una sau două bucăți fiecărui coleg și să-i mai rămână și lui una sau două.
Cutia a circulat din mână în mână și bunătățile au dispărut rapid, bucată după bucată. În sfârșit, cutia a revenit la Henry. A luat ultima bucată patrată plină de cremă și a mușcat din ea cu un suspin de plăcere.
Plăcerea pură a fost străpunsă brusc de durere ascuțită când dinții s-au cramponat de ceva tare. A scos obiectul deranjant din gură și a văzut cu uimire că era… inelul de căsătorie al mamei lui.
Dumnezeu a mers foarte departe ca să împlinească nevoia de mângâiere și încurajare a lui Henry în ziua aceea. Henry a supraviețuit războiului și a adus personal înapoi mamei lui inelul atât de prețios.
Lynn Worley Kuntz
paşi spre lumină 
.. . noi cersim din parta-n poarta!” ( dar in nici un caz pe blogurile Dominionului Alinarilor Cristofobice !) . . . .ci mai departe, cu jalba’n bat , nu ne-am oprit la Vienna ,am trecut Atlanicul in Lumea Noua ori. . . Wst-ul Salbatic ! .Cristea ,Closca, Horia ,Candea da ,sunt nume de moti ,nu de mahalagii !,. Cat priveste mineritul aurului , Gabriel Gold Corporation ,detine „uiaga cu monopol” si . . .cianura !!!
@NouaOrdineMondiala,
Frate,
Dati-mi voie sa va dau un…”beep” cu tulnicul din varful muntelui Gaina si sa strig din rasputeri, sa auda toti motii raspanditi prin lume incepand cu „Muntii nostri aur poarta…” si sa zic: „Traiasca tara motilor cu motii lor cu tot ! Traiasca Apusenii !” (Ca nu ma-nselai atunci cand ascultai glas molcom, cumpatat si dulceag chiar aici, pe acest blog !)
Sincer, mi-ar fi parut bine ca si Alin Cristea sa fie intr-un cuget si-o simtire cu motii din Apuseni, intrucat bunicul sau, pastor din prima promotie de pastori ai Romaniei, si-a tras seva si vlaga din butucul de sub Muntele Rotundu, tot din Apuseni. Pacat ! Alin este cautator de aur. A detectat vreun filon de aur, nu stiu daca o fi vreo…”bonanza” sau doar o „fata morgana”, intr-un sector al blogosferei cu nume de mahala…
Totusi, pentru mine ramane un mot de…24 de carate ! Chiar daca nu se lasa prelucrat !
Oricum, „Traiasca motii Apusenilor !” (Nicidecum, oricum traiasca…)
Am un fiu in armata americana de 26 de ani .Imi amintesc de Craciun ,in primul an de razboi i-am trimis fiului meu in Iraq pachete cu prajituri romanesti si alte bunatati cu traditie romaneasca .Deasemeni fratii lui i-au trimis casete cu colinde si mesaj din partea familiei .La sfirsitul casetei toti am inceput sa cintam in cor :”La anul si la multi ani si afara cu Sadam”.Nu va spun prin ce groaza am trecut dupa,ne-a fost frica sa nu primeasca pachetul si sa avem bucluc cu oamenii lui Sadam .Pachetul a ajuns toti au fost fericiti si au facut haz de cele scrise .
. . . la nici un pas, da, am gasit si the bowie-knife, cu manerul galben -stag bone !.Aciduzzu, cimm , ma simt flatat ,multumesc pentru compliment !.Da ,din copilarie , sus in Apuseni ,am inceput sa Indragesc foarte mult natura iar acum ajuns pensionar aici in Lumea Noua ,viata mea se confunda , se suprapune si se contopeste simbiotic in miezul si sanul ei ! . Mediul urban, in accelerata transformare de furnicar in clocot ,nu-ti harazeste si nici nu-ti rezerva prea mult timp de contemplare ,de analiza si purificare a cugetului, de partasie intima cu Creatorul !. De cativa ani buni traesc trup si suflet in mijlocul acestei paduri amintite mai sus , loc din care va adresez aceste randuri !.
Traesc prin gratia, mila si binecuvantarea unicului meu Parinte, intr-o reala Dumbrava Minunata ,in care Patrocle si Lizuca lui Sadoveanu ar fi avut delectare deplina ,ori, Ionel Teodoreanu s-ar fi simtit mult mai bine decat La Medeleni !. Si mai fac o marturisire sincera : aici in mijlocul naturii, ma zidesc si ma simt mult mai puternic si mai aproape de Mantuitorul ,decat in toate bisericile dezamagirilor mele in care am intrat . . . Posibil, intr-un viitor destul de apropiat,padurile ,pentru adevaratii crestini si viitorii martiri ai lui Hristos ,sa devina ultimul loc de rugaciune si refugiu in fata ripostei urii pagane si a prigoanelor ! . God bless you and yours !
Titlul asta ar fi mers bine si in telenovela aflata in desfasurare in cadrul zimbetului de sambata in dreptul episodului ,,,de ce e bine sa nu ai secretara”””,.Ar fi fost poate o reactie prea mare a pastorului sa auda ca tocmai a sosit …,un pachet de la mama”””,si de la sotie doar un simplu bill de platit pentru ………,pachet””””
@ NouaOrdineCrestina,
Nu va suparati, comentul tine de postarea fratelui Lascau ! (Eu am gresit pozitionarea lui!)
Totusi, cred ca puteti continua aici fiindca, stiti bine ca-mi face placere sa va „savurez” comentariile !
On air !
Frate drag,
Frate pastor,
…Cand ma gandesc la acel tinerel cu parul balai care a fost trimis de tatal sau cu „zece casuri pentru capetenie…”(1 Samuel 17:17-19), probabil sa nu-i puna pe fratii sai in locul „cel mai greu al luptei” (cum mai tarziu l-a pus el, acelasi tinerel ajuns rege,,,, pe…Urie Hetitul…in 2 Samuel 11:14-17), pachetul cu prajituri sudiste „divine” este…floare la ureche, adica, „piece of kake”…
S-au impartasit toti si toti au fost multumiti pana…”Plăcerea pură a fost străpunsă brusc de durere ascuțită când dinții s-au cramponat de ceva tare…”
Nu intotdeauna cand esti pe front ti se intampla ceva asa de inedit ! Ba da ! Un glont cu varf de-otel !
Este cel mai inedit lucru care ti se-ntampla pe front de nu mai apuci sa spui ceva acasa mamei tale !
Totusi, tinerelul acela cu par bala, a mai apucat sa spuna ceva tatalui sau Isai (si probabil si lui Abinadab, fratele mai mare), dar dupa aceea prins „gustul” luptei…Si-a desavarsit „arta”
razboiului pe tigva (capatana) uriasului din Gat ! De-atunci…palestinienii (filistenii) nu mai au pace si cer inapoi Ierusalimul, drept capitala.
Piatra infipta intre ochii lui Goliat le creaza cosmaruri si le sta impotriva in momorandumul si adunarea de semnaturi petitionare (1.ooo.ooo…nici armata lui Goliat nu numara atatia…) pentru constituirea statului Filistiei…
Ce fraieri sunt unii leaderi evanghelici care, eludand profetiile Biblice, cred ca daca se constituie statul palestinian cu capitala la Ierusalim (sic !) fratii nostri crestini din Cisiordania si …tara nimanui, o vor duce ca niste nababi…Vor fi poate chiar prim-ministri in statul palestinian,
Numai sa nu uitam ca Ismael e…musulman si degeaba cadem la pace cu el. Il dispretuieste pe fiul „celei slobode”, pe Isaac !. Degeaba isi revendica dreptul de intai nascut al lui Avram. El ramane nici mai mult nici mai putin decat un bastard nascut pe genunchii stapanei. Fiul fagaduintei a fost, este si va fi DOAR Isaac ! Cam asta-i arta razboiului. Ca-n Tratatul de la Yalta, ca-n Pactul Ripbentrop – Molotov, in care tot romanii au avut (si inca vor avea) de suferit ! Nicidecum…ismaelitii.
Frate Lascau, mi-am permis o extrapolare pe o tema data, si sa intelegem mai bine
continutul…pachetului cu dulciuri, cu prajituri…”divine” !
cred ca noua ordine crestina ar putea concura cu succes pe ,,Lynn Worley Kuntz,,,autorul povesti de mai sus.N.O.C…nu ne ai spus daca ai gasit cutitul/!!!!.Poate si gasirea cutitului va mai naste o poveste frumoasa dealtfel ca si cu ceea a verighetei.
Ma intorceam impreuna cu cainele meu ,de la o vanatoare incununata de succes ,din desisul padurii. Dupa un popas intr-o poenita insorita,mi-am privit ceasul de la mana. Ochii mi-au cazut pe degetul inelar si am constatat ca verigheta imi lipseste,alunecase afara din deget .Inca se mai vadea ,proaspata si adanca, urma ei in pielea degetului. Mi-am amintit ca mi-am sters mainile de sangele cerbului cu un smoc de feriga verde si matasoasa. Am lasat pusca si cureaua lata rezemate de un trunchi si am pornit inapoi la reconstructia ultimelor momente si spre locul unde doborasem cerbul. Vantul rece si taios de toamna rostgolea in vartejuri repezi frunzele moarte, cazute din abundenta din coroanele stejarilor. Am cautat indelung prin frunze ,dandu-le la oparte cu ajutorul unei crengi.A inceput sa ploaie marunt. Intr-un tarziu ,spre inserare, cu un oftat adanc ,am renuntat sa o mai caut si am revenit in cabanuta din deal sa ma icalzesc , sa iau tractorul si sa aduc cerbul ,apoi sa ma apuc de partea sangeroasa mai putin gratificatoare : macelaritul animalului !. Aveam pentru sotia mea o veste buna ,(un cerb cu zece coarne) si o veste trista, dureroasa , pierderea verighetei ce o purtasem cu drag , cu bucurie,cu loaialitate atatia ani.Dupa aceasta intamplare au trecut alti ani. Am pastrat totdeauna ,in acest interval ,un licar de speranta ,sa cred ca este posibil prin mila si dragostea Celui ce poate TOTUL, ca intr-o zi sa regasesc verigheta ! . Acum cinci ani ,intr-o zi insorita de toamna ca aceasta ,impreuna cu doi prieteni, sot si sotie din Chicago ,am plecat sa cautam ciuperci( comestibile !) , in desisul aceleasi paduri. Ne-am oprit intamplator intr-un luminis si . . .noi barbatii, ne-am decis sa aruncam cu cutitele la tinta ,in trunchiul unui stejar urias. Dupa cateva aruncari stapanite de multa dexteritate si . . . altele. . .de mai putin succes, cutitul meu a ricosat din trunchiul stejarului undeva in stanga si s-a pierdut in frunza groasa si uscata din tufisuri. Sotia prietenului meu ne-a venit in ajutor ,ca sa cautam cutitul. Dand frunza la oparte, in locul cutitului ,ea a gasit un obiect mic ,galben ,stralucitor !. Banuiti ce ea gasise ??!!.Da , verigheta mea !. Am rugat-o sa citeasca in interiorul ei numele sotiei mele si data logodnei noastre. . . .Am ridicat ochii spre cerul albastru ,incadrat in portocaliul frunzelor si am adus multumire Mantuitorului meu !!. Seara, langa un foc din vreascuri la marginea padurii, am baut ceai aromat ,am copt castane si am contemplat pana tarziu bolta incarcata cu mii si mii de stele scanteietoare !!!. Eram din nou fericiti ! . Iar ei ,prietenii nostri, Lazar si Lidia , au avut venison pe intreg sezonul de iarna !