Societatea de azi trăiește într-n continuu război între două moduri de a vedea lumea și viața. Conflictele de nerezolvat dintre lumea creștină și umanismul ateist contemporan le urmărim zilnic pe ecranele televizoarelor în disputele politice sau filozofice dintre exponenții acestor moduri diametral opuse de a vedea lumea și viața în general. Taberele sunt bine delimitate în conservatori și liberali, în credincioși și atei. Lumea aflată în acest front, pe care se trage din toate părțile, se împarte și ea în sacru și profan. Lucrurile din această lume aflată în război se împart și ele între cele două tabere. La fel ideile și emoțiile, manifestările artistice și chiar atitudinile noastre. Spunem uneori cu prea grăbită dezimvoltură că un anumit lucru este firesc sau lumesc, cum și spunem la fel de superficial că altele sunt duhovnicești sau sacre. Oare chiar așa de clare să fie granițele?
M-am gândit la lucrul acesta după ce un comentator al blogului meu eticheta îngrijorările mele pentru anul acesta, drept firești și nespirituale. Din 7 găsise că doar una avea în ea ceva spiritualitate, pe când șase erau cu totul profane. Pentru că analizez atent criticile care mi se aduc încercând să învăț și să mă corectez în erorile pe care le fac, am fost aproape de acord cu criticul meu. Crizele economice, pericolul de război, răzmelițele și revoluțiile nu prea par ele duhovnicești. Cu ușurință le punem în categoria profanului – a lucrurlilor din afara bisericii și credinței creștine. Toate bune și aproape că eram gata să recunosc public justețea criticii, până ce am citit din nou cuvintele Domnului Isus care vorbește despre nevoia imperioasă de a deosebi semnele vremurilor, care vorbesc despre venirea Sa din nou. Cutremure de pământ, ciumi, foamete, războaie și vești de războaie, revoluții, lepădare de credință, persecuții, înmulțirea fărădelegii în lume, vestirea Evangheliei ca mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.
Am recitit cu atenție cuvintele Mântuitorului, care nu erau îngrijorările unui om limitat, ci omnisciență dumnezeiască. Mi-am dat seama că El nu despărțea aceste evenimente-semne ale sfârșitului, în semne sacre și profane. Dacă L-am judeca după criteriul criticului meu, puține din semnele vestite de El ar fi sacre. Majoritatea sunt „lisite de spirtualitate”. Găsește cineva ceva spiritual la cutremurele de pământ, la foamete, ciumă, războaie, revoluții? Sau poate că au totuși scopuri mult mai înalte decât acelea pe care le vedem noi prin ochelarii de cal ai războiului ideologic de azi? Poate că totuși, lumea aceasta, așa cum este ea, rea și păcătoasă, nu este lăsată de capul ei. Dar dacă ea este totuși lumea pe care o conduce Dumnezeu? Ce facem atunci cu clasificările și judecățile noastre? Pentru Luther și diavolul era „diavolul lui Dumnezeu”. Nu poate fi și lumea pe care a creat-o El?
M-am mai liniștit când mi-am dat seama că îngrijorările mele, cele șapte, nu erau cu nimic mai nespirituale decât semnele Domnului. Am realizat apoi că până și criticile nefondate ajută la ceva. Te pun la meditație și la cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, singura autoritate din partea căreia, orice critică este corect formulată și de folos să ne îndrepte, ca să fim folositori în orice lucrare bună.
paşi spre lumină 
Iau ca pozitiv faptul că sunteți sincer și recunoașteți apartenența la un front anume, front popular se pare. Trebuie mult talent să poți lupta pe două fronturi.
A la guerre comme a la guerre, doar că sunt pacifist convins (din aversiunea față de violență) așa că voi abandona subiectul aici.
Domnule Lucescu,
Nu am nevoie de dez-ombamanizare, pentru că sunt cu totul dez-omamanizat. Nu împărtășesc cu nimic din opiniile sale politice și mai ales din filozofia sa de viață. Mă desparte de el întregul meu mod de a vedea lumea și viața. Sunt pe celălalt front. Opiniile mele politice mi le exprim pe acest blog, iar pentru credincioșii pe care-i păstoresc, fiți sigur că încerc din răsputeri să-i țin în jurul Domnului și Mântuitorului meu Isus Christos. Cu cât ne apropiem de El tot mai mult, suntem tot mai dez-obamanizați.
Nu mă așteptam deloc la vreo reacție la mini-articolul meu având în vedere cvasi-anonimitatea mea.
Apreciez efortul de a răspunde la modesta mea scriitură.
La subiect: sunt de acord că un creștin are nevoie să fie informat și nu poate trece prin lume fără să participe la viața cetății. Critica mea se referă la cazul particular al liderilor religioși (și aici v-am folosit de cobai recunosc pentru că nu sunteți din păcate excepția) care aleg să intervină public în favoarea unuia sau altuia din liderii politici girând indirect activitatea lor aproape fără legătură cu misiunea lor (a liderilor religioși) reală. Un preot, pastor poate avea opinii politice ca orice om dar când iese în public prioritare sunt preocupările spirituale de păstrare a unității turmei nu în jurul unui personaj politic sau altul ci al Șefului lui direct.
Altfel se ajunge la situația în care bisericile să se construiască în jurul platformelor politice. Sau credincioșii să-și aleagă biserica în funcție de afinitățile politice ale conducerii ei.
Cam asta era sensul articolului.
Știu că simpatiile politice sunt mai greu de schimbat decât cele religioase așa că vă urez dez-obamanizare plăcută.
Draga frate Petru,
Adevarul si dreptatea lui Dumnezeu se arata in Legea Duhului de viata in Isus Hristos. Domnul vorbea despre un neam care era sub stapanire straina (romana). Vestea risipirea, robia, calcarea in picioare al Ierusalimului, pana se vor implini vremurile neamurilor. Statul Israel exista din nou, din 1948, chiar daca unii nu vor sa recunoasca. Dar acest lucru este un aspect pamantesc, al celor din Israel care sunt impietriti. Scopul final este mantuirea intregului Israel, care se va realiza cand va veni Izbavitorul din Sion, cel ceresc. Imparatia Lui este cereasca, in inimile noastre, asa va fi si in dreptul lor. Isi vor indrepta privirile spre Cel pe care l-au strapuns, si-L vor plange amarnic.
Este o diferenta intre pacat si cel care-l vede. Unii nu fac deosebire. Asa suntem noi, privitori. Vedem desertaciunea lucrurilor. Important este sa nu ne punem nadejdea in lucrurile pamantesti: sisteme de guvernare lumesti, propasirea sau bunastarea lumeasca, intelepciunea veacului, etc… Sa avem toata increderea si nadejdea in Domnul nostru Isus Hristos, in care avem totul. A noastra este si viata si moartea. Noi suntem ai lui Hristos, si Hristos al lui Dumnezeu.
Nu te teme turma mica, pentru ca Tatal vostru va da cu placere imparatia. Daca Dumnezeu este cu noi, cine va fi impotriva noastra? Pentru intarirea in credinta, va recomand sa cititi/ascultati
o prezentare despre Biblie, scurta dar bogata (http://www.biruitorul.ro/biblia.php). Despre acel Cuvant pe care-l iubiti si Dvs.
Dumnezeu sa va daruiasca din belsug putere prin Duhul Sau.
Iosif Baciu
http://www.biruitorul.ro