Noi și Crucea lui Isus

Textele celor patru Evanghelii suprind fiecare vârtejul evenimentelor arestării, judecății și execuției prin crucificare a Mântutorului. Fiecare detaliu redat de evangheliști deține încărcături simbolice și semnificații de o profunzime fără seamăn. Cei mai mulți dintre noi parcă suntem parte din gloata uimită, curioasă de gură-cască din jurul Crucii, scăpându-ne an de an aurul adevărului în zgura tumultului răstignirii.

Citind împreună cu soția textele sacre din Săptămâna Mare, am remarcat un gest menționat de Evanghelii.

Femeile care-L urmau pe Isus plângeau și se „băteau cu pumnii în piept”. Gestul este repetat apoi de către mulțmea care se întorcea de la Dealul Căpățânii după ce a asistat la răstâgnirea Domnului.

Dacă gestul femeilor poate fi interpretat ca expresie a durerii la tragedia ce se petrecea sub ochii lor, în fața căreia erau cu totul neputincioase – gestul mulțimii de la Golgota are cu totul alte explicații. Femeile voiau să se desasocieze de crima ce se derula sub ochii lor. Fiicele Ierusalimului se boceau bătându-se în piept pentru suferințele Domnului, dar și din pricina că ele, femeile, aveau un mult mai acut simț al implicațiilor spirituale ale evenimentului decât aveau bărbații îmbătați de spiritul de turmă și de sângele condamnaților. Nu era timp de explicații și atenționări. Nu reușise nici soția lui Pilat în deșteptarea la realitate a bărbatului ei. Ce mai rămânea atunci de făcut? Să plângi și să-ți bați pieptul în disperare și resemnare în fața cruzimii bărbațior neamului tău care nu știu ce fac.

Când bărbații se întorc spre casă înspăimântați de cutremurul de pământ și întunericul de la amiază, cu vorbele răstignitului arzâdu-le măruntaiele, se bat în piept. Se bat în piept pentru ceea ce au făcut și acum nu se mai putea face nimic. Aceeași neputință ca a femeilor dar din alte rațiuni. Dacă ele se băteau în piept neputincioase la cele se petreceau, acum bărbații se bat în piept neputincioși în fața morții pe care o provocaseră.

Bărbații se bat cu pumnii în piept înspăimântați din vinovăție. Cuvintele sutașului roman le transformă bănuiala în certitudine. Au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu. Protesta întreaga natură față de cruzimea și lipsa lor de suflet. Se cutremura pământul sub pașii lor îngroziți. Fug de la cruce bătându-se cu pumnii în piept. În același piept din care s-a ridicat urletul osândirii nevinovatului: „La moarte cu El! Răstignește-L! Răstignește-L!”

Când lințoliul de doliu al întunericului s-a lăsat peste țară, mormintele sfinților s-au deschis. Perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două. Ca să aibă tot omul acces liber la Dumnezeu…

Omul care va ști să se bată în piept a pocăință.