Dorința supremă

„Domnule am vrea să-L vedem pe Isus!”

(Ioan 12:21)

Am vrea să-L vedem pe Isus:

1. Când este ascuns de praful controverselor dintre noi, creștinii.
2. Când este ascuns de structura doctrinelor teologice.
3. Când este ascuns de prezentări parțiale și distorsionate.
4. Când este ascuns de activitățile creștine.
5. Când este ascuns de personalitatea predicatorilor.
6. Când este ascuns de ritualuri și formalități.
7. Când este ascuns de fariseismul religios contemporan.

4 gânduri despre „Dorința supremă”

M.I.R.
va multumesc, extraordinara cintare;
o voce calda minunata.

Frumos–putin cam utopic- pentru ca traim in cosul asta de lut – Insasi Apostolul Pavel spune –Ma lupt sa fac binele ,dar raul sta lipit de mine– Problema la crestini e ca uita (sa se lupte) ca sa inplineasca ceace au jurat nu unui oarecare, ci tocmai Lui Dumnezeu . Daca devii adevarat crestin ( Galateni 2-20) atunci nu mai taesc eu ci IISUS traieste in mine- atunci altii pot vedea pe IISUS chiar in persoana mea.( 1 IOAN 3-6-) doar daca ramin in EL– dar daca pacatuim ? ne spune Ap. Pavel in Evrei -6 vers-4-8 ce se intimpla cu noi – aici, oricit ne-am straduii sa-l vedem pe Domnul la aceste fapturi- nu o sa reusim, pentru ca El nu locuieste la un loc cu suflete dualiste.

El, Isus Hristos, Lumina lumii, este Acela care luminează în întuneric, şi întunericul nu-l poate birui. Il poate vedea oricine, căruia i-a dat Tatăl, prin harul Său, ochi de văzut. Nu există putere cerească, nici pământească, care să împiedice acest lucru. Chiar mai mult, orice ochi Îl va vedea, chiar şi a celor care L-au străpuns. Dar atunci va fi cu ochii de carne, şi unii vor fi depărtaţi de El. Voia lui, în vremea aceasta, este să-L vedem cu ochii inimii şi al minţii, locuind în noi prin credinţă. Mai puţin contează ce vedem în alţii (să nu se înţeleagă greşit, nu îndemn pe nimeni să fie o pildă rea), privirea noastră trebuie să fie aţintită la căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre. El este Acela care este cu noi zi şi noapte, şi sămânţa Cuvântului Său creşte în noi, fără să ştim cum. El lucrează în taină inimile noastre, dă creşterea spre statura plinătăţii Lui, de la El ne primim rodul.
Grecii au apelat la Filip, ca să-l vadă pe Mântuitorul. Astăzi am putea spune că putem face acelaşi lucru. Este adevărat, cu putinţă până la un punct. Dar există un punct, o limtă. Putem fi sfătuiţi, învăţaţi, îndemnaţi, mustraţi, DAR TREBUIE SĂ NE DESCHIDEM OCHII. Care este omul care-şi poate privi chipul într-o oglindă cu ochii închişi? Tot aşa este la Domnul. Ca să-L putem vedea trebuie să ne deschidem ochii. Începutul trăirii Cuvântului cu fapta este deschiderea ochilor, al inimii şi minţii, înaintea Domnului. Pentru că nu este tot una numai să auzi glasul care zice, „Iată Calea, mergeţi pe ea.”, sau să şi asculţi de el. Cine ascultă de El şi păzeşte poruncile Lui aceluia Domnul se descoperă. Şi de ce folos ne-ar fi să întâlnim la fiecare pas numai oameni cu frica lui Dumnezeu, în cari străluceşte cu putere Hristos, şi noi să fim ca o fântînă secată, orbi cari bâjbîie de-a-lungul unui zid. Este nevoie să-l vedem tainic, personal, Călăuză zilnică în vieţile noastre, la fiecare pas, în fiecare gând, având predate Lui toate. În momentul în care-ţi aduci trupul, ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, prin botez, începi să vezi, dar nu cu ochii de carne, lucrarea Duhului Sfânt în omul tău din lăuntru. Lucrarea de sfinţire, binecuvântare, păşirea din putere în putere, prin cuvintele Evangheliei, cari sunt Duh şi viaţă. Îl poţi vedea pe Hristos, ca dragostea lui Dumnezeu pentru tine, personal, Domnul care este împlinirea Legii, despre Care mărturisesc Legea şi proorocii, şi toată Scriptura.
Deschiderea inimii şi al minţii în rugăciune, trecând peste duhul fricii, căci Duhul Său este unul de putere, de dragoste şi chibzuinţă, este parte din relaţia personală cu El, şi una dintre modalităţile prin care face să strălucească faţa Lui peste noi. Întocmai este şi la citirea Cuvântului Său, al Bibliei. Privim cu faţa descoperită slava Lui, şi suntem schimbaţi, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. De aceea, credinţa să fie unită cu fapta, fapta cu cunoştinţa, cunoştinţa cu înfrânarea, înfrânarea cu răbdarea, răbdarea cu evlavia, evlavia cu dragostea de fraţi, şi dragostea de fraţi cu iubirea tuturor oamenilor. Astfel umblăm cu ochii deschişi, şi vom avea intrare din belşug în Împărăţia Lui cerească.
În El este viaţa, şi viaţa este lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul nu-L va birui niciodată.
Spune după mine: Tu Doamne Isuse deschizi ochii orbilor, nu oamenii, fie ei şi credincioşi şi sfinţi ai Tăi, şi ochii mei te vor vedea, nu ai altuia.
Slăvit să fie Domnul Isus, galileanul, al cărui cuvânt este ADEVĂRUL. Amin.

http://www.biruitorul.ro