La fereastra inimii bolnave
Norii negri-mi plâng a toamnă
Și un vânt de rece teamă
Îmi geme sec printre răscruci.
Vechi și cronice dureri
De vise ne-mplinite
Atârnă-n cuie ruginite
Pe vechi interioare cruci.
În lumina-nsângerată
A acestui orizont de ceară
Își plânge soarele apusul
Secatul vad de inimă amară.
Miroase a vechi și-a despărțire
Peste negrul stinsului tăciune
Pânza ploilor subțire
Țese voal de-ngropăciune.
Pătrunde apa în sicrie
În cimitirul cu copacii goi
Nici moartea nu-i mai știe
Pe-atâția noi și inutili eroi.
Dar blândul Tău susur
Trecu în farmecul amiezii
Lăsând în noi din veșnicul azur
Speranța albă a zăpezii.
paşi spre lumină 
. . .si iata-ne oftand profund la rascruci mioritice ,in miezul unei alte luni friguroase de decembrie,luna multor vise primaverine neimplinite, mereu insotita de cronice dureri si inima amara, cat si un „inutil erou” al neamului nostru in ratacire ,adorat de „ai lui ‘si apoi „judecat”, omorat si ingropat in mare, mare pripa, tot „de ai lui ” !http://www.youtube.com/watch?v=-IiA1qHeUEU
When you get older you should not give up desires ,you need only to change their type !
(optimismus)
„… miroase-a vechi si despartire
la fereastra inimii bolnave…(!)
vise ne-mplinite,
atarna-n cuie ruginite
pe vechi interioare cruci „!
pesimism in toata splendoarea,intr-o atmosfera lacustra, bacoviana:
„panza ploilor subtire,
tese voal de-ngropaciune
patrunde apa in sicrie
in cimitirul cu copacii goi”
La fel gandea si Eclesiastul „…cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe
care le facusem cu mainile mele,si la truda cu care le facusem,am vazut ca in toate este
numai desertaciune si goana dupa vant…”
Dar, din „vesnicul azur…speranta alba a zapezii” e in noi !
„Mai bun este sfarsitul unui lucru decat inceputul lui „(Ecl)