Fiul tunetului sau ucenicul iubirii? (1)

Ioan a învățat dragostea de la Domnul Isus Christos. Calitățile sale naturale sunt lipsite de sentimente nobile. Om intolerant, ambițios, zelos, exploziv, agresiv, nu cunoaște sensibilitatea iubirii. Dar după ce facem cunoștință cu bătrânul patriarh de la urmă, din cartea Apocalipsei, ne dăm seama că s-a petrecut ceva extraordinar  în viață sa de ucenicie cu Isus. Ioan al Apocalipsei este atât de diferit de tânărul tumultos pe care Christos l-a ales ca să fie ucenicul Său.

Dragostea despre care Ioan vorbește așa de mult în scrierile lui, nu anulează la Ioan pasiunea pentru adevăr. Dacă citim scrierile lui Ioan, în special epistolele lui, el nu are multe zone gri. Vorbește în alb și negru. Singurul care folosește un asemenea limbaj pe măsură și pe aceeași temă este Domnul nostru Isus Cristos. Pentru Ioan există numai antiteze în tot ce spune el. Evanghelia este lumina Împărăției lui Dumnezeu, pe când împărăția Satanei este împărăția întunericului. El vorbește despre viață vis-a-vis de moarte. Împărăția lui Dumnezeu împotriva împărăției celui rău, a Satanei. Copiii lui Dumnezeu împotriva copiilor celui rău. Înviere contra Judecată veșnică. Îl primești pe Cristos sau Îl respingi. Asculți de Dumnezeu sau nu asculți de El. Ioan vorbește numai în antiteze de fiecare dată.

Pentru Ioan lucrurile sunt simple și foarte clare: ori umblăm în lumină, ori în întuneric. Suntem născuți din Dumnezeu și dacă suntem născuți din Dumnezeu atunci nu păcătuim. Ori suntem ai lui Dumnezeu, ori suntem din lume. Lucrurile sunt bine delimitate. Dacă iubim suntem născuți din Dumnezeu, dacă nu, nu suntem din Dumnezeu.

Ioan este omul care nu are excepții. După ce citești scrierile lui Ioan ai nevoie de apostolul Pavel, care vorbește și despre celelalte culori. Apostolul Pavel se pare că este mai degrabă scriitorul excepțiilor. Dacă pentru Ioan nu sunt excepții, pentru Pavel sunt doar excepții. După citirea lui Ioan ai nevoie de o relaxare, de o evadare în scrierile apostolului Pavel. După atâta zugrăvit în alb și negru, în care lucrurile sunt clare și aspre într-un fel, ai nevoie să ți se dea explicații la celelalte excepții de la aceste reguli extrem de rigide.

Oamenii ca Ioan au tendința să ducă lucrurile la extreme. Sectarismul, intoleranța și ambiția sunt păcate ale lipsei de echilibru. Și lucrurile acestea duc la păcate mari. Zelul pentru adevăr trebuie echilibrat de dragoste pentru oameni, astfel ajungem la judecată, ajungem să fim aspri, să fim lipsiți de compasiune. Ambiția trebuie echilibrată de umilință, altfel ea devine mândrie păcătoasă, autopromovare pe cheltuiala altora.

Ucenicia la picioarele Domnului nostru Isus Cristos a fost suficientă să transforme acest caracter atât de puternic, acest fanatic egocentric, dacă vreți, într-un bărbat echilibrat. Fiul tunetului, se transformă în apostolul iubirii.

(Va urma)
Din cartea: Apostolii Domnului Isus – de Petru Lascău