Fiul tunetului sau ucenicul iubirii? (3)

Fiul tunetului

(continuare)

Imediat după ce au coborât de pe munte, și s-au alăturat grupului celorlalți, s-a și iscat o ceartă pentru a să fie desemnat cel mai mare dintre ei. Când au ajuns la Capernaum, Domnul S-a apropiat de ei și i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?” Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei ca să știe cine este cel mai mare.” (Marcu 9:33, 34). Isus nu le-a cerut informații ci, ca întotdeauna, El a cerut mărturisiri. El nu întreabă pentru că nu știe. El te întreabă ca să mărturisești, să spui adevărul, să-ți mărturisești păcatele.

Ucenicii au tăcut pentru că erau vinovați și n-au îndrăznit să spună niciun cuvânt. Atunci Domnul a avut ocazia să le dea din nou o lecție de umilință. Sfânta Scriptură ne spune că Mântuitorul a rostit atunci aceste cuvinte: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tuturor!” Și a luat un copilaș, și l-a așezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în brațe și le-a zis:  Oricine primește pe unul din acești copilași, în Numele Meu, Mă primește pe Mine; și oricine Mă primește pe Mine, nu Mă primește pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Marcu 9:35-37).

În spatele acestor cuvinte se ascunde o mustrare foarte profundă. Ucencii se simt copleșiți că au fost deconspirați. Li s-a descoperit taina inimii. Atunci Ioan a intervenit cu cuvintele menționate mai devreme: „…Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău; și l-am oprit, pentru că nu venea după noi.”

Asistăm aici mai degrabă, cred eu, la o mărturisire. Cu o inimă grea, deconspirat, cu păcatul dat pe față, Ioan mărturisește și păcatul acesta pe care l-a comis. El vrea să spună: „Doamne, sunt sectarist, sunt intolerant, îngust. Sunt plin de ambiție. Am aspirații la un statut special în Împărăția Ta. Sunt agresiv în caracterul meu. Sunt în competiție cu ceilalți pentru locurile din frunte. Există un duh și un sentiment de condamnare la mine față de ceilalți.

Cu versetul acesta din Evanghelia după Marcu începe transformarea acestui fiu al tunetului în ucenicul iubirii.

Este adevărat că Împărăția lui Dumnezeu are nevoie de oameni curajoși, ambițioși, pasionați, plini de zel penbtru adevăr. Adevăratul potențial al omului lui Dumnezeu este atunci când aceste calități sunt menținute într-un echilibru de dragostea față de oameni.

Zelul pentru adevăr trebuie menținut în echilibru cu dragoste față de oameni. Iată ce spunea cineva: „Adevărul fără dragoste nu are decență, este brutalitate. Dragostea fără adevăr nu are caracter, este ipocrizie.”

Aici este problema numărul unu a celor mai mulți credincioși. Spunem adevărul fără să iubim oamenii. Sau iubim oamenii atât de mult încât sacrificăm adevărul.

John McCarter, în cartea sa „Doisprezece oameni obișnuiți”, spunea așa: „Mulți oameni sunt la fel de lipsiți de echilibru între adevăr și dragoste ca și Ioan, numai că într-o altă direcție. Pun prea mare greutate pe talerul dragostei. Unii o fac din ignoranță, alții pentru că sunt înșelați, iar altora nu le pasă care este adevărul. În fiecare din aceste cazuri adevărul lipsește și cu ceea ce rămân ei nu este altceva decât eroarea îmbrăcată într-o sentimentalism superficial și tolerant. Este un substitut sărac pentru dragostea autentică. Vorbesc mult despre dragoste și toleranță dar nu au niciun interes față de adevăr. De aceea chiar și dragostea despre care vorbesc ei este o dragoste pătată. O dragoste reală nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr.”

John McCarter subliniază ceva extraordinar aici. Este o tendință la noi creștinii: „O, frate, să iubim, să iertăm.” E frumos, e superb, dar dragostea nu se bucură de nelegiuire. Dragostea nu sponsorizează nelegiuirea. Îl vedem pe fratele nostru, cade în păcat, trăiește într-o viață mizerabilă, dar noi nu-i spunem nimic, noi îl iubim. Din dragoste îl lăsăm pradă iadului. Pe de altă parte există oameni ai adevărului reci și neprimitori, lipsiți de căldura dragostei de oameni. C. S. Lewis a spus că asprimea adevărului trebuie înmuiată de căldura dragostei, iar moliciunea iubirii trebuie întărită cu dreptarul adevărului. Nici adevăr fără dragoste, dar nici dragoste fără adevăr. Cunoaște adevărul, dar spune-l din dragoste. Nu ai voie să spui adevărul fără să iubești oamenii.

Cred că aici, în acest domeniu, este una din problemele noastre majore. De dragul adevărului tăiem în carne vie. Probabil că este adevărat ceea ce spunem, dar nu este amabil, nu este frumos, nu ajută la nimic, distruge. Adevărul acela este mai periculos ca o minciună. Ioan a înțeles foarte greu echilibrul acesta între dragoste și adevăr.

Apostolul Pavel vorbește despre acest echilibru în Efeseni 4:15. El zice să rămânem „credincioși adevărului în dragoste”.

Ca un apostol matur, Ioan a învățat să mențină acest echilibru. În a doua sa epistolă, în primul verset, scrie: „Prezbiterul, către aleasa Doamnă, și către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr”. Dragoste și adevăr menținute în echilibru. El se bucură de copiii acestei alesei Doamne care umblă în adevăr. Poruncește apoi în versetul 5 „să ne iubim unii pe alții”. Sfătuiește să nu-și compromită dragostea primind învățătorii mincinoși. „Căci în lume s-au răspândit mulți amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Cristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Anticristul! Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină”, zicea el. Spunea acestei femei, probabil un lider în biserica creștină din timpul acela: „Aleasă doamnă, din multa dragoste pe care o ai, nu primi în casa ta pe prorocii mincinoșii, pe învățătorii mincinoși.” Trebuie să menții echilibru între dragoste și adevăr. Nu te contamina cu minciuna lor de dragul dragostei.

Ioan nu cere foc din cer, dar sfătuiește pe această doamnă să nu alerge la extrema cealaltă, să fie îngăduitoare cu toate doctrinele false și cu toți învățătorii falși. Nu-i cere să fie abuzivă. Trebuie să ne iubim dușmanii, să ne rugăm pentru ei. Să-i binecuvântăm pe cei care ni se opun. Dar nu trebuie să aprobăm și să încurajăm învățătorii mincinoși care corup Evanghelia și duc în rătăcire poporul lui Dumnezeu. Nu trebuie abandonat adevărul din cauza dragostei, dar nici dragostea nu trebuie pusă deoparte de dragul adevărului. Ioan a învățat un echilibru perfect între cele două.

Fragment din cartea: Apostolii Domnului Isus – de Petru Lascău

3 gânduri despre “Fiul tunetului sau ucenicul iubirii? (3)

  1. Pingback: 10 postări în Top 100 WP (11.03.2013) | Romania Evanghelica

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s