Cu părul despletit
ca Absalom
în oglinda tremurătoare
a apei
se admiră tăcute
sălciile.
Și nu e nicio prihană
în sfânta lor mândrie
cu care-și piaptănă
podoaba
cu degete de vât.
N-am înțeles niciodată
de ce li se spune
sălcii plângătoare,
când înfrât
de neputința
de-a le spune
cât de frumoase sunt
cel ce plânge
eu sunt.
paşi spre lumină 
Ce minunat se-nchina
Aceste trestii frante
Cand se privesc in apa
Ce curge de sub tron …!