Scrisoare fiului meu
Vei scoate plugul mâine peste văi
Adunându-ți pâinea cu sudoare
Și ne vom duce noi, părinții tăi
În țara de dincolo de mare.
Să nu te temi când vânturi te străpung
În vremuri de furtună și de ploi
Apucă tare coarnele de plug
Să nu-ți întorci privirile-napoi
Nu-ți apună-n lacrimă vegherea
Când ție însuți singur ți-ai rămas
Dați-va-n locul nostru învierea
Fericirea ei de fiecare ceas.
Mereu să-ți fie cugetul curat
Plătind cu munca pâinea a lor tăi
Pe-a lumii vechi și-ntortochiate căi
Să seceri numai ce ai semănat.
Când coborâ-va noaptea peste lume
Îngeri sfinți te vor chema pe nume.
Radu Bogdan Lascău
paşi spre lumină 
Sorry, a fost in 1991
Petrica, poezia „Scrisoare fiului meu”, mi-a rascolit si mie amintirea unui eveniment, as putea sa zic unic, pe care l-am trait cand fiica noastra cea mai mare, a venit din lagarul din Germania. Atunci am fost si eu inspirat sa scriu cateva versuri, care sunau cam asa:
La NY magnolia a-nflorit, si primavara ne zambeste
Iar noi ne ducem la aeroport, unde o fiica draga ne soseste
Departe pe pamant European, din lagarul copiilor fugiti
Doi ani si jumatate-am asteptat, ca iarasi noi sa fim „reintregiti”
De-atatea ori sotia mea si mama ei, gandind la ea ades inlacrima
Privea cate un avion zicand, „cand i-mi aduci copila mea ?”
La NY magnolia a-nflorit,iar noi ne-mbratisam,si plangem si zambim
Caci Dumnezeul bun nu ne-a lasat, peste putere incercati sa fim
New York 1990
Numai bine. Fanel
Oare acum esti mai putin fericit ca atunci?