Sora „Europa Liberă”

Sora „Europa Liberă” este una din ciudățeniile acelea de farisei pe care n-am reușit niciodată să le dau de capăt. Poți înțege câtceva din tăcerea fariseilor muți, care te impresionează cu tăcerea lor. Nu spun nici un cuvânt. Și tac nu pentru că au nervi de oțel și reușesc să-și înfrângă sentimentele rezistând ispitei de a-l apostrofa pe vorbitorul obraznic, ci tac pentru simplul motiv că nu au nimic a spune. Nu au nici o opinie. Și când deschid gura spun tot același lucru. Nimic.

Nu tot la fel este cu sora, pe care am botezat-o eu, după numele vestitului post de radio. Sora „Europa Liberă” știe tot și vorbește mereu. Când trebuie și mai ales când nu.

Dacă vrei să afli știrile de ultima oră, mai ales acelea deșuchiate, poți s-o suni la telefon. În câteva minute ești documentat. Deplin. Ea are „surse sigure” de fiecare dată. Îți explică fenomenul. Diseacă implicațiile. Interpretează rezultatele. Nuanțează preponderentul. Subliniază importantul. Completează inexistentul. Mai ales. Este creativă. Supercreativă. Genială.

Sora „Europa Liberă” cunoaște oamenii. Pe toți. Dacă o întrebi de cineva, vei fi surprins că-l cunoaște și pe acela. Și încă bine de tot. Ai aceeași surpriză ca românul în aeroportul din Osaca. Voia să ajungă acasă. La Hidișel. Cel de la ghișeu l-a întrebat: „La care din ele. Cel de jos sau cel de sus?” În această epocă a informațiilor, nu ne mai miră nimic.

La început am bănuit că sora „Europa Liberă” are acasă un fel de centru de comandă, cu pereții plini de ecrane pe care computere uriașe afișează tot ceea ce se întâmplă în viața fiecăruia dintre noi. Apoi, am bănuit că are conecții spirituale atât de avansate față de noi muritorii de rând, că pe căi nebănuite ajung la ea, la timp, informații cu privire la toată lumea. Nu știu, de unde le scoate. Dar ea știe. Întotdeauna. Totul.

Sora noastră radiofonică știe cine discută cu cine. Cine se însoară cu cine. Cine este pentru și cine contra. Știe apoi părerea „tuturora”. Este un fel de purtătoare de cuvânt a opiniei publice. Ea cunoaște exact „ceea ce cred frații”. 

Este ușor de identificat. Chiar în mulțime, o cunosc imediat. Vorbește mereu. La cel din stânga. La cea din dreapta. Turuie mereu. Se agită. O cunoști de la distanță prin mișcările corpului.

Un lucru pe care-l iubește nespus de mult sora „europa Liberă” este bârfa.  Toate știrile mondene, afacerile amoroase, eșecurile în afaceri, înfidelitățile căsătoriilor, întârzâierile de acasă a celor tineri. Știe respingerile iubirii. Gafele predicatorilor. Vorbele necugetate ale diaconilor. Rugăciunile nepricepuților. Cântările începute fals. Poeziile cu versuri uitate sau create la fața locului.  Cunoaște cine este propus pentru ce. Cine n-a fost ales și de ce.

Ceea ce mă îngrijorează la aceast soi de fariseu feminin, este că ea știe toate lucrurile rele din viața fiecăruia. Dacă nu pe acelea reale, atunci pe acelea inventate. Uneori chiar de ea. Când aude un nume rostit în prezența ei, începe: „E om de treabă, numai că…” Cu mulți ani în urmă. Anul trecut. Ieri… A făcut bietul om ceva care intrase în documentația ei, și se simțea obligată să ne atragă atenția, dezinteresat, că s-ar putea să avem și noi necazuri la fel ca… Îl cunoaște ea pe cutare. Ba chiar și familia lui. Știe ce spun colegii de serviciu despre el. Cunoaște totul.

Nu te poți feri din calea ei. Ai nimerit sub avalanșa gunoaielor ei pe care le basculează cu bucurie peste tine. Nu mai ieși teafăr de sub mormanul resturilor ei menajere. Nu scapi nepătat de vidanjera ei. Nu ieși curat din noroiul radiodifuziunii sale.

Uneori am crezut că ea cunoaște o plăcere deosebită să adune noroiul altora. Că este un fel de colecționar special. Azi toată lumea pare să colecționeze ceva. În cel mai rău caz colecționăm pureci. Dar nu este așa. Sora „Europa” se simte cu atât mai liberă cu cât alții sunt mai înglodați în mizeriile lor. Se simte mai fericită când adună în rapoartele sale radiofonice nefericirea altora. Se simte mai deșteaptă cu orice gafă colectată de la noi ceilalți. Îi crează o adevărată bucurie tristețea altora. Ea nu se poate convinge pe sine că este valoroasă numai prin comparație cu lipsa valorii altora. Denigrarea celor din jur este un fel de soclu al statuii sale. Cu cât știe mai multe rele despre fiecare, crește în proprii ei ochi.

Conștiința acestui soi de fariseu are nevoie de eșecurile altora pentru a-și potoli sentimentele de vinovăție și neadecvare. Ca un burete hulpav și avid adună relele altora pentru a-și demonstra încă odată că este merituoasă. Ea nu este nici măcar ca „vameșul acesta”. Ea dă zeciuială. Se roagă. Postește. Ce mai… Este sfântă. Mai sfântă ca ceilalți.

Dacă ai nevoie de liniște, nu trece pe strada pe care locuiește sora „Europa Liberă”. Ocolește-i cartierul. N-o suna niciodată. Uită-i numărul de telefon. Nu sta pe aceeași bancă cu cea. Nici măcar în biserică. În parc, niciodată. Când o vezi, grăbește-te. Ocolește-o pe trotuarul celălalt. Fugi. Nu-ți împuia capul cu vorbele ei fără noimă. Las-o fără ascultători. Fără audiență, îi moare afacerea. Las-o să vorbească singură.