Fotografia Bisericii Penticostale din Oradea din anul 1950, când frații se adunau pe strada Iacobinilor în cartierul Ioșia.
Continuăm, amintirile fratelui Moise Iernea din Detroit, despre anii de început ale Bisericii Penticostale Nr. 1 din Oradea (azi Betel).
Regimul magiar Horty era foarte dur cu românii din Oradea și ne urmăreau mereu unde ne adunam. Frații maghiari se adunau la Vie sus, la casa fratelui Cozma – o familie binecuvântată de Domnul.
Între anii 1940-1943, îmi aduc și eu aminte cum frații Șorhenț, Ciuciu Pavel din Picleu, Bodoc din Burzuc, Marc Șandor din Tășad și alții, treceau prin casa fratelui Tivadar, unde se rugau împreună și apoi trebuia să se prezinte la Penitenciarul din Oradea ande au fost arestați pe câte 2-3-6 luni. Noi, familiile le aduceam mâncare fraților din închisoare.
După 1944 au început să se adune la noi frații veniți din refugiu și fiindcă ne-am înmulțit a fost nevoie de o biserică mai mare – așa s-a deschis biserica de pe strada Decebal, lângă Înfrățirea, unde se adunau peste 50 de familii.
După 1945, familia Chiș Mihai, care avea casa pe Iacobinilor în Ioșia, având o cameră mai mare au dăruit-o bisericii, astfel că s-a deschis acolo oficial biserica. Se adunau mulți frați și mulți tineri, așa că fratele Abrudan Ioan a format un cor frumos, instruindu-mă și pe mine ca dirijor. Într-o duminică, țin minte că m-a trimis pe mine cu corul la deschiderea unei biserici în Satu-Mare, el lucrând la CFR 24 de ore.
În anii 1955-1956, fratele Petru Tivadar, Mihai Chișe, Ioan Abrudan au cumpărat o magazie mare pe Strada Ion Ghica și s-a trecut la amenajarea ei pentru biserică, lărgindu-se mereu pe măsură ce creștea numărul fraților. Fr. Petru Tivadar i-a înrolat în conducerea bisericii pe Mihai Chișe, Ioan Abrudan, Iuliu Florea și Traian Ștrengar. Biserica de pe strada Ion Ghica creștea mereu în numărul de membri prin frați care se mutau din satele: Sârbi, Burzuc, Picleu și altele. Aici s-a format un cor frumos de către dirijorul Traian Hanga, un fratele credincios, talentat și devotat pentru lucrare. Chiar Pavel Bochian, președintele Cultului, vizitând de mai multe ori biserica a declarat căci corul din Oradea era printre cele mai frumoase și bune coruri din țară. Ca ajutor de dirijor a fost fratele Dan Moș și cu mine. Fratele Hanga a format și o fanfară care a fost preluată apoi de Paul Teodor.
După plecarea fratelui Tivadar în Statele Unite au mai fost introduși în conducerea bisericii pastorul Traian Ștrengar, responsabilii de biserică, frații păstori Gheorghe Pop și Vasile Simuț.
paşi spre lumină 
Reblogged this on Trezire si Restaurare.
Domnule Mucanu,
Cred că ar trebui atribuit epitetul de „bestie” celui care-l merită: Diavolului. Colaboratorii lui, indiferent de religia sau culoarea lor politică, ar trebui văzuți mai degrabă niște victime naive (niște „proști utili” cum îi numesc americanii), pentru care ar trebui să ne rugăm asemenea Domnului: „Tată iartă-i că nu știu ce fac!” Cât privește plecarea în America, la graniță, gloanțele nu aveau preferințe religioase. Au murit români de toate religiile.
Citez :
apoi trebuia să se prezinte la Penitenciarul din Oradea ande au fost arestați pe câte 2-3-6 luni. Noi, familiile le aduceam mâncare fraților din închisoare.
Asta se intampla inainte de 1944, pe vremea capitalistilor. Ia uita-te, si capitalistii bagau credinciosi la „racoare” nu numai bestiile comuniste.
Din expunere nu ar rezulta ca si bestiile comuniste i-ar fi intemnitat pe credinciosi, ba mai mult, si-au putut injgheba si biserica fara ca bestiile comuniste sa-i prigoneasca pentru credinta lor. Unii chiar au putut pleca in America, bestiile comuniste nu i-au impiedicat.
In schimb, daca vreun roman ortodox credul credea ca daca fuge in Iugoslvia scapa de iadul comunist, se insela. Ori erau impuscati la granita de soldati romani botezati ortodocsi care trageau in fratii lor, ori erau prinsi de granicerii „prieteni” iugoslavi si returnati securitatii romanesti care-i condamna la ani grei de inchisoare.
Istoria, cine sa stie toate cate s-au intamplat cu ea ?