STOPAREA LUCRĂRILOR
La vreo săptămână de la vizita necunoscutului de la miezul nopţii, am fost vizitaţi de o delegaţie de tovarăşi de la Consiliul municipal. Nu cunoşteam pe niciunul dintre cei şapte sau opt membri ai delegaţiei. Priveau uimiţi la tavanul care era gata deja. Era dimineaţa pe la ora zece şi eram la lucru cu un grup de cca zece fraţi. Tocmai terminasem de făcut izolaţia podului bisericii şi mai aveam de turnat ceva betoane la ultimii buiandrugi ai ferestrelor.
Unul dintre vizitatori, mai mic de statură, a întrebat cine este responsabil de lucrarea care se făcea. Oamenii m-au indicat pe mine. M-a chemat la el. M-am dus şi i-am salutat cu obişnuitul: „Să trăiţi!“ Fără să se prezinte, individul m-a luat tare de la început.
– Ce faci dumneata aici? Să opreşti imediat orice lucrare! Ai înţeles?
Eram obişnuit de pe şantiere cu astfel de limbaj, care nu mă mai afecta. I-am răspuns în aceeaşi gamă.
– Domnule! Nu ştiu cine eşti (am aflat apoi că era preşedintele municipiului Oradea). Eu sunt pus aici să construiesc. Dacă pe dumneata te-a pus cineva să opreşti lucrările, n-ai decât să le opreşti. Eu nu opresc pe nimeni să lucreze!
S-au uitat unii la alţii cu ochii holbaţi. Nu ştiau cum să reacţioneze. În asemenea situaţii te puteai aştepta la surprize. Pilele, relaţiile şi cunoştinţele anulau reguli şi legi. Cine ştie pe cine bănuiau că am! Cred că delegaţia avea nevoie de timp să se documenteze. Nu ştiau cine era în spatele a ceea ce se făcea. Au plecat aşa cum au venit, fără să mai spună nici măcar un singur cuvânt.
În acele vremuri astfel de aranjamente erau frecvente. Până şi miliţienii erau atenţi când te amendau ca nu cumva să „ai pe cineva“, iar el, miliţianul, să aibă mai mult de suferit decât tine, care ai călcat legea. Întreaga societate era cuprinsă de frică. Niciodată nu ştiai cine este în spatele lucrurilor. În mod precis delegaţia care ne cerea oprirea lucrărilor era şocată de curajul nostru, pe care nu şi-l putea explica decât prin optica vremii.
Cu tovarăşul preşedinte al municipiului m-am mai întâlnit de câteva ori, după ce au încetat ostilităţile împotriva noastră, mai ales cu prilejul vizitei unei delegaţii de senatori americani, care au insistat ca la aeroport să fie întâmpinaţi, alături de oficialităţile judeţene, şi de Petrică Lascău şi Paul Negruţ. Dar despre aceasta vom povesti puţin mai târziu.
Felicitari pentru carte!
Ar trebui sa scrieti inca una : Cum s-a construit Biserica spiritual Betel Oradea. De la cateva family la sute. Fundatia,Principi, Stalpi, Inca e in constructie, Finalul va fi desavarsit..
Venite de la Jimmy Carter!
Cartea va fi lansata in prezenta autorului ?
Dupa cum faptele demonstreaza,Petrica Lascau si Paul Negrut aveau ” pile” sus de tot…
Acum intelegem si mai bine de unde atata curaj…increderea in Dumnezeu ! Aprecieri pentru
asa barbati !