Autor: Petru Lascău

Ghedeon care „a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului”, a trimis solii semințiilor lui Israel, chemându-le la luptă împotriva Madianului, Amalec și fii răsăritului. Armatele dușmane tăbărâseră în Valea lui Isreel.

Au urmat nopțile acelea lungi dintre vegheri și coșmare. Nopțile dinaintea bătăliei decisive. Soldații scriu ultima scrisoare celor dragi de acasă. Generalii nu dorm. Planifică. Se îngrijorează și tremură.

În ciuda împuternicirii divine, Ghedeon mai are îndoieli. În fața lor, experiențele trecutului devin tot mai estompate ca o fotografie de trecerea anilor. Are nevoie de încă o dovadă, de încă un semn de la Dumnezeu. Știe că Domnul n-o să se supere. El nu era Moise, care era prea mare pentru a lovi cu mânie și necredință stânca dătătoare de ape. Nu avea nici statura lui Zaharia, de mai târziu, pe care necredința l-a amuțit vreo nouă luni. Era copil în credință, și copiilor li se permite să ceară semne.

„Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” (Judecători 6:36-37).

Dis-de-dimineață, Ghedeon verifică valul de lână din arie. Este alb de roua cerului, în timp ce pământul din jur era uscat.

Sunt multe lucruri ciudate pe care le facem în prezența minunilor divine. Nu știu de ce Ghedeon a stors lâna plină de roua lui Dumnezeu. A rezultat un pahar de rouă. Un pahar de apă cu miros și gust de lână, probabil gălbuie și tulbure. De ce a strâns oare roua de pe lână?

Poate că Ghedeon este la fel ca noi, care ne-am dori o materializare a minunii, o înghețare a clipei astrale în care Dumnezeu ne-a răspuns rugăciunii. Poate că avea nevoie de un obiect mărturie pentru sine și pentru generațiile care vor veni, că avea un Dumnezeu care face minuni. Cine știe dacă sticluța aceea cu rouă n-a slujit de material didactic în educarea în cele divine a celor 70 de copii pe care i-a avut? Putem specula o mulțime de scenarii. Cer este că textul sacru nu ne spune decât că a stors lâna care „a dat un pahar prin cu apă”.

Mulți păstrăm obiecte care ne aduc aminte de minunile lui Dumnezeu. Unii au și acum cârjele cu care și-au purtat neputințele înaintea intervenției divine. Poate de aceea Domnul i-a spus ologului să-și ia patul și să meagă acasă. Cred că și-a pus rogojina pe peretele camerei de zi.

Probabil că va trebui să-l întrebăm dincolo pe Ghedeon de semnificația acelui gest neobișnuit. El pare cu atât mai ciudat cu cât în noaptea care urmează cere ca doar lâna să nu fie plină de rouă, ci tot pământul din jur.

Lâna lui Ghedeon este un test al prezenței lui Dumnezeu în viața lui, semn din care Ghedeon rămâne doar cu un pahar de apă. Storcând minunea rămânem cu puțină credință, dacă a doua zi avem nevoie de o altă minune.

Pe raft cu paharul de rouă, cu cârjele agățate pe perete, sau cu rogojina în locul peretarului cu Răpirea din serai, nu suntem decât un Toma care credem numai dacă vedem. Isus îi fericește pe cei care cred fără să fi văzut.

View this post on Instagram

Luca și telefonul

A post shared by Petrică Lascău (@petricalascau) on Sep 13, 2019 at 7:55pm PDT

Luca, mezinul clanului, între plăcerile din lumea reală și cea virtuală.

Starețului Zosima, din romanul lui Dostoievski, Frații Karamazov, îi plăcea tare mult o povestioară pe care o repeta în predicile sale.

Într-un sat, trăia o femeie foarte rea.  A murit și cum se cuvenea, după răutatea ei, a fost trimisă în flăcările iadului. În timp ce femeia se chinuia, îngerului ei păzitor i s-a făcut milă de biata femeia și s-a dus la Dumnezeu să intervină pentru ea. Dumnezeu l-a întrebat dacă știe cumva de vreun bine pe care femeia aceasta l-a făcut în viața ei. După ce și-a scărpinat capul, îngerul și-a adus aminte că femeia a dat într-o zi, un fir de ceapă unei femei necăjite și sărace. Bine, a zis Dumnezeu, du-te cu firul acela de ceapă, întinde-l femeii aflate în flăcările iadului și spune-i să se țină de el. Dacă nu se rupe firul de ceapă, o vei putea scoate din iad.

Zis și făcut, îngerul a întins femeii firul de ceapă și, încet, încet, a început să ridice femeia din abisul fierbinte. Celelate suflete care se chinuiau în văpăile infernului, văzând că femeia este salvată astfel, s-au agățat de picioarele ei. După firea ei, femeia a început să dea din picioare, să-i blasteme și să-i înjure: „Asta e ceapa mea! E meritul meu! Nu-l împart cu nimeni! Plecați de aici!”

Zbătându-se, dând din picioare și blestemând, firul de ceapă s-a rupt și femeia a căzut înapoi în văpăile fierbinți ale infernului.

Povestea călugărului subliniază rolul faptelor noastre bune, care pot fi decisive la marea judecată. Despărțirea finală, între oi și capre, între cei din dreapta și cei din stânga, se va face pe baza faptelor noastre bune. Răsplătirile cerești vor avea în vedere tocmai facerea de bine, mila și compasiunea de care am dat dovadă față de semenii noștri.

Din cartea: Flori de cactus https://lascaupetru.com/2019/09/09/flori-de-cactus/

Biblia Gutenberg, cunoscută și sub codul de B42 (după cele 42 de rânduri în care a fost tipărită), sau Biblia Mazarin a fost prima carte tipărită de Gutenberg în anul 1450, în Mainz, Germania de azi. Biblia Gutenberg a fost tipărită în latină, traducerea Vulgata, și a rămas considerată un monument de cultură pentru civilizația Vestului. Doar 49 de exemplare au supraviețuit până în zilele noastre, fiind considerate cele mai prețioase cărți din lume, chiar dacă unele din ele nu sunt complete. Biblia tipărită de Johannes Gutenberg a fost de o calitate deosebită nu doar în acuratețea textului reprodus, ci și în prezentarea artistică și estetică.

Tiparul a deschis ușa producției de masă a Bibliei. Nu toate tipografiile de mai târziu au reușit să producă lucrări de calitate. Multe texte se citeau greu și conțineau erori. Erorile date de lipsa unor cuvite întregi din text, nu au dus la confuzii teologice serioase, deși unele au stârnit destul de multe zâmbete și suspine.

În anul 1631, regele Charles I a comandat tipografului englez Robert Backer, tipărirea a 1000 de biblii. Numai după onorarea întregii comenzi s-a constatat o eroare serioasă strecurată în textul din Exodul 20:14, de fapt lipsa unui cuvânt mic, doar din două litere. Lipsea un „nu”. Mare lucru, s-ar putea spune, la o carte formată din mai mult de 700.000 de cuvinte, să lipsească unul… și încă unul mic de tot! Problema era că acest „nu” lipsea din porunca a șaptea, din cele zece porunci, și textul suna astfel: „Să preacurvești!” (Thou shalt commit adultery!).

Ediția aceasta a devenit legendară și a devenit cunoscută ca „The Wicked Biblie” (Biblia cea depravată).

Regele Charles I n-a fost amuzat deloc de eroarea comisă de tipograf. A ordonat să fie adunate toate aceste biblii și să fie distruse. A ridicat autorizația de tipograf de la Robert Backer și l-a amendat cu 300 de lire (ceea ce însemna câștigul de o viață a unui muncitor). Se crede că doar 11 exemplare s-au păstrat până azi.

A fost sau nu inocentă greșeala tipografului Backer, nu va ști nimeni, cert este că ea l-a costat enorm. Stricarea unei porunci divine, modificarea ei, este act malefic, diavolesc. Profetul Daniel, în caracteristiicile antichristului, scrie: „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea;…” (Daniel 7:25).

Este în natura diavolului să schimbe legile lui Dumnezeu, să le denatureze, să-i facă pe oameni să nu le înțeleagă corect.

Eroarea din Bilbia lui Backer din anul 1631, parcă a prefigurat profetic decăderea morală a civilizației umane, tocmai prin ignorarea interdicției divine din porunca a șaptea. Privită azi în toată degradarea ei, civilizația contemporană ascultă mai degrabă de varianta Bibliei depravate a poruncii a șaptea.

Nu avem voie să tratăm cu ușurătate tipăritul cititul, predicatul sau interpretarea textului Sacru. Despre aceste lucruri, Mântuitorul a spus: Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. (Matei 5:18-19).

Din cartea: Flori de cactus https://lascaupetru.com/2019/09/09/flori-de-cactus/

•