52 de săptămâni de închinare

Pamay Bassey a făcut un experiment inedit. Timp de 52 de săptămâni a vizitat 61 de locuri de închinare din lume: biserici creștine, sinagogi, moschei, temple etc. Concluziile ei sunt demne de remarcat:

1. Și-a cultivat cunoștințele despre alte religii ale lumii.

2. A dobândit respect pentru oameni, indiferent de modul în care se închină.

3. A devenit o creștină și mai bună, apreciindu-și credința mai mult.

Mă gândeam la mulți credincioși români care nu vizitează nici măcar bisericile de aceeași nuanță din orașul lor. Cineva îmi scria cu ani în urmă că el este născut în credința sa (nu vreau s-o pomenesc aici) și că dorea să moară în ea.  Nu cred să fie greu să mori în propria credință. Pur și simplu trebuie să închizi ochii la cei de lângă tine. Să stai închis în enclava ta religioasă hrănindu-te cu anatemele aruncate asupra altora de către cei care te vor prizonierul bisericii lor.

Vizitând alte biserici și alte credințe te poate întări în propria credință (dacă ea este autentică) sau poate să-ți deschidă ochii să nu mori în propriile convingeri eronate.

Iran vs. Israel – NO FEAR

Iată un video de aproape 6 minute care a adunat peste 2,800.000 de vizionări într-un timp foarte scurt. Regretăm că nu avem traducerea lui în limba română. Oricum vă invităm să-l vizionați petru că teza autorilor este fascinantă. Frica nu trebuie să ne paralizele în a lua atitudine împotriva răului. Să fie acest video uvertura unor evenimente majore? Posibil.

Faceți click pe imagine.

FAMILIA – Între zâmbet și suspin

„Dacă nu este voie să râzi în ceruri, nu vreau să ajung acolo!”    Martin Luther

„Fericirea este să ai o familie mare, plină de dragoste, unită, în alt oraș din țară.”  George Burns

Una din primele cărți pe care le-am publicat a fost  „Între zâmbet și suspin”, o culegere de întâmplări, cugetări și vorbe de duh, menite să-i ajute pe vorbitorii publici. Am publicat în volumul acela o seria de ilustrații folosite de mine în predicile mele, precum și multe din întâmplările adevărate din viața mea de păstor. Cartea a avut un deosebit succes, reușind să producă zâmbete cititorilor ei, dar și suspine, ca să fie în acord cu titlul ei.

După publicarea cărții am fost mereu întrebat de un eventual volum al doilea al cărții. Ideea nu era rea, așa că am decis să lucrez la el. Între timp, inspirat de serialele unor publicații și filme de azi, am decis să public un serial de cărți cu acest titlu. Am ales ca pentru volumul de față să pun laolaltă mai multe întâmplări, povestiri, cugetări și vorbe de duh născute din viața de familie. Relațiile dintre soț și soție, cele dinte părinți și copii, bunici și nepoți, socri și gineri și nurori, sunt o sursă inepuizabilă de zâmbete și de suspine. Volumul de față poartă deci acest tilu: „Familia – între zâmbet și suspin”.

Mai mulți cititori ai primului volum mi-au spus ce bine le-a făcut citirea cărții mele, ea asigurând veselia familiei și culoare serilor de acasă. Zâmbetul este un medicament pentru sufletul obosit și plictisit. Nădăjduiesc ca ca si această carte să aducă buna dispoziție în casele cititorilor ei.

Știu bine că oamenii sunt de două categorii: oameni cu simțul umorului și victimele lor. Victimele de obcei suspină. Mă aștept ca unii dintre cititorii care cred doar în suspine să nu fi găsit suficiente în paginile acestei cărți. Unora veselia acestor pagini le va provoca din nou mai mute suspine decât au ei de obicei. Nu-i putem ajuta cu nimic decât sfătuindu-i să nu o citească.

Cartea aceasta apoi, conține mai multe greșeli pe care le-am inserat în mod intenționat, pentru aceia care caută greșeli în cărțile pe care le citesc. Aș vrea să se simtă și ei bine. Ar fi o adevărată nefericie pentru ei să nu găsească nici măcar una. Apoi, pentru cei care găsesc greșeli și nu le-au căutat inadins, trebuie să dăm vina pe computerele de azi care încep să aibă propriile lor idei. Ce să mai vorbim de editori și corectori… Că doar n-o să dăm vina pe autor? Nu este el vinovat destul că a scris cartea?

Cartea a apărut în editura Societății Penticostale de Misune Creștină din Oradea. Poate fi achiziționată în România de la editură: spmcroradea@yahoo.com

În Statele Unite și Canada va fi disponibilă după 22 mai, 2012 la: exodus-books.com

Conferința de tineret – Oradea 11, 12 Mai, 2012

Citește în continuare „Conferința de tineret – Oradea 11, 12 Mai, 2012”

Amprentele lui Dumnezeu

Am auzit cu toții de atâtea ori că întregul univers poartă semnătura lui Dumnezeu. Iată acest mic video demonstrează că putem observa și amprentele Creatorului.

Faceți click pe imagine.