O turmă și un Păstor

o turma

Mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta; și pe care trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor” (Ioan 10:16).

Găsesc multă mâgâiere și încurajare ori de câte ori citesc texte transparente ca acesta, care fac referințe la neamuri, la noi cei din afara poporului ales. „Mai am și alte oi…” înseamnă că-I aparținem. Nu suntem doar un apendice, un plan B, păstrat în rezervă, pentru cazul în care planul A nu dă rezultatele scontate. Nu suntem un fel de ceva care e mai bun ca nimic. Isus a venit la ai Săi, iar aceștia nu L-au primit, așa că, potrivit unei astfel de teologii, atunci ne-a găsit pe noi care nu L-am refuzat. Suntem deci, în această accepțiune un fel de variantă nedorită inițial, dar abordată din lipsa preferinței. Mulți creștini se bucură de refuzul iudaic ca de harul căzut nouă la sorți din această respingere. Nu e de mirare că pe acest fond se naște și se întreține antisemitismul.

Domnul o spune clar: „Mai am și alte ori”. Suntem ai Săi pe deplin. Trebuia să fim aduși doar împreună cu oile cărora le vorbea El, ca să fim „o turmă și un Păstor”.

Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu n-a venit în lumea noastră pentru evrei doar. Ei au avut harul să-L primească. Betleemul a fost locul ales de Tatăl pentru ca acolo să ni se dea Pruncul. De acolo trebuia să se răspândească lumina Evangheliei Sale pe fața întregului pământ.

Cei care fac distincție între poporul ales și neamuri în soteorologie și mai ales escatologie, merg până acolo că ei cred în luarea harului de la neamuri pentru a fi dat evreilor la urmă. Probabil că cel mai bun lucru ar fi să definim harul, pentru a nu face greșeli și mai mari. Dacă prin har înțelegem activitatea divină, spiritul dumnezeiesc care asistă lumea în procesul mânturirii și prezervării ei, atunci este greu de crezut că Păstorul cel Bun își va abandona „celelalte ori” care „nu sunt din staulul acesta” (care nu sunt din Israel), pentru a se ocupa doar de cele din Palestina. Este adevărat că Păstorul cel bun lasă cele 99 de oi pe câmp pentru a căuta oaia pierdută, dar lucrul acesta nu înseamnă că El le va abandona, sau le va lăsa în pericolul nesupravegherii Sale, pentru a se dedica doar uneia și a rămâne cu aceasta doar. Abandonul turmei pentru a se dedica doar unei oi, ar descalifica pentru totdeauna un păstor, care ar înceta să mai fie bun. El o caută pe cea pierdută pentru a o duce înapoi, pentru a întregi din nou turma.

Este har deosebit ce i se acordă oii pierdute prin faptul că Păstorul o caută, o găsește, o pune pe umerii Săi și o readuce în turmă. Dar lucrul acesta nu înseamnă că El abandonează lupilor turma Sa de 99 de oi.

Versetul subliniază dorința Domnului de unitate a turmei Sale. Indiferent din ce staul facem parte, viitorul este o singură turmă cu un singur Păstor.

„Eu îmi dau viața pentru oile Mele” spunea Mântuitorul. Jertfa Sa a fost pentru toate oile Sale. Pentru cele de pe dealurile Iudeii, ca și pentru cele de pe toate continentele.

Ca și pentru cele din Carpați.