Am primit mai deunăzi o scrisoare de la prietenul meu Găvrilă Penticostalu, cioban în Poiana Sibiului. Amu că-s la modă scrisorile deschise (ca aceea a Mateiaşului căruia i-a sărit ţandura), m-am gândit s-o deschid şi eu pe a lui Gavrilă şi s-o împărtăşesc cu dumneavoastră. Că amu aşa se face, publici scrisori aşa de la talpa ţării, scrise de oameni din popor, care ştiu să scrie din topor.
Gavrilă are şi el lăptop de ştie tare multe de furtuna asta de vorbe care s-a iscat acuma cu Iosif Ţon. El scrie ca la ei la stână, interpretând evenimentele în graiul şi lumina obiceiurilor lui. Vă dăruiesc şi dumeavoastră spre delectare scrierea lui Gavrilă. Domnul să-l alduiască pe el şi oile sale! Mă tare tem să n-o facă de oaie cu scrierea lui. Dar cine face oare mare brânză astăzi cu scrisul? Că tot scriem noi, dar oare cine ne-o fi citind?

Dragă Ioane,

Am auzât şi io de vrajba care a ieşit acuma şi se zice că a fost din cauza unui cioban pe nume Ţon. Ăia din staulul baptist nu au putut să ne înghită pe noi, din staulul penticostalist, de mai multă vreme, dar până noi am stat cuminţi în staulul nostru, şi ei în a lor, totul o fost bine. Ne mai întâlneam noi pe păşune, se mai pierdea o oaie de-a lor între ale noastre, da toate erau bune. Numai că un cioban şef de la ei, Ţon, (care avea reţetele de brânză) a spus în gura mare că peste gard (adică la noi), ăia fac brânză bună, şi că el o ştiut dintotdeauna adevărul ăsta, şi acuma se duce şi el acolo. Ceilalţi ciobani s-au mâniat de s-au făcut Negruţ la faţă, că acuma dacă pleacă ciobanu sef, o să plece şi din oi, şi se duce staulu pe apa sâmbetei şi se mai şi află că brânza lor, de fapt e jumate zăr. Problemă mare, aşa că or început să Chiu(ie), să dea cu botele după ciobanu răzvrătit şi să spună ba că în staulu nost e numai brânză mucegăită, ba că oile noastre nu-s oi, că-s ţapi (că din când în când mai sar în sus), ba că behăie de nu ştie nimenea ce fel de behăit e ăla, ba că oile noastre fac mai mulţi miei şi din cauza asta suntem noi mai mulţi (poftim cultură!), ba că ciobanii noştrii nu-s normali, şi chestii de astea… Ca la stână. Ce o să se întâmple, habar n-am, că ăia din staulul baptist or început să se ciorovăiască acuma între ei. Să îţi faci Cruce(ru), nu alta domn’le. Nici Pop(a) Niculaie nu-i mai împacă pe ăştia. Unu Ionescu de la noi, mai deştept o ţâra, o prevăzut el lucrurile, că o zis că în cap de linie la toată gâlceava asta, ea se va găta în staulu nost, că de fapt ciobanii baptişti totdeauna or zis de ciobanii noştrii că n-au cărţi cu reţete serioase. Da io cred că le e ciudă, că la târg, noi vindeam brânză mai multă ca ei, cu tot Brânzei(ul) lor.
Mai vorovim noi pe Messenger.

Gavrilă Penticostalu din Poiana Sibiului.

Dincolo de unele expresii pe care le consider vulgare, textul acestui Imn de bun-simţ, spune foarte multe de noi înşine. Poate că am putea învăţa ceva din el, nu doar să zâmbim cu amar de adevărul pus pe note.

„Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani,
şi o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3:8).

Trebuie să fii veşnic pentru a înţelege veşnicia. Problema timpului nu poate fi pătrunsă din spatele gratiilor prizonieratului nostru în timp. Trăim cu regretele zilei de ieri şi cu teama de mâine într-un prezent pe care nu-l ştim fructifica. Grefaţi pe linia timpului nu ne putem desprinde nici măcar pentru o banală secundă să ne privim viaţa dintr-o altă perspectivă decât cea a acestui tobogan alunecător spre moarte.

Moartea survenită în ziua neascultării protopărinţilor noştri, probabil că a fost tocmai această încătuşare pe linia timpului. Din această scurgere a noastră ne alegem nu numai cu incapacitatea de a percepe veşnicia dar nici pe autorul ei nu-l putem înţelege. Evaluăm totul cu acest biass al liniei timpului. Gândindu-ne la Dumnezeu uităm mereu că El nu este tributar acestei scurgeri a timpului. „Să nu uitaţi un lucru…” spunea apostolul. Nu-l evaluaţi cu mintea voastră prizoneră a anilor şi zilelor. Pentru El contează la fel de mult o zi cât contează o mie de ani.

Foarte mulţi creştini au interpretat aceste cuvinte ale apostolului Petru ca modalitate divină de a socoti timpul. Pentru Dumnezeu, o mie de ani ar fi ca o zi pentru noi. De aceea este deosebită de ispititoare speculaţia că Domnul a spus de fapt lui Irod („vulpii aceleia”), că va lucra „azi, şi mâine, şi a treia zi” va termina, că El va lucra două milenii la edificarea Bisericii Sale, iar în mileniul trei va termina. Unii au mers atât de departe să ne spună că sfârşitul va veni imediat la terminarea mileniului doi. N-a fost aşa, şi cei cuprinşi de febra venirii a doua oră a Domnului după acest calendar au pălit substanţial după trecerea în mileniul trei.

Problema multora cu anul 2000, pe care nu-l socoteau în mileniul trei, ci doar de la începutul lui ianuarie 2001 am fi în al treilea mileniu, venea tocmai dintr-o astfel de „teologie” a sfârşitului. Socoteau mia de ani la valoarea unei zile. Aici se adaugă şi faptul că mileniul trei coincide cu mileniul şapte al calendarului evreesc. Dacă Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi a şaptea S-a odihnit, atunci ne-am aştepta să înceapă Sabatul mileniului, al Împărăţiei de o mie de ani.

Speculaţiile vor continua atât timp cât mintea umană, prizonieră a axei timpului, va uita că Dumnezeu nu este cu nimic tributar timpului, că EU SUNT trăieşte într-un prezent continuu: ACUM. Eternitatea Sa este un perpetuu ACUM în care EL ESTE CEL CE ESTE.

Ce ar fi dacă am trăi fiecare moment al vieţii ca un nou început? Imaginaţi-vă noua zi care începe ca o a doua şansă, ca o nouă promisiune. Ce ar fi dacă am vedea fiecare secundă care vine gestantă cu noi împliniri, cu noi posibilităţi? Auzim şoapta orei care începe: „Am ceva extraordinar pentru tine”? Din păcate nu auzim nimic.
Trecutul nostru devine zi de zi tot mai mare. Ciori negre ne şoptesc: „Le ştii pe toate! Ai văzut tot ceea ce se poate vedea din viaţă! Eşti un om al experienţelor vaste! Viitorul nu este decât o repetarea a trecutului. Încearcă să supravieţuieşti!” Când ascultăm aceste voci negre, anul nostru nou, ziua care începe, orele care vin devin plate, banale, plictisitoare. Ce este de făcut? Să trăim în prezent. Să aşteptăm încrezători aventura zilei.

Nu este uşor să trăieşti în prezent. Trecutul şi viitorul ne bântuie prezentul. Trecutul cu regretele lui. Viitorul cu îngrijorările lui.

Dumnezeu este un Dumnezeu al lui Acum şi Aici. A trăi în prezent înseamnă a trăi în prezenţa Sa. Ascultându-L. Ascultarea sau mai bine zis obedienţa, vine de la ob-audire, latinul care înseamnă a asculta cu toată atenţia. Fără să ascultăm, fără capacitatea de a auzi suntem surzi, sau surdus în latină. A fi complet surd înseamnă a fi absurdus. Da, absurzi. „Când nu ne mai rugăm, nu mai ascultăm la vocea dragostei care ne vorbeşte în prezent, vieţile noastre devin absurde în care suntem aruncaţi încoace şi încolo între trecut şi viitor,” spunea Henri Nouwen, în cartea sa: Here and Now (Aici şi acum).

Dumnezeul nostru, netributar timpului, ne iartă păcatele trecutului, ne dă un viitor şi o nădejde şi merită să trăim înaintea Lui AZI.

Hotărâri de Anul Nou? Eu? Şi ce vrei să spui? Că eu am nevoie de schimbări??
Ei bine, măi băiete, în ceea ce mă priveşte, sunt PERFECT aşa cum sunt!

Americanii obişnuiesc de Anul Nou să ia hotărâri pentru unele schimbări din viaţa lor. De exemplu, foarte mulţi decid ca în anul care a început să se apuce de sport şi să slăbească. Parcările de la cluburile de sport şi gimnastică sunt arhipline… până prin februarie. Cam pe la mijlocul lui februarie pălesc toate ambiţiile şi se anulează toate juruinţele. Cei mai încăpăţânaţi rezistă până prin martie…

M-am gândit la unele din personajele Bibliei, ce hotărâri de Anul Nou ar lua. Acum că le cunoaştem istoria, ne putem imagina unele decizii. Iată câteva la care m-am gândit. Le public aici cu rugămintea să mă ajutaţi la completarea listei cu sugestiile Dvs.

Am putea deschide o nouă listă cu rezoluţii de An Nou ale personalităţilor politice şi religioase de azi, în lumina ultimelor evenimente. Ce ziceţi? Oare ce decizii de Anul nou au luat: Iosif Ţon, Paul Negruţ, Luţu Tipei, Străjerii, Uniunea Baptistă etc…? Încercăm? Aştept sugestiile dumneavoastră.

HOTĂRÂRI DE ANUL NOU

Absalom – Anul viitor am să mă tund mai des.
Dima – Să nu mai fiu atât de lumesc anul acesta.
Pavel – Voi încerca să mă port mai bine cu colegii de slujbă.
Toma – Nu voi mai lipsi niciodată de la întrunirile fraţilor.
Petru – O să mănânc numai supă de cocoş anul acesta.
Ioan – Să nu uit să-mi iau lenjerie, că niciodată nu se ştie…
Timotei – Să o iubesc mai mult pe bunica şi mămica…
Iuda – Să am mare grijă ce cumpăr, dar mai ales ce vând…
David – Anul ăsta o să merg la toate războaiele şi n-am să mai stau pe acasă…
Bat-Şeba – Doresc să ne mutăm la o casă fără piscină.
Adam – N-am să mai ascult niciodată de nevastă.
Eva – Anul acesta n-o să mai fac nici măcar strudel cu mere.
Avraam – N-am să-mi mai cumpăr roabe egiptene niciodată.
Saara – N-o să mai râd când vorbeşte Domnul.
Nevasta lui Lot – Anul acesta am să scot sarea din alimentaţie.
Noe – Am să beau numai apă, că n-o fi potop.
Saul – N-am să mai dorm prin peşteri anul acesta.
Ionatan – Să mă feresc de dulciuri, mai ales de miere.
Solomon – Anul ăsta n-am să mă mai însor nici măcar o singură dată.
Samson – Am să discut numai cu fete de la noi din biserică.
Lot – Am s-o preţuiesc pe soţia mea ca sarea-n bucate.
Ieftae – Mă jur ca anul acesta să nu fac nici o juruinţă.
Iona – Anul acesta voi mânca mai mult peşte.
Daniel – O să merg mai des cu copiii la grădina zoologică să vedem leii.

Eutih – mai bine dorm acasă decât la biserică

Sugerate de Paul:

Iehu – o să respect viteza legală
Ieremia – am să-mi cumpăr mai multe batiste
Iacov – nu voi mai înşela pe nimeni
Esau – îmi voi schimba meniul, nu mai vreau să aud de linte
Moise – va trebui să vizitez un logoped
Acan – mă voi lăsa de furat
Maria (Miriam) – voi încerca să nu mai fiu invidioasă
Iov – voi renunţa la câţiva din prietenii mei
Ilie – voi dărui mai multe umbrele
Solomon – voi renunţa la caii cumpăraţi din Egipt

Propuse de Gabi Bogdan

Străjerii- nu mai mergem în Africa
Iosif Ton- o sa predic numai la penticostali
Cristian Ionescu – o să cânt kumbaya cu calviniştii şi Chiu
Valer Brîncovan – să mai scriu din când în când pe blogul fr. Lascău
Rodica Botan – să scriu şi pe blogu lui Alin Cristea (and no more Rick Warren)
Luţu Tipei- La Thanksgiving să-l chem şi pe celălalt Tipei
Biserica Philadelphia (the 73%) – nu o să mai chiuim în biserică, (excepţie – la alegeri)
Biserica Philadelphia (the 27%) – vom cere o renumărare a voturilor cât mai repede posibil (sau realegeri)
NP- nu are rezoluţii
Comitetul Philadelphia – whatever
Cultul Penticostal – nu mai primim croitori în rândurile noastre
Croitoru – Vaisamar de voi când o să scot volumul doi.

„Iacă îl prinsărăm şi pe anu ăsta”. Aşa avea bunicul meu obiceiul să zică de Revelion. Era un fel de izbândă şi un fel de îngrijorare de viitor în exclamaţia lui. Aşa şi noi, vorba lui moşu Ioan, am ajuns cu bine la sfârşitul acestui an, nu prin puţine necazuri şi poticneli. Dar Domnul a fost bun cu noi. Mai bun decât am meritat. Că dacă s-ar fi luat Domnul după meritele noastre, n-am mai putea scrie noi acuma în caietul ăsta nici un cuvinţel măcar.
Pruncii n-or fost chiar tare răi, anul acesta, deşi fata cea mare începe să ne îngrijoreze. Vorbeşte cam des cu unul de la baptişti. Nu prea are curajul să vină pe la noi când sunt eu pe-acasă, dar am auzit c-o fost când eram eu la congresul de alegeri de la Bistriţa. Dar o ajuta Domnul să mai clarificăm noi povestea asta la anul.

Mulţam Domnului că şi eu şi Veta am fost destul de sănătoşi anul acesta. Iau eu nişte pirule de tesiune. Încolo toate-s bune, în afară de cele rele. Mă cam forţez să nu uit, că zice doctorul că trebuie în fiecare zi să le iau. Ori de câte ori mă uit la lăcruţa aceea cu pirule mi-aduc aminte de unchiul meu, ăla şugubăţul, că odată l-a pus unchioaia să facă puţină curăţenie în sertarele de la credenţul din bucătărie. A găsit mai multe pirule care stăteau acolo printre agrafe, cuie, peniţe, bani vechi şi te miri ce. S-a tot gândit el că ar fi mare păcat să arunce el doctoriile acelea. Le-a înghiţit pe toate că o zis el că or fi bune ele la ceva, în cazul în care are ceva boli ascunse. L-a dus salvarea că era pe moarte săracul. O ţinea sus şi tare că i se trage de la o pirulă mare care era pentru oi cînd aveau gălbează. Nu ştiu care e adevărul, dar săracul a scăpat ca prin minunea Domnului.

Mi-a arătat Neluţu că acuma pe bloguri se ocupă tare mulţi cu evenimentele anului care este aproape gata deja. M-am gândit şi eu ce s-a petrecut mai important în viaţa noastră, în biserică, în ţară şi lume, anul ăsta. Greu de ales din mulţimea lucrurilor care par că s-au dărâmat aşa deodată peste noi. În primul rând criza asta economică, cu reduceri şi economii peste tot, cu lipsuri şi necazuri. Mă tot mir însă când îmi spune Veta, că la magazinele astea mari cărora le zice mol, ca americanii, e plin de lume şi mai ales de tineri. Se plânge românul de criză toată ziulica, dar are bani de petrecut. Ciudată naţie mai suntem?

La noi la cult a apărut cartea lui Vasilică Croitoru care dă pe faţă modul în care pionierii noştrii în credinţă purtau cravate roşii şi tare erau buni prieteni cu împuterniciţii şi securiştii. M-a binecuvântat Domnul să nu fiu pastor pe vremea aceea. Cine ştie în ce încurcături aş fi fost şi eu. S-a făcut zarvă mare pe seama acestor dări pe faţă, numai că nimeni nu vrea să ia taurul de coarne şi să ceară tuturor pastorilor să declare că n-au colaborat cu Securitatea şi să fie verificaţi la Bucureşti. Cum să ceri aşa ceva tu care ai fost la rândul tău un vânzător de fraţi? Nu ştiu unde vor merge lucrurile anul care vine, dar la bine nu cred. Până nu facem curăţenie în Casa Domnului de vânzători nu vom înainta şi Domnul va fi împotriva noastră. Am văzut cum au mers lucrurile la alegeri. Ca la comunişti.

Anul ăsta a fost mare fierbere când au apărut Străjerii. Fraţii baptişti sunt ca viespii înfuriaţi. Cel care a băgat bâta-n viespi pare să fie Iosif Ţon. Baptiştii nu pot accepta că Ţon a fost botezat de Domnul şi că acum el crede ca şi noi penticostalii în Duhul Sfânt şi darurile Lui. Au zis că e eretic. Bietul om! I-au retras ordinarea, nu-l mai pun la radio, editura din Oradea care-i tipărea cărţile (înfiinţată de el) nu i le mai tipăreşte. Scrie la lăptop că acuma şi Societatea Misionară din America nu-l mai vrea în rândurile ei. Cred că dacă ar putea, l-a arde pe rug pe săracu Ţon. Socot că dacă pentru fraţii baptişti, Ţon este eretic pentru că crede ceea ce credem noi, apăi şi noi suntem tot eretici pentru ei. Auzi tu, şi fata mea umblă cu unul care crede că noi suntem eretici… Doamne nu mă pedepsi!

Apoi aud că nici prin alte părţi nu-i mai rozosină situaţia ca la noi. Şi-n America unii îşi pierd casele şi locurile de muncă. Am auzit că Obama, acum la sfârşit de an, i-a băgat în armată pe homosexuali. Cred că bine le-o făcut. Să-i ducă la război. Când or auzi arabii că Obama trimite poponarii pe ei, s-or cuminţi şi ei odată.

Anul ăsta am început şi eu jurnalul meu şi îmi doresc ca la anul ce vine să fiu mai harnic cu scrisul. Mă tot bate gândul să-mi fac şi eu un blog. Poate blogoslovesc şi eu pe unii… Nu ştiu dacă voi avea vreme de aşa ceva. Copiii ăştia încep să crească şi odată cu ei cresc şi necazurile mele şi ale Vetei. Am început să postim şi să ne rugăm pentru ei. În fiecare dimineaţă înainte de a pleca la lucru, beau cafeaua cu Veta, discutăm şi apoi ne rugăm pentru fiecare din ei. Ne rugăm ca Domnul să ne dea mie şi Vetei multă înţelepciune să ştim cum să vorbim cu ei şi cum să facem faţă situaţiilor în care ne pun copiii ăştia. I-am sondat aşa discret, ce decizii au luat pentru noul an? Se pare că nu au apucături prea spirituale. Viseză haine de marcă, iar unul din cei trei băieţi vrea scuter cu motor… Nu Neluţu. El se bucură de lăptop, numa că acum vrea şi el nu ştiu ce programe. Ce belea mai sunt şi lăptopurile astea! Doamne ai milă de noi!

Socot că cea mai bună urare este să ne ajute Domnul să apucăm şi anul 2011,  să fim noi sănătoşi şi voioşi şi Bunul nostru Dumnezeu să se îndure de noi toţi!

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

Sunt obligat față de toți cei ce mă iubesc, sau nu mă iubesc dar sunt interesați de ce se întâmplă cu gândirea mea, să dau socoteală de ce cred și de ce gândesc și, deasemenea, să le spun la toți ce planuri am de viitor în urma atâtor acțiuni care s-au făcut împotriva mea.

Furtuna a început când am declarat că eu cred că toate darurule Duhului Sfânt sunt active și astăzi și că Duhul Sfânt mi- dat și mie câteva dintre darurile acestea; deasemenea că eu cred că prin păcat credinciosul ajunge din nou sub stăpânirea duhurilor rele, de care are nevoie de eliberare. Asocierea mea cu mișcarea de trezire spirituală a ”Străjerilor”, care practică mărturisirea păcatelor pentru eliberarea de duhurile rele și pentru re-umpleraea cu Duhul Sfânt, acțiuni care duc și la vindecare fizică de o sumedenie de boli, a fost  vina capitală pentru care am fost împroșcat cu toate noroaiele, exclus și ostracizat din multe cercuri și organizații baptiste.

Eu nu voi începe însă prin acestea, deoarece ele sunt subiecte lăturalnce. La baza tuturor stă trecerea mea de la o teologie bazată pe Pavel la o teologie bazată pe învățătura Domnului Isus. Veți vedea cum toate celelalte se explică din rădăcina aceasta

Încep, deci, o serie de mici articole, ca să se poată citi ușor, în care îmi voi expune sistematic tot crezul meu așa cum este el astăzi. Planific, cu ajutorul Domnului, să public câte un articol la două zile.

Așadar, schimbarea fundamentală care s-a produs în teologia mea se datorează schimbării punctului de plecare. De la Martin Luther (1483-1546) încoace, teologia protestantă se clădește pornind de la apostolul Pavel. Eu am ajuns să văd că trebuie să-mi construiesc teologia pornind de la învățătura Domnului Isus. Este șocant să vezi câte lucruri se schimbă când schimbi acest punct de plecare.

Este interesant să știți că în ultimii treizeci de ani mulți teologi și scriitori au început să-și îndrepte atenția spre învățătura Domnului Isus și să-și formeze gândirea pe baza a ce ne învață El. Dar ce s-a întâmplat înainte? Trebuie să știți că încă din secolul al doilea după Domnul Isus a început să aibă loc o marginalizare a învățăturii Lui. Vom studia și fenomenul acesta.

Pentru a vă introduce pe toți în situația teologică de astăzi, voi începe prin a reproduce mai jos un articol care tocmai a apărut acum o lună de zile (Decembrie 2010) în revista Christianity Today, întitulat Jesus vs Paul (Isus contra Pavel), semnat de un cunoscut profesor de teologie  Scot McKnight.

Pe coperta revistei, Scot McKnight rezumă totul în aceste cuvinte:

”Isus a predicat aproape exclusiv despre împărăția cerurilor. Pavel a scos în evidență îndreptățirea prin credință. Unii spun că ei au predicat evanghelii diferite. Alții spun că atât Isus cât și Pavel au predicat îndreptățirea. Alții pretind că amândoi s-au focalizat pe împărăție. Cine are dreptate?”

Iată ce scrie Scot Mcknight în prima parte a acestui articol:

”Eu am crescut cu și prin apostolul Pavel. Epistolele lui erau inima Bibliei. De la data la care am început să fiu atent la predicile pastorului nostru, eu  îmi aduc aminte numai de predici din 1 Corinteni – întreaga epistolă, verset cu verset, săptămână după săptămână – și Efeseni. Nu-mi amintesc nici o serie despre vreuna dintre Evanghelii sau despre Isus. Erau doar două excepții la concentrarea noastră pe Pavel. La Crăciun ascultam o predică despre una dintre istoriile legate de nașterea lui Isus, iar în Săptămâna Mare auzeam ceva despre moartea și învierea lui Isus. Noi eram creștini pavelieni și nu ne deranja lucrul acesta cu nimic. Eu am învățat să gândesc și să cred și să trăiesc în manieră paulină. Totul era filtrat prin teologia lui Pavel. Îndreptățirea era lentila Evangheliei și ”viața în Duh” era lentila trăirii creștine.

Apoi am mers la colegiul biblic (Cornerstone University în Grand Rapids, Michigan) și am studiat istoria, dar am luat multe cursuri despre Biblie. Și aici, Pavel era centrul atenției. În ultimul an de colegiu am citit primul volum din seria New Testament Foundations de Ralph Martin și am fost cucerit de prospețimea Evangheliilor. Dar nimic nu m-a copleșit atât de mult ca prima mea experiență în Seminar.  Audiind cursul lui Walter Liefeld despre Evangheliile sinoptice la Trinity Evangelical Divinity  School, am fost absolut fermecat de Isus, de viziunea Lui despre Împărăție și de Evanghelii. Am decis acolo și atunci că țelul vieții mele va fi Isus și Evangheliile.

Ceva se întâmpla cu mine. Mai înainte îl iubeam pe Pavel și gândeam cu Pavel, Apoi, când L-am întâlnit pe Isus, ca și când ar fi fost pentru prima dată, și am început să învăț să gândesc cu Isus. Unul dintre colegii mei mă avertiza din când în când că devin prea centrat în Isus și că îl ignor pe Pavel. Nu sunt chiar sigur că îl ignoram pe Pavel. La urma urmei, predam și câteva cursuri despre epistolele lui. Dar m-am dezvățat să gândesc în termeni paulieni și gândeam numai în termenii lui Isus. Totul a devenit pentru mine centrat în Împărăție.

Și, ca să spun adevărul,  am fost așa de captivat de viziunea lui Isus despre Împărăție încât citindu-l pe Pavel mi se crea o dilemă oridecâteori deschideam epistolele lui.

Experiența mea nu este unică. Mulți dintre noi am făcut o trecere de la Pavel la Isus și o tensiune crescândă rămâne între evanghelici cu privire la această întrebare: Cine stabilește termenii – Isus sau Pavel? Cu alte cuvinte,  ne vom focaliza învățătura și trăirea noastră evanghelică pe ”Împărăție”, sau pe ”îndreptățirea prin credință?”

Alegerea contează. Se poate spune fără exagerare că mișcarea evanghelică își  datorează puterea ei fundamentală Reformei și Marii treziri a lui Jonathan Edwards și trezirilor din secolele 18 și 19, cu alte cuvinte este o mișcare formată totalmente de Pavel. Sosirea evangheliei sociale (”social gospel”) la începutul secolului al 20-lea, care părea că leagă ”Împărăția” cu mișcarea liberală și cu dreptatea socială, a făcut ca accentul pe apostolul Pavel în mișcarea evanghelică să fie și mai tare. Mai mult, când câțiva evanghelici au redescoperit recent viziunea lui Isus despre Împărăție, au fost  frecvent avertizați că sunt pe marginea prăpastiei căderii în evanghelia socială.

Dar ceva s-a întâmplat în ultimele două decenii: o trecere subtilă dar clară la mulți evanghelici de la o teologie centrată în Pavel la o viziune a Împărăției definită de Isus. Izvoarele acestei  treceri includ cu siguranță pe George Eldon Ladd, cu cartea lui ”Prezența viitorului”, apoi vocea aspră și neobosită pentru justiție a lui Jim Wallis, probabil mai ales în cartea lui ”Call to Conversion” și o crescândă conștiință socială între evanghelici. Ne putem certa pe tema factorilor, dar ceea ce contează este că trecerea a avut loc…

Nu este o exagerare să spunem că mișcarea evanghelică se confruntă cu o criză despre relația dintre Isus și Pavel și că mulți aleg ori o parte ori cealaltă. Întâlnesc mulți evanghelici care gândesc, a căror limbaj primar este Isus și Împărăția. Totuși în ciuda trendului, probabil ca reacție împotriva lui, mulți iau pe Pavel și îndreptățirea prin credință drept limbajul lor primar. Cei ce au adicție la limbajul Împărăției  se luptă să-l facă pe Pavel să se potrivească în schema lor, în timp ce cei care au adicție la termenii teologici ai lui Pavel se luptă să-L facă pe Isus să se potrivească în schema lor.  Cunosc experiența aceasta, deoarece și eu m-am luptat să fac ca mesajul lui Pavel să se potrivească în viziunea Împărăției și aceasta după ce m-am luptat să-L fac pe Isus să se potrivească cu mesajul lui Pavel.”

Până aici am redat din textul articolului lui Scot McKnight.

În continuare, autorul arată cum au încercat alții să împace pe Pavel cu Isus și apoi oferă propria lui soluție. Eu nu sunt de acord nici cu modul în care încearcă unii și alții să împace pe Pavel cu Isus și nici nu sunt de acord cu soluția oferită de Scot McKnight, deoarece eu nu cred că există vreo contradicție între Pavel și învățătura Domnmului Isus. La timpul său, voi arăta cât de bine se armonizează Pavel cu învățătura Domnului său Isus, dacă pornim de unde trebuie.

Acum însă, pun o altă întrebare. Cum se face că de la Reformă până astăzi teologii au construit totul pe epistolele lui Pavel și numai în ultimii 20 de ani, după cum spune Scot McKnight,  evanghelicii au ”descoperit” învățătura Domnului Isus?  Cum se explică eclipsa învățăturii Domnului Isus timp de atâtea secole?

Răspunsul îl vom da în episodul viitor.

 

 

Veta a lucrat toată ziua din răsputeri. Alerga săraca de la cuptor la aragaz. În cuptor se coceau colacii şi cozonacii, iar pe aragaz fierbeau sarmalele. S-a trezit sărmana cu noaptea în cap. În noaptea asta vin colindătorii. Trebuie să-i primim bine. În casa pastorului trebuie să găsească de toate şi să se simtă bine. Biata Veta! Toate cad pe capul ei. O ajut şi eu, bineînţeles. Sectorul meu e la curăţenie. Ba chiar m-a sunat un frate şi m-am întrebat ce fac. Ce să fac? I-am spus că am aspiraţii mari. Dau cu aspiratorul. Apoi am de spălat pe jos în hol şi bucătărie, şi să nu uit, trebuie să curăţ bine băile. Noroc că apartamentul ăsta este destul de mic şi termin repede. Nu prea mă grăbesc eu, că Veta intră la idei. Nu ştiu de unde le scoate! Ba curăţă catofii, ba „mai spală şi tu văsuţele astea”. Ce să mai zic? Cu fetele n-are treabă. Ba că-s mari acuma, ba că-s prea mici. Stau toată ziua în camera lor şi prin vecini. Că acuma sunt în vacanţă. Nici pe băieţi nu-i pune la treabă. Zice că numai fuşăresc când îi pune să facă curăţenie. Ce să zic de Neluţu, savantul nostru în computere? El poate sta la lăptop. Veta mă exploatează pe mine. „Vezi dacă avem apă minerală destulă!” Doamne, ce ne-a mai apucat pe noi şi apa asta minerală? Parcă nu mai putem bea apă de la robinet? Zice Veta că-i periculoasă. O uitat ea fântâna noastră din curte de la ţară? Acum suntem de la oraş… Săraca pădure!

Porcul l-am tăiat la ai mei la ţară, că de când Europa e cu ochii pe noi, nici porcul nu-l mai putem tăia legal. Se îngrijesc domnii de la Buxelles de sănătatea noastră. Adică zic ei că s-ar putea să ne betejim de porcul nostru, de aceea trebuie să-l mâncăm pe al lor. Şi pentru că al lor e mai igienic e şi mai scump. Dar cum să faci caldaboşi şi tobă din porcii lor de la magazin? Să nu mai vorbim de urechi şi coada porcului! Da de şoric!

De fiecare dată când tăiem porcul mi-aduc aminte de un unchi de-al meu cam firetec. Când aşteptam să tai coada porcului pârlit gata, am descoperit că unchiul ăsta şugubăţ, a ascuns coada porcului în… (Doamne iartă-mă, că pocăiţii nu trebuie să folosească astfel de vorbe!) Mi-am petrecut copilăria cu resentimente pe unchiul şi să nu mai spun, că m-am vindecat pentru totdeauna de coada porcului. Cu urechile lucrurile stăteau altfel. Porcul rămânea imediat fără urechi. Degeaba insista bunicul să le lăsăm pentru tobă… Putea fi şi toba fără ele.

De seară, după biserică, ne punem noi cu Veta să aşteptăm colindătorii. Şi vin tinerii de la noi la colindat. Cântă în faţa blocului, că acum nu mai sunt comuniştii să le interzică. Ies oamenii la ferestre şi unii le aruncă bani, care zornăiesc pe trotuarul de beton. Îi îndemnăm să urce la noi în apartament. Copiii fraţilor sunt cuminţi (nu toţi…) şi se aleg dintre ei câţiva ca să urce până la etajul patru. Cred că se oferă voluntari aceia care nu miroase a ţigări sau ceva băutură… C-am auzit eu ce fac unii pe la colindat, dar nu pot zice nimic că-s copiii fraţilor. Sau poate, Doamne fereşte, chiar dintre băieţii mei or fi păşit pe dealături. Le controlăm noi buzunarele şi le mirosim hainele, dar cu atâţia fumători în ţara asta găsesc băieţii scuze plauzibile de fiecare dată. Oricum la noi în apartament nu încap toţi. Gâfâie săracii şi abia mai pot cânta. Îi îndemnăm să ia ceva plăcintă, că de plăcintă – gura cântă. Cântă apoi câteva colinzi. Cântăm şi noi cu Veta. Nu stau prea mult că mai au de mers până la dimineaţă, în multe cartiere de blocuri. Apoi la spitale, şi la puşcărie. Mi-au spus că anul trecut toţi deţinuţii erau la ferestrele cu zăbrele, cântau şi plângeau de bucurie că s-a gândit cineva la ei de Crăciun.

Aşteptăm în fiecare an acasă colindătorii de Crăciun. Am refuzat şi anul acesta să mergem în seara de ajun la fraţi şi prieteni. Stăm acasă ca să nu găsească colindătorii ferestre întunecate la apartamentul nostru. Veta zice că asta este una din slujbele mele, să fiu primitor de oaspeţi. Dar s-o spun pe aia dreaptă, m-am cam săturat de obiceiul acesta. Nu ştiu dacă rezultatele sunt pe măsura efortului. Mă tem că obiceiul acesta nu-i decât o nouă cale a unor copiii să mai scape de sub supravegherea părinţilor, cu un motiv religios. Dar mai bine îmi văd eu de necazurile mele că şi aşa am destule. Am să mai rog pe câte un frate mai de încredere să fie cu ei şi să aibă grijă să nu se petreacă lucruri urâte, că asta ne-ar mai lipsi în oraşul ăsta în care nu suntem prea bine văzuţi.

A trecut şi Crăciunul ăsta… M-am bucurat că n-am auzit de nici un incident cu colindătorii noştri. Buni copii mai avem! Ai noştri au venit spre dimineaţă, şi Veta zice că au fost OK. Ce înţelege ea prin asta, e o altă treabă. Bine că n-a trebuit să fac anchete şi interogatorii… Dimineaţă m-am îmbrăcat şi m-am dus la adunare. Singur. Veta a rămas acasă să facă ordine după colindători, şi să vegheze somnul copiiilor. Am plecat cam amărât şi am venit şi mai necăjit. Au fost tare puţini la biserică în dimineaţa asta de Crăciun. Cred că va trebui să dormim cu toţii pe la casele noastre, pentru că unii ne ducem să dormim la biserică. Să nu mai zic că-l avem pe unul cârcotaş care ne face poze la biserica goală, şi acum de când are blog (sau bleg, nici nu ştiu cum îi zice), ne mai face de mirul lumii. Are el aşa o mare plăcere să fotografieze bănci goale. Când sunt pline de oameni nu le pozează. Atunci nici nu vine la noi la biserică. Dar, ce să faci în lumea asta cu atâtea libertăţi, oamenii sunt liberi să fie şi măgari dacă vor. Mă gândeam să-i mai sperii pe fraţi să vină la biserică dimineaţa că le face poze fratele (chiar că nu vreau să-i dau numele) la băncile lor goale. Socot că dacă oamenii nu se gândesc că Domnul face prezenţa, nu se vor teme ei nici de pozele cuiva.
Tare aş vrea să-i facă Domnul câteva poze şi cârcotaşului pe acolo pe unde umblă că tare mult mai lipseşte şi el de la biserică. Dar, la ziua judecăţii o să vedem noi foarte multe poze…

Vine anul nou şi odată cu el, iar o serie de programe şi servicii. Noroc că acum nu mai merge nimeni la colindat. Cu pluguşorul, la noi nu se obişnuieşte. Obicei lumesc. Dar iar este Revelion. Iar unii stau mult la petreceri. Iar o să avem o biserică goală în dimineaţa de Anul Nou. O să vină iar ăla cu aparatul de fotografiat…

În această vreme de lupte şi frământări, vă propun o meditaţie difuzată prin credo TV, pe care am numit-o: Biruitorul. Va trebui să ne aducem aminte că duşmanul suntem noi.
Apăsând imaginea de mai jos puteţi viziona video clip-ul.

Fiecare peşedinte ţine câte un discurs la sfârşitul anului. Mesajul lui Obama de anul acesta a fost foarte scurt. Fără cuvinte.