Pentru vizionare, faceți click pe imagine.
Convenția 2012 – Record de participare
Stimați frați și surori,
Doresc să vă comunic o informație pe care am primit-o de la Credo TV, care ne poate aduce mulțumire înaintea Domnului.
Evenimentul Convenției a fost vizionat la 58,735 de computere, în total pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Din spusele fratelui Marian Avram, președintele la Credo TV, au fost cu peste 20,000 de computere deschise mai mult ca în 2011 la Chicago.
Pe lângă transmiterea pe internet au fost zeci de mii de telespectatori prin cablu vizionând transmisia directă.
Slăvit să fie Domnul pentru că Evanghelia a fost propovăduită și în felul acesta!
Vasile Antemie – pastorul coordonator al Convenției din Seattle 2012
Bunici a cincea oară
Acum dimineața a venit în familia noastră Stella Lascău, făcându-ne bunici a cincea oară. Stella este primul copil din familia lui Alex și Lavinia. Alex este cel mai tânăr dintre băieții noștri.
Anul acesta am fost binecuvântați cu doi nepoți. Mulțumim Domnului pentru ei. Ne bucurăm de creșterea familiei noastre și, de ce nu, și a bisericii noastre. Suntem doar la început și trebuie să creștem. Văm că băieții mei mă ajută și în acest domeniu.
Democrații nu-L vor pe Dumnezeu
După ce câțiva reporteri au sesizat că democrații au evitat orice referință la Dumnezeu și la Ierusalim, capitala Israelului, fostul guvernator al statului Ohio a propus introducerea în discuțiile Convenției democrate adevărul că America este o națiune creștină și crede în Dumnezeu, și amendamentul de a se reafirma Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel. După ce moțiunea fost introdusă, ea a trebuit supusă de trei ori votului participanților, ca în final să fie acceptată în ciuda unei opoziții puternice din partea multor democrați. Se vede clar că partidul democrat nu mai vrea nicio referință la Dumnezeu și nu este gata să recunoască Israelul și Ierusalimul.
Pentru vizionarea clipului, faceți click pe imagine.
Picnic la Seattle
S-a terminat convenția…
Probabil că e încă prea devreme să ìncerc o evaluare a evenimentului de la Seattle de anul acesta. Poate că e nevoie de mai multe zile ca informațiile și impresiile personale să se sedimenteze ca să poți așeza în cuvinte potrivite un astfel de eveniment. Încerc totuși să spun câteva concluzii personale cu privire la Convenție.
Participarea fraților la Seattle a fost peste așteptările mele. Este criză economică și mă așteptam la o participare mai mică anul acesta. Cele 3500 de locuri de Meydenbuer Center au fost insuficiente pentru românii care au venit la serviciile convenției. Spre deosebire de anii trecuți se pare că s-a ìmbunătățit și disciplina mai ales în rândul celor tineri. Nu prea am auzit de oameni stând pe coridoare și holuri. Serviciul de ușieri a fost deosebitbde eficient în păstrarea ordinei.
Am remarcat și anul acesta un progres și în domeniul muzicii creștine, mai ales a formațiilor corale și orchestrale. Am apreciat faptul că muzica instrumentală a slujit acompaniamentului corurilor și a cântat mai puține piese doar orchestrale.
Corul de tineri și corul „licuricilor” al copiiilor din Seattle mi-au rămas cu impresii de neuitat de la acest eveniment.
Cât privește mesajele predicilor pot afirma că ele au fost axate pe subiectul evenimentului, „Eu și casa mea vom sluji Domnului”. O eventuală evaluare a calității lor nu poate fi decât subiectivă, așa că mă voi feri să fac referințe.
Plec de la acest eveniment cu bucurie și mulțumire sufletească. Nu pot uita primele convenții la care am participat de îndată ce am sosit în America. Comparația este între o cină țărănească și un banchet contemporan sofisticat și bogat. Aș prefera uneori cina de acasă cu mămăligă și lapte acru de bivoliță, dar vremurile sunt altele… Din bufetul aranjat din abundeță și cu artă alegi ceea ce crezi că-i bun pentru tine, uneori păstrând pentru tine întrebările despre rostul unor bucate ciudate și exotice din expoziția culinară vizitată.
Ultimul serviciu al Convenției Penticostale
Convenția de la Seattle – serviciul divin de duminică dimineața
Convenția Penticostală – sâmbătă 1 Septembrie
Prima zi a Convenției Române – Seattle 2012
Eu și casa mea vom sluji Domnului – este tema de anul acesta a evenimentului penticostal din Seattle. Pe platforma sălii convenției au luat loc formațiile muzicale care vor conduce închinarea din această seară. Predicatorii din acest prin serviciu al convenției vor fi: Ezechiel Suciu din Bellevue, Nelu Filip din Phoenix și Cornel Bârsan din Canada.
La începutul serviciului, convenția a fost salutată de primarul orașului Bellevue.
Toate serviciile convenției vor fi transmise live atât prin internet cât și prin canalul Credo TV.













