Nu pot demonstra cu statistici, dar am așa o bănuială în oasele mele, că mijlocul prin care răul care macină lumea și-a lansat ofensiva finală asupra familiei prin mass-media.

Puterea mass-mediei este aceea de a modifica definiția normalului. Noi am crezut că ne informăm și ne distrăm, deschizând aceste ferestre spre lume, pe când în mod subtil și constant, aparatele noastre ne-au adus în case idei și concepții străine de proiectul divin inițial pentru familia noastră.

Poeții și compozitorii au cântat dragostea așa de mult că am început să credem că ea este esența și scopul vieții. Când n-am mai avut-o acasă am căutat-o în locurile greșite și ne-am ruinat familia. Divorțul a devenit apoi ‘’normalul’’ de care ne-au convins craincii, actorii și avocații folosindu-se de aceeași mass-media.

În anii 60, aceeași mass-media ne-a convins că putem face dragoste și nu război, că putem să ne iubim fără responsabilitate, fără să facem copii, pentru că au venit savanții să ne ofere pilulele și instrumentele lor. Când acestea n-au funcționat ne-au convins că avortul este doar eliminarea unui ghemotoc de țesuturi din trupul femeii cu care ea poate face ce vrea ea.

Un parazit uriaș își suge flămând hrana zilnică din ‘’normalul’’ vieților mlioanelor de oameni. O armată enormă de avocați, muncitori sociali, psihologi, psihiatri, agenți imobiliari, evaluatori de proprietăți, doctori și judecători trăiesc bine din veniturile asigurate de divorț, anticoncepționale și avort.

Lucrurile nu se opresc aici. Dacă ești om cinstit și te temi de Dumnezeu, îți iubești soția și stai cu ea crescându-ți copiii în frica lui Domnului, devii ciudat, anacronic ‘’normalului societății’’ de azi, un tip demodat. Dacă nu împărtășești noile definiții ale familiei ești bigot, iar dacă vreun copil spune la școală că ești creștin, sau cântă vreun imn învățat acasă, devii ‘’creștin radical’’. Pentru liberalismul politic de azi devii periculos și ești socotit printre potențialii teroriști.

După ce parazitul care trăiește din dizolvarea familiei și uciderea noilor născuți, nu mai reușește să stoarcă suficieți arginți din această industrie de distrugere a primei instituții divine, crează noi instituții de care ne convinge că fac parte din ‘’normalitatea’’ de azi. Una este protecția copilului. Dacă n-au reușit să-i ucidă prin avort, acum vor să-i protejeze, de pericolul cel mare: noi părinții lor; bigoții, anacronicii, demodații și radicalii.

Cazul răpirii samavolnice a copiilor familiei Bodnariu din Norvegia nu este decât ilustrația limpede a acestei ‘’normalități’’ a lumii de azi. Lucrătorii sociali au nevoie de cazuri pentru a-și justifica existența, iar cererea de copii a cuplurilor infertile după ani de medicație anticoncepțională, a ‘’familiilor’’ de homosexuali, a celor care iși fac un venit lunar din îngrijirea copiilor altora, este din zi în zi tot mai mare. Sistemul parazit are nevoie de sângele copiilor familiilor care nu acceptă ‘’normalul’’ societăți azi, prin lucrătorii lui, avocați, judecători, doctori, sociologi, pshihiatri, etc…

Multiculturalismul și pluralismul promovat ca normalitate în țările noastre produce probleme sociale pe care unele țări, ca Norvegia, le rezolvă prin răpirea copiilor emigranților (ăștia și așa nu prea cunosc bine nici limba și nici legile). Dacă procesul de asimilare întro cultură durează 3 generații, prin răpirea copilului dintr-o familie de români, de exemplu, se ajunge doar la două. Copilul, rupt de moștenirea culturală și limba familiei va vorbi doar limba părinților care l-au adoptat sau îngrijit.

Ce ar trebui oare să se petreacă cu noi ca să ieșim din această paradigmă beteagă și absurdă? Meditați doar la absurdul câtorva situații:

Câteva decade al rând lumea noastră s-a străduit să facă dragoste și să nu facă copii. Acum, prin fertilizare în vitro și alte tehnici medicale moderne, vrea să facă copii fără să mai facă dragoste.

Anual sunt avortați peste 65 de milioane de copii, unul la 15 secunde doar în America, în numele libertății femeii de a face ce vrea ea cu trupul ei. În aceleși timp statul finanțează un întreg aparat de protecție a copiilor asupra cărora mamele nu mai au niciun drept.

Școala e azi nu are voie să dea nicio aspirină fetei tale, dar are dreptul s-o îndrume spre avortarea copilului fără aprobarea ta ca părinte.

Suntem îngroziți de ceea ce s-a petrecut cu famiia Bodnariu și trebuie să ieșim în stradă cerând copiii înapoi din ghiarele acestui parazit social monstruos, care în Norvegia și-a arătat adevărata față. Față de el, Godzila e un joc de copii.

Dacă vă mai îndoiți că diavolul există examinați acest parazit monstruos, care nu este decât una din întrupările lui.

M-am bucurat azi că au apărut mai multe comunicate oficiale privind cazul familiei Botnariu: Comunicatele din Cultului Creștin Penticostal, din partea Comunității de București, din partea purtătorului de cuvânt al familiei Butnariu, scrisoarea către Ambasada Norvegiei din partea Alianței Familiilor din România.

Se pare că ‘’totuși, se mișcă’’ ceva…

Rămân constant opiniei mele că trebuie organizate manifestații în fața ambasadelor și consulatelor norvegiene în toate țările unde avem comunități evanghelice de români. În felul acesta vom atrage atenția și a canalelor de televiziune din țările respective.

Sugerez ca alături de comunicatele oficiale, cultele evanghelice ar trebui să lanseze și press-releases pentru ziarele și canalele de televiziune naționale. O serie de ziare românești au preluat știrea, dar ea nu a ajuns pe canalele de televiziune. Nădăjduim să avem și reportaje și clipuri video în acest sens.

Apelez din nou la pastorii evanghelici din România și din țările Europei să organizeze marșuri și demonstrații de protest în fața ambasadelor Norvegiei cerând eliberarea imediată a copiilor familiei Botnariu.

Fac un apel la tinerii români, talentați în reclame și grafică pentru realizarea unor spoturi publicitare și afișe prin care să se deconspire nazismul autorităților norvegiene. O imagine poate vorbi mai bine ca o mie de cuvinte.

Comunicat referitor la situația familiei Bodnariu

02.12.2015

Pe platoul pichetului de grăniceri, în genunchi, cu palmele umflate și spatele învinețit de bastoanele ofițerului anchetator, fratele meu, George Lascău și ‘’tata Moise’’ (cum îl numeau cei apropiați pe fratele Moise Ardelean, tatăl președintelui Cultului Creștin Penticostal din România), primiseră ordinul să-și facă ultima rugăciune că vor fi împușcați. Erau învinuiți că au facilitat ‘’trecerea fruduloasă’’ a frontierei pentru fratele meu mai mic, Nelu Lascău și a lui Dan Ardelean, fiul fratelui Moise.

Nu i-au împușcat, dar i-au schinghiuit ore în șir și i-au bătut măr. Când am văzut palmele fratelui meu a doua zi, m-am cutremurat. Arătau ca gogoșile. Zile la rînd n-a putut ține de volanul mașinii.

Pentru că știam că telefonul lui și al meu era ascultat, l-am sunat și am tunat și fulgerat împotriva bestialității și cruzimii grănicerilor români și a securității și i-am promis că voi informa Europa Liberă, Congresul și Senatul american. Am rostit o serie de nume de senatori pe care-i cunoașteam și am amenințat că lumea întreagă va afla de faptele acestea odioase.

A doua zi, după telefonul meu, George a fost chemat la Securitatea din Arad. Spre suprinderea lui s-au purtat mult mai omenește cu el, și i-au comunicat că ei rezolvă problemele din țară și nu senatul american și că ar face bine să-I spună adevărul acesta și fratelui lui din Oradea. Ostilitățile în cazul acela au încetat.

În fața tragediei familiei Butnariu, căreia i s-au răpit cei cinci copii, aud și citesc tot felul de reacții. Fiecare are dreptul la opinie, dar constat înclinația noastră spre tăcere și lipsa de acțiune. Îndemnăm oamenii să de roage și nu e rău. Ca biserică ne rugăm mereu pentru această familie și nu este nicio rugăciune în familia mea să nu-i pomenim. Dar este oare suficient?

Studiind Scriptura, constatăm că Dumnezeu a cerut o impletire a rugăciunii cu acțiunea. Rugăciunea nu este doar rostirtea unor vorbe și o așteptare pasivă după rostirea lor. Este rostire și acțiune pe direcția rugăciunii. Tocmai aici ne dovedim credința, nu prin așteptate ci prin acțiune.

În altă ordine de idei, răul se teme de lumina adevărului. Familia a fost avertizată de agitația de pe media socială. Înseamnă cu naziștilor din această organizație de răpit copii nu le este totuna la publicitatea actului lor samavolnic. Asta înseamnă că publicitatea în acest caz are rezultate. Demonstrațiile în fața Ambasadei Norvegiei la București și în alte state ale lumii nu rămân fără răsunet. Ambasadorul, care dă note informative de câteva ori pe săptămână este obligat să menționeze tensiunea din stradă în legătură cu acest caz.

Imediat după tragedia de la Kolectiv, o serie de culte din România, și cel penticostal, au dat communicate în legătură cu evenimentul, exprimându-și compasiunea și oferindu-și sprijinul. Frumos. Mirarea mea este că în acest caz nu se dă niciun comunicat din partea cultelor creștine din țară. Nu am motive să cred că ei nu fac nimic, ci constat doar lipsa unor astfel de documente publice. Chiar dacă sunt doar 5 copii răpiți și nu 60 de tineri morți, situația este tot gravă și periculoasă. Cinci copii vor fi îndoctrinați ori ca atei, ori ca homosexuali de o societate degradată moral. Ei nu vor mai vorbi limba părinților lor și nu vor mai cunoaște adevărata dragoste de mamă.

Apelul meu la o demonstrație în fața Ambasadei Norvegiei din București a sunat în pustiu, cu toate că am cunoscut cu această ocazie oameni de mare inimă, gata să facă sacrificii.

Lipsa unor luări publice de poziție din partea cultelor evanghelice mă îngrijorează. Unii îi scuză că nu vor să-și discrediteze capitalul de încredere. Apărându-l pe cel nevinovat, sărind în apărarea celui nedreptățit, nu-ți discredintezi capitalul de încredere ci îl întărești, îl consolidezi. Oamenii vor investi mult mai multă încredre într-un lider care le apără interesele, decât într-unul care tace și nu face nimic.

Am să parafrazez spusele pastorului protestant Martin Niemoller:

‘’Când Hitler i-a atacat pe evrei, eu nu eram evreu, de aceea nu mi-am riscat capitalul de încredere și n-am zis nimic. Când Hitler i-a atacat pe catolici, eu nu eram catolic, și de aceea nu mi-am riscat capitalul de încredere și n-am făcut nimic. Când Hitler i-a atacat pe cei din sindicate, eu nu eram sindicalist așa că nu mi-am consumat capitalul de încredere și n-am spus nimic. Când Hitler m-a atacat pe mine și Biserica Protestantă – nu mai era nimeni care să-și discrediteze capitalul de încredere și să ne apere.’’

Ca să ne trezim, este nevoie să așteptăm până vor veni după copiii și nepoții noștri?

‘’Singurul lucru necesar ca răul să triumfe este ca oamenii de bine să nu facă nimic.’’ (Edmund Burke).

Măi, norvegienilor, voi sunteți zdraveni la cap?

Dacă ambasadorul Norvegiei se îndoia, mai deunăzi, de zdrăveneala intelectuală a românilor, iată că ne-au oferit ai lui unul dintre cele mai solide argumente să ne îndoim noi de zdrăveneala lor. Cum poți răpi copiii frumoși și bine-crescuți ai unui emigrant român acuzându-l de ”creștinism radical”? De ce nu răpiți copiii musulmanilor? Sau aceștia nu practică un islam suficient de radical? Nu au de unde să mai înfieze copii cuplurile voastre de homosexuali? V-ați degenerat genetic rasa atât de mult că aveți nevoie de material genetic proaspăt de la români? Faceți o excursie la Vaslui, dacă v-a pierit așa de rău bărbăția.

Domnule ambasador. Ce ar fi să-ți cauți dumneatale de rușinea nației dumneatale și să nu mai dai lecții de zdrăveneală cerebrală nimănui. Fă ceva să vă spălați această mizerie, înapoind cât mai repede cei cinci copii ai familei Butnariu, pe care i-ați luat cu arcanul să-i faceți ienicerii sistemului vostru nazist.

Fariseismul progresiștilor socialiști nu cunoaște margini. Tună și fulgeră împotriva unui individ care trage cu pușca în cei care frecventează și administrează o clinică de avorturi, dar uită că instituția ucide ființe umane, oră de oră. De ce nu sunt supărați și pe criminalii în halate albe? De ce nu sunt supărați pe politicienii care apără acest holocaust al inocenților?

Nu împărtășesc și nu apăr metoda acestui individ, sătul poate de efortul pașnic de a stopa acest tsunami de ucideri calificate. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Nu cred că violența și actul de terorism va stopa un astfel de carnagiu național, fără o revizuire morală și legală a acestei crime odioase, de către fiecare din cetățenii acestei țări.

Curtea Supremă a Statelor Unite, justifica sclavia negrilor în decizia ei din 1857, folosind patru afirmații care fac rușine acestei țări și azi. Iată-le:

(1) Sclavii sunt oameni dar nu sunt persoane.
(2) Sclavii devin persoane numai după ce au fost eliberați.
(3) Înainte să fie liberi, sclavii nu au niciun drept.
(4) Proprietarul are dreptul să facă ce vrea cu proprietatea sa, inclusiv cu sclavii.

De ce am recurs la această rușinoasă decizie a Curții Supreme? Din simplul motiv că aceeași instituție a decis în 1974 prin cazul Roe v. Wade, legalizarea avortului în Statele Unite. Iată argumentele principale ale acestei decizii care a condamnat la moarte milioane de suflete inocente:

(1) Înainte de naștere fătul este uman, dar nu este o persoană.
(2) Bebelușii devin persoane legale numai după ce au fost născuți.
(3) Înainte de naștere, bebelușii nu au niciun drept.
(4) Femeia are dreptul să aleagă ce să facă cu trupul ei, inclusiv cu fătul.

Nu vi se pare ciudat că logica acestei decizii seamănă leit cu cea din 1857?

Istoria a dovedit că decizia din 1857 a fost drăcesc de greșită, cum greșită este și cea din 1974 pe care încă o acceptăm. Trăim și azi convulsiile consecințelor sclaviei. Credeți că vom scăpa de consecințele unei crime care se repetă la fiecare 15 secunde?

Oricât de supremă poate să fie un tribunal oamenesc nu poate anula legea Supremului Judecător care a decretat: Să nu ucizi! Cine are supremația?

Ce spune Vechiul Testament despre Duhul Sfânt?

Pe tot parcursul Vechiului Testament întâlnim numele Duhului Sfrânt de 84 de ori. Ori de câte ori este întâlnit pe paginile vechiului așezământ, Duhul Sfânt este legat de următoarele lucruri:

1. De liderii carismatici ai lui Israel din perioada începutului istoriei acestui popor, cum au fost judecătorii de ezemplu. Duhul Sfânt i-a împuternicit pe aceștia pentru perioade limitate de timp cu scopul de a realiza fapte remarcabile, de care Dumnezeu s-a folosit în intervențiile Sale în istoria acestui popor.

Astfel putem citi despre cei șaptezeci de lideri dintre bătrânii lui Israel care urmau să poarte împreună cu Moise sarcina poporului în lunga sa călătorie spre Canaan (Numeri 11:17).
Iosua este un bărbat „peste care este Duhul” lui Dumnezeu (Numeri 27:18).
Otniel peste care era Duhul Domnului, a ajuns să fie judecător în Israel (Jud. 3:10).
Ghedeon „a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului” (Jud. 6:34).
„Duhul Domnului a venit peste Iefta”, un alt judecător al lui Israel (Jud. 11:29).
Același lucru spune Biblia despre Samson (Jud. 14:6, 19, 15:14).
Saul a avut aceeași experiență: „Duhul lui Dumnezeu a venit peste el” (1 Sam. 11:6).
La ungerea lui David ca împărat, „Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare” (1 Sam. 16:13).

Foarte adesea simbolul coborârii Duhului Sfânt peste regii lui Israel era acela al punerii mâinilor sau ungerii cu undelemn.

2. De prorocii Vechiului Testament au vorbit mânați de Duhul Sfânt. Darul prorociei, cu toate că s-a manifestat din vremea lui Saul până la ultimul proroc din Biblie, el n-a fost rânduit de Dumnezeu să se manifeste doar pentru unele persoane, ci la modul ideal el trebuia turnat peste tot poporul. În Numeri 11:29, putem citi dorința lui Moise: „Să dea Dumnezeu ca tot poporul să fie alcătuit din proroci, și Domnul să-Și pună Duhul Lui peste ei!” Același lucru îl făgăduiește Dumnezeu prin Ioel: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fii și ficele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa visuri, și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robii și peste roabe voi turna Duhul Meu, în zilele acelea” (Ioel 2:28, 29).
3. De prezența lui Dumnezeu în viața copiilor Săi.  Dacă analizăm cartea psalmilor ne dăm seama ușor de prezența Duhului Sfânt în experiențele autorilor lor. David se ruga: „…nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!” (Ps. 51:11), sau se întreba: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău….?” (Ps. 139:7). În prorociile sale, Isaia mărturisește starea de decădere a neamului său, care se întreba: „Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt?” (Isaia 63:10-14).
4. De viitorul poporului lui Dumnezeu. În contextul suferințelor din vremurile exilului, a existat o mare dorință după o revărsare a Duhului Sfânt de mai mare amploare în așteptarea lui Mesia, Eliberatorul poporului Său. Ezechiel, profetul exilului a vorbit despre o vale de oase uscate care vor fi readuse la viață prin Duhul lui Dumnezeu care va veni peste ele (Ezec. 33). De asemenea el a scris despre o inimă nouă pe care o vor primi cei din neamul său la venirea Duhului lui Dumnezeu (Ezec. 26:26-27; 37:14). Apoi tema umplerii fiecăruia cu Duhul Sfânt în zilele din urmă este vizibil prezentată de Ioel (2:28-32), temă ce-și găsește ecoul în scrierile lui apostolului Pavel din 1 Corinteni 3:16. Pasajul din Ioel este reluat de apostolul Petru la Cincizecime, explicând mulțimii curioșilor că zile din urmă au început deja, împlinindu-se sub ochii lor prorocia lui Ioel.

Așteptarea după o revărsare abundentă a Duhului Sfânt a sporit și mai mult cu perioada inter-testamentală, prin credința, atestată de perioada rabinică, că odată cu moartea ultimilor proroci care au scris (Hagai, Zaharia și Maleahi), Duhul Sfânt l-a abandonat pe Israel și că de la moartea acestor proroci, Dumnezeu vorbea doar „prin ecoul vocii Sale”. Cu toate acestea credința că Dumnezeu va revărsa Duhul Său din abundență în zilele din urmă a crescut tot mai mult. În zilele Domnului nostru Isus Christos această așteptare și dorință după Duhul Sfânt a fost cu atât mai mare.

Va urma

 

Biblic sau istoric?

Pretențiile celor din „mișcarea râsului” că Duhul Sfânt este autorul a tot ce se petrece în timpul întrunirilor organizate de ei este construită de apologeții mișcării dintr-o combinație de argumente:

1. Dumnezeu face un „lucru nou”. Conceptul că în suveranitatea Sa, Dumnezeu face lucruri noi, care nu sunt în Scripturi, îi conduce pe apologeții mișcării să creadă că ne aflăm acum față în față cu ceva nou, care n-a mai avut loc și care nu se găsește în Biblie. Baza acestui argument vine din faptul că Isus a făcut mult mai multe lucruri care nu sunt scrise în Scripturi. Este deci loc pentru noi experiențe cu Dumnezeu care nu-și găsesc precedent în cele scrise în Biblie. Dacă un asemenea mod de gândire este corect atunci nu mai putem justifica interzicerea niciunui lucru din biserică și viața creștinului, pe care Biblia nu le menționează și le interzice în mod expres. Să luăm de exemplu avortul, sau sclavia. Biblia nu le menționează niciodată interzicându-le, dar Biblia ne oferă principii clare care le condamnă. Probabil că nu vom găsi clar menționat nicăieri în Biblie că credinciosiul nu trebuie să latre sau să se tăvălească pe jos de râs atunci când merge cu frații săi la închinare. Găsim însă principiul respectului pentru alții, a păstrării demnității și ordinii în întrunirile frățești.
2. Argumentul istoriei. Oricât pare de ciudat, în ciuda contradicției fățișe cu pretenția „lucrurilor noi” pe care le face Dumnezeu, apologeții râsului recurg la argumetul istoriei, prin care doresc să ne convingă că în pofida noutății lucrurilor pe care le vedem între ei, ele nu sunt noi de fapt, pentru că ele s-au mai petrecut în istorie, în special în anii 1700 și 1800 în America și Anglia. Viețile și experiențele lui Jonathan Edwards, George Whitefield, Charles Finney au fost studiate pentru a se găsi probe că și în timpul trezirilor spirituale din vremea lor s-au petrecut lucruri similare cu cele de la Toronto.
3. Roadele mișcării. Cei care ne propun să ne trezim prin râs pretind roade bune ale mișcării lor, printre care enumeră entuziasmul, exuberanța, numărul mare de participanți, popularitatea, vindecări „inner healing” (vindecări lăuntrice), etc. Analizate pe rând aceste roade ar putea fi ușor contestate, mai ales că la concertele de muzică rock este foarte mult entuziasm și exuberanță, să nu mai vorbim de numărul mare de participanți. Cât despre vindecările lăuntrice, credem că este nevoie de timp ca ele să fie confirmate. Apoi, nu cred că poate contesta nimeni că există în orice circumstanță și roade pozitive. Demonizatul din ținutul Gadarei a fost vindecat în timp ce locuia printre morminte. Unii oameni găsesc mântuirea în situații ciudate, în baruri sau pe buza unei prăpăstii când voiau să se sinucidă. Domnul îi smulge pe unii din flăcările iadului. Chiar dacă vom găsi unele roade pozitive, nu înseamnă că trebuie să ne transformăm bisericile în cârciumi, sau să semene cu mormitele Gadarei.

Una din publicațiile lansate de The Chruch of the Living Word, spunea: „Singurul mod valid de a judeca dacă aceste „noi manifestări” sunt de la Duhul Sfânt sau nu este să le măsurăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar apologeții mișcării de la Toronto sar peste acest lucru, îl minimalizează, sau își bat joc de el” (Discerning the ‘Thing from Toronto’, publicat în 1996, de The Church of the Living Word, Inc. 5663 Court St. Road, Syracuse, NY 13206, pagina 8).

În capitolul de față vom analiza argumentul istoric invocat de apologeții „mișcării râsului”, cu toate că el, chiar în cazul validității lui, nu poate susține singur un fenomen spiritual atâta vreme cât Scriptura nu-l consemnează. Am văzut în capitolul precedent că nu găsim niciun argument biblic serios care să valideze cele ce se petrec la întrunirile pornite din biserica din Toronto. Cu toate că adepții acestui nou val de trezire susțin că Dumnezeu face lucruri noi acum, recusg totuși la istorie pentru a ne demonstra că nu ei sunt primii în exprimarea acestor manifestări, și teza lor este că ele au însoțit de-alungul istoriei mai toate trezirile spirituale. Pentru a da cititorului posibilitatea să perceapă fenomenul și în pretinsul lui context istoric, voi acorda spațiu și acestui argument, în speranța că acest capitol va contribui la formarea unei opinii cât mai avizate.

La început vom discuta pe scurt cum prezintă Biblia lucrarea Duhului Sfânt, ca apoi să facem o scurtă incursiune în istorie, concetrându-ne mai mult asupra Marii Treziri din America și Anglia, perioadă din care apologeții lui Tortonto Blessing își extrag cele mai multe argumente.

Va urma.