paşi spre lumină

Aseară am vizitat o biserică remarcabilă prim mai multe caracteristici. În primul rând are o construcție modernă, o realizare arhitectonică recentă, cu tot ceea ce are nevoie o biserică a zilelor noastre. Apoi, comunitatea care se adună aici este formată atât din nemți câ și din români. Pastorul ei, Christian Krumbacher reușește o performanță unică prin unitatea celor două culturi, folosind o singură limbă în închinare. În Trossingen, oraș la cca 100 de kilometri de Stuttgart se adună la biserica păstorită de Christian peste 200 de credincioși penticostali, adunați de dragostea pentru Christos și probabil și de amabilitatea și dragostea de oameni a inimosului pastor original din România.
Am predicat Evanghelia în limba română și pastorul Krumbacher a interpretat în limba germană. A fost o experiență deosebită pentru mine. Nu pot să spun că unii au fost mai receptivi la mesaj ca alții. N-am mai fost nici germani și nici români – am fost copii ai Domnului, membrii Împărăției Sale.

Ieri, 17, mai, am vizitat Biserica Bethel din Linz, pastor Johann Cosma. La serviciul de închinare au participat un număr impresionant de frați și surori, în ciuda ploii și a frigului care s-a lăsat pe neașteptate. M-am bucurat să întâlnesc cunoștințe mai vechi din țară și prieteni pe care ni i-am făcut acum doi ani când am vizitat această comunitate deosebită împreună cu soția.
Am găsit o biserică dinamică, cu facilități edilitare de invidiat chiar și pentru o biserică americană.
Gazdele noastre, familia Torok, au fost din nou la înălțime, răsfățându-ne pe mine și pastorul Bogdan, cu dragostea și arta lor culinară.
Voi părăsi Austria și joi voi predica în Gemania. Pe mâine deci…

Aseară, marți 15 mai, am participat la serviciul de închinare al Biseicii Agape, din Viena, pastor Ștefan Peșel. Am avut o supriză deosebită să-i găsesc pe frații de la Agape nu numai mult mai mulți la număr, dar și într-o clădire nouă. Domnul i-a binecuvântat într-un mod extraordinar, cumpărând la un preț deosebit de redus o clădire ulra mordernă și foarte mare. Un fost dealer de Cadillac, dotat cu tot ceea ce este necesar ca utilități va asigura nu numai spațiile necesare acestei biserici, ci și de închiriat pentru alții.
M-am bucurat foarte mult să văd o biserică plină de vitalitate cu un viitor strălucit. Domnul este la lucru ș face minuni pentru copiii Săi.

Ieri, luni 14 mai, am vizitat orașul Satu-Mare. Biserica penticostală „Adevăr și lumină”, pastori, Ioan Leș și Silviu Neagu, a organizat în Biserica Penticostală Betania (pastor Ghiță Drăgan) o conferință pentru familiile interesate, cu tema: „Familia între zâmbet și suspin”.
M-am bucurat foarte mult de interesul fraților în îmbunătățirea relațiilor de familie, de prezența și participarea activă la această conferință. Pastorii din alte două biserici au fost împreună cu noi, dovedind prin participarea lor dorința unității și cooperării între bisericile Penticostale din oraș.
La terminarea conferinței am stat împreună la o masă de dragoste organizată de biserica locală unde am putut aprecia cu toții arta culinară a gospodinelor din loc.
Mulțumesc pastorului Ghita Drăgan de la Biserica Betania pentru că a fost o gazdă perfectă a acestei întruniri. Apreciez efortul în organizarea acestui eveniment a fraților Ioan Leș, Beniamin Ursu și Silviu Neagu. De asemenea am apreciat mult prezența pastorului Nelu Danciu, care a ținut să fie cu noi la acest eveniment. cond. Bis.
Mulțumesc neobositului meu șofer și tovarăș de drum, pastorului Ioan Bogdan, pentru siguranță cu care conduce și atmosfera relaxantă pe care o asigură în bolidul domniei sale!
Vă voi informa zile următoare despre întâlnirile cu frații din Austria și Germania.

Duminică seara, am participat la serviciul de închinare la Biserica Gloria, Arad, pastor Moise Ardelean. Doream să văd noua clădire a bisericii, să-l întâlnesc pe pastorul Moise și pe frații din Bujac. Mă leagă amintiri deosebite de această biserică. În anul 1974 am fost alături de această biserică atunci când au început lucrul la clădirea bisericii, una din primele biserici construite în perioada comunistă. Proaspeți absolvenți ai facultății de construcții, am contribuit alături de Nelu Țârlea și Gigi Dragoș, la modificarea proiectului și la lucrările de construcții.
Am pășit în noul sanctuar cu sfială, impresionat de măreția acestei construcții impunătoare. O linie arhitecturală modernă îmbină fericit forma cu funcționalitatea, producând un efect plăcut și primilor în ciuda dimensiunilor.
M-am simțit bine în mijlocul unei biserici primitoare și gata să asculte cu bucurie Cuvântul vieții.
hr

După predica de la Biserica Tabor am plecat la Biserica Maranata din Ioșia, pastor Viorel Chichinejdi, la un alt botez în apă. Am avut onoarea să mă conducă la al doilea serviciile botez din dimineața aceasta, fratele Radu Țârle, președintele consiliului județean Bihor. Clădirea bisericii era arhiplină. 21 de suflete îmbrăcate în haine albe au pășit în apa botezului. Am fost deosebit de impresionat de mărturiile personale ale celor care s-au decis să-L urmeze pe Domnul.

Duminică dimineața am fost parte din sărbătoarea Bisericii Tabor, pastor Ioan Bogdan, botezul în apă. 14 noi credincioși, îmbrăcați în haine albe au jurat credință până la moarte, Domnului și Mântuitorului lor, Isus Christos. Dintre toate bucuriile unei biserici niciuna din ele nu se poate compara cu ziua când ea primește în sânul ei pe noii născuți în credință. Botezul este dovada vitalității unei biserici și a faptului că puterea Evangheliei se manifestã prin slijirea ei.
Mulțumesc pastorului Ioan Bogdan pentru că m-a inclus în praznicul bisericii pe care o păstorește.

Vineri și sâmbăta (11 și 12 mai) a avut loc la Casa de cultură din Oradea, Conferința de tineret, organizată de departamentul de tineret al Comunității Penticostale a Județului Bihor. Tema acestei conferințe a fost: Trezirea.
Am avut bucuria și onoarea să slujesc la acest eveniment împreună cu pastorii: Vladimir Pustan și Nelu Brie și echipa de slujitori de la organizațiile de tineret din bisericile din Oradea și județul Bihor.
Sala de spectacole a Casei de cultură a fost plină la toate cele trei întâlniri. Cântările de închinare a celor tineri, formațiile de laudă și închinare, coruri, fanfare, au fost electrizante. Participarea tinerilor la rugăciune, cântare și ascultarea mesajelor predicatorilor mi-au întărit convingerea că o nouă generațe se ridică cu mult curaj și determinare să continue credința de pe aceste meleaguri.
Mulțumesc pastorului Ioan Bogdan și colegilor lui de la Comunitatea de Bihor pentru invitația lor la acest eveniment remarcabil.

Ieri, vineri, l-am vizitat pe tata, la Pâncota. L-am găsit mai îmbătrânit. Cu fiecare vizită e parcă mai asemănător cu bunicu, cu „moșu”. A păstrat umorul și voiciunea conversației. Am vorbit mult de satul nostru, de Roșia. Am răscolit amintiri și am vorbit de rude și oamenii din sat. Am vorbit dr biserica demolată de comuniști iîn anii ’50.
Am stat apoi în curtea casei, la umbră și la un pahar de apă minerală, sub vița de vie care își pornise timidă loazele vezi peste arcurile de metal. Alături de Mircea Leontic și Cusmănuț Cionca, bunii mei prieteni care m-au însoți din Timișoara și Doduț Dronca, verișorul meu și pastorul Biseriicii Betania din Sebiș, am continuat să depănăm amintiri și să zâmbim copios la unele din ele.
Drumul spre orăselul în care am urmat școala de la clasa a șase până la terminarea Liceului, mi-a stârnit și el amintiri și emoții. Clădirea liceului, „cimitir al tinereții mele” era aceeași în ciuda fardului mai viu prin care cineva dorea s-o întinerească.
La Biserica Betania, o construcție impunătoare și modrnă de pa malul Văii Dezstrânsă strâns  mâna multor cunoștințe și rude, oameni din Roșia, satul natal, care s-au mutat la Sebiș. L-am văzut pe unchiul Neamțu, pe vecina noastră, Maria „lui Nelea”, pe mulți alții pe care nu i-am mai cunoscut. L-am întâlnit pe fratele Romanuț, omul care m-a botezat. La sfârșitul serviciului am strâns mâna  unei doamne pe care n-am cunoscut-o. Mi-am cerut mii de scuze când mi-a spus că este fosta mea colegă de clasă Galea. Doamne cum trecem! Sic tranzit gloria mundi”.
Am predicat mai emoționat ca de obicei. Eram între ai mei… În Nazaret…
Doduț a fost o gazdă extraordinară. La sfărșitul unui serviciu de închinare în care m-am convins din nou că românii au talente deosebite, am avut o masă de dragoste, sponsorizată de doi oameni de afaceri creștini din această biserică remarcabilă. Indiscutabil că arta culinară din această zonă poate sta alături de orice bucătărie lăudată a lumii. Ciorba de la noi bate orice pretenție de oriunde. Dar la sfârșit au venit „întorsurile”. Cu varză, cu mere, cu cartofi… Nici nu încerc să explic celor ce nu știu ce sunt „întorsurile” . De ce aș adăuga oare la frustrările lor? Ignoranța în domenii îi va scuti de o suferință în plus. Ce poate fi oare, dacă nu o private majoră de o plăcere la fel de majoră, să nu știi ce sunt „întorsurile”.
Prietenul meu, Raji Abulil, un iordanian românizat prin căsătorie, m-a dus cu mașina la Oradea.

Joi am pornit spre Timișoara. Drumul de la Oradea la Timișoara mi-a strârnit amintirile. L-am parcurs de atâtea ori… Aceeași câmpie cu orizonturi largi de un verde fraged sub razele de miere ale lunii mai, cu maci răzleți și turme la păscut. Lipseau gropile de altădată din drumul care se întindea ca o curea nouă printre satele neschimbate parcă de trecerea anilor. De la Arad am intrat pe autostradă și de aici parcă eram în Amarica.
La Timișoara am fost așteptat de Cusmănuț Cionca, pastorul Biseicii Metanoia unde am avut o conferința. M-am bucurat mult să mă închin Domnului împreună cu o biserică pljnă de bucuria mântuirea, celebrând vibrant și pasionat prezența lui Dumnezeu în templul Lui cel sfânt.
Tema conferinței mele am împrumutat-o de la cartea pe care am lansat-o în această călătorie: „Familia – între zâmbet și suspin”. Atât mesajul cât și cartea meu au fost primite cu bucurie. Am încheiat o seară minunată semnând zeci de autografe și la o părtășie, la o cină „tradițional românească” cu Pizza.