paşi spre lumină

 

Dincolo de platformele politice ale vremii, de luptele dintre pro-life (pentru viață) și pro-choice (pentru alegere), avortul rămâne totuși o alegere. Milioane de mame aleg să-și ucidă copiii în pântecul lor. Motivațiile invocate sunt foarte variate; de la cele financiare (avortul fiind o industrie foarte benefică), la motivații de control al populației și până la motive egoist-umane (cum ar fi un bine viitor, sănătatea mamei, incomoditatea financiară sau de vârstă a părinților, viol, incest, etc). Cea mai publicată este libertatea femeii de a face ce vrea ea cu trupul ei. Din păcate libertatea aceasta are de-a face cu trupul altuia, cu trupul copilului nenăscut încă.

Păcatul avortului este mult mai grav decât pare el la suprafață. Ca orice crimă împotriva unei ființe umane, ca orice ucidere, avortul vorbește despre locul lui Dumnezeu în conștiința omului și despre valoarea ființei umane în ochii lui. Iată ce spunea Oswald Chambers (Cu Dumnezeu spre necunoscut, pag. 23), referitor la păcatul lui Cain:

Nici un om nu-și poate ucide fratele, dacă nu L-a ucis mai întâi pe Dumnezeu în lăuntrul său. Crima lui Cain era mult mai profundă și mai mare decât uciderea fratelui său; era răzvrătirea întregii sale naturi împotriva lui Dumnezeu.”

Trăim întro societate fondată de Cain. Uciderea semenului nostru în războaie sau în pântecul mamei lui, reflectă aceeași răzvrătire a naturii noastre împotriva Creatorului și Dătătorului vieții. De aceea avortul rămâne o alegere – am ales moartea, am ales revolta împotriva lui Dumnezeu. Ucidem copiii pentru că L-am ucis pe Dumnezeu în conștiințele noastre.

Se pune de toamnă destul de greu anul ăsta. Și e bine așa. Îmi plac tare mult verile lungi. Dac-ar ține-o așa până la Crăciun nu m-aș supăra deloc.

Nu pot spune că nu-mi plac toamnele, că aș minți. Ploile de toamnă nu-mi plac. Și zilele reci. În rest, îmi plac frunzele date cu aur și luminile zilelor însorite, bogăția de fructe și recoltele câmpului.

Odată cu toamna mai am și eu mai mult timp să mai scriu câte ceva ïn caietul ăsta.

Veta e la repetiția de cor cu fetele și Neluțu își face temele ïn dormitor. Stau singur în bucătărie la un ceai. Mi-am adus aminte de jurnal și iată-mă la scris.

Azi am auzit că duminică seara, unul din frați a văzut pe cineva de la biserica cealaltă, că număra mașinile din fața bisericii noastre. Ca să nu fie recunoscut cumva de cineva de la noi, bietul om purta ochelari de soare și se învelise cu baticu lu’ nevastă-sa. L-a dat de gol barba lui de țap.

Când a venit fratele la mine să-mi spună isprava asta, m-am umflat de râs. Mi-l și imaginam cum arăta de caraghios, o nană cu barbă și ochelari de soare, bâjbâind prin întunericul din strada noastră, ca să numere câte mașini au venit la serviciul adunării noastre.

Nu trebuie să vă mirați. Chestiunea asta se practică și prin alte biserici. Luni se aude că la biserica cutare, n-au fost decât „foarte puțini… să-i numeri pe degete”. Apoi, că pocăiții de la adunarea aceea sunt tare săraci, că inspectorii ăștia cred că socotesc și valoarea mașinilor. Ce să-i faci? Asta e concurența.

De când avem două biserici în oraș se pripășește așa o concurență și se întreține un fel de dușmănie care tare e neplăcută. Mă tot întreb când o să se termine? Poate că numai la venirea Domnului.

Dar să revin la mascatul din parcare. Bietul om! La câte s-a expus el! Putea să cadă pe mâinile unor golani care mai dau târcoale bisericii noastre la serviciile de seara, de aceea trebuie să avem pe cineva de pază să nu ne spargă mașinile. Îl puteau jefui să nu mai punem la socoteală că se puteau deda la alte nelegiuiri derutați fiind de baticul frăției sale. Ce să mai zic că putea să cadă nenorocitul în șanțul adânc din apropiere, mai ales că purta ochelari de soare, noaptea.

Cred că ar trebui să trimit celor interesați un inventar cu mașinile noastre ca să nu se expună oamenii la astfel de pericole și situații ridicole. Vă imaginați dacă fratele ar fi chemat poliția și jandarmii să ni-l aducă de năframă în biserică. Ar fi râs și curcile de nana asta cu barbă și ochelari de soare.

Unii dintre frați, mai bine documentați ca mine, spun că omul a mai fost, chiar într-o noapte de Crăciun și că atunci ar fi purtat și fusta nevestei sale. Nu știu dacă e adevărat sau sunt exagerări, dar de la anumiți oameni te poți aștepta la orice.

După socotelile mele (s-ar putea să nu fie ele prea bune), cred că avem vreo 20 de Loganuri, vreo 12 Dacii vechi, vreo cinci Mercedesuri vechi și ele, vreo două  BMW, și cred că vreo zece mașini japoneze de diferite mărci.

Ca lista să fie completă (dar dacă omul o fi interesat de orice soi de mașină?), vreau să mai pun și două mașini de copiat (din care una nu funcționează), trei mașini de făcut cafea, una de lustruit parchet, două de ras și cam douăsprezece mașini de ascuțit creioane la Școala dumincală. Atât.

Mă întreb dacă n-ar fi mai bine să apelez la un frate să pună lista pe internet. Că lumea de acum e tare cu tehnologia. Am putea preveni necazuri posibile de care vorbeam mai înainte. Nu știu dacă astfel se va termina cu strigoii aceștia din parcare. Cine știe ce bazaconii vor mai inventa oamenii aceștia zbuciumați pe dinăuntru?

Acest mic video, o reclamă de altfel la serviciile telefonice, mi-a adus aminte de modul defectuos în care comunicăm unii cu alții. Este adevărat că suntem responsabili de ceea ce spunem și nu de ceea ce înțeleg ceilalți, dar uneori ceea ce spunem sugerează interpretări greșite ale celorlalți. Necazul că nu întotdeauna reușim să spunem ceea ce am fi vrut. De ce ne mai mirăm oare că oamenii înțeleg ceea ce n-am fi dorit?
Un video amuzant și vai… adevărat. Dacă vizionând acest video ați înțeles altceva decât am vrut eu să spun, avem încă o dovadă a acestui adevăr.

Președintele nostru poartă un inel care a început să stârnească curiozitatea unora. Iată un articol publicat de WND în care, autorul: Jerome R. Corsi ne șochează prezentîndu-ne bijuteria prezidențială cu inscripția: „Nu există alt Dumnezeu decât Alah”.
Mă deranjează că se dă creștin când el se închină lui Alah și Mahomed. Ne mai miră oare cînd este un comunist care se dă capitalist, un negru care se dă alb, un străin care se dă american?

Ray Stevens – Soluția pe vreme de criză. O inspirație din politica economică a lui Obama.
Pentru vizionare, faceți click pe imagine.

În prima duminică a lunii, serbăm împreună Cina Domnului, ca să nu uităm niciodată prețul cu care am fost răscumpărați.

– Ce noroc că te-am găsit! Avem nevoie să ne remorchezi!

După dezbaterile prezidențiale de aseară, am avut impresia că profeția lui Clint Eastwood s-a împlinit sub ochii mei. Romney parcă vorbea cu un scaun gol. Dar nu despre asta vreau să scriu, că și așa prea multă lume vorbește de acest eveniment. Am cu totul o altă problemă. Dar s-o luăm încet…

Nu aș fi crezut, nici în ruptul capului, că am să fiu de acord vreodată cu Al Gore în ceva. Dar azi s-a întâmplat minunea. Sunt cu totul de acord cu Al Gore. A văzut și el performanțele de scaun gol ale lui Obama și a dat o explicație pe care o cred. Așa e. De vină este altitudinea. 5000 de picioare deasupra mării. Sus de tot. Să amețești, nu alta.

Pe Al Gore trebuie să-l luăm în serios când vorbește de parametrii planetei. A primit și premii pentru cunoștințele lui în domeniu.
Cred că Gore are dreptate când spune că Obama a avut o prestație mediocră și asta din cauza altitudinii. Nu-i priesc înălțimile. Amețește când e sus pus. Altitudinea îi alterează atitudinea. Nu rezistă omul la înălțimi. Mai ales cea de președinte. A amețit de-adreptul și ne-a amețit și pe noi. Aerul e prea rarefiat acolo pentru el. Cred că bietul om trebuie ajutat să coboare.
De trebușoara asta se pare că se ocupă intens Romney și cred noi care o să mergem la vot în noiembrie.

Am urmărit aseară confruntarea politică a celor doi candidați la președenția Statelor Unite. Nu contest victoria lui Romney în acest duel de idei cu public. Nu ea m-a convins să votez pentru el.
Este total împotriva conștiinței mele să-mi dau votul unui candidat care sprijinește public și oficial uciderea a milioane de copii în pântecul mamelor lor. Aș putea continua și cu alte lucruri care sunt și ele împotriva convingerilor mele, dar acesta mi-e suficient.

Am dat peste un pasaj din scrierile lui Oswald Chambers (Cu Dumnezeu spre necunosut, pag. 26), în care autorul punctează genial temelia civilizației umane.

„Prima civilizație a fost întemeiată de un criminal (Cain), și de atunci întregul fundament al vieții civilizate este un sistem vast și coplicat de crime mascate. Găsim însă că este mai util pentru bunăstarea omenească să nu-i ucidem pe oameni pe față, ci slujindu-ne de un sistem competitiv. Este întipărit în gândirea noastră faptul că rivalitatea și competiția sunt esențiale pentru menținerea vieții civilizate; iată de ce afirmațiile lui Isus Christos par exagerate, nebune și ridicole. Trebuie să fii nebun, de exemplu, să crezi că este posibil sau chiar dezirabil să trăiești practic ce se spune în Predica de Munte.
Și cine este nebunul acela? Cel care este născut din nou și care îndrăznește să practice învățătura lui Isus.”

Nu-mi fac iluzii că un nou președinte v-a schimba mersul acestei lumi. Nădăjduiesc însă, ca măcar în acest domeniu, al avortului, Romney să gândească altfel decât Obama. Nu știu dacă va face ceva sau nu, dar am obligația morală să fiu alături de el atunci când declară că este de partea vieții. De aceea am trei motive majore pentru care voi vota cu Romney:
1. Motivul numărul unu: Romney nu e Obama.
2. Motivul numărul doi: Romney nu e Obama.
3. Motivul numărul trei: Romney nu e Obama.