Partea bună e…. se pare că am dat de fundul prăpastiei…

TIR-ul lui Gheorghe Vlase din Slobozia poate fi declarat de două ori unic în România. În primul rând, datorită dotărilor sale tehnice, camionul este singurul de acest fel din ţara noastră şi mai are doar trei „fraţi” în întreaga Europă. În al doilea rând, nimănui nu i-a trecut până acum prin cap să-şi „brănduiască” maşina cu imaginea poetului naţional al României, Mihai Eminescu.
Reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române au fost atât de surprinşi ieri la vederea TIR-ului, încât l-au oprit pe loc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti pe conducătorul acestuia, Gheorghe Vlase. Omul nu depăşise viteza legală şi nu încălcase nicio regulă de circulaţie, ci doar a arborat pe prelata TIR-ului pe care-l conducea o imagine a poetului neamului românesc, Mihai Eminescu, alături de versurile „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor!”, iar pe spatele maşinii îndemnul „Nu uita că eşti român!”

Gheorghe Vlase ne-a mărturisit că TIR-ul său este unicat în România şi chiar o raritate în Europa. „Motorul dezvoltă 750 de cai putere, iar camionul a costat 240.000 euro.
Să ştiţi că doar patru astfel de exemplare sunt în lume. Unul se află în Spania, altul în Olanda, cel de-al treilea la muzeul fabricii, iar al patrulea este al meu”, ne-a mărturisit Vlase.

El ne-a spus că pentru „brănduirea” maşinii a mai dat încă 2.000 de euro. El mai vrea să facă o altă prelată, de data aceasta cu Ştefan cel Mare, cu următorul mesaj: „Basarabia n-a fost a mea, ci a urmaşilor urmaşilor mei!”

Vlase ne-a mai spus că pe unde trece cu TIR-ul, oamenii sunt profund mişcaţi de mesajele citite, aşa cum au fost şi cei de la ARR, care l-au şi felicitat pentru o aşa idee.

„Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa” (Deut. 31:6).

La sfârșitul vieții sale, la 120 de ani, Moise a rostit ultimele sale cuvinte poporului său pe care l-a scos din Egipt și pe care l-a condus patruzeci de ani prin nisipurile pustiei. La predarea ștafetei lui Iosua, la malurile Iordanului, înainte de a porni la cucerirea Canaanului. Cuvinte de rămas bun și de despărțire. Cuvinte de încurajare.

Urmau să cucerească țara făgăduinței, cu lapte și miere dar și cu fii lui Anac. Țară presărată cu viță și smochini dar și cu temple și altare ridicate zeităților păgâne. Treceau Iordanul pribegiei spre țara pe care trebuiau s-o formeze. Lupte, dezbinări, neînțelegeri, invazii străine și robie la dușmani. Credință și necredință. Culmi și văi adânci ale spiritului. Everesturi ale nădejdii și gropi abisale ale descurajării. Toate îi așteptau. Dincolo.

Moise, ca un părințe bun oferă acum la sfârșitul drumului său, ultimele sfaturi, ultimele cuvinte. Rostiri ale nădejdii. Cuvinte de încurajare.

Pășim zilnic peste Iordanul nopții în Canaanul zilei de mâine. Avem Anachimii noștri care ne amenință. Avem noi teritorii de cucerit. Avem dușmanii noștri care se pregătesc de luptă. Ce minunat este să auzi asemenea cuvinte.

„Întărește-te și îmbărbătează-te!” Nu cu un optimism ieftin. Nu cu gândire pozitivă. Nu cu speranțe deșarte. Ci cu prezență divină.

Lucrarea noastră este mult mai mare decât resursele noastre. Va trebui mereu să hrănim mii de oameni cu cinci pâini și doi pești. Sunt ape de pășit pe ele, boli de vindecat și oameni de mântuit. Sarcini de mii de ori mai grele decât pot purta umerii noștri. Avem mări de trecut ca pe uscat, dușmani feroce de luptat și Goliați de confruntat la modul personal. Ce bune sunt aceste cuvinte de încurajare! „Nu te teme și nu te înspăimânta de ei”.

Frica și spaima care paralizează acțiunile. Care caută variante nepericuloase. Care duce la murmur și vociferare.

Imperativele lui Moise se bazau pe prezența Domnului. El merge cu noi. Nu suntem singuri. Când El este cu noi suntem majoritatea. Mai mulți sunt cu noi decât cu ei. Carele Lui de foc ne înconjoară și îngerii Lui tăbărăsc în jurul nostru. „Tabără îndoită”- forțe duble, cum spunea Iacov.

El vine cu noi și nu ne va părăsi și nu ne va lăsa. Nu vom fi singuri niciodată. Pe drumul Emausului nu vom călători singuri. În dificultăți nu ne va lăsa. Nu ne va lăsa fără ajutorul Lui. Nu călătorește cu noi ca un simplu tovarăș de drum ci ca ajutor în vreme de necaz.

Frica este camera obscură a minții noastre unde se developează negativele. Este „durerea care se naște din anticiparea răului” cum spunea Aristotel.  Paul Tournier observă că „frica creează lucrurile de care ne temem. Frica de război face o țară să ia acele măsuri care dezlănțuie războiul. Frica de a nu pierde ființa iubită ne provoacă la însăși acea lipsă de franchețe care subminează dragostea. Schiorul va cădea în momentul când începe să se teamă de cădere. Frica de eșec la un examen fură candidatului prezența de spirit care face ca succesul lui să fie mult mai dificil de obținut.”

Robinson Crusoe, eroul lui Daniel DeFoe găsește în nisipul ud al plajei urmele unor pași. Deodată își dă seama că nu este singur pe acea insulă. Cunoscând cruzimea canibalilor din acele regiuni l-a cuprins frica. Paralizantă. Se vede capturat, fiert și mâncat de ei. „Toată acea încrederea pe care am avut-o în Dumnezeu, care s-a cimentat in minunatele mele experiențe cu El… a dispărut” spune el. Frica este opusul credinței.

Nu te teme!

Întărește-te deci și îmbărbătează-te!

Când talpa piciorului va atinge răcoarea nopții, apele învolburate ale întunerecului se vor opri ca să treci dincolo în vise cu îngeri coborând pe scări divine. La țărmul noii dimineți așează altarul rugăciunii și recunoștinței din pietrele gândului sfințit pe creștet. Avântă-te apoi în tumultul zilei. Domnul va veghea asupra ta ca Soarele deasupra Gabaonului, până îți vei isprăvi luptele și vei culege laurii victoriei.

Richard Cory

 Când Richard Cory ieșea-n orașul agitat
Lumea toată se uita la el cu adorare
Era un domn înalt cu gustul rafinat
Zvelt, frumos, bărbat de clasă mare

Calm întotdeauna, distins și liniștit
Vorbea frumos, uman, politicos
Și când te saluta erai preafericit
Cu glasul lui plăcut și călduros

Și era bogat – O, da! – ca regii de avut
Educat, nu datora nimica nimănui
Pe scurt era și-avea tot ce-am fi vrut
Să fim, s-avem cu toți în locul lui

Gândind la el lucram trist și nemâncat
Și-atunci să-mi bleastăm soarta am decis
Dar într-o noapte, Richard Cory-nsingurat
În casa lui, cu-n glonț în cap s-a sinucis.

                   Traducere după   Edwin Arlington Robinson

„Fiindcă iudeii i se împotriveau și-l batjocoreau, Pavel și-a scuturat hainele și le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la neamuri.” (Faptele 18:6)

Împotrivirea și batjocora fac casă bună împreună. Apostolul are parte de ele din partea celor din neamul lui. Primit cu împotrivire și batjocoră el alege să-și scuture hainele în fața lor și să plece. Gestul simbolic sugerat de Domnul Isus (Luca 9:5) vorbea nu numai despre refuzul de a primi mesajul și mesagerul divin dar și de mărturia acestei respingeri care va rămâne. Pavel a scuturat hainele de praful lor, ca la marea judecată acest praf să mărturisească despre respingerea lui și a mesajului divin. Pleca nevinovat de destinul lor veșnic. Și l-au ales singuri prin împotrivire și batjocoră.

Față în față cu împotrivirea și batjocora, Pavel putea face două  greșeli foarte mari, de care suntem cu toții tentați atunci când oamenii ni se împotrivesc și ne batjocoresc. În primul rând putea să se supere așa de rău și să se retragă pentru totdeauna din lucrarea vestirii  Evangheliei. Așa fac se pare 90% din tinerii de azi care termină un seminar; pleacă pentru totdeauna din câmpul Evangheliei. Nu e de mirare că lumea vorbește că unele instituții de învățământ creștin produc cei mai buni șoferi de taxi din oraș.

A doua mare greșeală pe care o putea face apostolul Pavel era aceea de a rămâne mai departe în sinagoga din Corint, în mijlocul împotrivirilor și bătăilor de joc ale iudeilor. Ca să dovedească că e „bărbat” putea continua disputele teologice și certurile cu ei. Nici el nu plătea chirie la gură. Se pricepea la „vii schimburi de vorbe și păreri deosebite” (Faptele 15:2). Sunt convins că Pavel ar fi biruit în acest duiel teologic cu evreii din sinagoga corinteană. Dar n-a ales să lupte. A rămâne în mijlocul împotrivirii și bătăilor de joc însemna să alegi să devii ineficient.

Dacă dai peste oameni care nu vor să-ți asculte mesajul, du-te la alții care sunt gata să-l primească. Scutură praful de pe încălțăminte sau haine și pleacă din casa sau satul acela.
Nu-ți irosi energiile în lupte fraticide care nu duc nicăieri. În mijlocul lor devii ineficient și mărturia ta creștină va avea de suferit.
Folosește-ți resursele să faci ceva nou și pozitiv și nu le irosi în direcții sterile.
Nu este nici o glorie să dezvolți o mentalitate de supraviețuitor în mijlocul împotrivitorilor și batjocoritorilor.
Nu te teme de schimbări radicale. O schimbare aduce cu sine noi provocări și noi oportunități.

Pavel a ales să plece din sinagogă. N-a plecat prea departe. „A intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărei casă era vecină cu sinagoga.” (Faptele 18:7).
A continuat să predice Evanghelia și „mulți dintre corinteni care auziseră pe Pavel, au crezut și ei și au fost botezați” (V. 8). Domnul i-a vorbit: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău; vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate” (v. 9-10).

Wall Street este ocupată acum de 3 săptămâni de mii de revoluționari. Poliția din New York a arestat peste 700 de protestatari. Podul Brooklyn a fost închis mai multe ore. Demonstrațiile se roganizează și în alte orașe ale Statelor Unite.

Cât de aproape suntem de o „primăvară” americană? Săptâmâni? Luni?
Nu îndrăznesc să fac pronosticuri. Spiritul revoluționar cuprinde tineretul american.

Urmăriți vă rog, următorul video clip. Faceți click pe imagine: