paşi spre lumină

Pentru a urmări acest video uimitor faceți click pe imagine.

– Repede! Ridicați plafonul! (plafonul datoriilor publice)
– Nu, până nu coborâți pardoseala! (pardoseala cheltuielilor federale)

De câteva zile se dispută soarta noastră. Democrații vor tavanul datoriilor ridicat cât mai sus, republicanii vor pardoseala cheltuielilor coborâtă cât mai jos. Unde suntem noi? La mijloc ca întotdeauna. Mingea politicienilor. Disputa lor nu este altceva decât viitorul nostru și al copiiilor lor noștri. Încăpățânarea măgarului și nervozitatea elefantului ne vor lărgi oricum volumul datoriilor. Iar vom fi cei mai… Cei mai datori oameni de pe pământ!

Numai mila Domnului ne mai poate salva!

Câteva fortografii de la demonstrațiile de 1 Mai din Los Angeles.

De la fereastra mea, am tot analizat un tip ciudat, un cameleon uman, care se pare că o duce bine oriunde s-ar afla, datorită capacității sale uimitoare de a se adapta circumstanțelor. Mai ales, este în stare să vorbească limba fiecăruia cu care intră în contact. Lingușitorul sau, Hopa-Mitică, este un tip de fariseu extrem de abil de a spune exact ceea ce oamenii vor să audă. De aceea cade întotdeauna în picioare ca pisica. Sau ca Hopa-Mitică, jucăria aceea mică, dotată cu plumb la bază, care readuce la verticală figurina, din orice poziție.

Hopa-Mitică știe, mai ales, să laude, să tămâieze pe posibilul binefăcător. Obține cu ușurință trecere înaintea acestuia care nu întotdeauna face distincție între flatare și politețe. La serviciu, este ultimul dat afară. În biserică este ales în toate comitetele.

„Pot să plec, tovarășu… șef?” l-am auzit cândva pe un astfel de lingușitor slugarnic. „Și unde vreți să mergeți, tovarășu…?” a întrebat acesta curios. „Păi, unde mă trimiteți dumneavoastră!” a răspuns Hopa-Mitică.

Dificultatea lingușitorului, de unde vine și principala sa slăbiciune, constă în faptul că nu știe întotdeauna cine trebuie lingușit. Distinge cu greu cine va câștiga disputa. De aceea se asociază pripit cu cel ce o pierde. Atunci efortul trebuie întețit pentru lingușirea adevăratului învingător.

Tămâind în stânga și în dreapta, lingușitorul se strecoară prin viață ușor și abil, lunecos ca un șarpe. Ajunge mereu acolo unde vrea. Obține favorurile dorite. Ocupă slujba râvnită. Nu-i este greu să spună laude celor avizi de ele. Laudele lor, de cele mai multe ori exagerări grotești, plac celor lăudați, mai ales în biserică unde oamenii sunt atât de zgârciți cu simpe și sincere aprecieri pentru ceea ce se face. Lipsa aprecierii sincere, oneste ale meritelor cuiva, asigură teren fertil lingușitorului.

Tămâierile lui Hopa-Mitică sunt luate drept dovezi de loialitate. Din pricina lor, competența unora este înlocuită cu pretenția lingușitorului.

Lingușirea îl face pe liderul vanitos să accepte mai degrabă cosmetica prezentărilor măgulitoare decât caracterul competent și integru. El se înconjoară de taraful lăudătorilor, care cel puțin cântă muzica care-i place lui.

Probabil că auzindu-i des pe lingușitori, Domnul a afirmat; „Nu toți cei ce zic Doamne, Doamne, vor intra în Împărăția cerurilor!” Uneori, Hopa-Mitică, își încearcă talentul și cu Dumnezeu.

Hopa-Mitică ia cuvântul la ședințe. De fiecare dată. Curajos. Dezinvolt. Inventiv și creativ. Prezintă merite iluzorii și realizări fictive. Laudă pe cine crede el că va avea succes la alegeri. Apreciază eforturi inexistente. Traduce hiperbolizat intenții nematerializate. Într-un cuvânt, tămâiază. Laudă până cade cașul din gura ciorii naive. Da. Chiar în gura vulpii lingușitoare.

Hopa-Mitică rezistă schimbărilor de regim, tocmai din pricina adaptabilității sale. Schimbă pălăria și gama ditirambilor în culorile și acordurile la modă. Este mereu corect-politic. Spune ceea ce se așteaptă să se audă. Apoi, cine nu este amator de puțină laudă? În arena politică, unde cei mai mulți te critică, prezența lui Hopa-Mitică aduce încurajare și optimism. Deși se știe capacitatea nelimitată de a trăda a lui Hopa-Mitică, el este totuși acceptat și tolerat pentru gâdilarea vanității fiecăruia dintre noi. Ce tragedie dacă ne-ar muri deodată toți lăudătorii! Știm că mint, dar minciuna lor ne place. De aceea Hopa-Mitică are viață lungă. Și de obicei, bună.

Misterul acestui fariseu descurcăreț este legat de neobosita întrebare: Oare ce gândește el cu adevărat? Știm că laudele sale sunt false. Știm că muzica lui este destinată să placă urechii celui ce-o ascultă. Dar oare, ce gândește el despre cel lăudat? Are el o evaluare reală a lăudatului? Este el conștient de falsul afirmațiilor sale? Ce spune conștiința lui? Are el conștiință? Nimeni nu va putea răspunde vreodată acestor întrebări. Probabil că nici Hopa-Mitică, însuși. El și-a cultivat o natură a falsului care i-a afectat întreaga ființă. Și-a falsificat propria personalitate, până într-acolo că poate să se tămâieze pe sine însuși pentru adaptabilitatea și camelionismul său.

Singura mângâiere este judecata viitoare. Ea va da pe față păcatul lingușitorului. În fața dreptății lui Dumnezeu, Hopa-Mitică nu mai poate sta în picioare. Cât despre tămâie? Ea este rugăciunea sfinților și nu lingușirea acestui nevertebrat.

Doar de trei ani la pian, o fetiță fără degete la mâna dreaptă interpretează extraordinar piesa: „Souvenir D’enfance” de Richard Clayderman.

Da. Incontestabil este băiat!

„De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ți aleg!”

De ce nu vii – Costache Ioanid

Sunt aproape cincizeci de ani de când bunica mea a plecat la cele veșnice. Plecarea ei a fost primul meu contact cu moartea. Știam de ea, dar nu-i văzusem fața hidoasă până atunci. Mi-a răpit o dragoste adevărată și pură, un alin al inimii pe care nu l-am mai găsit de atunci.

Cu trecerea anilor amintirea bunicii mi-a asociat tot mai mult numele ei cu cerul. Primele cântări duhovnicești le-am învățat de la ea. „Inima mea suspină, și tot mai mult aș vrea, ca mai curând să vină Împărăția Ta!” Refrenul acesta are încă rezonanțele vocii ei legănate, din serile când, la lumina lămpii de petrol frunzăleam împreună cartea de cântări. Puneam câte un fir uscat de busuioc, semnul ei de carte, între paginile cu cântările preferate. Bunica și cerul – vor fi asociate în inima mea pentru totdeauna.

Când fiul risipitor a ajuns la capătul mizeriei – s-a gândit la tatăl său. Și-a formulat rugăciunea de iertare, și-a ales cuvintele reîntoarcerii acasă: „Tată! am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta!…. Nu mai sunt vrednic…”

Din depărtarea căderii sale – tatăl și cerul aveau același loc în inima sa. Tatăl și cerul erau strâns asociați. Nu se putea gândi la cer fără să se gândească la tatăl său. Nu se putea gândi la tatăl său, fără să se gândească la cer. Tatăl și cerul fuseseră ofensați de păcatul său. Era dator tatălui și cerului cu pocăința sa. Numele lor nu puteau fi despărțite.

Intima asociere între tată și cer nu s-a născut deodată în mintea de la urmă a risipitorului. Ea s-a plămădit în toți anii vieții sale alături de acest om deosebit. Viața lui reflecta cerul; prin curăția ei și mai ales prin dragostea ei. Această simbioză de viață pământească și cerească a fost mesajul cel mai puternic care a făcut ca nădejdea să nu se stingă în sufletul tormentatului animal de petreceri. Nici cea mai de joc treaptă a decăderii morale și fizice n-a estompat imaginea acestei unități dintre cer și pământ. Tata era asociat cu cerul și această asociere a rămas curată și vizibilă până la ultima zi când a plecat de acasă. A citit-o ultima dată în ochii înlăcrimați rămași să-l petreacă din poartă, până când un nou orizont l-a șters din peisaj.

Acolo, în cocina porcilor și-a adus aminte că tata și cerul sunt într-o strânsă coaliție împotriva vieții sale mizerabile. Amintirea ei era condamnare și speranță în același timp. Cerul își lăsase amprenta atât de profund în viața tatălui său, că era nădejde în iertarea lui.

Mă gândesc la milioanele de fii și fiice; la risipitorii oricărei generații; când ei se gândesc la tatăl lor, cu cine și cu ce vor asocia numele lor? Cunosc copii care gândindu-se la tatăl lor- se gândesc la absența aceea dureroasă de acasă, la asprime, indiferență, abuz de orice soi, la beție, infidelitate conjugală. La neiertare La iad.

Unde să te mai întorci când tata este asociat cu iadul în mintea ta? Ce nădejde mai poți avea când gândindu-te acasă îți aduci aminte de nepăsare și răutate? La cine să te întorci când între tine și el; omul care ți-a dat viață – a fost mereu un perete de sticlă mare și gros?

Vacanțele de vară le sfârșeam pictând. Cu o pasiune care nu-mi dădea odihnă. Foloseam orele până când lumina îmi permitea să pictez, mai ales peisaje cu pădurile ce mi-au văzut copilăria. Mama era singura care mă încuraja și căreia îi plăceau picturile mele. Tata în schimb, pe lângă absența sa pe tot parcursul săptămânii; nu arunca nici o vorbă bună față de eforturile mele artistice. Și citeam doar îndoiala și disprețul.

A venit însă o zi deosebită, când tata mi-a cerut să-i pictez ceva special. Voia o masă plină cu flori de primăvară, cu o carte deschisă pe care să fie scrisă o dată. 15 Martie.

Știam că în ziua aceea se petrecuse ceva extraordinar în viața tatălui meu.

Câteva evenimente premergătoare spuneau că o mare schimbare a avut loc în viața sa. Primul a fost că tata a scos afară din cămară butoaiele cu vin le-a lăsat să curgă prin curte spre locul în care se aduna gunoiul de la grajd. Mirosul vinului și al drojdiilor de pe fundul butoaielor ne-a însoțit câteva zile la rând. Spre disperarea bunicului. O asemenea decizie era fără îndoială rezultatul unei mari schimbări interioare. Tata și cerul veneau pe aceiași pagină.

Mă întreb cu ce vor asocia copii mei numele și amintirea mea? Cu ce voi sta alături de amintirea lor? Când se vor gândi la mine, ce își vor aduce aminte? Nu cumva mă vor asocia cu îndelungatele absențe de acasă? Cu slujba mea care le-a adus și lor suficiente necazuri? Vor asocia oare numele meu cu biroul în care întotdeauna m-au văzut? Își vor aduce aminte oare de rugăciunile mele? De predicile mele? De cărțile mele? Cu ce oare este numele meu asociat în mintea lor?

Din RISIPITORII – de Petru Lascău
Cartea o puteți comanda scriindu-ne la adresa: Lascau@cox.net

„Niciodată, niciodată, niciodată să nu spui soţiei tale cum să se simtă!”

Ar trebui să evitați expresiile:

– Nu trebuie să te temi şi nici să te îngrijorezi de…
– Nu e nici un motiv să te simţi astfel!
– Te îngrijorezi prea mult dragă!
– Eşti şi tu prea sensibilă!

Un lucru tabu:  Niciodată să nu dai vina pe hormonii ei pentru sentimentele sale! Mai ales la menopauză. Unii spun că menopauză înseamnă „man-fă-o-pauză”

Nu folosi niciodată logica să explici sentimentele unei femei! Mai ales ei înșăși.

Nu comanda să se simtă cum vrei tu! Sentimentele altora nu pot fi comandate.

Câţi dintre dumneavoastră v-aţi supărat numai pentru faptul că soția vă era supărată?
Unii bărbați cred că soțiile lor trebuie să aibă bună dispoziție așa la porunca lor.

Te uiţi la meciul de fotbal. Finala campionatului României. Sunt ultimele 2 minute. Scorul e zero la zero. Echipa ta preferată presează nebuneşte la poarta adversă. Îți rozi unghiile în tensiunea aşteptării golului victorios. Intră soţia în cameră. Te vede transpirat şi transpus:  „Ce-i cu tine? Calmează-te! E doar un meci stupid acolo! Crezi că este important cine câştigă?” Cum te simţi?

La fel se simte si ea când vrei să-i modifici starea sufletească prin intervențiile tale.

Un bărbat s-a supărat așa de tare pe soția lui că n-a mai vrut să vorbească cu ea. S-a lăsat tăcerea aceea grea între cei doi.
Bărbatul trebuia să fie la aeroport de dimineață și avea nevoie să fie trezit la ora 5. Pentru că nu dorea să fie primul care să înceapă să vorbească a lăsat un bilețel la îndemână ca să-l vadă soția lui: „Te rog să mă trezești la ora 5.”
A doua zi a constatat cu groază că s-a trezit la ora nouă, după ce avionul său plecase. S-a ridicat furios din pat și a observat un bilețel pe noptieră, pe care scria: „E ora 5. Trezește-te!”
Bărbații nu sunt dotați să facă fața unor astfel de încercări.

„Dacă ai votat pentru Obama în 2008 ca să dovedești că nu ești rasist, ar fi bine să votezi pentru altcineva în 2012 ca să dovedești că nu ești idiot!”

Iată o mostră de afiș electoral pentru 2012.