paşi spre lumină

Începând din 1 Octombrie 2013 voi fi în Romînia pentru lansarea cărții: „Betel – Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu”.

Cartea care are 300 de pagini prezintă istoria construirii Bisericii Penticostale Betel din Oradea din anii comunismului, precum și o serie de experiențe personale din viața familiei autorului, de la terminarea facultății din Timișoara la plecarea în America.

Programul acestei vizite în România se va desfășura astfel:

• Marți 2 Oct. Biserica „Speranța, Oradea”
  
• Joi 3 Oct. Biserica Betel, Oradea
• Vineri 4 Oct. Biserica Penticostală din Sebiș, jud. Arad.
• Sâmbătă 5 Oct. Biserica Betania, Oradea
  
• Duminică 6 Oct Biserica Betel, Oradea (ambele servicii)
  
• Luni 7 Oct. Biserica Betania, Oradea – Conferința bărbaților
  
• Marți 8 Oct. Biserica Elim, Timișoara
• Miercuri 9 Oct. Biserica Speranța, Timișoara
• Joi 10 Oct. Biserica Filadelfia, Timișoara
• Vineri 11 Oct. Sala Sporturilor Oradea
• Sâmbătă 12 Oct. Biserica Tabor, Oradea
• Duminică 13 Oct. Bisericile din Baia-Mare

STOPAREA LUCRĂRILOR

La vreo săptămână de la vizita necunoscutului de la miezul nopţii, am fost vizitaţi de o delegaţie de tovarăşi de la Consiliul municipal. Nu cunoşteam pe niciunul dintre cei şapte sau opt membri ai delegaţiei. Priveau uimiţi la tavanul care era gata deja. Era dimineaţa pe la ora zece şi eram la lucru cu un grup de cca zece fraţi. Tocmai terminasem de făcut izolaţia podului bisericii şi mai aveam de turnat ceva betoane la ultimii buiandrugi ai ferestrelor.

Unul dintre vizitatori, mai mic de statură, a întrebat cine este responsabil de lucrarea care se făcea. Oamenii m-au indicat pe mine. M-a chemat la el. M-am dus şi i-am salutat cu obişnuitul: „Să trăiţi!“ Fără să se prezinte, individul m-a luat tare de la început.
–     Ce faci dumneata aici? Să opreşti imediat orice lucrare! Ai înţeles?
Eram obişnuit de pe şantiere cu astfel de limbaj, care nu mă mai afecta. I-am răspuns în aceeaşi gamă.

–     Domnule! Nu ştiu cine eşti (am aflat apoi că era preşedintele municipiului Oradea). Eu sunt pus aici să construiesc. Dacă pe dumneata te-a pus cineva să opreşti lucrările, n-ai decât să le opreşti. Eu nu opresc pe nimeni să lucreze!

S-au uitat unii la alţii cu ochii holbaţi. Nu ştiau cum să reacţioneze. În asemenea situaţii te puteai aştepta la surprize. Pilele, relaţiile şi cunoştinţele anulau reguli şi legi. Cine ştie pe cine bănuiau că am! Cred că delegaţia avea nevoie de timp să se documenteze. Nu ştiau cine era în spatele a ceea ce se făcea. Au plecat aşa cum au venit, fără să mai spună nici măcar un singur cuvânt.

În acele vremuri astfel de aranjamente erau frecvente. Până şi miliţienii erau atenţi când te amendau ca nu cumva să „ai pe cineva“, iar el, miliţianul, să aibă mai mult de suferit decât tine, care ai călcat legea. Întreaga societate era cuprinsă de frică. Niciodată nu ştiai cine este în spatele lucrurilor. În mod precis delegaţia care ne cerea oprirea lucrărilor era şocată de curajul nostru, pe care nu şi-l putea explica decât prin optica vremii.

Cu tovarăşul preşedinte al municipiului m-am mai întâlnit de câteva ori, după ce au încetat ostilităţile împotriva noastră, mai ales cu prilejul vizitei unei delegaţii de senatori americani, care au insistat ca la aeroport să fie întâmpinaţi, alături de oficialităţile judeţene, şi de Petrică Lascău şi Paul Negruţ. Dar despre aceasta vom povesti puţin mai târziu.

Fragment din cartea: BETEL – Construirea Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu. Cartea va fi lansată la Oradea în duminica de 6 Octombrie, la Biserica Betel.

Grinzile metalice

Imediat ce am demarat executarea stâlpilor noii structuri, care urma să fie de 32 de metri lungime şi 12 metri lăţime, am comandat cele şapte grinzi metalice care trebuiau să formeze acoperişul bisericii. Trebuia să folosim grinzi metalice cu zăbrele, care se puteau executa în altă parte şi care aveau să fie montate în câteva ore. Acoperişul urma să fie din tablă zincată ondulată, tablă cu care se înveleau clădirile industriale.

Am angajat executarea grinzilor cu fratele Varga, un sudor foarte bun, care executase şi grinzile metalice pentru Biserica Baptistă nr. 2. Fratele Varga urma să execute grinzile la el acasă, în grădină, şi în curtea familiei Suciu, unde avea spaţiu suficient pentru aceste elemente de 12 metri lungime. Grinzile erau executate din profile de tablă în formă de C şi aveau să formeze prin sudură elemente tubulare.

Toate materialele acoperişului erau deja în curtea bisericii, de la profilele metalice, care urma să formeze grinzile longitudinale şi contravântuirile acoperişului, la tabla metalică ondulată, cu care urma să executăm învelitoarea clădirii.

Grinzile metalice erau deja gata când am terminat noi de turnat cei 14 stâlpi de beton armat. Curtea bisericii era străjuită acum de stâlpii din beton armat de şase metri înălţime, care stârneau multe întrebări celor care veneau la biserică duminica. Chiar atât de sus vom construi acoperişul de sticlă? De ce a trebuit să turnăm astfel de stâlpi atât de mari şi groşi? Era o confuzie destul de mare, dar oamenii care veneau la lucru ştiau ce aveam de făcut şi aveau încredere că făceam bine ceea ce făceam.

În timp ce echipele de fraţi lucrau la acoperişul bisericii, am organizat demolarea vechii structuri. Cred că n-a durat mai mult de o zi până ce vechea clădire a bisericii era complet scoasă de sub acoperişul noii biserici.

Duminica următoare fraţii s-au închinat Domnului sub acoperişul noii biserici. Acum nu mai era nicio întrebare cu privire la ceea ce construiam.

Fragment din: BETEL - Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu.

From Family2Family

În ultima duminică petrecută cu soţia în România am dorit să vizităm Biserica Harvest Metanoia, mai ales că în ultima perioadă am ţinut legătura cu Cristian Barbosu şi ştiam de mutarea lor în noua locaţie. Am participat la programul de dimineață, program în cadrul căruia au avut loc ordinări; Marcel Opriş a fost ordinat ca păstor, iar alţi fraţi au fost ordinaţi ca prezbiteri şi diaconi.  Timpul de laudă și închinare, a fost la înălțime, Biserica aceasta chiar știe sa se închine Domnului cu toate inima. Mesajul zilei a fost adus de Pastorul senior Cristi Barbosu și a fost un mesaj binecuvântat. Un alt lucru pe care l-am remarcat în mod deosebit a fost atenția tuturor celor prezenți și credeți-mă, nu au fost putini. Cele 450 de scaune au fost toate ocupate.

Următoarea zi am avut prilejul să-l întâlnesc pe Cristi în particular, și să începem un interviu, pe care l-am finalizat ieri, după lansarea oficială a Bisericii Harvest Metanoia Arad. Cristi mi-a povestit despre marea bucurie și satisfacție pe care o are după cele șapte luni, de când s-a aventurat în această nouă lucrare. Se vede de la distanță mâna lui Dumnezeu peste aceasta lucrare, care s-a lansat oficial ieri,concomitent cu un botez în apă. Domnul să dea izbândă și în continuare.

Întrebare: Frate Cristi, ce ne poți spune în această zi atât de semnificativă în viaţa bisericii Harvest Metanoia?

Răspuns: Pot spune doar atât: “Domnul e bun. Caci în veac ţine îndurarea Lui !” Atâta am de spus.

Î: Totuși, urmărind evoluția lucrării voastre, este greu de crezut ca într-un timp atât de scurt (7luni) , după o perioada aşa de dificilă și cu atâtea împotriviri să ajungeți aici ?! Ce ne poți spune despre asta?

R: Nu pot spune decât ceea ce am spus și atunci în mijlocul încercărilor, citându-l pe Gamaliel (Fapte 5:38): “dacă lucrarea aceasta este dela oameni, se va nimici; dar dacă este dela Dumnezeu, n’o veți putea nimici.” Fiindcă acolo unde este prezenţa lui Dumnezeu este și puterea lui Dumnezeu și aceasta întotdeauna se vede, prin minuni, mărturii și roade. Şi noi am văzut toate acestea în cele 7 luni care au trecut, confirmându-ne foarte clar, ca nu noi, ci El a fost prezent și a binecuvântat lucrarea pe care ne-a încredințat-o El. O lucrarea probabil considerată “lepădată de unii” dar cu siguranță nu de Dumnezeu, fiindcă ceea ce am văzut și experimentat pana acum, este amprenta clară a Celui Divin. Şi nimeni nu poate contesta.

Î: Ce v-a susținut și v-a întărit practic în această perioadă de timp, fiindcă atacurile au fost multe și intense?

R: Dincolo de răspunsul evident – Duhul Sfânt Mângâietorul, ne-a întărit și convingerea că “adevarul și timpul merg mană în mană.,” fapt dovedit practic în aceste luni. Precum ați spus și dumneavoastră, au fost într-adevăr multe acuzații scrise și spuse, aruncate asupra noastră, dar ca întotdeauna minciuna are picioare scurte și se evaporă în curând și asta s-a și întâmplat. Știri de senzație mereu vor fi aruncate în eter, din păcate prea puţini verifică să vadă cine sunt cei care le aruncă, cum o fac (verificând sau nu dacă sunt veridice sau dacă aplica Matei 18), și cu ce motiv. E bine însă că avem un Dumnezeu care e atent la aceste detalii și care mereu scoate adevărul la iveală și evaporă minciuna, arătând prin roade dacă acei oameni sau acea lucrare a fost într-adevăr compromisă sau nu. Eu încă de la începuturile furtunoase ale bisericii noastre am dormit liniștit, fiindcă am știut în Cine mă încred și am știut Cine îmi cunoaște inima și știe adevărul. Şi asta e ceea ce contează, fiindcă El e apărătorul și doveditorul, și El va răsplăti în timp fiecăruia după cuvintele și faptele Lui. Dacă ar fi să vă mărturisesc ceva, ar fi lupta pe care am dat-o personal cu amărăciunea care nu pot spune că nu m-a ispitit și uneori m-a cucerit, dar în primăvara trecută atât eu, cât și biserica am stat înaintea Domnului și am avut chiar un serviciu special de luptă împotriva poverii amărăciunii, la finalul căruia am bătut pe crucea lui Hristos, numele celor prin care Satan încă ne legă în amărăciune. A fost o experiență eliberatoare  – să poți ierta, să poți pune deoparte, să poți lăsa în mâna lui Isus.

Pe de altă parte, au fost mulţi frați, slujitori, biserici, care ne-au încurajat, susținut și s-au rugat pentru noi în această perioadă, și nu pot decât sa-I mulțumesc Domnului pentru ei. Din păcate în nația noastră suntem cu mult mai înclinați să prindem frecvenţa bârfei și a suspiciunii, dar mulțumesc lui Dumnezeu că avem mulţi români credincioși care au caracter și credință și care, în ciuda acelor circumstanțe, au stat alături de noi și în public și în privat.

Î: Ce sfat ați da credincioșilor în urma experiențelor dumneavoastră?

R: Trei lucruri îmi trec prin minte pe moment:

(1) Dacă vrei să trăiești o viaţă de evlavie în Hristos Isus – vei fi prigonit – asta e cert, fiindcă Dumnezeu te avertizează de aceasta în 2 Timotei 3:12, de aceea sa nu fi surprins dacă exact atunci când vrei să faci Voia Lui, surprizele de genul vor apărea, și mai ales din partea cui nu te aștepți. Şi eu mă aștept în continuare să apară tot felul, fiindcă destul de regulat aflu despre mine sau despre biserica noastră lucruri care mă uimesc, uneori mă fac să râd pur și simplu, fiindcă creativitatea în domeniul minciunii și distorsionării adevărului nu are limită. E trist că multe dintr-astea ne provin din partea unor “frați” … Dar merită plătit prețul, fiindcă prețul evlaviei cere orice risc și Pavel a știut asta, având și el de furcă cu frații mincinoși.

(2) Tot legat de asta, nu uitați tiparul vieții de credință – cei 5 pași: Dumnezeu inițiază, omul răspunde, împotrivirile apar, credinciosul perseverează, Domnul binecuvântează. De treci prin împotriviri – perseverează, nu te lăsa, lupta-te în duh nu în fire, cu armele Domnului nu ale omului, și vei vedea cum El te va binecuvânta și tot El va nimici, bloca, încâlci planurile celui rău. Uneori chiar dacă vor reuși, vei vedea cum Domnul i-a lăsat să reușească tocmai pentru a răscumpăra raul în bine, și sa-ți dea și mai mult avânt. Mi-a spus fratele Ţon la un  moment dat când am trecut prin alte încercări, cu ani în urma: “Cristi nu te descuraja, fiecare picior în fund pe care îl primești acum e un pas înainte” – și abia după ani de zile mi-am dat seama de înțelepciunea vorbelor lui.

(3) Un apel adresat slujitorilor – nu vă pripiți să judecați lucrurile sau veștile auzite despre alți slujitori sau biserici. Nu uitați că numele lui Satan în ebraica este Adversarul și în greacă Diabolos (defăimătorul), și deci, meseria lui nu este alta decât să caute să ridice împotriviri, mai ales în calea celor ce riscă să facă ceva pentru Domnul și una din metodele clasice este să arunce îndoială, să defăimeze, să calomnieze, să exagereze, să mintă. Aplicați la sânge Matei 18, și dacă vă costă să dați un telefon sau să bateţi cale lungă să vă întâlniți personal cu acei oameni, veți vedea că adevarul de cele mai multe ori este  altul decât cel prezentat atât de bombastic de unii și alții care înghit atât de ușor momeala satanica și încearcă să o împrăștie și pe la alții.

Î: Mulțumim Domnului care v-a purtat în carul lui de biruință. Spuneți-ne și câteva motive de bucurie, câteva experiențe frumoase cu El în aceste 7 luni de existenta?

Primul este botezul de azi – misiunea bisericii noastre este cuprinsa în Marea Trimitere – vrem să îl glorificam pe Dumnezeu prin facerea de ucenici. Şi Matei 28 exemplifică modalitatea “facerii de ucenici” care începe cu botezul – și astăzi am celebrat botezul a 9 persoane (+ încă o persoană care a făcut cateheza împreună cu noi, dar care mutându-se în Hațeg, l-am botezat acolo cu o luna în urmă).  Toate probleme noastre au pălit în comparație cu bucuria imensă de-a vedea 10 suflete care exact în această perioadă l-au urmat pe Domnul și astăzi le-am botezat în Numele Lui. Să vezi avocați, bodyguarzi, maneliști, copii de pastori, femei divorțate, oameni simpli sau persoane care au trecut prin traume profunde – găsindu-l pe Dumnezeu și mărturisindu-l cu putere  – este o experiență de ne-egalat. Şi în plus, să vezi cum în urma mesajului predicat, chiar înainte de a-i boteza, aceștia să elibereze scaunele pe care stăteau și în locul lor să vină alte 8 persoane, care astăzi au fost cercetate de Dumnezeu și s-au predat public – e extraordinar!

Al doilea motiv este clădirea – nu spun prea multe fiindcă dacă intrați pe siteul bisericii noastre (www.perspective-eterne.ro sau www.harvestmetanoia.ro) veți vedea imagini și mărturii privind minunea aceasta. Dumnezeu, în acele momente de început când nu aveam unde ne întâlni, când nu speram să găsim ceva, când însă ne rugam cu foc, ne-a deschis ușile unui fost club de noapte din Arad, un  loc notoriu, cunoscut pentru păcătoșenia lui, și ne-a dat privilegiul sa-l transformam într-un loc al binecuvântării și al pocăinței. Şi dacă mulţi au căzut în păcat acolo an de an, noi am văzut cu ochii noștri, cum Dumnezeu a eliberat și spălat de păcate mulţi oameni care în același loc, s-au predat Lui și au hotărât sa Îl urmeze. Pentru noi este o minune să vezi o discotecă transformată într-o biserică, în timp ce în Europa de Vest mai ales, inversul e regula …

Al treilea motiv – sunt oamenii pe care ni i-a adus. În fiecare duminică avem zeci de necredincioși care vin, mulţi de buna voie, să asculte Cuvântul, să se închine cu noi. Şi cei care lucrați în biserici știți cât de greu e sa aduci oameni în biserică. În mijlocul nostru noi vedem clar cum Dumnezeu îi aduce și ne minunăm. Şi în mijlocul lor El face minuni. Am avut vindecări, eliberări, izbăviri și rezolvări ale unor situații imposibile dpdv omenesc, dar posibile pentru Dumnezeul în mâna căruia ne-am încredințat lucrarea. Fiindcă Duhul Sfânt lucrează, el nu ţine cont de granițe confesionale, și nici de gardurile impuse de noi, ci ne surprinde. De aceea noi ne-am învățat lecția și ne-am numit non-denominaţionali, tocmai fiindcă vrem să nu ne opintim în etichete și tradiții care nu de puține ori sunt obstacole în calea lucrării lui Dumnezeu, ci vrem să conlucrăm cu toți frații care cred în Isus Hristos și țin calea pocăinței prin nașterea din nou.

Î: Ce ați vrea să transmiteți în final cititorilor blogului nostru?

R: Vreau să le mulțumesc fiindcă multi dintre ei ne-au scris în privat și ne-au încurajat atunci când am avut nevoie. Prietenul adevarat la nevoie se cunoaște și dacă e să adaug și proverbul biblic – și în nenorocire ajunge ca un frate. Şi pentru noi (și vorbesc în numele comunității noastre) chiar dacă nu ne-am cunoscut și distanţa dintre noi e mare, ați ajuns ca niște frați preaiubiți care ne-ați stat alături și la bine și la greu. Aşa văd eu rostul blogurilor creștine. Dacă cele lumești împrăștie bârfa și subiecte de senzație doar ca să incite firea, blogurile creștine ar trebui să apere adevărul și să zidească, să încurajeze frații potrivit lui Filipeni 4. Asta e filtrul meu când privesc și evaluez blogurile creștine, și vă felicit că dumneavoastră aici, asta faceți:

Filipeni 4:8 Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însuflețească.

Ionel Plesa – in memoriam.

 

TOVARĂŞUL COTOI E MOTAN BĂTRÂN

După întocmirea dosarului cu proiectul şi fotografiile situaţiei de pe teren, am cerut o audienţă la secretarul Consiliului Judeţean, „tovarăşul Cotoi”. Împreună cu socrul meu, pastorul Traian Ştrengar, aşteptam în anticamera biroului secretarului. Tăceam emoţionaţi în faţa acestei întâlniri. Nu ştiam cum va reacţiona „tovarăşul”. Eram obişnuiţi cu reacţiile haotice şi uneori total respingătoare ale puterii comuniste. Avusesem parte de multe refuzuri şi respingeri. Multe uşi capitonate ni se trântiseră în nas de către cei care deţineau puterea. Ştiam prea bine cum eram văzuţi de către liderii comunişti şi aveam acea strângere de inimă inerentă în asemenea întruniri.

Eram acolo după câteva zile de post şi rugăciune. Acasă, mămica se ruga pentru noi. O serie de prieteni şi fraţi mijloceau şi ei pentru noi şi pentru audienţa pe care o cerusem. Eram în mâna Domnului şi lucrul acesta ne dădea curaj.

S-a deschis uşa şi am fost invitaţi înăuntru de tovarăşul Cotoi. A fost suficient să dăm mâna cu el şi să schimbăm salutul de rigoare, cu „Să trăiţi!”, ca să-mi dau seama că tovarăşul Cotoi era un motan bătrân, cu multă experienţă cu oamenii. Ne-a invitat să luăm loc şi să spunem motivul audienţei noastre.

Am început să-i descriu situaţia în care se găsea biserica noastră în urma multor refuzuri. I-am arătat fotografiile pe care le aveam la dosar, apoi l-am informat de cererea noastră. Doream o autorizaţie să acoperim curtea cu sticlă ca să nu-i mai plouă pe oamenii care stăteau în picioare.

Zâmbetul lui trăda evident că ne citise gândurile şi că ştia că vom executa altceva. Zâmbea, parcă să ne spună că tocmai asta aştepta de la noi, să ne asumăm responsabilitatea, să facem ce vrem noi, dar nu pe socoteala lui. S-a ridicat de la birou şi ne-a spus: „Am să vă aprob! Aşteptaţi să vă cheme pentru autorizaţie!“ Apoi s-a uitat spre mine, mi-a tras cu ochiul şi mi-a spus cu voce tare, vădit pentru ca mesajul lui să fie auzit şi de alţii, de ochiul din umbră: „Măi, băiete! Să nu te pună dracu să faci altceva că… am să te amendez de nu te vezi! Ai înţeles?“ I-am răspuns că am înţeles bine tot ce mi-a spus. La ieşirea din birou mi-a tras cu ochiul din nou, semn discret care nu putea fi înregistrat de eventualele microfoane.

Am plecat spre casă, mulţumind lui Dumnezeu pentru audienţa aceea. Ştiam însă că până la vederea autorizaţiei de construcţie în mâna noastră se puteau petrece multe lucruri. Trebuia să continuăm să ne rugăm şi să aşteptăm răspunsul Domnului.

Fragment din cartea:  "BETEL - Construcția Casei lui Dumnzeu în timpul comunismului ateu."

 

Ecuația cu care se ajunge la desăvârșire…

„Familiile patriarhilor” de Petru Lascău.

O carte despre realizări, conflicte şi crize în familie

Motto: „Dumnezeu este Autorul familei şi a lăsat familii drept model în Sfânta Scriptură, de la care să învăţăm.”
Se pune întrebarea dacă Biblia mai este de actualitate, atunci când ne vorbeşte despre viaţa de familie. Sunt multe persoane care consideră că modelul familiilor expuse în cuprinsul Sfintelor Scripturi aparţine altor timpuri şi de aceea, nu avem de ce să îl luăm în considerare. Este adevărat că Biblia a fost scrisă în perioade şi epoci caracterizate de alte norme sociale decât cele contemporane, însă problemele fundamentale ale omului sunt aceleaşi, iar dificultăţile întâmpinate de cei menţionaţi în Cartea Sfântă rămân identice cu cele ale generaţiei prezente.
În sprijinul acestei afirmaţii vine şi Petru Lascău cu o carte inedită în ceea ce priveşte titlul – „Familiile patriarhilor” – însă deosebit de utilă, dacă facem referire la conţinutul ei Autorul ne demonstrează faptul că putem extrage învăţături valoroase din experienţa familiilor prezentate în cuprinsul Bibliei, cu referinţă directă la cele ale câtorva patriarhi.
„Familia mea trăieşte doar prin harul lui Dumnezeu”
Ca de fiecare dată, Petru Lascău ne prezintă motivaţia sa în scrierea acestei cărţi, expunând în mod direct şi fără ocolişuri ceea ce l-a determinat să studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de faţă s-a născut din efortul de a cunoaşte destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezintă informaţii cu privire la acestea şi cu siguranţă că Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese în mod special pentru mesajul lor, şi mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul în care au reacţionat în momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa facă parte din naraţiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica soluţii la situaţiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”
În continuare, vorbind despre sine, autorul consemnează: „În mijlocul acestui studiu pe care l-am susţinut în biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost ţinta unui atac nemilos din partea celui rău. Devastat de cele ce s-au petrecut în casa mea, am decis iniţial că sunt cea mai nepotrivită persoană pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama că şi familia mea trăieşte doar prin harul lui Dumnezeu şi că am aceeaşi responsabilitate să vorbesc în continuare despre acest subiect. Ceea ce mă califică să scriu nu este performanţa mea şi nici a familiei mele, ci este harul şi mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viaţa mea.”

Adam şi Eva
Prima familie despre care ni se vorbeşte este cea a lui Adam şi Eva. Ne putem gândi că aceşti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanităţii. Având în vedere modul în care Dumnezeu a creat lumea şi aducerea la existenţă a lui Adam, precum şi a Evei, se poate spune că nimic nu oferea o perspectivă mai strălucită decât aceasta, aşa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totuşi, ceea ce a urmat este departe de idealul desăvârşirii despre care vorbea Dumnezeu la început, iar criza căderii a făcut ca tot ceea ce era bun să se strice, adăugând necaz şi durere şi distrugând ceea ce fusese făcut curat şi sfânt.
Petru Lascău surprinde în mod foarte clar dinamica păcatului care ruinează şi cele mai alese relaţii. „Înainte de colapsul moral, mintea trebuie să fie cucerită. Întotdeauna se întâmplă la fel. Satana va folosi lucrul interzis, făcând apel la poftele nesatisfăcute, apoi la imaginaţie, ca în cele din urmă, să stârnească un apel la raţiune. Pofta, imaginaţia şi raţiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie să schimbe conceptele morale asupra păcatului, înainte de a ne convinge să îl comitem. Virtutea nu va ceda iraţionalului. Este nevoie de o motivaţie raţională a comiterii oricărei fărădelegi. Provocată de apetit şi sedusă estetic de imaginaţie, mintea cedează şi produce motivaţie, creează alibiul, scuzele.”

Părinţi şi copii
Comentând căderea primilor părinţi, Petru Lascău trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poţi să ai o religie care să te conducă să ai faţa posomorâtă, atunci când nu o practici cum trebuie. Când închinarea nu este adevărată, adică aşa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe măsură. Nu numai că faţa îţi va fi posomorâtă şi te vei mânia foarte tare că jertfa nu îţi este primită, dar vei dori să îl omori pe închinătorul adevărat.” Acest conflict primordial dintre Cain şi Abel, intervenit în prima familie de pe pământ avea să continue mai departe, prin urmaşi. Aceeaşi istorie tristă se va repeta, reliefând criza începută atunci când doar Adam şi Eva existau pe pământ.
Poate fi istoria unui eşec o relatare a consecinţelor nefericite, atunci când alegem să mergem împotriva voinţei lui Dumnezeu? „Cineva spunea că şi cel mai bun tată din univers, adică Dumnezeu, a avut doi copii şi aceştia au căzut în păcat. Adam şi Eva I-au creat necazuri serioase Tatălui lor. Indiferent cât de buni suntem, cât de desăvârşiţi am fi ca părinţi, deciziile în viaţa le vor lua copiii noştri. E adevărat că suntem responsabili până la o anumită vârstă să le semănăm cuvântul lui Dumnezeu şi să stăm în rugăciune înaintea Domnului pentru ei, dar în final, deciziile sunt ale lor. Cred că decizia lui Cain de a-şi omorâ fratele nu poate fi imputată niciodată lui Adam şi Evei. Ca părinţi ne putem face datoria, dar în ultimă instanţă, este Dumnezeu şi fiecare fiinţă umană în parte, care va lua decizia şi va suporta consecinţele ei.”

Înainte…
O altă familie despre care citim în Sfânta Scriptură şi care ne oferă învăţătură cu privire la prezent şi viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viaţa în familia lui Noe înainte de potop ca fiind concentrată pe misiunea primită de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecăţii, construind o corabie care să reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit faţă de Dumnezeu. El trăia o viaţă plină de pioşenie şi reverenţă faţă de Divinitate. El era conştient că ochiul lui Dumnezeu îl vede, urechea Sa îl aude şi de aceea, el umbla înaintea lui Dumnezeu plin de o teamă sfântă.”
Petru Lascău ne spune: „Noe reuşeşte o performanţă deosebită pe care de regulă, noi nu o reuşim şi anume, el izbuteşte să îşi ţină familia alături de el. Copiii nu îl abandonează nici atunci când el a venit acasă cu o ştire neverosimilă. Ei stau lângă Noe, ascultă de tatăl lor, se pun pe lucru şi construiesc împreună corabia. Ei muncesc împreună şi nu e de mirare că această familie este salvată împreună de apele potopului. Şi tot împreună, Noe şi descendenţii lui vor construi o lume nouă, născută din apele marelui deluviu.”

… şi după potop
Pe de altă parte, viaţa de familie a lui Noe după potop, lasă mult de dorit, iar faptul că îl găsim pe Noe cel neprihănit dedându-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfuncţionalitate. „Alcoolismul ca disfuncţionalitate a familiei de astăzi, face victime mai ales în rândul celor inocenţi – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizează pe alcoolic şi pe cei dependenţi de diferite substanţe, de droguri dacă vreţi, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relaţiile de familie. Ceea ce domină viaţa acestui egocentric este minciuna şi lipsa de onestitate. Omul devine maestru în înşelătorie pentru că tot timpul trebuie să acopere ceea ce face.”
Ca urmare a acestei disfuncţionalităţi în familia lui Noe, se poate urmări dezbinarea şi repetarea istoriei triste de dinainte de potop. În ce priveşte prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va rămâne pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare în marile crize ale vieţii. Unitatea ei în vreme de încercare este inspiratoare. Perseverenţa unei munci titanice sub călăuzirea lui Dumnezeu ne vorbeşte şi azi de lucrurile măreţe pe care le putem face împreună cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteşte că vom birui şi noi doar prin mila şi harul divin, nu numai prin priceperea noastră.”

Avraam şi Sara
O altă familie pe care Petru Lascău o studiază este cea lui Avraam şi Sara. La început o familie fără copii, ulterior, o familie cu un copil născut dintr-o relaţie neprincipială, iar apoi o familie unită în jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevărat, vedem o istorie vie a unui om al credinţei, din care putem distinge foarte multe învăţături de valoare pentru ziua de astăzi. „Când citeşti această istorie biblică cu de-amănuntul, urmărind verset cu verset, îţi dai seama că toţi aceşti oameni erau oameni în carne şi oase, foarte reali, la fel ca noi, care reacţionau la dificultăţile vieţii foarte asemănător cu noi. De aceea, cred că Dumnezeu a lăsat în grija Duhului Sfânt să fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astăzi, să învăţăm din ele şi să nu facem lucrurile pe care ei le-au greşit, iar unde au făcut bine sau au nimerit bine, ar trebui să ne străduim şi noi să facem la fel.”

Lot
Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem să o omitem pe cea a nepotului său, Lot. În privinţa lui Lot, sunt multe de spus şi mai ales, despre spiritul său materialist. Nu întâmplător, când este pus să aleagă, el dă la o parte alte consideraţii şi fără să se simtă dator lui Avraam, se orientează spre bogăţie, mergând în Sodoma. Cât despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscută, atât înainte cât şi după ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei. „Iată câteva lecţii pe care ni le poate da istoria căderilor lui Lot. În primul rând, trebuie să spunem că până şi sfinţii care au avut parte de un har extraordinar pot cădea în păcat. Toţi suntem vulnerabili. Putem să scăpăm ca Noe, de apele potopului, dar ne putem înneca într-un pahar de vin. Putem ieşi dintr-o Sodomă şi Gomoră în flăcări şi să cădem în păcat prin neveghere, în siguranţa unei peşteri. În al doilea rând, este foarte greu să scapi de efectele răului, atunci când te asociezi cu el. Poţi să ieşi foarte uşor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a ieşit de acolo cu obiceiurile şi cu standardul moral scăzut, precum şi cu două fete influenţate de acea societate coruptă.”

Isaac şi Rebeca
În continuare, Petru Lascău se opreşte asupra familiei lui Isaac şi Rebeca. O istorie care începe frumos, dar se termină trist, mai ales când privim ceea ce s-a întâmplat cu cei doi copii ai lor – Iacob şi Esau. Nu întotdeauna ceea ce începe bine va continua pe aceeaşi notă, mai ales dacă nu se veghează cu atenţie pentru respingerea a ceea ce este rău. „Familia lui Isaac şi Rebeca ne prezintă în principal, preocuparea părinţilor de a-şi vedea copiii împlinindu-şi destinul, chemarea vieţii. Uneori, cei doi văd lucrul acesta din perspective diferite şi astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme şi tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decât dorinţa arzătoare ca fiii ei să-şi atingă destinul. Inactivitatea şi orbirea soţului nu înseamnă totuşi, că acesta nu era interesat de acelaşi lucru. Se poate spune că în cele din urmă, Isaac şi Rebeca şi-au împlinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov
Şi bineînţeles, că această carte nu se poate încheia fără a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru soţii, ci şi pentru că cei 12 fii aveau să devină capii triburilor lui Israel.” În familia lui Iacov, regăsim toate tipologiile posibile, precum şi toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune că nu există vreo problemă pe care să nu o fi experimentat această familie, însă şi lecţiile pe care le desprindem sunt de mare valoare. „Familia lui Iacov are parte de o viaţă zbuciumată şi tumultoasă, fiind caracterizată de rivalităţi şi părtiniri între neveste, ţiitoare şi copii. O familie eterogenă, prin legăturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie în care patriarhul Iacov poate să stăpânească mai uşor turmele mari de oi şi capre decât pe fiii săi scăpaţi de sub control. O familie care dovedeşte încă o dată că în inima unui bărbat nu pot avea loc mai multe femei în acelaşi timp. Poligamia lui Iacov lasă urme adânci în sufletele rănite şi descurajate. Iubirea sa părtinitoare, moştenită probabil, din casa tatălui său, Isaac, seamănă ură şi rivalitate între copiii săi.”
Însă pe de altă parte, „istoria familiei lui Iacov va rămâne pentru totdeauna un izvor de inspiraţie şi învăţătură pentru fiecare generaţie. Dramele trăite de această familie numeroasă şi diversă ne încurajează şi astăzi cu privire la lecţia fundamentală că totuşi, Dumnezeu conduce lumea şi în ciuda necazurilor şi suferinţelor noastre, El ne va ajuta să ne facem partea în planul Său cu istoria umanităţii. Lucrarea Sa nu a început cu noi şi nu se va termina cu noi, fiindcă ea depinde numai de El şi nu de noi.”

„Sfânta Scriptură conţine răspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”
În cele din urmă istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflecţie asupra propriilor noastre familii şi asupra condiţiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt în mare măsură şi ale noastre, iar soluţiile pe care le prezintă Sfânta Scriptură sunt astfel, de mare actualitate în a nu repeta în ceea ce ei au greşit şi în a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cărţii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfânta Scriptură pentru a primi învăţătură la vreme de nevoie şi astfel, ne vom alătura autorului în ceea ce el ne spune încă de la începutul cărţii: „Eu cred că Sfânta Scriptură conţine răspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este că noi nu Îl căutăm în Biblie şi atunci când dăm de o criză, căutăm un răspuns în altă parte. Recurgem la Dumnezeu şi la Cartea Sa ca o ultimă soluţie şi nu ca la o primă opţiune. Nădăjduiesc că vom începe să vedem Biblia cu alţi ochi, dacă ne vom lăsa călăuziţi de Domnul să învăţăm ceea ce El ne prezintă în cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea că Dumnezeu este Autorul familei şi a lăsat familii drept model în Sfânta Scriptură, de la care să învăţăm.”

Fie ca şi noi să învăţăm din istoria familiilor patriarhilor şi să citim cu atenţie cartea pe care Petru Lascău ne-o pune la dispoziţie, îngemănând deopotrivă, cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi propria sa experienţă de viaţă. În felul acesta, vom şti să depăşim obstacolele prezente şi să ne ancorăm cu putere în planul Său.

Octavian D. Curpaș
Phoenix, Arizona

Un mesaj minunat de Marian Condrat din Tacoma. TABITA un exemplu inspirator de slujire creștină.