Pentru vizionare, faceți click pe imaginea de mai sus, sau AICI
Consecințe – Zâmbetul de sâmbătă

– Ți-am spus să nu scrii pilda aceea „că samariteanul milos ar fi un iehovist pe bicicletă,
iar preotul și levitul, musai, pastor și/sau penticostal…”
Divinizarea samariteanului

Pilda Domnului cu samariteanul cel milostiv a fost și ea, ca multe din pildele spuse de Mântuitorul, subiectul unor interpretări și „spiritualizări”, din care unele sunt de-a dreptul bizare. Nu poți să nu te scandalizezi când Domnul devine samariteanul cel milostiv, iar noi, căzuții între tâlhari (păcatul, diavolul, lumea… cine mai știe?) am fost găsiți de El. Preoții și leviții (religia de azi) ne-au abandonat. Domnul ne-a pus pe răni untdelemn (Duhul Sfânt) și vin (Sângele Lui) și apoi ne-a luat pe asinul Său și ne-a dus la hanul (Biserica) și a îngrijit de noi, iar la plecare a plătit doi lei (Vechiul și Noul Testament) pentru însănătoșirea noastră finală. Nimeni nu spune cine este măgarul. Iar este neglijat bietul animal!
Odată cu interpretarea aceasta absurdă și cu totul contrară scopului pildei, Domnul a devenit Samariteanul. Samariteanul din pilda Domnului a fost divinizat. În bisericile noastre auzim rugăciuni făcute Samariteanului milostiv. Poeții și compozitorii noștri se întrec între ei în perpetuarea acestei jigniri grosolane aduse Domnului Isus. Dincolo de blasfemia asocierii Domnului cu acest binevoitor dintre samariteni, ne poticnim într-o teologie șchioapă, născută de divinizarea samariteanului. Iată câteva implicații grave:
1. Domnul nu ne poate vindeca prin puterea Sa, ci are nevoie de doctorii și de un han ca să fim îngrijiți, noi căzuții între tâlhari.
2. Transferăm Domnului obligația de a avea milă de cel nenorocit și oropsit. El este „Samariteanul cel adevărat”, care a venit în lumea noastră tocmai cu acest scop. În loc să întindem o mână de ajutor, Îl implorăm pe Bunul Samaritean să se îndure El de cel suferind.
3. Ce să mai spunem de deturnarea scopului pildei Mântuitorului? Ea voia să ne îndemne pe noi să fim buni samariteni cu aproapele nostru aflat în necaz. Să ne exprimăm dragostea față de aproapele nostru îngrijind de nevoile lui.
Acum după publicarea „Pildei iehovistului milostiv”, mă tem ca nu cumva să-l divinizeze și pe el cineva. Cum vi s-ar părea o rugăciune la Iehovistul milostiv? Sau să-i cântăm ceva de genul: „O Iehovistule iubit. Pe mine m-ai găsit! O, Iehovistule milos, ești Tu, Isus Christos!”
Pilda iehovistului milostiv

Un om, din aceia care dorm pe sub poduri, a fost lovit într-o dimineață de o mașină. Zăcea la marginea drumului într-o baltă de sânge, gemând neajutorat. Un pastor penticostal mergea în Mecedesul său la biserică. L-a văzut pe bietul neorocit și a plecat mai departe. Cum putea să-și murdărească tapițeria nouă a mașinii sale? Pe același drum venea și un dirijor de la baptiști. A văzut și el nenorocirea, dar dacă pastorul penticostal nu s-a oprit, n-a făcut-o nici el.
A venit apoi un martor al lui Iehova pe o bicicletă. Când a văzut cele întâmplate, i s-a făcut milă de omul nenorocit, s-a aplecat spre el, i-a pansat rănile cu fâșii din cămașa sa, l-a pus pe bicicletă, l-a dus la primul spital, a plătit pentru urgență, și a promis să plătească întreg costul îngrijirii medicale.
Cine credeți că a fost aproapele celui lovit de mașină?
Unde te regăsești în aceste cifre?

Am preluat de la Facebook această statistică bisericească pe care am văzut-o de mai multe zile și la mai mulți prieteni de-ai mei din lumea virtuală. Cât de reale sunt cifrele? Nu pot spune. Pot însă afirma că sunt destul de îngrijorătoare, indiferent din ce eșalon religios am face parte.
Acum, știm cu toții că nu se ajunge în cer dacă faci astfel de lucruri. Mântuirea o avem prin credința în jertfa Domnului de la cruce, ea fiind darul lui Dumnezeu. Nu suntem mântuiți prin faptele care le facem, dar facem fapte bune pentru că suntem mântuiți. Problema mea se naște din întrebarea: „Cum se poate ca oameni născuți din nou, care spun că au siguranța mântuirii, să nu-și manifeste această credință prin implicarea activă în lucrarea lui Dumnezeu?”
Îmi aduc aminte o cântare din copilărie, pe care o cântau frații destul de des: „Merge-voi cu mâna goală, înaintea Domnului. Suflete nu-I pot aduce, nici un singur snop, măcar!” Am început să cred că acesta este imnul multor creștini de azi.
Ce ați face să știți că mai aveți o lună de trăit?
Biserica Agape Christian Church, Peoria Arizona, lansează un nou serial de predici cu titlul: „O lună de trăit”. Serialul va începe din 14 Aprilie și va dura până în 19 Mai 2013. Îl veți putea urmări live pe: agapearizona.com, în cadrul serviciilor de duminica seara de la 6.00 – 8.00 PM. Serialul va avea două mesaje, unul în limba engleză și unul în limba română. Vor predica în limba engleză: Bobby Lascău, Răzvan Dihel, Marius Comariță, Cristian Lascău, Fineas Murza. Predicile în limba română vor fi ținute de pastorul bisericii, Petru Lascău.
EU, și restul lumii…
E plin internetul de comentarii
despre noul papă. Face el pe smeritul, că merge pe jos sau cu
autobuzul, că își gătește singur, că e sărac și simpatizează cu
săracii… Aiureli. Tot antichrist este. Ca și ortodocșii de altfel.
Mai poate cineva crede că ortodocșii și catolicii vor fi mântuiți?
Socotind eu așa cum stăm cu credințele, mi-am dat seama destul de
repede că nici între evanghelicii de azi nu găsești oameni pocăiți
ca la noi la penticostali. Ce mai? Noi suntem pe primul loc. Nici
nu știu dacă ceilalți o să fie mântuiți sau nu. Liberali până-n
pânzele albe. Iadu-i al lor! Apoi, dacă te gândești un pic, și
între bisericile astea ale noastre penticostale, din același oraș,
domnule, e mare diferența! Unele-s moderne, altele liberale de-a
dreptul, firești cât încape. Se poate oare compara una măcar cu a
noastră? Nici pomeneală! Să vezi și să te tot minunezi, ce cântă
domnule! Cum se îmbracă! Ce predicatori au… Domnul să aibă milă de
ei! Dacă mai poate! Ce să mai spun de credincioșii de azi, chiar de
la noi din biserică? Nu toți le au cu rugăciunea, cu pocăința, cu
modestia, cu adevărata smerenie și sfințenie așa cum vrea Dumnezeu!
Dreptate are Domnul când zice că la venirea Sa va mai găsi El
credință pe pământ? Puțini, tare puțini mai suntem aceia care
păstrăm credința așa cum am primit-o! Mă uit de o vreme chiar la
frații ăștia cu care lucrez eu. Unul mai diferit ca altul! Nu poți
băga mâna în foc pentru nimeni. Poate cineva să știe ce-i în capul
și inima omului? Numai Domnul. Din toți unsprezece câți suntem în
comitet, nu știu dacă e unul care să împlinească Scriptura așa cum
mă străduiesc eu, cu ajutorul Domnului, s-o fac zilnic! Mulțumesc
Domnului că nu sunt ca restul lumii!
El e viu! – cântă Dolly Parton
Siguranța salvării… Zâmbetul de sâmbătă

– Mă tem că n-o să ne mai găsească nimeni.
– Nu te teme. Dau anual 100.000 de dolari la biserică.
Pastorul meu o mă găsească precis.
Șerpii – Din Jurnalu’ lui Ion Pocăitu

„Sunt tare tulburat, frate Ioane!”, mi-a spus fratele Gheorghe, pastorul de la frații baptiști, în loc să mă salute azi dimineață. Lucrul acesta mi s-a părut deosebit la el. De obicei, este rezervat să-și arate sentimentele. Azi dimineață, nici n-a răspuns la salutul meu și a și început să se descarce. Nu i-a ajus timpul până la tramvai, că a trebuit să așteptăm până a venit un altul, ca să-mi poată povesti.
„Știi bine, frate Ioane, că noi baptiștii nu prea ne dăm în vânt după prorocii sau vise. Credem că terenul cel mai sigur este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Nu neg că Dumnezeu vorbește și azi, și o poate face și prin vise. Dar, crede-mă că nu am curajul să discut visul pe care l-am avut azi noapte, cu niciunul de la noi. Mă tem că mă vor înțelege greștit.”
L-am avertizat că în ciuda faptului că eu cred că Dumnezeu vorbește și azi, nu sunt totuși un Daniel ca să-i tălmăcesc visul. L-am asigurat că sunt gata să-l ascult și să-mi dau toate silințele să înțeleg ce voia Domnul să-i comunice prin visul lui.
„Am vem la noi la biserică un frate prezbiter, care s-a mutat la noi cu câțiva ani în urmă. Îl cheamă Subțirelul. Nu ne-a făcut necazuri până acum câteva luni de zile. Noi l-am acceptat ca ordinat în biserică, din sinceră dorință să-l ajutăm pe om să se încadreze în comunitatea noastră, cu toate că avem câțiva frați care au fost împotriva primirii lui ca prezbiter. Ziceau acești frați că ar fi fost ordinat de tatăl lui, pe vremea lui Ceaușescu, fără consimțământul uniunii noastre și nici a bisericii locale. Tatăl lui fiind unul din colaboratorii Securității, era de temult și frații au tăcut din gură de frică și nu au protestat la ordinarea lui.
Nu știu dacă toate acestea trebuie luate acum în considerare, și eu cred că nu trebuie să plătească copiii păcatele părinților. De aceea am insistat ca Subțirelul să fie primit în comitetul prezbiterilor din biserica noastră.
Am observat imediat după primirea lui că era tare rezervat în relațiile cu mine, mă ocolea și refuza orice sarcină îi dădeam de făcut. El era „ocupat”, „nu cunoștea bine frații”… Într-un cuvânt, nu prea voia să facă nimic în biserică.
Cu vreo câteva luni în urmă, spre surprinderea mea, a început să țină studii biblice cu un grup de frați din biserică, fără să mă informeze. Nu l-am oprit. S-a oprit el singur când oamenii nu au mai mers la studiile lui. Apoi a început să viziteze bolnavii și bătrânii din biserică, iar la Cina Domnului se ducea de unul singur, sau mai lua și pe alții, să dea cina la cei ce nu puteau veni la biserică. Nici de lucrul acesta nu m-a consultat și nici nu mi-a cerut învoirea. Strecura subtil ideea în capul fraților, că trebuie să acționeze, pentru eu nu-mi fac datoria cum trebuie. Dar, așa cum mă ști, frate Ioane, eu nu sunt om de scandal. Eram deranjat că mă ignoră și mă tratează ca și cum nu exist, că vorbea neadevăruri despre mine, dar mi-am zis că omul face ceva bun și că nu trebuie opriți oamenii care vor să facă binele.
Azi noapte l-am visat pe fratele Subțirelul că era la seceriș. În fața lui erau snopii de grâu care trebuiau legați, așa cum se leagă în urma secerătorilor. Subțirelul lega snopii de grâu cu niște șerpi lungi, care roiau sub picioarele lui. Lua câte un șarpe, care parcă asculta de el, și lega snopul de grâu cu șarpele pe care-l înnoda în jurul snopului. Privindu-l cum lucra, m-am dus le el și i-am spus că snopii de grâu se leagă tot cu grâu, se fac legători din grâu și se leagă snopii cu ele și nu cu șerpi. Unde a mai văzut el așa ceva? Se uita urât la mine și se făcea că nu mă aude, lucrând mai departe cu mult sârg. Ce să însemne oare acest lucru? Sunt încă îngrozit de imaginile acelea pe care nu le voi uita niciodată.”
I-am spus fratelui Gheorghe că mie mi se părea destul de clar mesajul. Subțirelul umbla din casă în casă, sub pretextul vizitării fraților și dării Cinei Domnului, pe când scopul lui era de a otrăvi familie după familie împotriva păstorului și a lucrării sale. Duhurile rele care sunt peste omul acela, șerpii cu care se înțelege bine, vor lega familie după familie și unitatea bisericii va avea mult de suferit.
Am plecat fiecare cu următorul tramvai, dar întreaga zi m-am tot gândit la visul fratelui Gheorghe. M-am gândit apoi la uni dintre „secerătorii” de la noi… Doamne, câți din ei legau grâul cu grâu, și câți legau snopii cu șerpi?
