paşi spre lumină

Uneori te simți singur într-o lume de mizerie.
E vremea credinței. Crede!

O bătrânică iritată a sunat la ziarul local:

–          Unde e ziarul meu de duminică? Trebuia să fie în fața casei!
–          Doamnă, ziarul va sosi mîine dimineață! Azi e sâmbătă!

De la capătul firului se auziră câteva oftate…

–       Acum înțeleg de ce nu era nimeni la biserică!

Pentru vizionarea prezentării Power Point faceți click pe imagine.

Lauda și închinarea ar trebui să fie elementul cel mai important al slujbei divine. A.W. Tozer în cartea sa:  Worship – The Missing Jewel of The Church, spunea că acest giuvaer regal, care este închinarea în duh și adevăr, ne-a fost furat.  În multe locuri lauda și închinarea au ajuns cenușăresele bisericii, ele devenind mai mult fondul sonor pentru colecte sau evacuarea bisericii (Știți bine ce spun? Nu-i așa? „În timp ce fanfara cântă…”)

Asistăm mereu la o piraterie a laudei și închinării în bisericile noastre. Și nu e de mirare. Lucifer, fostul lider al laudei și închinării cerești este dușmanul înverșunat al închinării Bisericii înaintea Dumnezeului adevărat. Dacă activitatea sa n-o sesizăm imediat este că ne atrage atenția acțiunea colaboratorilor săi, dușmanii laudei și închininării din Biserică. Dar să discutăm acum câteva atitudini și strategii ale lor:

„Atitudinea MICAL” (1 Cronici 13-15). Această atitudine o dezvoltă acei creștini care își simt sentimentul demnității amenințat, oamenii care sunt mai mult interesați de ce-o să zică lumea de ei (roabele de care se temea Mical), decât ce o să zică Dumnezeu. Aceștia dezvoltă o întreagă filozofie care demontează orice entuziasm, creativitate și spontaneitate în închinare.

Apoi există fariseii care mereu se supără, ba că ucenicii sunt prea gălăgioși în osanalele lor, ba copiii sunt prea entuziaști în laudele lor. Cine Îl urăște pe Christos urăște și laudele aduse Lui. Religia fără Christos urăște lauda și închinarea.

Vine rândul apoi la păcatele ascunse, nemărturisite, care împiedică adevărata închinare înaintea unui Dumnezeu de trei ori sfânt. La intrarea în Cortul întâlnirii, preoții trebuiau să se spele înainte de slujbă. Este nevoie de spălare înaintea laudei. Psalmistul spunea: „Și tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfânt” (Ps. 103:1). Dacă în tine este păcat ascuns Numele Domnului nu poate fi binecuvântat.

Alt dușman al închinării este ignoranța. Lipsa de cunoaștere a Scripturii, a lui Dumnezeu, ne împiedică să ne închinăm cu adevărat. Dacă nu-L cunoaștem pe Domnul în măreția Sa nu ne vom închina cu adevărat.

Un alt dușman este  tradiția. Avem tradiții bune care s-au dovedit că lucrează, sunt credibile, dau rezultate, dar avem și tradiții culturale și nu scripturale care ne împiedică lauda și închinarea. Una din aceste tradiții este modelul preluat și „îmbunătățit” de la bisericile istorice care au „împrumutat” și ele la rândul lor, modelul Templului din Vechiul Testament, model dominat de conceptul: „vino și vezi”.

Avram și Isac urcau pe muntele Moria. Mergeau să se închine Domnului. Jos, la poalele muntelui au rămas robii și măgarii. Robii și măgarii nu se închină niciodată.

Pentru vizionare faceți click pe imagine.

Pentru vizionare faceți click pe imagine.

“Intrarea ți-era ca și garantată! Dar, din întâmplare,
am dat peste blogul tău… “

Mulțumesc lui Alex Pop pentru caricatura recomandată pentru această sâmbătă și pentru traducerea dialogului.

Cartea Faptele apostolilor nu ne oferă cu claritate nici un model prin care Biserica Primară lăuda și se închina Domnului. Ea prezintă mai degrabă faptele apostolilor, munca lor, călătoriile lor, modul de a predica, organizarea bisericilor, a misiunilor, vindecări, etc.

Înclin să cred că Duhul Sfânt care a inspirat Scriptura i-a ferit pe scriitorii NT să ne ofere un model al închinării în întrunirile bisericii. Informațiile puține pe care le avem par vagi, neclare și nu pot constitui un model de urmat pentru biserică.
Și este bine așa pentru că:

a. Un model de laudă și închinare ar fi ucis orice creativitate și înnoire în acest domeniu.
b. Modelul ar fi distrus specificul cultural, etnic, rasial al națiunilor pământului.
c. Creștinismul a fi fost redus la un singur model care s-ar fi perpetuat peste veacuri.

Biblia ne dă principii și nu modele sau forme de închinare, după care să ne organizăm și conducem închinarea înaintea lui Dumnezeu. Ar trebui să ne concentrăm în cunoașterea și respectarea principiilor și să nu ne mai certăm din pricina formelor.

„Cântarea de laudă a fost scutecul purtat de lume la creație” spunea cineva profund și poetic. Totul în univers are capacitatea de a cânta laude Creatorului (Ps. 104; Ps. 148). De aceea închinarea și lauda nu trebuie să-i fie străine creștinului, ci însăși modul lui de a se purta înaintea lui Dumnezeu. Închinarea noastră este consumarea voită a dragostei față de Domnul și Mântuitorul nostru, acea atitudine a inimii care face distincția dintre fiu și străin.

Dacă Dumnezeu locuiește în mijlocul laudelor (Ps. 22:3), atunci cântarea de laudă este însăși adresa lui Dumnezeu. Nu putem intra pe porțile Lui decât cu cântări de laudă.

Lauda însoțită de mulțumire este singurul acces în prezența Domnului (Ps. 100:4). Nu putem veni la El doar cu reclamații. El așteaptă cântarea de laudă a copiiilor Lui și nu murmurul plângerilor lor.

Cred că pe măsură ce Biserica se apropie de ziua întâlnirii cu Domnul și Mirele ei, lauda și închinarea vor fi semnul distinctiv al pregătirii ei și a iminenței acelei întâniri pe nori.

Lauda și închinarea sunt singurele elemente ale vieții noastre creștine care vor continua în eternitate. De ce ne temem oare de ele?